Illusion’s Highway [yaoi]

[myuu]

Imi pare rau ca nu apuc sa postez suficient de des, dar se pare ca am "calculat" gresit timpul pe care il impart cu scoala8-|..Eh acum am postat, sper sa va placa capitolul si sa nu am foarte multe greseli pentru ca l-am corectat doar o data:D..oricum daca le vedeti nu ezitati sa-mi spuneti :3: Ahh da...tnx de comentarii si pentru ca cititi:*:X

2. 3 days before death

Mergeam in spatele lui Teru, urcand scarile pana la etajul trei unde se afla si apartamentul sau. Peretii erau la fel de ingalbeniti de timp, iar vopseaua se cojise in unele locuri lasand sa se vada igrasia. Nimic nu parea sa se fi schimbat. Aceeasi usa simpla din lemn, acelasi coridor lung ce ducea catre doua camere, o bucatarie mica si o baie ce nu avea cada, ci doar cabina de dus. Teru, m-a condus in camera lui lasandu-ma sa intru primul inauntru.
- Nu s-au schimbat prea multe, am spus eu cercetand camera din priviri, ochii cazandu-mi pe patul catre care m-am dus pentru a ma aseza. Teru mi-a aruncat o cutie de bere de pe masa si a adus o scrumiera pe care a pus-o chiar pe pat. Se pare ca ii pasa de curatenie cat o faceam si eu, adica deloc. Defapt, nu stiu de ce ma mira acest lucru din moment ce hainele zaceau aruncate care pe unde apucau, era ceea ce mama numea „al treilea razboi mondial”.
Am aprins o tigare fumand degajat ca intotdeauna, desi cred ca acum o faceam mai mult din cauza plictiselii. In acelasi timp, am scuturat pachetul de tigari si mi-am dat seama ca nu-mi mai ramasesera prea multe. Ciudat, parca il cumparasem aseara, poate ca ar trebui s-o iau mai usor...
Am stins tigarea pe la jumatate hotarat sa rup tacerea din nou vrand sa aflu ce-l framanta pe Teru. Tocmai cand ma pregateam sa spun ceva, am auzit un zgomot ca si cand s-ar fi spart ceva, un pahar poate, oricum un obiect din sticla dupa sunetul produs.
- Ce-a fost asta? Am intrebat imediat uitandu-ma la Teru care scrasnea din dinti nervos. Teru, ai de gand sa nu ma bagi toata ziua in seama, ce naiba? Nu cred ca am intrebat cine stie ce, nu?
- Nu s-a intamplat nimic, ti s-a parut, mi-a raspuns la fel de iritat, incercand sa-si ascunda furia, fara sa reuseasca insa.
- La dracu’, daca tu nu-mi spui, ma duc sa aflu singur. Mi se pare ca se auzea de dincolo...Am spus ridicandu-ma dupa pat si mergand catre usa.
Am simtit ceva rece care ma prinde de mana, impiedicandu-ma sa inaintez si am tresarit putin. Inca nu ma obisnuisem cu mainile mereu reci ale lui Teru. Imi venea sa tip la el, ma enerva ca incerca sa ascunda totul de mine. De ce ma mai chemase la el daca avea sa se poarte astfel? Sau eu ma autoinvitasem...?
- E Yuzuru, colegul meu de apartament, in cealalta camera, probabil o fi spart ceva. Mi-a spus in cele din urma, fixandu-ma cu o privire ce implora sa nu mai intreb altceva, dar eu m-am smucit incercand sa ajung la manerul usii. Shun, lasa-l, e...”ocupat”, intelegi?
- Cu atat mai bine, i-am raspuns ironic zambind, desi imi venea sa-l lovesc in acel moment. Am vazut dezaprobarea lui, chiar inainte sa-mi spuna cu propriile-i cuvinte, asa ca am continuat: Hai Teru, doar nu e implicat intr-o relatie asa de serioasa incat sa nu mearga un menage a trois..sau daca vrei si tu...
