30-10-2009, 07:11 PM
Scuze de întârziere, am venit şi cu capitolul 32. Îmi pare rău că nu menţionez la fiecare persoană în parte MULŢUMESC, pentru comentarii , aprecieri şi faptul că ne citiţi ficul, dar voi generaliza . Şi aş vrea să vă mulţumesc cu adevărat pentru faptul că citiţi şi comentaţi, chiar înseamnă foarte mult pentru mine / noi, să ne apreciaţi munca. Sper să citiţi în continuare şi să vă placă fiecare capitol, fiecare persoanj and so on <3 I put my soul in this fiction.
So, chiar şi celor ce citesc şi nu lasă comentarii, şi vouă vă mulţumesc că citiţi <3 very much.
Lectură plăcută!
[center]Capitolul 32[/center]
Am avut cel mai frumos vis din ultimele luni , sau poate ani de când rămăseasem singur , fără ea . Aproape că îi simţeam buzele peste ale mele şi braţele mele înconjurându-i trupul. Acel păr lung şi ciocolatiu, atât de pufos şi ochii săi verzi intenşi, minunaţi. Frate, cât de mult o iubeam pe fata asta, că mă săturasem să îmi repet asta în gând. Cu adevărat, nu mi-o mai puteam scoate din minte.
Trecuseră câteva zile de când nu o mai văzusem, de la incidentul de la casa lui Eric, am sunat-o şi pe Vanessa şi i-am făcut rost de un contract în Alaska – serios. Cât de stresantă putea fi această femeie . Speram să scap odată pentru totdeauna de ea, dacă nu prin mijloace amicale atunci puteam folosi forţa – nu era un lucru de care îmi păsa cu adevărat, atâta timp cât era pentru Angelique, puteam face orice.
M-am ridicat din pat la auzul telefonului şi am realizat că stăteam, privind tavanul de câteva minute. Am răspuns, sec.
- Salut.
- Salut Takumi. Ce faci?
- Hei Eric.. Nu am avut ocazia să îmi cer scuze oficial pentru noaptea de acum câteva zile, dar am fost prea ocupat cu munca. Scuze frate.
- Eh, nu de asta te-am sunat, dar te poţi scuza oficial azi. Vezi că te aştept la restaurantul „ Lessue †. Eu deja am ajuns acolo, luăm prânzu’ , mai vorbim, am şi eu veşti. Vezi că e masa număru’ 7. Salut.
A închis înainte să aprob cererea. M-am uitat la ceas. Întradevăr era ora unsprezece şi patruzeci de minute. Cât putusem să dorm! Mda, poate şi din cauza faptului că adormisem pe la cinci dimineaţă. În fine. Am luat pe mine o pereche de blugi lejeri şi un tricou negru încălţându-mă cu adidaşi. Mă întrebam ce e cu Eric de mă „ invita †în oraş, plus că părea al dracului de fericit. Mă rog, nu e ca şi cum chiar conta. M-am privit pentru o singură dată în oglindă. Faţa obişnuită, păru’ răzleţ . Monoton.
Am ieşit din clădire aruncându-mă în maşină şi am condus până la restaurant. Şi ce era cu acel restaurant. Eric ştia că era fostul loc preferat a lui Angelique, adică mereu mergeam acolo. Mă uimeam că încă ţineam minte asemenea detalii. După ce am parcat am intrat , cu nu prea multă tragere de inimă, înăuntru . Adevărul e că încă avea un fel de impact puternic acest loc, pentru mine. Nu mai fusesem aici de ... De mulţi ani. Am căutat masa 7 şi m-am aşezat, Eric nu era acolo aşa că am întrebat un chelner.
- Unde e persoana care mă aştepta la această masă?
- Ne pare rău domnule, dar încă nu a sosit.
Ignorantu’. Mă cheamă cu o mulţime de minute înainte când el nici măcar nu e aici. Ce porcărie. Pun mâna pe telefon pentru a-l suna, că doar nu aveam să trec cu vederea faptul că m-a pus să calc în acest loc, fără motiv. Dar m-am oprit , chiar înainte de a apela. Pentru că ceea ce au văzut ochii mei, aproape că m-a făcut să mă întreb dacă e umană. Purta o pereche de pantaloni scurţi de blugi, care îi veneau perfect – şi nu exageram , pe trup. O cămaşă verde cu mâneci scurte, care îi scotea în evidenţă al dracului de bine ochii verzi, şi de ce să nu recunosc şi sânii. Am înghiţit în sec – recunosc. M-am ridicat ca prin reflex pentru a-i trage scaunul să se aşeze. Mă privea nedumerită, şi eu probabil la fel dar eram prea pierdut în frumuseţea ei să mă întreb ce caută aici – cu siguranţă nu era Eric.
