04-10-2009, 08:52 PM
Am venit cu nextul, fiindca Elyn mi-a facut o vraja si mi-a venit inspiratia cu intersiti.
Vreau pareri despre poze si melodie.
Fântâna viitorului si întâlnirea
Partea a II-a
In fata mea se afla un demon, rănit. Vai, deci aşa arata un demon? Avea parul negru, ca smoala, si la vârfuri, puţin roşu. Aripile de liliac, erau rănite si sângerau. Avea un corp destul de bine făcut. Muşchi puternici, se vedeau prin maioul rosul, tot murdar si rupt pe care îl purta. La încheieturi, avea cătuşe si lanţuri, semn ca evadase de undeva. Urechile ţuguiate, erau mai ascuţite, decât la noi, elfi. Intr-una din urechi avea un cercel, din argint. Coada, care ii ieşea din pantaloni si cu suliţa in vârf, bătea spasmatic, pe pamant, dând de inteles, ca el, este grav rănit. Ce sa fac? Sa-l las aici, sa-l mănânce animalele sau sa-l iau, si sa-l duc in casuta in copacul, care servea drept grajd cailor. Oftez si descalec de pe Angelus si mă îndrept cu frica spre demon, cu bâtul alb in mana si îndreptat spre el. Când am ajuns aproape de el, îl împung uşor cu bâtul in burta si vad ca nu are nici o reacţie, mă aplec sa vad, daca are plus sau nu, când eram la cativa centimetri de mana lui, demonul mă prinde de încheietura si ochii săi, roşi de foc, se intersectară cu ai mei.
- Ajuta-mă… te rog, îmi şopti, cu glas stins si secătuit de putere.
Buzele se umplură automat de sânge. Acum trebuia sa-l ajut, fie ca vroiam sau nu. Aud voci, prin pădure si asta însemna ca trebuie sa mă grăbesc. L-am luat in spate si l-am pus pe unicorn. Angelus a vrut sa se mişte, dar gândurile mele l-au oprit sa se mişte. Ţinându-l de mijloc, sa nu pice, am început sa fug pe langa, calul, care alerga la galop, dar puteam tine cu uşurinţa pasul cu armăsarul. Din când in când demonul suspina de durere sau când calul isi scutura capul neplăcându-i mirosul de sulf si sânge sărat. Doamne, cat mai aveam pana la casuta? După jumătate de ora, ne-am oprit la casuta si deja mă apuca răul sa vad, ca trebuia sa-l ridic tocmai aproape de vârf. Am chemat la mine, frânghia, prin magie si îl leg de mijloc, apoi încep sa-l trag sus. Asta cântarea, cat un cal sau poate mai mult. Când am fost sigura, ca a ajuns pe scânduri, am desfăcut frânghia cu ajutorul magiei si apoi, l-am băgat pe cal, in grajd. Spiriduşa plecase deja, deci, nu avea cine sa-mi pună întrebări ce caut pe acolo. Trebuia sa-i îngrijesc rănile, dar mai intai sa-i las Sultanei ce am cumpărat. Ma îndrept spre casa si după ce traversez lacul, intru in camera si ii dau elfei ce am cumpărat. Ma duc in camera mea si îmi iau de acolo nişte pergamente, cu vrăji medicinale, pansamente si ies, cu ele in rucsac si ii spun roşcatei, ca plec in pădure, sa desenez. Fur din cămara nişte ierburi medicinale si mă îndrept spre casuta. Ma catar, cu agilitate in copac si intru printr-o trapa, din podea in casa. Demonul isi lingea rănile de pe o aripa, intr-un colt si când mă vǎzut, începu sa mârâie, ca un câine, arătându-si canini ascuţit.
- Asculta aici, drăcuşor, eu te-am salvat, aşa ca numai raia ca un lup rănit si lasǎ-mǎ sa te ajut, am spus puţin supărata, ca a mârâit la mine.