- Nu e vorba de asta, Shun, vrei sa te gandesti macar o data la altceva in afara de sex?
Pana aici mi-a fost, daca are de gand sa ma traga la raspundere si sa-mi spuna ce sa fac, nu are decat sa gaseasca pe altcineva pentru ca eu nu eram dispus sa-i fac jocul. Nu eram suparat pentru ca nu m-a lasat sa ma culc cu Yuzuru, oricum nu era cine stie ce frumusete, as fi facut-o doar de plictiseala ca si tot ceea ce am facut pe ziua de azi, insa ma irita felul in care imi vorbea de parca as fi fost un strain, un oarecare de care vrea sa scape cat mai repede. Mi-am tras violent mana dintr-a sa si mi-am luat jacheta de pe pat aproape alergand catre iesirea din apartament. Mi-am scos adidasii albi din raftul pentru pantofi, aruncandu-i pe jos, unul dintre proastele obiceiuri ale mele - sa dau cu lucrurile de pamant cand eram nervos. Am fost gata in mai putin de un minut, insa Teru a avut suficient timp pentru a ma prinde din urma si a incepe iar cu nonsensurile lui.
- Shun, nu te enerva, nu am vrut sa...
- Chiar nu ma intereseaza ce ai vrut sau ce vrei, m-am saturat pana peste cap de chestia asta. Fa ce vrei, am plecat!
Nu stiu ce a zis dupa aceea, am auzit niste vorbe in timp ce inchideam usa dupa mine, dar am refuzat sa le ascult. Oricum si-a facut-o cu mana lui, voia sa ma indeparteze, a reusit, sper ca acum se simte satisfacut. Si totusi, ce s-a intamplat cu adevarat? Eram prea nervos pentru a ma gandi la o explicatie, asa ca nu avea sens sa-mi mai pun intrebari, cel putin nu acum.
Cand am iesit din scara blocului ploua, ce-i drept, destul de marunt asa ca, daca m-as fi grabit catre casa, probabil nu m-as fi udat prea mult. Insa nu am putut sa-mi pun planul in aplicare, caci altceva mi-a atras atentia. La scara imediat urmatoare, se aflau niste tipi cu care Teru nu se intelegea prea bine, defapt erau dusmani. Tin minte ca acum cateva saptamani mai aveau putin si se luau la bataie daca nu eram eu ca sa-i opresc, acum regret ca am facut-o.
Poate ca am actionat la suparare, sau poate ca imi pierdusem complet ratiunea, nu stiu sigur, cert e ca m-am dus la acel grup vrand sa intru in vorba cu ei si sperand sa-l enervez pe Teru cand va afla ca am „colaborat” cu dusmanul.
- Salut, am spus sec, masurand din priviri pe cei patru tipi care stateau pe treptele din beton sub acoperisul micut. Pareau surprinsi ca ma duc atat de pasnic sa le vorbesc, incat mi-au raspuns abia dupa cateva secunde.
- Tu nu erai amicul lui Teru? A spus unul dintre ei ce parea si cel mai mare. Cred ca era mai mare chiar si decat mine, cam cu vreo doi ani, dar la cat eram eu de inalt, nu se observa prea mult diferenta.
- Corect, eram! I-am spus cu acelasi sarcasm caracteristic mie. Shun, am spus intinzand mana si asteptand sa faca si el acelasi lucru.
- Kisuke, s-a grabit sa spuna strangandu-mi mana atat de impersonal inca nu am stiu ce sa cred, daca era incantat sau nu. Aveam o vaga impresie ca nu ma dorea prin preajma, tocmai de aceea m-a uimit replica lui: Noi voiam sa fumam ceva, te bagi?
De ce mi se parea ca vorbeste despre acest lucru ca despre cine stie ce, un fel de ritual? Probabil nu stia cat fumez...Nu stiu de ce, dar uneori imi placea sa ma mint singur si acest moment nu facea exceptie. Credeam ca daca ignor anumite probleme vor trece de la sine, evident eram prea naiv cand imi imaginam asa ceva.