- Bună Angel...
- Takumi..
A trebuit să respir adânc când m-am aşezat pe scaun. I-am privit părul strâns într-o coadă sus, şi mă gândeam cât îl adoram desprins. Şi chiar şi aşa, arăta minunat. Aş fi vrut să îmi plimb degetele printre acele fire ciocolati. Am ieşit din vis pentru a vorbi.
- Iniţial trebuia să mă întâlnesc cu Eric, dar ...
- Åži eu cu Elisse. M-a completat cu vocea ei mult prea dulce.
- Dacă tot suntem aici , am putea comanda ceva? Am zâmbit dar nu ştiu cât de bine mi-a ieşit, pentru că eram prea vrăjit de persoana ei. La naiba, ea strălucea ca întotdeauna şi eu probabil arătam... Arătam mai rău decât după somn – m-aş fi îmbrăcat şi eu altfel dacă ştiam că urma să mă întâlnesc cu ea. Am oftat.
Am comandat câte ceva de mâncare şi am vorbit. Da, cât de mult o adoram. Nici nu pot spune cu precizie despre ce am vorbit şi despre ce nu, pentru că odată ce am început nu ne-am mai putut opri. Cât de dor îmi fusese de ea. După ce ne-am savurat prânzul şi după ce eu am înnebunit privind-o, am decis să mergem să ne plimbăm pe jos. Am lăsat maşina într-o parcare şi am mers prin parc.
Mâinile noastre erau mult prea aproape una de celalată . Nu mă puteam abţine să nu trag cu ochiul la chipul ei şi nu vroiam să par un obsedat, aşa că am încercat să îmi limitez uităturile – ceva practic imposibil. Şi când îi mai auzeam şi vocea, tremuram. Nu pot exprima în cuvinte ce simţea trupul meu în acea secundă, să o aibă atât de aproape şi totuşi să nu o atingă, să nu îi simtă căldura... Tortură, fizică şi sufletească. Am îndrăznit, rărindu-mi paşii, să îmi strecor degetele fierbinţi deasupra degetelor sale reci şi atât de albe. Am prins acea mână într-a mea, uşor pentru a putea fi dezlipită. Însă asta nu s-a întâmplat, pentru că ea nu s-a mişcat.
- Angelique, ştiu că te-ai săturat, probabil , să ţi-o zic, dar te iubesc. Am zis din senin, în timp ce mergeam pe stradă. S-a uitat la mine, cu acea faţă perfect albă. Nu, nu veni atât de aproape . Nu m-aş putea abţine .
- Nu m-am săturat . Mai mult a murmurat cuvintele, dar le-am putut înţelege. Pe lângă faptul că era atât de sexi mă mai şi provoca cu acea privire fulgerătoare. Trupul meu s-a cutremurat pentru o a mia oară şi mă întrebam cât mă mai puteam abţine. I-am propus să mergem să vedem un film , orice m-ar putea distrage. A acceptat, spre uimirea mea. Credeam că doar adolescenţii mai fac chestii d’astea, dar cu Angelique puteam şi să mă joc de-a v-aţi ascunselea, că tot minunat mi s-ar părea.
Am decis să vedem un film de comedie , cu alte genuri îmbinate. Nu am fost deloc atent la film. Pe tot parcursul lui m-am uitat la ea şi am savurat-o. Nu ştiu dacă a observat dar m-am prefăcut că nu realizez, căci nu îmi mai puteam lua ochii de la ea. Mâna mea era pe deasupra gâtului ei, pentru a o ţine aproape de mine. Nu vroiam să o atingă tipul din spate sau cel din dreapta ei. Mă înfuriam doar cu gândul ăsta.
- Drăguţ film a chicotit Angel când am ieşit din cinematograf. M-am ruşinat pentru o secundă – despre ce fusese filmul?
- Ăă. Da, sigur. Am zis distrat. Ce puteam răspunde? Mâinile noastre erau încă prinse în aceaşi legătură. Am înghiţit în sec simţind-o iar atât de aproape. Nu ştiu ce făcusem toată ziua dar se întunecase şi cerul parcă exploda – vreau să zic că era plin de nori.