El înceta sa mai mârâie, dar ochii săi de foc, nu mă scăpau nici o clipa, pana am preparat doctoriile si i-am bandajat rănile pe care le avea. Pe cele de la aripi si coada, i-am vindecat cu magie. Mana mea dreapta se plimba uşor, strălucind in alb, deasupra rănilor, pe care le avea pe aripi. După ce am terminat cu ele, le-am pipăit. Membrana lor, era subţire, ca foita de ceapa si calda, ca plăcintele scoase din cuptor. Erau catifelate, arătând, ca aveau mici peri, de culoarea neagra, incat îmi amintea de botul catifelat al cailor. Am vrut sa mai pipai materialul acela fascinant, dar coada, mă prinse de încheieturi si o mana de-a lui se baga in parul meu, iar la cealaltă crescură gheare in loc de unghi. Ghearele se apropiau rapid de gatul meu, pentru al sfârteca. Din ochii mei izvorâră, apa sărata si cristalina, care picau pe ghearele albe si periculoase. Degetele sale lungi, mă prinse de gat, cu voinţa de a mă ucide, dar alunecară, uşor in jos, si mă zgârie superficial pe piele. Mana din par dispăru, dar coada, îmi ţinea la fel de strâns, încheieturile.
- Tu mi-ai salvat si eu sunt sclavul tău, domnita, îmi spuse pe un ton răguşit si încet.
- Când te-am găsit, tu m-ai rugat sa te ajut si acum vreau sa te ajut, dar tu nu mă laşi sa te ajut, da-mi drumul la mâini te rog, mă dor, am spus pe un ton plangaret.
- Îmi pare rău stăpâna, îmi spuse si mă elibera si după îngenunche in fata mea. Fiindcă mi-aţi salvat viata, dumneavoastră îmi sunteţi stăpâna pana la moarte. Numele meu este Utonio si acum trăiesc pentru a va servi si îmi voi da viata pentru dumneavoastră, spuse, dintr-o suflare, facandu-ma sa mă întreb, cum de nu a rămas fara aer.
- Utonio, cred ca nu am nevoie de un servitor, dar mi-ar plăcea sa devenim prieteni foarte buni si te v-a deranja, daca iţi spun Uto si daca iţi schimbi infatisarea, intr-una mai elficǎ? L-am întrebat, gândindu-mă daca el poate sa folosească magia.
Acesta închise ochii si fusese înconjurat de o lumina slaba. Parul ii crescu, dar era tăiat in trepte, dar prins la baza gatului. Ochii roşi, deveniseră albaştri si urechile se facura ca la elf. Aripile si coada, dispărură si acum arata foarte frumos, arata normal. Trebuia sa-i fac rost de haine noi si ştiam unde sa Ma duc. Coboram din copac si ne îndreptam spre pădure, dar in fata apăru Sultana, foarte furioasa pe mine. Când o văzu, Uto mă trase in spatele lui si se apleca de mijloc si isi scoase ghearele, pregătit sa o atace, daca mă ataca.
- Elyn, tine-ti in frâu animalul de companie si unde vroiai sa mergi cu el? Ma întreba Sultana, supărata foc, cu o săgeata îndreptata spre mine.
- Vroiam sa-i fac rost de nişte haine si apoi nu ştiu, am spus, plecându-mi privirea in pamant de ruşine, ca nu i-am spus adevărul de la început.
- Elyn şti foarte bine, ca acum eşti o trǎdǎtoare pentru poporul nostru, ca ai ajutat un demon, mă înştiinţa femeia si ochii mei se umplură cu lacrimi.
- Pot măcar sa-l iau pe Angelus si pe Ventus si lucrurile mele…
- Nu, Ventus ramane cu mine, dar pe Angelus si Acerbus (întuneric), calul meu, îl puteţi lua. Aici sunt lucrurile tale, draga mea – si îmi indica un rucsac cu lucrurile mele, dar mai erau doua bocele – si nişte haine pentru animalul tău de companie. înhămaţi cai, pana nu vin aici soldaţi lui Cobalt si ne ucid. Mergi cu bine, copila, îmi spuse elfa si dispăru, la fel cum apăru.
