22-10-2009, 11:48 AM
m-am gandit sa scriu si eu un fic, am cateva capitole, voi incerca sa postez un capitol la doua-trei zile. este primul meu fic, nu ma astept la pareri prea bune, dar vreau critici, doar din greseli se invata.
pentru cei care au mai vazut ficul pe alte site-uri, va spun ca este al meu, l-am mai postat pe iloveanime4ever, luvanime si narutofic.
stiu ca am multe greseli, am incercat sa le mai reduc, dar habar nu am cat de bine a iesit. nu stiu cat de originala este ideea spre sa fie ok.
Capitolul 1
Negru, doar atat vad imprejurul meu. Ma panichez si incerc sa gasesc cu privirea o portita de scapare din acest infern. Insa nimic! Tremur, imi este atat de frica… ma aflu in centrul nimicului. Vreau sa localizez ceva cu ochii, ceva ce ar putea sa imi dea un indiciu in privinta locului in care sunt. Totul este in bezna totala. Aud niste pasi si ma ridic in picioare. Simt in interiorul meu un fior cald ce ma mangaie. Numai gandul ca nu sunt ingura ma bucura. Incep sa alerg, vrand parca sa scap de o povara, convingandu-ma ca sunt iar singura. Alerg si iar alerg, pana cand ceva ma opreste trantindu-ma la podea. Ma sprijin in maini, intorc capul in spate. Vad acelasi intuneric ce ma inconjoara. Ma ridic iar, nedorin sa ma dau batuta. Fac trei pasi in spate, ma las in vine si incep a pipai podeaua, ce parea a fi din lemn, pentru a fi sigura ca nu este nimic acolo, si ca m-am impiedicat de propriile picioare. Dar nu este asa. Nu apuc sa ma conving de existenta acelui lucru, din cauza unui sunet straniu, care ma face sa ma indepartez cativa pasi in spate. Ma uit in sangan, ma uit in dreapta, in fata, in spate, si observ o silueta ciudata ca vine spre mine. Aud un ticait, parca salvator de vieti si deschid ochii. Acum mi-am dat seama. A fost doar un vis. Ma tot gandesc la ceea ce ar putea insemna asta. Las problemele si toate gandurile deoparte cand aud vocea tatalui meu ca ma roaga sa ma grabesc, fiindca voi intarzia la scoala. Cobor lenes din pat indreptandu-ma spre baie. Camera era destul de spatioasa, invaluita in culoarea albastra. Faianta si gresia aveau culoarea cerului, una dintre culorile mele preferate. Ma duc cu pasi mici spre chiuveta, oprindu-ma in fata ei, explorandu-mi cu atentie chipul. Am parul roz lung pana la mijloc si ochii verzi. Imi fac siesta de dimineata si cu aceeasi lene in mine ma indrept spre sifonierul meu cu doua usi si o oglinda, facut din lemn de cires. Deschid una dintre usi si observ destule haine aranjate dintre care imi aleg fusta de la uniforma rosie si o camasa alba. Ma incalt cu o pereche de pantofi negri, imi iau ghiozdanul si cobor in bucatarie, unde ma asteptau fratele meu si tata. Eu mai am o surioara, mai mica cu aproape un an, dar totusi este in aceeasi clasa cu mine. Se pare ca a racit acum 2 zile si este in camera ei. Fratiorul meu “drag†are parul blond ca spicele graului, ochii albastri, cand este vesel, ca cerul senin, iar cand este tris, albastrul se inchide precum marea. Este hiper-activ, mereu cu zambetul prostesc pe fata, cu un an mai mare decat mine. Este adoptat de la varsta de 3 ani. Numele lui e Naruto. Surioara mea mult iubita si tinuta in puf are parul roz, dar un roz putin mai inchis decat al meu, ochii de un verde crud, mult prea asemanatori cu ai mei. Este la fel de glumeata ca blondul casei, dar stie cand sa se opreasca din jignit, pentru a nu intra in belele. Numele ei este Akane, Naruto spunand ca a fost ideea mea, atunci cand eram mica. Tatal meu este un barbat bine lucrat, cu parul negru ca pana corbului si ochii de un verde lafel ca al meu de crud, mereu calm, cu capul pe umeri. Coshi ii e numele. Eu pe el il mostenesc la comportament, iar pe mama mai mult la infatisare. Vreti sa stiti cateva despre mamea mea? Bine! Semana mult cu mine, avand parul pana peste umeri, roz, la fel ca al meu, ochii verzi, un corp frumos, insa a murit acum doi ani intr-un accident de masina. De atunci sunt mult mai serioasa, mai retrasa. Sirul gandurilor imi este intrerupt de vocea blondului:
-‘Neata, surioara, vin-o, asta daca nu vrei sa intarzii! Striga cat putu de tare Naruto in urechile mele ca o sirena de politie.
-‘Neata, fratioare, tati, Akame nu vine sa manance? Intreb cu un glas stins aproape neauzit.
-Nu, Sakura. Akane se simte mult mai rau ca ieri, si am rugat-o pe Mary sa ii duca mancarea acolo. Mary este o femeie de 45-46 de ani. Este bona noastra de cand mama a murit. Ea ne gateste, ne calca, ne spala. Are un suflet bun, de aceea o admir profund. Are parul blond, lung pana peste fund, aratand de parca mi-ar fi colega de clasa. Ma mira faptul ca nu este maritata, dar asta este problema ei.
-Bine, atunici, eu o iau inainte spre scoala. Nu am pofta de mancare. Naruto, vi? Intreb eu, parca stiind ca nu ma poate refuza.
-Sigur, Sakura! Asteapta, te rog, 5 minete sa imi iau giozdanul. Raspunde blondul asa cum ma asteptam. Stie prea bine cum reactionez cand sunt nervoasa, si, probabil, nu are chef sa mearga pe strada cu ochiul vanat. Astept asa cum ma rugat si il vad intr-un sfarsit ca vine alergand pe scari cu telefonul meu in mana, spunandu-mi ca l-a auzit sunand de la el in camera. Raspund si sunt intampinata de un urlet, povenit de la una dintre prietenele mele bune, Arishima, care, se pare, ca era iar alergata de cainele vecinilor. Urlu si eu la randul meu si ii zic sa se calmeze, dupa care ii spun ca ies pe usa casei si ne vendem in cinci minute. Inchit clapeta telefonului meu negru, si ies in curtea mare din fata casei. Arishima este o fata cu parul castaniu precum castanele, toamna, lung pana dupa fund, cu forme bogate, ochii de un maro destul de frumos, intotdeauna vesela. Vazandu-ma, fata, alearga spre mine sa ma imbratiseze, drept urmare sunt asaltata si de javra vecinilor, pe care nu o suport. Raspund la imbratisarea prietenei mele, care parca nu ma mai vazuse de ani de zile. Ma ridic de jos si ne continuam drumul. La o intersectie ne intalnim cu Sasuke, cel mai bun prieten al fratioului meu. Il invitam sa ni se alature, aceasta fiind ideea lui Naruto. Sasuke este un tanar chipes, brunet, cu ochii ca cea mai neagra noapte. A crescut fara painti, doar in grija bunicilor si a fratelui sau mai mare, pe nume Itachi. Pe drum nu am scos nici un sunet, spre deosebire de ceilalti trei, ce ma insoteau.
pentru cei care au mai vazut ficul pe alte site-uri, va spun ca este al meu, l-am mai postat pe iloveanime4ever, luvanime si narutofic.
stiu ca am multe greseli, am incercat sa le mai reduc, dar habar nu am cat de bine a iesit. nu stiu cat de originala este ideea spre sa fie ok.
Capitolul 1
Negru, doar atat vad imprejurul meu. Ma panichez si incerc sa gasesc cu privirea o portita de scapare din acest infern. Insa nimic! Tremur, imi este atat de frica… ma aflu in centrul nimicului. Vreau sa localizez ceva cu ochii, ceva ce ar putea sa imi dea un indiciu in privinta locului in care sunt. Totul este in bezna totala. Aud niste pasi si ma ridic in picioare. Simt in interiorul meu un fior cald ce ma mangaie. Numai gandul ca nu sunt ingura ma bucura. Incep sa alerg, vrand parca sa scap de o povara, convingandu-ma ca sunt iar singura. Alerg si iar alerg, pana cand ceva ma opreste trantindu-ma la podea. Ma sprijin in maini, intorc capul in spate. Vad acelasi intuneric ce ma inconjoara. Ma ridic iar, nedorin sa ma dau batuta. Fac trei pasi in spate, ma las in vine si incep a pipai podeaua, ce parea a fi din lemn, pentru a fi sigura ca nu este nimic acolo, si ca m-am impiedicat de propriile picioare. Dar nu este asa. Nu apuc sa ma conving de existenta acelui lucru, din cauza unui sunet straniu, care ma face sa ma indepartez cativa pasi in spate. Ma uit in sangan, ma uit in dreapta, in fata, in spate, si observ o silueta ciudata ca vine spre mine. Aud un ticait, parca salvator de vieti si deschid ochii. Acum mi-am dat seama. A fost doar un vis. Ma tot gandesc la ceea ce ar putea insemna asta. Las problemele si toate gandurile deoparte cand aud vocea tatalui meu ca ma roaga sa ma grabesc, fiindca voi intarzia la scoala. Cobor lenes din pat indreptandu-ma spre baie. Camera era destul de spatioasa, invaluita in culoarea albastra. Faianta si gresia aveau culoarea cerului, una dintre culorile mele preferate. Ma duc cu pasi mici spre chiuveta, oprindu-ma in fata ei, explorandu-mi cu atentie chipul. Am parul roz lung pana la mijloc si ochii verzi. Imi fac siesta de dimineata si cu aceeasi lene in mine ma indrept spre sifonierul meu cu doua usi si o oglinda, facut din lemn de cires. Deschid una dintre usi si observ destule haine aranjate dintre care imi aleg fusta de la uniforma rosie si o camasa alba. Ma incalt cu o pereche de pantofi negri, imi iau ghiozdanul si cobor in bucatarie, unde ma asteptau fratele meu si tata. Eu mai am o surioara, mai mica cu aproape un an, dar totusi este in aceeasi clasa cu mine. Se pare ca a racit acum 2 zile si este in camera ei. Fratiorul meu “drag†are parul blond ca spicele graului, ochii albastri, cand este vesel, ca cerul senin, iar cand este tris, albastrul se inchide precum marea. Este hiper-activ, mereu cu zambetul prostesc pe fata, cu un an mai mare decat mine. Este adoptat de la varsta de 3 ani. Numele lui e Naruto. Surioara mea mult iubita si tinuta in puf are parul roz, dar un roz putin mai inchis decat al meu, ochii de un verde crud, mult prea asemanatori cu ai mei. Este la fel de glumeata ca blondul casei, dar stie cand sa se opreasca din jignit, pentru a nu intra in belele. Numele ei este Akane, Naruto spunand ca a fost ideea mea, atunci cand eram mica. Tatal meu este un barbat bine lucrat, cu parul negru ca pana corbului si ochii de un verde lafel ca al meu de crud, mereu calm, cu capul pe umeri. Coshi ii e numele. Eu pe el il mostenesc la comportament, iar pe mama mai mult la infatisare. Vreti sa stiti cateva despre mamea mea? Bine! Semana mult cu mine, avand parul pana peste umeri, roz, la fel ca al meu, ochii verzi, un corp frumos, insa a murit acum doi ani intr-un accident de masina. De atunci sunt mult mai serioasa, mai retrasa. Sirul gandurilor imi este intrerupt de vocea blondului:
-‘Neata, surioara, vin-o, asta daca nu vrei sa intarzii! Striga cat putu de tare Naruto in urechile mele ca o sirena de politie.
-‘Neata, fratioare, tati, Akame nu vine sa manance? Intreb cu un glas stins aproape neauzit.
-Nu, Sakura. Akane se simte mult mai rau ca ieri, si am rugat-o pe Mary sa ii duca mancarea acolo. Mary este o femeie de 45-46 de ani. Este bona noastra de cand mama a murit. Ea ne gateste, ne calca, ne spala. Are un suflet bun, de aceea o admir profund. Are parul blond, lung pana peste fund, aratand de parca mi-ar fi colega de clasa. Ma mira faptul ca nu este maritata, dar asta este problema ei.
-Bine, atunici, eu o iau inainte spre scoala. Nu am pofta de mancare. Naruto, vi? Intreb eu, parca stiind ca nu ma poate refuza.
-Sigur, Sakura! Asteapta, te rog, 5 minete sa imi iau giozdanul. Raspunde blondul asa cum ma asteptam. Stie prea bine cum reactionez cand sunt nervoasa, si, probabil, nu are chef sa mearga pe strada cu ochiul vanat. Astept asa cum ma rugat si il vad intr-un sfarsit ca vine alergand pe scari cu telefonul meu in mana, spunandu-mi ca l-a auzit sunand de la el in camera. Raspund si sunt intampinata de un urlet, povenit de la una dintre prietenele mele bune, Arishima, care, se pare, ca era iar alergata de cainele vecinilor. Urlu si eu la randul meu si ii zic sa se calmeze, dupa care ii spun ca ies pe usa casei si ne vendem in cinci minute. Inchit clapeta telefonului meu negru, si ies in curtea mare din fata casei. Arishima este o fata cu parul castaniu precum castanele, toamna, lung pana dupa fund, cu forme bogate, ochii de un maro destul de frumos, intotdeauna vesela. Vazandu-ma, fata, alearga spre mine sa ma imbratiseze, drept urmare sunt asaltata si de javra vecinilor, pe care nu o suport. Raspund la imbratisarea prietenei mele, care parca nu ma mai vazuse de ani de zile. Ma ridic de jos si ne continuam drumul. La o intersectie ne intalnim cu Sasuke, cel mai bun prieten al fratioului meu. Il invitam sa ni se alature, aceasta fiind ideea lui Naruto. Sasuke este un tanar chipes, brunet, cu ochii ca cea mai neagra noapte. A crescut fara painti, doar in grija bunicilor si a fratelui sau mai mare, pe nume Itachi. Pe drum nu am scos nici un sunet, spre deosebire de ceilalti trei, ce ma insoteau.