- Cred că o să plouă. A zis prinţesa, frumuseţea, în fine, fata de lângă mine. Am strâns-o mai tare de mână şi i-am zâmbit.
- Dacă fugim până în parcare, nu o să ne plouă.
A râs şi m-a urmat. Când am ajuns în apropierea maşinii mele, deja începuseră picăturile să se coboare pe sol. Ploaia de vară era extraordinară, dar nu mai presus de diamantul de lângă mine. Odată ce picăturile au început să îi atingă trupul ce părea , oarecum , îngheţat. Sau poate pentru că era întotdeauna aşa de albă... M-am simţit.. Gelos. Stupid de gelos, era doar o ploaie. Dar ele o puteau atinge în voie, ciudat sentiment. Ea m-a strâns de braţ şi am simţind-o tremurând. Eram foarte aproape de maşină, am luat-o în braţe până acolo .
Mă simţeam mai rău ca un adolescent care şi-a pierdut pentru prima dată minţile pentru o puştoaică. Şi nu mai eram nici eu puşti şi nici ea, eram... Adulţi , un cuvânt atât de crud. Şi totuşi o iubeam ca în prima zi. Mint. Mai mult decât atunci.
- Ţi-e frig? Am întrebat-o aprinzând aerul condiţionat. A chicotit .
- Puţin.
În spate era o jachetă de-a mea, am tras-o şi am pus-o pe ea.
- Scuze, doar asta am. Mi-a zâmbit îmbrăcând-o. Am decis să mă concentrez la drum , pentru a nu mai fi distrat de persoana ei, cam greu. Odată ce am ajuns în faţa clădirii în care locuiam eu, am realizat că nici măcar nu spusesem vreun cuvânt asupra faptului că mergem în acest loc. M-am uitat vinovat la ea, dar ea zâmbea.
- Vrei să urci? A apropat din cap. Un gest atât de elegant încât a trebuit să stau câteva secunde să realizez că inima mea bătea şi nu explodase. Am luat-o iar în braţe şi am fugit cu ea până în clădire, ploua şi mai tare.
Am mulţumit lui Dumnezeu că aveam apartamentul curat – măcar de data aceasta, deşi bucătăria mea era la fel de goală, pustie. Ultima oară când gătisem în ea fusese atunci când Bibi locuia cu mine .
Am mers în sufragerie şi am poftit-o să stea jos.
- Bei ceva, sau? Ştiu şi eu. Nu am nimic de mâncare, dar putem comanda ceva , oricând.
S-a apropiat de mine înmânându-mi jacheta, eu am luat-o şi aruncat-o pe un fotoliu – gest tipic genului masculin. A râs iar eu am făcut acelaşi lucru. M-am apropiat de ea şi i-am desprins părul, pentru a-i atinge acele fire de păr ude de la ploaie. I-am sărutat câteva şuviţe, ceea ce m-a făcut să mă gândesc iar la cât de aproape e de mine.
- Ne-au făcut-o Elisse şi Eric de data asta . A zis pe un ton amuzat.
- Eu totuşi mă bucur, dar puteau să îmi zică. Fiind vorba de tine, în special aş fi venit. Dar probabil nu era chiar atât de reciproc. Am lăsat o amintire tristă pe chip, dar am şters-o repede – sper.
- Cred că aş fi venit oricum... Am observat un ton grav, neliniştit ce încerca să schimbe subiectul. Ah, şi ce frumos. Mă bucur atât de mult pentru Elisse, şi pentru Eric. Chiar sunt fericită pentru ei, mă întreb dacă o să fie fată sau băiat. Sunt atât de entuziasmată.
Mi-au trebuit câteva secunde pentru a analiza informaţia. De aceea era Eric atât de fericit, urma să fie tată. Iar nu puteam să nu fiu gelos pe aces prieten al meu care avea parte de toate lucrurile pe care şi eu mi le doream. Am încercat să nu mai fiu egoist, şi m-am bucurat pentru ei.
- Cât de tare. Acum aflu, vor fi nişte părinţi minunaţi.
- Da, cât de frumos... Cred că e extraordinar să ai un copil, şi eu îmi doresc unul.
Cred că ultimele cuvinte le-a spus involuntar pentru că am văzut-o încercând să regleze acele ultime vorbe însă m-am apropiat de ea şi am pus un deget peste buzele ei, apăsându-le uşor.