Am scos cei doi cai din grajd si am mângâiat pentru ultima data pegasului alb si frumos. In timp ce înhămam caii, Uto se schimbase de hainele cu care l-am găsit. Acuma purta o camasa din in, alba cu mânici vaporoase si o vesta din piele neagra peste. Purta o pereche de pantaloni din piele neagra si isi pansa cu o pânza neagra tare, talpa piciorului si fluierul. Se urca in şaua lui Acerbus si îmi dădea impresia, ca ar fi cavalerul negru fara suflet, din balada lui Arcus. Stătea drept si maiestos, parca s-ar fi născut in şaua calului. M-am urcat si eu in şaua lui Angelus si cu rucsacul in spate si bâtul, sub el am pornit la galop, prin pădure, urmărita din aproape de brunet, care mana calul cu o singura mana. Parul sau negru, strălucea uşor in lumina soarelui, dându-i o aura misterioasa in jurul sau. Doamne chiar erau frumoşi demoni, trebuia sa-i dau dreptate lui Focus, piticul care a scris Povestea Andoarei – elfa din munţi. Trebuia sa mergem undeva, unde sa stăm, pana stabilim unde fugim, ca in pădure, numai puteam sa stăm, ca din greşeala putea sa dea gărzile tatălui meu, Cobalt. Atunci mi-a picat fisa. Puteam sa mergem in munţi Viridis (verde), unde locuia fratele Sultanei, Merlin.
I-am spus lui Uto unde vom merge si acesta doar a aprobat din cap si am început sa ne îndreptam spre munţi Viridis, care se inaltau ca nişte titani deasupra tuturor, spărgând cu vârfurile lor ascuţite, nori de pe cer. Simţeam ca îmi vine rău, numai când ii urmăream cu privirea, dar cum era sa trăieşti acolo sus? Era timpul sa aflam. Intram in pădurea de brazi, veşnici tineri si nemuritori, pierdandu-ne urma si îndreptându-ne spre necunoscut….
Pozele:
http://www.9am.ro/files/uploads/treehouse5.jpg - casuta din copac
http://media.photobucket.com/image/demon...5.jpg?o=56 – Uto sau Utonio, in forma de demon
http://media.photobucket.com/image/anime...y.jpg?o=42 – Uto in forma de elf.
http://patratosu.files.wordpress.com/200...urmele.jpg - munţi Viridis
Cântecul:
http://www.youtube.com/watch?v=SUiCGR5JHqA – cântecul pentru acest capitol.
Astept comenturi si se yaa :bye:
Vreau pareri despre poze si melodie.
Fântâna viitorului si întâlnirea
Partea a II-a
In fata mea se afla un demon, rănit. Vai, deci aşa arata un demon? Avea parul negru, ca smoala, si la vârfuri, puţin roşu. Aripile de liliac, erau rănite si sângerau. Avea un corp destul de bine făcut. Muşchi puternici, se vedeau prin maioul rosul, tot murdar si rupt pe care îl purta. La încheieturi, avea cătuşe si lanţuri, semn ca evadase de undeva. Urechile ţuguiate, erau mai ascuţite, decât la noi, elfi. Intr-una din urechi avea un cercel, din argint. Coada, care ii ieşea din pantaloni si cu suliţa in vârf, bătea spasmatic, pe pamant, dând de inteles, ca el, este grav rănit. Ce sa fac? Sa-l las aici, sa-l mănânce animalele sau sa-l iau, si sa-l duc in casuta in copacul, care servea drept grajd cailor. Oftez si descalec de pe Angelus si mă îndrept cu frica spre demon, cu bâtul alb in mana si îndreptat spre el. Când am ajuns aproape de el, îl împung uşor cu bâtul in burta si vad ca nu are nici o reacţie, mă aplec sa vad, daca are plus sau nu, când eram la cativa centimetri de mana lui, demonul mă prinde de încheietura si ochii săi, roşi de foc, se intersectară cu ai mei.
- Ajuta-mă… te rog, îmi şopti, cu glas stins si secătuit de putere.
