Love In Silence

[Verrine]

si nextul:P
sper sa va plak :-S


Capitolul XXV: Un incident interesant…

-Si asadar… asa este primit un asasin, cu plecaciuni.
-Mda… cine vorbea. Tu care l-ai omorat pe Orochimaru te comporti ca un idiot… Nu ai fost in stare nici sa-I ranesti pe copii aia.
-Vrei cumva sa ma provoci? intreba acesta, multumit de situatie…
-Nici pe departe… Nu imi pierd timpul cu asa ceva, si in plus… nici nu prea mai am chakra de la mediacamentul acela. Asa ca nu ar fi o lupta prea dreapta…
-Mda sigur…
Deja ma enerva atitudinea lui… Se crede cel mai inteligent si puternic dintre toti… el nici macar nu stie ce e ala respect, dapoi sa mai pretinda ca e intelectual. Dar defapt… de la ce ma pot astepta de la un Uchiha… toti sunt la fel. Dar, pentru ca situatia sa fie intru-totul perfecta…
-Sa stii ca… cu atitudinea asta de idiot nu o sa ajungi niciodata la adevarata putere… iar din asta rezulta ca Itachi va ramane in viata.
La auzul cuvantului “Itachi”, in ochii lui se putea citi doar dorita de ura si razbunare, in timp ce corpul acestuia incremeni, insa nu de frica… era altceva. Dar, nu am apucat sa ma mai gandesc la asta, deoarece brunetul se indrepta cu o viteza uluitoare spre mine, incercand sa ma loveasca. Eu, fiind lipsita de chakra abea am putut sa ma feresc de atacul acestuia, rezultatul fiind o taietura destul de frumoasa pe fata mea. Partea proasta e ca sabia cu care m-a atacat era plina de electricitate… ceea ce m-a imobilizat pentru cateva secunde. In timp ce incercam sa ma calmez, mi-au aruncat privirea spre brunet. Avea privirea atintita spre mine, lasand la vedere niste ochi rosii, insetati de sange, care nu exprimau decat ura pura. Acesta tinea in mana sabia cu care actionase mai devreme, in varful careia se putea vedea roseata sangelui meu. “Asadar, si-a activat Sharinganul”… Asta nu prea era bine privind situatia in care eram.
-Sa stii ca nu rezolvi nimic daca ma omori… Poate o sa te simti tu mai bine ca ai scapat de mine… insa, asta ar fi doar ceva de moment.
-Acum cand vezi ca esti la un pas de moarte incerci sa te scuzi? Ce jalnic… spuse brunetul in timp ce isi indrepta sabia spre gatul meu.
Inca eram paralizata in acel loc… Nu puteam sa ma misc, dar chiar si asa… Stiam ce aveam de facut… Doar am fost antrenata de cel mai mare insulator om in viata.
-Poti sa ma ucizi sa stii… Nu imi pasa daca o faci. Nu-mi e frica de moarte, sunt sigura ca daca mor, am sa ajung acolo unde imi e locul. Deci…
Sasuke a fost surprins de raspunul care l-a primit. Nu era nici pe departe ceea ce gandea el. S-a mai uitat inca odata la mine, apoi si-a indepartat sabia, punand-o in teaca, dupa care facu niste semne care ma facura sa ies din acea stare de paralizie.
“ A functionat!” Imi spun in gand, in timp ce eram mandra de mine. Stiam ca nu o sa ma omoare, era si logic sa nu o faca. Iar motivul este foarte simplu… Nu e in stare sa ucida pe cineva… S-ar simti vinovat, nu ar putea sa omoare pe cineva cu sange rece… poate doar pe fratele sau, in rest, sansele sunt foarte mici. Chiar daca nu vrea sa o arate, este un baiat bun, care are mila fata de ceilalti, chiar daca nu-I respecta. “Hei stai!Ce fac? Mda… Il laud pe Uchiha… ce inteligent din partea mea.” Si, spunand asta, incerc sa ies din acea incapere a gandurilor, incercand sa ma concentrez pe lumea reala. Dupa ce ma mai trezesc, privesc inaintea mea, si-l vad pe Sasuke care isi dezactivase Sharinganul, acum avand privirea atintita spre mine. Ochii lui de un negru atat de intens, ii privea pe ai