Teh`s oneshots

[Teh]

Ei bine m-am apucat de scris oneshot-uri , aşa că m-am gândit să fac un topic special pentru asta =]] . So, ăsta de abia acum l-am scris... :]]. Nu am un titlu, idee de titlu, aşa că am lăsat acel titlu, but if I got an idea later, I'll edit it.
Dacă vreun one shot va avea vreun fel de , I dont know, avertizare, o voi menţiona înainte de a posta.

Enjoy reading , see ya <3
[center]
Te-am aşteptat, dar nu ai mai venit…
[/center]

Focul ardea în soba din sufragerie, emana căldură fizică. Doar atât. Stăteam acolo, în jurul focului, pe pernele pufoase, toţi adunaţi pentru a ne încălzi. Vremea de afară ne interzicea să ieşim din casă, atunci când tocmai vrusesem şi noi să ne delectăm cu o vacanţă la munte, ajunsesem să stăm la o pensiune foarte prietenoasă. Aici am întâlnit-o şi pe doamna Boulour, o doamnă în vârstă foarte drăguţă. Proprietara. Noi, fiind tineri, eram supăraţi că nu puteam ieşi afară aşa că ne-a adunat pe toţi aici, lângă un foc pe înserate.
- Oh, doamnă Boulour, lăsaţi-mă să vă ajut. S-a auzit vocea prietenei mele Cristine care a ajutat-o pe proprietăreasă cu o tavă. Părjituri. Mi-am aruncat mâinile acolo, luând câteva . Erau delicioase. Femeia s-a aşezat lângă noi, pe o altă pernă pufoasă. A zâmbit, atât de trist că mă întrebam de unde vine.
- Frate, şi chiar aş fi vrut să spunem poveşti de groază, acum nu mai avem cum . E atmosfera prea ... Hmm.. Prea..
- Tristă şi romantică? L-a completat Giny pe Alexander , care părea supărat. Am râs uşor şi mi-am îndreptat privirea spre doamna Boulour care tocmai vroia să spună ceva. A fost întreruptă de Jack.
- Ar fi drăguţ ca fetele să ne spună o poveste de dragoste, dacă tot avem timp liber.
Am deschis şi eu gura pentru prima dată în acea zi.
- Jack, noi nu suntem romantice.
Şi eu am fost completată, de aici începând atmosfera cu adevărat tristă.
- Vă pot spune eu o poveste. Una tristă, dar nu ştiu dacă tinerii vor ştii să asculte ceea ce o femei bătrână are de povestit.
Am cântărit posibiltăţile în gând, în timp ce prietenii mei o priveau de parcă vorbise un înţelept. Nu ştiam că sunt atât de .. profunzi. Dar nu ştiam mai nimic despre adevăratele lor personalităţi. Am fost de acord că vocea bătrânei era apăsătoare şi plină de semnificaţii, te făcea să suspni. Sau doar să oftezi. Am dat din cap, îndemnând-o să vorbească, şi aşa a început.
- Fusese... Da, fusese cu multă vreme în urmă... Când lumea nu era atât de vulgară, ar spune unii. Dar era. Era , poate chiar mai rău. Pentru că nimeni nu îşi arăta adevăratul chip, ci se ascundea după o mască. Era dureros când aflai adevărata faţă a cuiva. Te durea, dar nu aveai ce să faci, oricât ai fi încercat, te sfâşia. Pe dinăuntru, şi pe dinafară, căci avusesei încredere. Ceea ce am să vă spun eu, este o poveste a unei fete... Era tânără, poate chiar mai tânără ca voi.
A arătat spre noi, fetele grupului. Le-am văzut pe prietenele mele ferindu-şi ochii. Bătrânica a luat tava cu prăjituri şi a întins-o spre Alexander care s-a înfipt imediat în câteva dintre ele. La fel a făcut şi Mark, într-un mod amuzant.
A continuat, atmosfera păstrându-se tristă.