- Psst! Am zis în şoaptă apropiindu-mi chipul de al ei. A trebuit să mă aplec puţin pentru a-i săruta obrazul. Am privit-o adânc în ochi.
- Atunci, de ce nu facem ÅŸi noi unul?
Mi-am retras degetul, sărutându-i buzele.
__
So, chiar şi celor ce citesc şi nu lasă comentarii, şi vouă vă mulţumesc că citiţi <3 very much.
Lectură plăcută!
[center]Capitolul 32[/center]
Am avut cel mai frumos vis din ultimele luni , sau poate ani de când rămăseasem singur , fără ea . Aproape că îi simţeam buzele peste ale mele şi braţele mele înconjurându-i trupul. Acel păr lung şi ciocolatiu, atât de pufos şi ochii săi verzi intenşi, minunaţi. Frate, cât de mult o iubeam pe fata asta, că mă săturasem să îmi repet asta în gând. Cu adevărat, nu mi-o mai puteam scoate din minte.
Trecuseră câteva zile de când nu o mai văzusem, de la incidentul de la casa lui Eric, am sunat-o şi pe Vanessa şi i-am făcut rost de un contract în Alaska – serios. Cât de stresantă putea fi această femeie . Speram să scap odată pentru totdeauna de ea, dacă nu prin mijloace amicale atunci puteam folosi forţa – nu era un lucru de care îmi păsa cu adevărat, atâta timp cât era pentru Angelique, puteam face orice.
M-am ridicat din pat la auzul telefonului şi am realizat că stăteam, privind tavanul de câteva minute. Am răspuns, sec.
- Salut.
- Salut Takumi. Ce faci?
- Hei Eric.. Nu am avut ocazia să îmi cer scuze oficial pentru noaptea de acum câteva zile, dar am fost prea ocupat cu munca. Scuze frate.
- Eh, nu de asta te-am sunat, dar te poţi scuza oficial azi. Vezi că te aştept la restaurantul „ Lessue †. Eu deja am ajuns acolo, luăm prânzu’ , mai vorbim, am şi eu veşti. Vezi că e masa număru’ 7. Salut.
A închis înainte să aprob cererea. M-am uitat la ceas. Întradevăr era ora unsprezece şi patruzeci de minute. Cât putusem să dorm! Mda, poate şi din cauza faptului că adormisem pe la cinci dimineaţă. În fine. Am luat pe mine o pereche de blugi lejeri şi un tricou negru încălţându-mă cu adidaşi. Mă întrebam ce e cu Eric de mă „ invita †în oraş, plus că părea al dracului de fericit. Mă rog, nu e ca şi cum chiar conta. M-am privit pentru o singură dată în oglindă. Faţa obişnuită, păru’ răzleţ . Monoton.
Am ieşit din clădire aruncându-mă în maşină şi am condus până la restaurant. Şi ce era cu acel restaurant. Eric ştia că era fostul loc preferat a lui Angelique, adică mereu mergeam acolo. Mă uimeam că încă ţineam minte asemenea detalii. După ce am parcat am intrat , cu nu prea multă tragere de inimă, înăuntru . Adevărul e că încă avea un fel de impact puternic acest loc, pentru mine. Nu mai fusesem aici de ... De mulţi ani. Am căutat masa 7 şi m-am aşezat, Eric nu era acolo aşa că am întrebat un chelner.
- Unde e persoana care mă aştepta la această masă?
- Ne pare rău domnule, dar încă nu a sosit.
Ignorantu’. Mă cheamă cu o mulţime de minute înainte când el nici măcar nu e aici. Ce porcărie. Pun mâna pe telefon pentru a-l suna, că doar nu aveam să trec cu vederea faptul că m-a pus să calc în acest loc, fără motiv. Dar m-am oprit , chiar înainte de a apela. Pentru că ceea ce au văzut ochii mei, aproape că m-a făcut să mă întreb dacă e umană. Purta o pereche de pantaloni scurţi de blugi, care îi veneau perfect – şi nu exageram , pe trup. O cămaşă verde cu mâneci scurte, care îi scotea în evidenţă al dracului de bine ochii verzi, şi de ce să nu recunosc şi sânii. Am înghiţit în sec – recunosc. M-am ridicat ca prin reflex pentru a-i trage scaunul să se aşeze. Mă privea nedumerită, şi eu probabil la fel dar eram prea pierdut în frumuseţea ei să mă întreb ce caută aici – cu siguranţă nu era Eric.