mei de un verde stins… Uneori, cand il priveam, ma puteam regasi in ei… Cand acestia erau plini de ura, imi aduceam aminte de viata pe care o duc in prezent, imi aduceam aminte de scopul meu, canda cestia erau melancolici, cu mare regret imi aminteam zilele cand inca eram un copil, antrenata de acel las lamentabil. Stand si gandidu-ma la asta… realizez ca viata e asa de ciudata. E atat de importanta, insa asa de complicate, ciudata si de neinteles. Dar, sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de vocea brunetului:
-Ar trebui sa mergem acasa…
Raspunsul meu intarzie sa apara, insa, ma misc din locul in care eram, si inaintez spre brunet, care deja grabise pasul.
Pe drum niciunul nu a spus nimic despre incidental ce avuse loc cu ceva timp in urma. Intr-un fel ma simteam vinovata… poate ca am fost prea dura cu el. Defapt… nu cred ca aveam vreun drept sa-l judec, atata timp cat nu il cunosc. Cred ca ar trebui sa-mi cer scuze, doar ca nu este momentul potrivit… Mai ales ca deja se instalase o atmosfera acerba, care ma facea sa tresar la fiecare zgomot. Nu prea ma simteam bine, nu eram eu insami, ceva s-a intamplat si o mare vina o are acea lupta, daca se poate numi asa.
Dar, acum am ajuns in fata casei, asa ca trebuia sa fiu pregatita de orice, mai ales ca Gaara a pornit in cautarea lui Naruto. Am incercat sa-mi ascund rana dupa niste suvite rebele… dupa care am intrat. Si ce sa vezi? Naruto care statea pe frigider, incercand sa scape de nisipul roscatului. Gaara era din cap pana-n picioare plin de ramen, avand o expresie destul de ciudata. Pe langa ca era nervos, era totusi si amuzat.
-Ce s-a intampalt aici? intreb eu, incercand sa fac simtita prezenta mea si a brunetului.
-Gaara… A INEBUNIT! Vrea sa se razbune pe mine pentru ca din greala am scapat pe el farfuria de ramen.
-Naruto! Cand am sa te prind... spuse roscatul iritat de spusele blondului.
Era asa de amuzant ceea ce se intampla. Naruto fugea disperat de nisipul lui Gaara care din cand in cand ii mai punea cate o piedica blondului. Eram foarte amuzata de cele ce se intamplau, insa foame ma intampina destul de repede asa ca a trebuit sa opresc tot acest spectacol la care am asistat cu multa placere.
-Gata, incetati! O sa mergem la un restaurant sa mancam.
Toti au fost incantati de idee, asa ca am pornit spre cel mai apropiat local unde se putea manca. Eram tacuti, pana si Naruto care comandase ca de obicei, cate patru portii de ramen. Cateodata, blondul exagereaza mult prea mult… Dar, oricum, e bien ca nimeni nu a observant rana de pe fata, nu era una foarte mare incat sa fie usor de observant…
Dupa ce am luat masa, ne-am indreptat inapoi spre casa. Deja se inserase… Era in jur de ora opt. Soarele cu greu se putea vedea dupa cladirile inalte ce il acopereau. O parte din asfintit se putea zarea dupa resedinta Kazekagelui. Era de un rosu aprins, care iti dadea senzatia ca cerul luase foc si ca, din moment in moment acesta se va face scrum, ramand in urma lui doar cenusa, care odata a fost ceva atat de maret. Odata cu plecarea soarelui, cerul se vopsise intr-o culoare mult mai inchisa, fiind tixita de o infinitate de stele.
Asadar, dupa ce am urcat scarile agale m-am indreptat spre camera unde aveam sa-mi petrec restul noptii. Ca si in seara precedenta, am sa stau cu Gaara… Si asta doar pentru ca dormitul l-a facut sa fie mai sociabil, ma bucur ca incepe sa se inteleaga cu Naruto… acum se mai comporta si ei ca niste prieteni. Dar, inainte de a intra in lumea viselor, trebuia sa fac ceva...