- Această fată era naivă, la fel cum erau şi toate celelalte. Dar ea nu ştia pe vremea aceea că oamenii purtau măşti, nu ştia. Credea că tot ce vede este adevărat, sau poate mai departe de asta. Şi a crezut în tot ceea ce o înconjura. Era frumoasă, tânără... Şi încă nu ştia ce vrea să facă cu viaţa ei, concret. Însă visa la acelaşi prinţ pe cal alb ca toate fetele. Să se mărite, să aibă copii... Să fie fericită iar părinţii ei să fie mândră de ea. Ca toate celelalte.. Dar nu s-a întâmplat.
A oftat, un oftat ce mie îmi părea că aduce atât de multe amintiri. Am încercat să îmi scot din minte ideea ce apăruse, nu cred că era posibil. Am ascultat în continuare.
- Într-o zi.. De obicei s-ar întâmpla într-o zi frumoasă, dar nu. Era urâtă, mohorâtă, pentru cea care tocmai fusese molestată de părinţii ei. Stătea în acelaşi loc care o înveselea din totdeauna, stătea ... Singură, ca întotdeauna pe un bolovan imens dintr-o pădure. Era lângă un râuleţ limpede. Soarele nu dorea să apară printre nori dar nici ploaia nu îşi făcea apariţia. Stătea acolo... Încercând să se calmeze. Atunci a fost când l-a întâlnit pe prinţul ei, pe acela pe care l-a crezut Făt-Frumos. Părul lui era blond şi ochii albaştrii, exact ca în vise. Era îmbrăcat curat şi avea maniere, eleganţă. Spre deosebire de fata ce stătea desculţă în rochia ei simplă şi prăul răvăşit, dar curată. Era drăguţă , în felul ei, dar aer de copilă. Pentru că acel băiat, vedeţi voi, nu era ca un flăcău. Era mai mare , mai ştiutor... Mai înalt şi mai frumos decât orice şi oricine văzuse această fată până atunci. De aceea, nu a mai ţinut cont de altceva, şi s-a îndrăgostit. Pentru că, aşa cum am zis , nu ştia.
A fost întreruptă de Mark , care părea să aibă o întrebare. A ridicat mâna dreaptă în sus, privind nedumerit.
- Dar, acest tip, flăcău , adult, sau ce e el, ce căuta acolo? Adică , nu era ăla locul unde stătea fata?
- Da, vezi tu, această fată nu ştia că de fapt, acel loc nu este pentru oricine ci era o proprietate privată, cumpărată de curând. Dar stând acolo , de atâta vreme , din copilărie, când era tristă, nu s-a interesat.
- Ah ! După asta doamna Boulour a continuat pentru a fi întreruptă imediat de Alexander.
- Atunci a fost prima oară când cei doi s-au văzut, dar din perspectiva fetei... Ei bine, era o dragoste mult prea puternică. Fusese dragoste la prima vedere.
- Da, ne-aţi spus cum arăta băiatul , dar fata? Şi el ce a simţit când a văzut-o?
Două întrebări destul de bune, recunosc că şi eu eram curioasă. Doamna a răspuns calm, fără a fi deranjată de întrerupere.a tmosfera era încă caldă, tristă şi romantică. Din cauza acelui foc...
- Ei bine, ea nu ştia ce simţea băiatul, nici noi nu ştim... Pentru că povestea a spus-o fata, şi noi doar ce ştie ea, ştim. Dar ceea ce a văzut în ochii lui.. A fascinat-o. Credea pe vremea aceea că şi el simţea la fel pentru ea, dar noi nu ştim ce credea el cu adevărat. Cât despre fată... Nu avea trăsături neobişnuite, părul şaten şi ochii căprui. O copilă.
A făcut o pauză vrând să vadă dacă mai sunt întrebări, dar realizând că nu sunt, a vorbit.
- I-a vorbit băiatul, aceea fiind proprietatea lui. Obrajii fetei s-au roşit instantaneu , când a auzit vorbele lui. Nu ştia de ce era mai ruşinată.. S-a ridicat şi a mers către el, cerându-şi scuze cu gândul de a pleca mai departe. Dar acela a prins-o de mână, mângâindu-i obrazul. Eşti frumoasă. Cum te numeşti? , a întrebat-o atât de suav că nu ştia dacă este vis sau realitate. A realizat că nimeni nu o atinsese până atunci şi a tresărit, dar era prea târziu să şteargă mângâierea lui de pe obrazul ei. Anette... , a fost răspunsul ei.