- Bună Angel...
- Takumi..
A trebuit să respir adânc când m-am aşezat pe scaun. I-am privit părul strâns într-o coadă sus, şi mă gândeam cât îl adoram desprins. Şi chiar şi aşa, arăta minunat. Aş fi vrut să îmi plimb degetele printre acele fire ciocolati. Am ieşit din vis pentru a vorbi.
- Iniţial trebuia să mă întâlnesc cu Eric, dar ...
- Åži eu cu Elisse. M-a completat cu vocea ei mult prea dulce.
- Dacă tot suntem aici , am putea comanda ceva? Am zâmbit dar nu ştiu cât de bine mi-a ieşit, pentru că eram prea vrăjit de persoana ei. La naiba, ea strălucea ca întotdeauna şi eu probabil arătam... Arătam mai rău decât după somn – m-aş fi îmbrăcat şi eu altfel dacă ştiam că urma să mă întâlnesc cu ea. Am oftat.
Am comandat câte ceva de mâncare şi am vorbit. Da, cât de mult o adoram. Nici nu pot spune cu precizie despre ce am vorbit şi despre ce nu, pentru că odată ce am început nu ne-am mai putut opri. Cât de dor îmi fusese de ea. După ce ne-am savurat prânzul şi după ce eu am înnebunit privind-o, am decis să mergem să ne plimbăm pe jos. Am lăsat maşina într-o parcare şi am mers prin parc.
Mâinile noastre erau mult prea aproape una de celalată . Nu mă puteam abţine să nu trag cu ochiul la chipul ei şi nu vroiam să par un obsedat, aşa că am încercat să îmi limitez uităturile – ceva practic imposibil. Şi când îi mai auzeam şi vocea, tremuram. Nu pot exprima în cuvinte ce simţea trupul meu în acea secundă, să o aibă atât de aproape şi totuşi să nu o atingă, să nu îi simtă căldura... Tortură, fizică şi sufletească. Am îndrăznit, rărindu-mi paşii, să îmi strecor degetele fierbinţi deasupra degetelor sale reci şi atât de albe. Am prins acea mână într-a mea, uşor pentru a putea fi dezlipită. Însă asta nu s-a întâmplat, pentru că ea nu s-a mişcat.
- Angelique, ştiu că te-ai săturat, probabil , să ţi-o zic, dar te iubesc. Am zis din senin, în timp ce mergeam pe stradă. S-a uitat la mine, cu acea faţă perfect albă. Nu, nu veni atât de aproape . Nu m-aş putea abţine .
- Nu m-am săturat . Mai mult a murmurat cuvintele, dar le-am putut înţelege. Pe lângă faptul că era atât de sexi mă mai şi provoca cu acea privire fulgerătoare. Trupul meu s-a cutremurat pentru o a mia oară şi mă întrebam cât mă mai puteam abţine. I-am propus să mergem să vedem un film , orice m-ar putea distrage. A acceptat, spre uimirea mea. Credeam că doar adolescenţii mai fac chestii d’astea, dar cu Angelique puteam şi să mă joc de-a v-aţi ascunselea, că tot minunat mi s-ar părea.
Am decis să vedem un film de comedie , cu alte genuri îmbinate. Nu am fost deloc atent la film. Pe tot parcursul lui m-am uitat la ea şi am savurat-o. Nu ştiu dacă a observat dar m-am prefăcut că nu realizez, căci nu îmi mai puteam lua ochii de la ea. Mâna mea era pe deasupra gâtului ei, pentru a o ţine aproape de mine. Nu vroiam să o atingă tipul din spate sau cel din dreapta ei. Mă înfuriam doar cu gândul ăsta.
- Drăguţ film a chicotit Angel când am ieşit din cinematograf. M-am ruşinat pentru o secundă – despre ce fusese filmul?
- Ăă. Da, sigur. Am zis distrat. Ce puteam răspunde? Mâinile noastre erau încă prinse în aceaşi legătură. Am înghiţit în sec simţind-o iar atât de aproape. Nu ştiu ce făcusem toată ziua dar se întunecase şi cerul parcă exploda – vreau să zic că era plin de nori.
- Cred că o să plouă. A zis prinţesa, frumuseţea, în fine, fata de lângă mine. Am strâns-o mai tare de mână şi i-am zâmbit.
- Dacă fugim până în parcare, nu o să ne plouă.
