Iluzii [+16 / +18]

[Denny]

Etoooooo, am venit cu Capitolul 16, stiu, stiu era randul lui Teh si este dar are o problea, nu se poate loga. Asa ca o sa postez capitolul scris de ea. ^^ Eto :-? chiar asa de rau de fic-ul ca nu mai comentati ? ._.


Capitolul 16.

As vrea sa dispar, sa nu mai simt. Sa ma pot dispera in acel Univers imens, pentru a nu mai simti, pentru a nu mai fi in vid. Si totusi, aruncat in abis as vrea sa ma ridic, sa apuc acea mana alba, sa sarut acele buze rosiatice.. Sa privesc acei ochi verzi, chiar daca nu pot fi ai mei. Oare pot rezista? Doar atat, pentru a o vedea, a atinge-o oare ocazional, fara sa fie a mea, dar sa o stiu? As putea? Oare...

- Fratioare, trezeste-te! Trezeste-te!
- Ce-i?
Am deschis un ochi usor, realizand ca era o lumina slaba in incapere. Atmosfera nu era atat de dezagreabila, mirosul de curat era oarecum prezent in incapere. Am realizat ca pe mese erau asezate cateva scaune, invers . Am dedus a fi intr-un bar. Am privit pe cel ce mi-a vorbit, o persoana inalta, parul roscat vopsit fiind tuns destul de scurt. Ochii caprui oarecum patrunzatori. Am deschis si celalalt ochi, pleaopele parandu-mi din otel. Am oftat cand am ridicat capul. In fata mea era un pahar si o sticla, ambele goale. Am reusit sa ma ridic, fara a scoate vre-un sunet. Mi-am trecut o mana prin parul ravasit si mi-ar privit hainele botite. Am decis sa merg spre iesire , fara a da importanta altor lucruri. Jack a mers dupa mine.
- Ce e cu tine? Te caut de vreo doua ore. Ai adormit aici, Jaggie Junior m-a sunat sa imi spuna ca "ai stat sa suferi dupa o frumusete goala" sau ceva asemanator. Am crezut ca ai terminat-o cu Angelique acum ceva ani, ce dracu! Termina, esti o persoana responsabila. Ce s-ar fi intamplat daca te-ar fi cautat sora ta , sau mama? Tipule, trezeste-te la realitate. Ai niste responsabilitati.
Poate! Poate era asa, dar ce puteam eu face? Ceea ce doream, nu mai stiam ce este. Ceea ce vroiam, nu puteam obtine. Si mai departe de asta, traiam pentru mine? Intrebari fara raspuns, le-am lasat pe baza somnului prost si bauturii, fara a le da importanta. Caci gandurile mele erau deja prea prinse in altceva, intr-o imagine perfecta, adesea gandita fara suflet. Asa era. Nu?
Am lasat un alt oftat sa imi scape si mi-am trecut o mana in jurul fruntii. O durere de cap ingrozitoare m-a surprins cand am urcat in masina, pe scaunul pasagerului. Jack a accelerat.
Ascultasem ceea ce imi spusese el, si puteam stii cu certitudine ca ma enerva, si poate daca nu ar fi spus acele ultime vorbe, nu as fi comentat nici eu nimic.
- Gandeste-te si la ceilalti Takumi!
A tipat, iar eu am tasnit. Pumnul meu a aterizat intr-unul din geamurile masinii, a tresarit. Mi-am aruncat privirea asupra lui. Ochii mei erau furiosi, la fel si eu cat si expresia chipului meu. Am incercat sa imi reprim furia. Nu am putut.
- Jackson, eu am fost singurul care a avut pana acum grija de mama si sora mea, eu am fost cel care a renuntat la propriile visuri, si tot asa continui sa spui ca nu ma gandesc la ceilalti? Nu eu am lasat totul de dragul familiei? Crezi ca visul meu a fost sa devin un om de afaceri genial? Ei bine, nu ma cunosti. Acum taci si condu, nu te platesc sa iti dai pareri despre asta. Du-ma acasa.
A tacut, iar eu mi-am pus capul pe scaun intorcand privirea. Nu imi placea sa ma cert cu prietenii mei, insa in asemenea momente, ce puteam face? Nu dadeam vina pe familia mea, pentru ca a trebuit sa am grija de ea. Imi iubeam surioara si mama intr-o oarecare masura. Nu imi uram tatal pentru ca murise; nu avusese in gand sa ne paraseasca. Dar simteam un sentiment repungator pentru propria fiinta, pentru ca nu mai eram acelasi baiat calm si dragut cu toata lumea. Oare cand ma transformasem intr-un monstru?
Da! A fost atunci. Imaginea aceea mi s-a intiparit iar in minte, atat de clar, ca si ultimul cuvant pe care am putut sa i-l adresez, atunci cand nici-o mana nu s-a asezat pe umarul meu pentru a ma opri.
[center]
" Adio! "[/center]
Patetic! Ca intotdeauna.
Pierdut in propriile mele amintiri dureroase nu am realizat cand am ajuns in fata cladirii. Inainte sa inchid portiera am auzit niste scuze din partea celui ce conducea. Am dat din cap, insa nu am privit.