M-am asezat langa noul meu „amic”, imi venea sa rad pentru ca tocmai folosisem acest cuvant pentru o persoana pe care, pana acum o ora, nici nu as fi bagat-o in seama. Am dat sa-mi scot pachetul de tigari din buzunar, doar nu aveam sa ma uit la ei, nu? Kisuke s-a uitat la mine amuzat de parca as fi venit cu suc la o petrecere unde, evident, consumi alcool. Fara sa spuna un cuvant, mi-a intins o tigare apoi si-a cautat bricheta prin pantaloni. L-am lasat sa mi-o aprinda, profitand de acel timp pentru a-l analiza din cap pana-n picioare. Acum ca ii acordam o oarecare importanta, ii observam parul saten de lungime medie, fiind tuns cu breton, ochiii de un verde intens ce imi aminteau ca am o slabiciune pentru persoanele ce au ochi de acea culoare. Chipul lui avea niste trasaturi frumoase, dar, fara nicio indoiala, masculine, ceea ce-l facea si mai atragator. Am inceput sa fumez imprastiind fumul dens in aerul racoros, ciudat era ca nu-mi era deloc frig. Eram prea preocupat sa ma uit la corpul lui Kisuke care arata atat de bine incat imi facea gandul sa zboare la tot felul imagini care mai de care mai perverse.
Nervozitatea imi disparuse complet, nu mai aveam niciun motiv sa fiu iritat, ci simteam doar un calm care se instala inauntrul meu. Imi aduceam aminte de zilele in care tata traia si cand ieseam impreuna cu el si cu Daito, fratele meu mai mare, in gradina casei unde mereu mirosea a crini, florile preferate ale mamei. Simteam vag mirosul de crini chiar si acum sau doar mi-l aduceam aminte suficient de bine, insa aerul avea un miros mai dulce in orice caz. Iluzia a disparut in cateva secunde si mi-am fixat din nou ochii pe Kisuke care a observat ca ma holbam la el. A zambit, i-am intors zambetul mai indraznet decat o facuse el. Mi-a atins mana vrand sa para o pura coincidenta, eu i-am pus mana pe picior si am tinut-o suficient timp cat sa-si dea seama ca nu a fost doar din gresala. Dupa ce am terminat amandoi de fumat, m-a tras de gulerul tricoului si, in acelasi timp, eu m-am ridicat. Ne coordonam asa de bine incat parca am fi fost legati cu niste sfori invizibile.
Am intrat in scara fara prietenii lui si ne-am asezat pe trepte, un etaj mai sus. Stiam amandoi de ce ne aflam aici, ne doream cu disperare sa se intample ceva intre noi. Am inceput sa-l sarut intai scurt, apoi i-am despartit buzele introducandu-mi limba in gura sa. El a intrat repede in joc cuprinzandu-mi spatele cu mainile si tragandu-ma mai aproape. A incercat sa ma intinda pe una din trepte si l-am muscat de buza de jos, poate putin cam tare, insa nu i-a dat sangele. Atunci l-am sprijinit de zid tinandu-i mainile proptite de perete si am continuat sa-l sarut. Cand simteam amandoi ca nu mai avem aer, ne opream pentru scurt timp, apoi o luam de la inceput, intr-un ritm alert pe care nici noi nu ni-l puteam explica. In pauzele dintre saruturi, mainile lui ajugeau pe sub tricoul meu, iar eu il ciupeam de fund, strangandu-i apoi fesele in maini. Nu stiu cat a durat intreaga nebunie, insa brusc s-a indepartat de mine de parca s-ar fi trezit din transa.
- Scuze... stii, voiam doar sa vad cum e. Mi-a spus in graba, apoi a coborat scarile lasandu-ma in urma.