A râs şi m-a urmat. Când am ajuns în apropierea maşinii mele, deja începuseră picăturile să se coboare pe sol. Ploaia de vară era extraordinară, dar nu mai presus de diamantul de lângă mine. Odată ce picăturile au început să îi atingă trupul ce părea , oarecum , îngheţat. Sau poate pentru că era întotdeauna aşa de albă... M-am simţit.. Gelos. Stupid de gelos, era doar o ploaie. Dar ele o puteau atinge în voie, ciudat sentiment. Ea m-a strâns de braţ şi am simţind-o tremurând. Eram foarte aproape de maşină, am luat-o în braţe până acolo .
Mă simţeam mai rău ca un adolescent care şi-a pierdut pentru prima dată minţile pentru o puştoaică. Şi nu mai eram nici eu puşti şi nici ea, eram... Adulţi , un cuvânt atât de crud. Şi totuşi o iubeam ca în prima zi. Mint. Mai mult decât atunci.
- Ţi-e frig? Am întrebat-o aprinzând aerul condiţionat. A chicotit .
- Puţin.
În spate era o jachetă de-a mea, am tras-o şi am pus-o pe ea.
- Scuze, doar asta am. Mi-a zâmbit îmbrăcând-o. Am decis să mă concentrez la drum , pentru a nu mai fi distrat de persoana ei, cam greu. Odată ce am ajuns în faţa clădirii în care locuiam eu, am realizat că nici măcar nu spusesem vreun cuvânt asupra faptului că mergem în acest loc. M-am uitat vinovat la ea, dar ea zâmbea.
- Vrei să urci? A apropat din cap. Un gest atât de elegant încât a trebuit să stau câteva secunde să realizez că inima mea bătea şi nu explodase. Am luat-o iar în braţe şi am fugit cu ea până în clădire, ploua şi mai tare.
Am mulţumit lui Dumnezeu că aveam apartamentul curat – măcar de data aceasta, deşi bucătăria mea era la fel de goală, pustie. Ultima oară când gătisem în ea fusese atunci când Bibi locuia cu mine .
Am mers în sufragerie şi am poftit-o să stea jos.
- Bei ceva, sau? Ştiu şi eu. Nu am nimic de mâncare, dar putem comanda ceva , oricând.
S-a apropiat de mine înmânându-mi jacheta, eu am luat-o şi aruncat-o pe un fotoliu – gest tipic genului masculin. A râs iar eu am făcut acelaşi lucru. M-am apropiat de ea şi i-am desprins părul, pentru a-i atinge acele fire de păr ude de la ploaie. I-am sărutat câteva şuviţe, ceea ce m-a făcut să mă gândesc iar la cât de aproape e de mine.
- Ne-au făcut-o Elisse şi Eric de data asta . A zis pe un ton amuzat.
- Eu totuşi mă bucur, dar puteau să îmi zică. Fiind vorba de tine, în special aş fi venit. Dar probabil nu era chiar atât de reciproc. Am lăsat o amintire tristă pe chip, dar am şters-o repede – sper.
- Cred că aş fi venit oricum... Am observat un ton grav, neliniştit ce încerca să schimbe subiectul. Ah, şi ce frumos. Mă bucur atât de mult pentru Elisse, şi pentru Eric. Chiar sunt fericită pentru ei, mă întreb dacă o să fie fată sau băiat. Sunt atât de entuziasmată.
Mi-au trebuit câteva secunde pentru a analiza informaţia. De aceea era Eric atât de fericit, urma să fie tată. Iar nu puteam să nu fiu gelos pe aces prieten al meu care avea parte de toate lucrurile pe care şi eu mi le doream. Am încercat să nu mai fiu egoist, şi m-am bucurat pentru ei.
- Cât de tare. Acum aflu, vor fi nişte părinţi minunaţi.
- Da, cât de frumos... Cred că e extraordinar să ai un copil, şi eu îmi doresc unul.
Cred că ultimele cuvinte le-a spus involuntar pentru că am văzut-o încercând să regleze acele ultime vorbe însă m-am apropiat de ea şi am pus un deget peste buzele ei, apăsându-le uşor.
- Psst! Am zis în şoaptă apropiindu-mi chipul de al ei. A trebuit să mă aplec puţin pentru a-i săruta obrazul. Am privit-o adânc în ochi.
- Atunci, de ce nu facem ÅŸi noi unul?
Mi-am retras degetul, sărutându-i buzele.
__