Timpul a trecut destul de repede. Odata ajuns acasa mi-am deschis laptopul si am facut ceva munca de birou, trebuia sa inchid niste proiecte. Dupa aceasta am mers la somn si am dormit pana a doua zi dimineata. Telefonul meu suna incontinuu, ca de obicei eram trezit. Am privit ceasul, era zece dimineata. Am lasat un oftat prelung sa mi se aseze si am apasat butonul verde. Vocea subtire a inceput sa vorbeasca, am ascultat-o.
- Buna Taku! Ce faci? Avionul meu o sa aterizeze cam in treizeci de minute. Probabil ca tu nu poti veni sa ma iei, adica poate trebuie sa mergi la serviciu, dar am vrut sa stii ca ma intorc..
Am ras usor fals si am raspuns.
- Calm Vanessa , calm!
O sa vin sa te iau, scumpete. Doar m-ai lasat sa te astept atat, sper ca mi-ai luat un cadou. Daca nu o sa fi pedepsita. Am ras si am putut auzi cum a raspuns cu o voce rusinata avansurilor mele. Am inchis telefonul si mi-am facut un dus. Nu am dat prea mare importanta hainelor pe care le-am imbracat. L-am apelat pe Jack.
- Nu vin azi la birou, am rezolvat ceea ce aveam de facut ieri. Ia-ti si tu liber daca vrei.
- Takumi, scuze frate pentru ieri.. Nu am..
- Da, sigur, era doar parerea sincera. Bafta!
Am inchis, nu imi placea sa ascult fiecare scuza penibila, sau nu de la prietenul meu.
Odata ajuns la aeroport buna dispozitia mea a crescut. Ma gandeam ca, daca afacerile merg atat de bine, pe anul viitor in aceasta perioada as fi putut sa imi extind firmele si in alte tari, asta ar fi insemnat ca as fi ales prima data Franta, avand in vedere ca detineam si o linie de parfumuri, ceea ce ar fi avut un total succes in Franta. Am ranjit in sinea mea, privind blonda ce se apropia de mine. Parul sau buclat se aranja foarte bine, ochii sai albastrii straluceau in constrat cu zambetul fericit. Mi s-a aruncat in brate iar eu am sarutat-o. Mana mea s-a strecurat pe fundul sau, iar aceasta a chicotit. Am strans-o usor.
- Mi-a fost asa de dor de tine , Taku! A fost foarte draguta parada, cu exceptie unei vipere pe care am intalnit-o acolo! Iti zic, se credea centrul Pamantului. Dar..
- Nu conteaza, nu conteaza. Nu te astepta sa zic ca tu aratai cel mai bine de acolo, stii ca am o slabiciune pentru toate femeile. In schimb, nu am chef sa vorbesc despre asta. Hai sa mergem.
A rosit si s-a aruncat la bratul meu, urmandu-ma ascultatoare. Cred ca asta imi placea intr-o oarecare masura la aceasta femeie, supusa si sincera doar cu mine. Plus eu, cel ce ii spunea ca nu o iubeste ci doar doreste. Cum putea fi atat de fericita avand pe cineva ca mine alaturi de ea? M-a lamurit cu multa vreme in urma, doar pe mine ma iubeste si doar pentru mine ar fi in stare de asa ceva. Oricum ar fi, nu ma va trada. Sigur, aceste vorbe m-au facut sa o las sa stea langa mine. Da, pentru ca stiam... si eu simtisem asta candva. Mai grav de atat, inca simteam si inima mea nu putea respinge acest sentiment.
Reveneam la un gand precedent, daca ar fi sa o vad pe Angelique, mereu, oare as putea rezista sa o vad cu altcineva? Am intrebat acelasi lucru pe Vanessa, mi-a raspuns ca sufletul ei imi apartine si ca pentru ea nu conteaza atata vreme cat eu sunt langa ea. Nu am putut sa ma impac cu acelasi gand.