Buzele se umplură automat de sânge. Acum trebuia sa-l ajut, fie ca vroiam sau nu. Aud voci, prin pădure si asta însemna ca trebuie sa mă grăbesc. L-am luat in spate si l-am pus pe unicorn. Angelus a vrut sa se mişte, dar gândurile mele l-au oprit sa se mişte. Ţinându-l de mijloc, sa nu pice, am început sa fug pe langa, calul, care alerga la galop, dar puteam tine cu uşurinţa pasul cu armăsarul. Din când in când demonul suspina de durere sau când calul isi scutura capul neplăcându-i mirosul de sulf si sânge sărat. Doamne, cat mai aveam pana la casuta? După jumătate de ora, ne-am oprit la casuta si deja mă apuca răul sa vad, ca trebuia sa-l ridic tocmai aproape de vârf. Am chemat la mine, frânghia, prin magie si îl leg de mijloc, apoi încep sa-l trag sus. Asta cântarea, cat un cal sau poate mai mult. Când am fost sigura, ca a ajuns pe scânduri, am desfăcut frânghia cu ajutorul magiei si apoi, l-am băgat pe cal, in grajd. Spiriduşa plecase deja, deci, nu avea cine sa-mi pună întrebări ce caut pe acolo. Trebuia sa-i îngrijesc rănile, dar mai intai sa-i las Sultanei ce am cumpărat. Ma îndrept spre casa si după ce traversez lacul, intru in camera si ii dau elfei ce am cumpărat. Ma duc in camera mea si îmi iau de acolo nişte pergamente, cu vrăji medicinale, pansamente si ies, cu ele in rucsac si ii spun roşcatei, ca plec in pădure, sa desenez. Fur din cămara nişte ierburi medicinale si mă îndrept spre casuta. Ma catar, cu agilitate in copac si intru printr-o trapa, din podea in casa. Demonul isi lingea rănile de pe o aripa, intr-un colt si când mă vǎzut, începu sa mârâie, ca un câine, arătându-si canini ascuţit.
- Asculta aici, drăcuşor, eu te-am salvat, aşa ca numai raia ca un lup rănit si lasǎ-mǎ sa te ajut, am spus puţin supărata, ca a mârâit la mine.
El înceta sa mai mârâie, dar ochii săi de foc, nu mă scăpau nici o clipa, pana am preparat doctoriile si i-am bandajat rănile pe care le avea. Pe cele de la aripi si coada, i-am vindecat cu magie. Mana mea dreapta se plimba uşor, strălucind in alb, deasupra rănilor, pe care le avea pe aripi. După ce am terminat cu ele, le-am pipăit. Membrana lor, era subţire, ca foita de ceapa si calda, ca plăcintele scoase din cuptor. Erau catifelate, arătând, ca aveau mici peri, de culoarea neagra, incat îmi amintea de botul catifelat al cailor. Am vrut sa mai pipai materialul acela fascinant, dar coada, mă prinse de încheieturi si o mana de-a lui se baga in parul meu, iar la cealaltă crescură gheare in loc de unghi. Ghearele se apropiau rapid de gatul meu, pentru al sfârteca. Din ochii mei izvorâră, apa sărata si cristalina, care picau pe ghearele albe si periculoase. Degetele sale lungi, mă prinse de gat, cu voinţa de a mă ucide, dar alunecară, uşor in jos, si mă zgârie superficial pe piele. Mana din par dispăru, dar coada, îmi ţinea la fel de strâns, încheieturile.
- Tu mi-ai salvat si eu sunt sclavul tău, domnita, îmi spuse pe un ton răguşit si încet.
- Când te-am găsit, tu m-ai rugat sa te ajut si acum vreau sa te ajut, dar tu nu mă laşi sa te ajut, da-mi drumul la mâini te rog, mă dor, am spus pe un ton plangaret.
- Îmi pare rău stăpâna, îmi spuse si mă elibera si după îngenunche in fata mea. Fiindcă mi-aţi salvat viata, dumneavoastră îmi sunteţi stăpâna pana la moarte. Numele meu este Utonio si acum trăiesc pentru a va servi si îmi voi da viata pentru dumneavoastră, spuse, dintr-o suflare, facandu-ma sa mă întreb, cum de nu a rămas fara aer.
- Utonio, cred ca nu am nevoie de un servitor, dar mi-ar plăcea sa devenim prieteni foarte buni si te v-a deranja, daca iţi spun Uto si daca iţi schimbi infatisarea, intr-una mai elficǎ? L-am întrebat, gândindu-mă daca el poate sa folosească magia.