Sa inteleg ca totul a fost o joaca? Nu-mi vine sa cred, ma gandeam ca la varsta lui nu se va opri la niste simple saruturi. „Voiam sa vad cum e” ce scuza penibila, mai mult ca sigur s-a speriat. Cel mai tare ma enerveaza faptul ca mi-am pierdut timpul cu el. Pacat, arata chiar bine, i-ar fi stat bine sub mine vreo ora sau mai mult, depinde cat rezista.
M-am asezat pe scari lipsit de orice chef de viata pe care il aveam inainte. Teru...Ma gandesc daca e ingrijorat pentru mine ca am plecat astfel, dar sincer nu-mi pasa. M-am saturat de el si de minciunile si secretele lui, imi voi gasi pe altcineva. De ce nu un iubit? Nu, asta ar fi prea complicat, o aventura de o noapte e mai pe gustul meu. Dar cu cine, toti cei de care sunt eu interesat, prefera fetele, mare pierdere, iar cei care sunt interesati de mine, nu ma atrag. Nici macar prieteni nu am...Teru...el era singurul cu care vorbeam depsre problemele mele. Mai sunt vreo doi colegi de clasa, dar ei nu stau cu mine decat pentru ca sunt popular prin liceu. Si ce rost are sa fi popular daca nu ai prieteni adevarati? Acum am ramas singur, nu-i mai pasa nimanui de mine, dar cand i-a pasat cuiva? Cel putin am libertatea de a face ce vreau...
M-am ridicat de pe scari, hotarat sa plec acasa indiferent daca ploua sau nu. Avusesem parte de suficiente intamplari pentru o singura zi si ma gandeam ca revenirea acasa va calma lucrurile cat de cat. Asta daca nu cumva va incepe mama sa-mi tina din nou morala. Nu inteleg de ce tine neaparat sa o iau pe urmele fratelui meu si sa intreprind o firma. Il felicit pentru realizarea lui, dar eu nu sunt asa, nu voi putea nciodata sa-i fac pe plac. Nu-mi place sa o vad trista, invinuindu-se pentru ca nu a fost suficient de buna sa ma creasca si ca aceea ar fi cauza orientarii mele sexuale si a comportamentul total dezinteresat fata de scoala, dar nici nu am de gand sa ma schimb. Crede ca moartea tatei m-a afecatat atat de mult incat am devenit astfel, de parca as fi suferit o trauma sau ceva de asemanator, insa totul e o mare aberatie. De multe ori pretinde ca nu s-a impus suficient in fata mea...sunt satul sa aud astfel de lucruri. Uneori, in certuri noastre, se implica si Daito, tinandu-mi partea, apoi imi spune sa incerc sa ascund de mama ceea ce fac. Nimanui nu-i pasa cu adevarat de ceea ce gandesc, ci toti vad in mine o persoana pe care pot s-o schimbe dupa cu cum au ei chef.
Am iesit din scara blocului si mi-am dat seama ca intr-adevar ploua, ba chiar mai tare decat inainte. Picaturile reci cadeau pe tricoul meu, udandu-l pana la piele, dar nu simteam frigul, nici macar linistea ploii...Tot ce simteam era o stare deplorabila de repulsie fata de orice era in jurul meu, nu stiu cand ajunsesem sa urasc atat de mult. Strada era pustie, eu fiind singurul nebun ce se incumeta sa infrunte o furtuna ca aceea. Incepea sa se intunece si luminile se aprinsesera pe trotoarele acoperite de baltoace in care stropii de ploaie loveau fara mila. Am dat sa traversez strada, incercand sa-mi amintesc o scurtatura pe care o foloseam mai de mult cand ma grabeam sa ajung undeva. In fata mea se vedea vag o lumina rosiatica, dar nici macar nu o bagam in seama. Am pus pas dupa pas pe strada, cand am observat doua faruri ce luminau puternic si care se indreptau spre mine. In mod normal, instinctul mi-ar fi spus sa ma feresc, dar nu mai puteam sa ma misc din loc, eram tintuit de o forta invizibila. Becurile galbui scanteiau din ce in ce mai aproape de mine, iar eu le priveam incontinuu, fara sa ma pot clinti din loc.