Eu sunt Jean. Numele lui o fascina
Nu ştiu a explica cum s-a întâmplat, dar ea a fost vrăjită de timp, şi poate şi el de frumuseţea ei, pentru că au stat pe acea piatră mai mult timp, privindu-se, şi doar atât.. cu făgăduinţa să se vadă a doua zi.
- Ah, da, şi acum se întâmplă că tipul a minţit-o şi n-a venit a doua zi, şi nu a mai venit niciodată? Am zis sarcastic, dar mi-am regretat vorbele după ce am văzut privirea şi vocea tremurândă a doamnei Boulour.
- A venit... Dar poate era mai bine să nu fi venit, nici atunci, nici nicodată.
Am tăcut cu toţii şi am îndemnat-o să continue povestea.
- Şi a mers acasă, fericită după această promisiune. A doua zi s-a îmbrăcat mai frumos, încălţându-se cu sandalele, deşi obişnuia să meargă desculţă în acel loc. S-a aranjat, pe cât a putut pentru a nu ieşi în evidenţă şi a mers în acelaşi loc. Când a ajuns, el era acolo, aşteptând-o . A primit de la el un trandafir roşu, atât de frumos că îi venea să plângă. Era prima ei iubire, primul ei trandafir primit de la un bărbat, se simţea iubită şi fericită. Nici măcar nu îşi mai lua în seamă părinţii ... Era fermecată. El a sărutat-o, primul ei sărut. Inima aproape că i-a explodat , de fericire şi din cauza atâtor bătăi ale inimii.. Şi aceste întâlniri au continuat, pe ascuns întotdeauna, în acelaşi loc. Până când el a cerut-o de nevastă , dar i-a spus... I-a spus că nu poate ca familia lui să afle de această aventură, dar că vrea să o ducă în lume. Să fugă împreună. Fata a acceptat, pentru că era atât de îndrăgostită. În acea zi , a rămas mai mult cu el, şi au făcut lucruri pe care nu le făcuseră până atunci. La acea promisiune ea s-a dăruit lui.
Am auzit-o pe Giny oftând, de parcă ar fi plâns. M-am concentrat asupra poveştii.
- A plecat acasă şi şi-a înfruntat părinţii. Le-a spus că va pleca, că îl iubeşte, şi că nu are ce să le facă. Ei au crezut-o prea neliniştită şi nu au luat-o în seamă, însă a doua zi a lăsat o scrisoare de adio şi a plecat înainte să se lumineze de ziuă. Cei doi au decis să se întâlnească în acelaşi loc, şi acolo a fost şi ea. L-a aşteptat, pentru că îi promisese, prinţul ei blond , îi promisese că va veni. L-a aşteptat, l-a aşteptat, l-a aşteptat. Dar.. Adevărat. Nu a mai venit. În locul acestuia, a doua seară, căci vreau să spun că ea nu s-a mişcat de acolo, toată ziua, a apărut un alt tânăr... Acela a informat-o că aceea era proprietate privată şi că trebuie să plece. Aceasta l-a întrebat a cui este.. Proprietatea. I s-a răspuns. A domnului La Rosse, dar tocmai a fost moştenită de ginerele lui , domnul Jean La Rosse. Nu cred că îi va place domnului şi doamnei să staţi aici, deşi tocmai au plecat în luna de miere. Ar fi bine să plecaţi.... Ar fi vrut să îşi stăpânească lacrimile , dar nu mai putea. Ar fi vrut să se oprească din fugit şi să se întoarcă la părinţii săi, dar nici asta nu era cu putinţă. Căci fusese trădată şi ea trădase la rândul ei. El o minţise, atât de crud că îi distrusese viaţa...
Am tăcut cu toţii , privind focul. Eu am fost cea care a rupt liniştea.
- Doamnă Boulour, dumneavoastră sunteţi acea Anette?
A râs, dar un râset atât de trist căci noi am înţeles minciuna.
- Cum se poate oare aşa ceva? Mai vreţi prăjituri?