Acesta închise ochii si fusese înconjurat de o lumina slaba. Parul ii crescu, dar era tăiat in trepte, dar prins la baza gatului. Ochii roşi, deveniseră albaştri si urechile se facura ca la elf. Aripile si coada, dispărură si acum arata foarte frumos, arata normal. Trebuia sa-i fac rost de haine noi si ştiam unde sa Ma duc. Coboram din copac si ne îndreptam spre pădure, dar in fata apăru Sultana, foarte furioasa pe mine. Când o văzu, Uto mă trase in spatele lui si se apleca de mijloc si isi scoase ghearele, pregătit sa o atace, daca mă ataca.
- Elyn, tine-ti in frâu animalul de companie si unde vroiai sa mergi cu el? Ma întreba Sultana, supărata foc, cu o săgeata îndreptata spre mine.
- Vroiam sa-i fac rost de nişte haine si apoi nu ştiu, am spus, plecându-mi privirea in pamant de ruşine, ca nu i-am spus adevărul de la început.
- Elyn şti foarte bine, ca acum eşti o trǎdǎtoare pentru poporul nostru, ca ai ajutat un demon, mă înştiinţa femeia si ochii mei se umplură cu lacrimi.
- Pot măcar sa-l iau pe Angelus si pe Ventus si lucrurile mele…
- Nu, Ventus ramane cu mine, dar pe Angelus si Acerbus (întuneric), calul meu, îl puteţi lua. Aici sunt lucrurile tale, draga mea – si îmi indica un rucsac cu lucrurile mele, dar mai erau doua bocele – si nişte haine pentru animalul tău de companie. înhămaţi cai, pana nu vin aici soldaţi lui Cobalt si ne ucid. Mergi cu bine, copila, îmi spuse elfa si dispăru, la fel cum apăru.
Am scos cei doi cai din grajd si am mângâiat pentru ultima data pegasului alb si frumos. In timp ce înhămam caii, Uto se schimbase de hainele cu care l-am găsit. Acuma purta o camasa din in, alba cu mânici vaporoase si o vesta din piele neagra peste. Purta o pereche de pantaloni din piele neagra si isi pansa cu o pânza neagra tare, talpa piciorului si fluierul. Se urca in şaua lui Acerbus si îmi dădea impresia, ca ar fi cavalerul negru fara suflet, din balada lui Arcus. Stătea drept si maiestos, parca s-ar fi născut in şaua calului. M-am urcat si eu in şaua lui Angelus si cu rucsacul in spate si bâtul, sub el am pornit la galop, prin pădure, urmărita din aproape de brunet, care mana calul cu o singura mana. Parul sau negru, strălucea uşor in lumina soarelui, dându-i o aura misterioasa in jurul sau. Doamne chiar erau frumoşi demoni, trebuia sa-i dau dreptate lui Focus, piticul care a scris Povestea Andoarei – elfa din munţi. Trebuia sa mergem undeva, unde sa stăm, pana stabilim unde fugim, ca in pădure, numai puteam sa stăm, ca din greşeala putea sa dea gărzile tatălui meu, Cobalt. Atunci mi-a picat fisa. Puteam sa mergem in munţi Viridis (verde), unde locuia fratele Sultanei, Merlin.
I-am spus lui Uto unde vom merge si acesta doar a aprobat din cap si am început sa ne îndreptam spre munţi Viridis, care se inaltau ca nişte titani deasupra tuturor, spărgând cu vârfurile lor ascuţite, nori de pe cer. Simţeam ca îmi vine rău, numai când ii urmăream cu privirea, dar cum era sa trăieşti acolo sus? Era timpul sa aflam. Intram in pădurea de brazi, veşnici tineri si nemuritori, pierdandu-ne urma si îndreptându-ne spre necunoscut….
Pozele:
http://www.9am.ro/files/uploads/treehouse5.jpg - casuta din copac
http://media.photobucket.com/image/demon...5.jpg?o=56 – Uto sau Utonio, in forma de demon
http://media.photobucket.com/image/anime...y.jpg?o=42 – Uto in forma de elf.
http://patratosu.files.wordpress.com/200...urmele.jpg - munţi Viridis
Cântecul:
http://www.youtube.com/watch?v=SUiCGR5JHqA – cântecul pentru acest capitol.
Astept comenturi si se yaa :bye: