Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

hello dragi cititori si mii de scuze pentru intarziere, va multumesc pentru rabdare si apreciere
[center] Cap. XVIII:LaÅŸitate.[/center]
- Ce caută o fată aşa de drăguţă ca tine, într-un asemenea loc? E prea periculos, ai putea să păţeşti ceva. zise el, afişând o privire vicleană în timp ce atinsese, cu o mână, obrazul drept al fetei.
Shidori făcu un pas în spate. Tremura cu gândul că cele două creaturi vor veni în curând alături de cel cu care trebuia să lupte. Nu ştia ce să facă. însă trebuia să acţioneze cumva.
Imediat câteva spirite îl înconjurară pe tânăr.
- Deci eşti unul din cei speciali. Acesta o privi atent. Interesant. Ai de gând să mă ataci? întrebă el pe un ton mieros.
- Trebuie s-o fac! Nu ştiu ce-ai făcut, dar trebuie să te întorci înapoi, în purgatoriu.
- Vai! Ha! Ha! Ha! Trebuia să-mi dau seama! Katsuro te-a trimis, nu? chicoti el. Nu mă aşteptam să trimită o fetiţă speriată pe urmele mele. Cred că merit şi eu, să mă lupt cu cineva mai puternic.
Fata se simţi puţin jignită şi îşi încruntă privirea. Cei doi canibali se apropiară, şi ei, repede.
- Nu! Staţi acolo! le ordonă tânărul. Rezolv asta şi singur. zâmbi el.
Brusc, spiritele se îndreptară furioase către el. Acesta dispăru imediat, într-o cortină de ceaţă.
Shidori fugi către lumină. Vroia să scape de locul acela înfiorător. În faţa ei apăru Masuro zâmbind. Fata tresări.
- Crezi că, câteva spirite amărâte, mă pot opri? zise el şi o luă de gât.
Alte spirite fioroase veniră spre el. Acesta o luă pe fată în braţe şi se ridică cu ea, în aer.
- Spune-le spiritelor tale să se oprească, sau vei învăţa să zbori fără aripi!
Shidori înlemnise de frică. Le ordonă spiritelor să înceteze atacul, dar le păstră aproape.
- Ce fată cuminte şi precaută! Katsuro cred că a vrut să mă testeze, deşi ar trebui să ştie că o asemenea persoană, ca tine, nu e un pericol pentru mine. Dacă vrea supremaţia, trebuie să încerce cu metode mai puternice. Practic ai fost trimisă să mori.
- Supremaţia în ce? întrebă Shidori, nedumerită.
- Nu ştii? Atunci sunt dator să lămuresc tot, aşa vei ştii în ce te-ai băgat. zâmbi el, pişicher.
Ateriză cu ea pe acoperişul unui bloc. Cei doi canibali apărură şi ei în scurt timp. Masuro le ordonă să termine cadavrul şi să caute nişte spirite, de care Shidori nu auzise niciodată.
- Aşa! Acum să-ţi spun de ce te foloseşte Katsuro. Vezi tu pe lumea cealaltă spiritele ajung în iad sau rai, în funcţie de cum le e locul.
- Asta stiu! Ce vrea Katsuro? întrebă Shidori, irascibilă.
- Ajung şi acolo! Eşti cam nerăbdătoare. Îi zâmbi fermecător, dar acest lucru parcă o sperie mai mult. Pentru a menţine echilibrul dintre iad şi rai, suntem noi spiritele din Purgatoriu. Unele spirite judecă, altele menţin ordinea între Iad şi Rai, iar altele se ocupă cu ordinea pe Pământ. De când s-a spart Marea Bilă şi controlul asupra spiritelor nu mai aparţine Conducătorului Suprem, de atunci s-a creat un haos. Cei din Iad vor să câştige ei supremaţia, de aceea mituiesc spiritele din Purgatoriu, iar cei din Rai, împreună cu Conducătorul, vor să câştige, din nou, puterea ce odată, o aveau. De aceea suntem noi, spiritele din Purgatoriu, să avem grijă, să nu izbucnească un război între Iad şi Rai. Evident există şi spirite care nu sunt tocmai neutre cum trebuie să fie, mai ales cele care sunt speciale ca tine. Au apărut spirite neutre, care sunt conduse de scopuri proprii. Katsuro vrea el supremaţia. Vrea să câştige cât mai multe suflete şi să le folosească pentru a ataca Raiul şi Iadul şi a le conduce pe amândouă. Îngerii şi demonii din cele două părţi, nu pot face faţă spiritelor, căci sunt mai numeroase şi mai puternice dacă sunt folosite cum trebuie. Iar eu...
- Iar el mă împiedică în planurile mele. Vrea şi el acelaşi lucru, d-aia a adus pe furiş, doi păzitori din Iad. se auzi vocea unui tânăr ce plutea în aer, lângă ei.
- Katsuro?!
- Ţi-a fost dor de mine, Masuro?
- Nu credeam că o să apari. Credeam că ai trimis-o pe fata asta, neajutorată, să-ţi facă treburile. Şi nici nu poate să-şi folosească toate membrele. chicoti el.
- Am trimis-o doar să te scoată din cuşcă, Masuro. Eu voi fi cel care te va trimite înapoi! rânji noul venit.
- Rămâne de văzut! În faţa păzitorilor de sub comanda mea, spiritele tale nu pot face nimic. zâmbi Masuro.
- Eu sunt cel Special! Tu n-ai nici o putere! Ai doi monştri amărâţi din Iad şi te comporţi de parcă eşti cel mai puternic. Eu sunt demn să fiu Conducătorul Suprem! se infatuă acesta.
- Iluzii! Ai o dorinţă mult prea mare! Eu vreau să conduc Iadul, dar tu le vrei pe ambele! Te întinzi mai mult decât poti şi vei fi înfrânt! urlă Masuro.
Shidori îi privea neclintită. Nu ştia ce să facă. Brusc Katsuro îşi întoarse privirea către ea şi îi zâmbi viclean:
- Foarte bine, Shidori! Acum vreau să chemi vreo treizeci de spirite şi să-l ataci pe Masuro.
- Dar, de ce n-o faci tu, Katsuro? Ţi-e frică de mine?
- Îmi place mai mult să privesc, Masuro şi ştii bine asta! zâmbi el cu subînţeles.
Imediat spirite agresive, înconjurară pe cei trei. Stăteau în aşteptare. Lângă Masuro, apărură cei doi canibali, privind cu poftă la spirite.
- Ştii prea bine că păzitorii mei îi vor distruge spiritele. chicoti Masuro.
- Ştiu, dar ce-mi pasă mie? Shidori pune-le să atace sau...ştii tu, cealaltă alternativă. rânji Katsuro la ea.
Spiritele năvăliră asupra tânărului cu păr argintiu. Cei doi care-l păzeau, se puseră în faţa lui şi scoaseră două bice lungi, negre şi începură să le pocnească ameninţător. Unul din ei dădu cu biciul de un suflet, care se apropiase prea mult de Masuro, iar acesta dispăru imediat. Masuro zâmbi. Alte spirite se îndreptară spre el, dar avură aceeaşi soartă ca şi primul.
- Fetiţo, încetează sau vei pierde toate sufletele pe care le controlezi.
- Nu pot! Îmi va omorî familia! ţipă Shidori, deznădăjduită.
- Aha! Văd că, Katsuro şi-a păstrat spiritul strategic foarte bine.
- Vezi bine, Masuro! Shidori ascultă de mine! Shidori mai atacă-l! ţipă el spre fata, care deja plângea.
Imediat Masuro dispăru şi apăru lângă Katsuro cu o sabie lungă în mână. Katsuro se feri de atacul acestuia şi lângă el apărură doi câini fioroşi. Animalele porniră furioase spre Masuro, care se întorcea în viteză spre rivalul său. Două spirite se ciocniră de câini şi îi distruseră. Katsuro era uimit.
- Mi-am pus păzitorii să devoreze câte un om, iar sufletele celor devoraţi îmi aparţin mie, acum! Şi eu sunt special acum, Katsuro! Mereu am fost mai bun ca tine şi de asta m-ai urât mereu!
- Niciodată!!!!!!! ţipă tânărul brunet şi se avântă cu toată forţa spre Masuro.
Masuro îl prinse de ambele braţe şi îl imobiliză.
- Ai fost mereu invidios pe puterea mea, nu? Atunci, când am dat examenul pentru a deveni Legionari, tu ai fost cel care i-a convins să mă pice şi să mă trimită în Abisul Umbrelor, nu Hisashi! Ai minţit cu neruşinare, dar nu te acuz, datorită ţie am învăţat că, să fii cât mai puternic, este tot ce contează! Acum îţi voi arăta că eu sunt mult mai puternic decât tine şi apoi voi dezlânţui Iadul asupra Legionarilor! râse Masuro diabolic.
- Prostule!!! strigă Katsuro în timp ce se smulse din strânsoarea duşmanului său şi îl prinse pe acesta de guler.
Cele două creaturi continuau să distrugă sufletele conduse de Shidori. Pocneau din biciuri cu o viteză uimitoare. Shidori era într-o situaţie nu prea bună. Aceasta văzând că cei doi sunt ocupaţi, într-o clipă îşi alungă sufletele, păstrând doar două şi se folosi de acestea pentru a o menţine în aer atunci când se aruncă de pe acoperiş.
- Shidoriiiiiiii, vino înapoi!!!! urlă Katsuro nervos, în timp ce se ferea de un atac din partea lui Masuro.
Fata o luă la fugă disperată. Plângea şi alerga cât de repede putea. Vroia să scape de ceea ce se întâmpla. Singurul loc în care se putea duce, era cimitirul. Dar, trebuia să-şi apere persoanele iubite. Ce să facă? O lumină apăru în faţa ei şi o orbi pentru o clipă. În câteva clipe o moleşeală o cuprinse şi căzu inconştientă la pământ.
[center]Cap. XIX: Un spirit reîntors.[/center]
Shidori deschise ochii încet. Luna îi arunca zâmbete firave de pe cerul senin. O durea mâna stângă şi capul. Se uită în jur şi realiză că era în cimitir, rezemată de celebra plăcuţă. Se întrebă cu stupoare cum a ajuns chiar unde vroia, şi încercă să-şi amintească ultimele evenimente. Câteva fragmente îi năvăliră în minte făcând-o să se înfioare. Ce se întamplase cu Katsuro şi Masuro şi mai ales, cum ajunse ea în cimitir?
Un vânt rece începu să bată, răvăşindu-i pletele şatene. Încercă să se ridice, însă nu-şi putea folosi mâinile aproape deloc. Ghipsul o incomoda la cea dreaptă. iar rana de la mâna stângă începuse să-i sângereze din nou.
Se ancoră de plăcuţă într-o încercare disperată, însă nu reuşi. În schimb dădu cu mâna de un obiect ciudat. Îl luă cu mâna stângă şi-l studie cu atenţie. Părea a fi un carneţel, nu prea gros, învelit într-o copertă de piele. Era legat cu o sfoară, argintie şi lucioasă. Shidori depărtă cu grijă fundiţa şi îl deschise. Observă uimită că este un jurnal. Jurnalul lui Aki! Se întrebă cum ajunsese jurnalul lui Aki în acel loc, dar răspunsul la acestă întrebare îl lăsă pe mai târziu, acum citind curioasă câteva pasaje.
Privirea ei se schimbă într-un ţipăt mut de surprindere.
”.....de când l-am văzut prima oară, inima a rămas prinsă în mreaja ochilor lui de culoarea cerului senin. Nu e un om, e un spirit venit să-mi înfrumuseţeze viaţa şi cine m-ar auzi că sunt îndrăgostită de un înger pe care doar eu pot să-l văd, sigur m-ar crede nebună, dar adevărul e că-l iubesc. Îl iubesc cu toată forţa mea de muritoare şi tare aş vrea să o spun cuiva...unei prietene, dar...sunt singură!...Nimeni nu vrea să privească prin mine...toţi mă cred o ciudată şi nimeni nu vrea să mă cunoască mai bine. Acum l-am găsit pe el, singurătatea mea a luat sfârşit! Ce fericită sunt! Mi-a zis că sunt Specială şi mi-a arătat-o. Mi-e frică să-i spun, prefer să-mi fie alături ca prieten, decât să-l pierd. Dragostea mea e imposibilă, dar nu-mi pasă, niciodată nu m-am mai simţit atât de bine.”
Shidori era bulversată. Aki îl iubise pe Katsuro, iar acesta o omorâse cu sânge rece.
Dădu câteva pagini şi se opri la ultimele zile trăite de Aki.
”....Katsuro mă sperie din ce în ce mai mult. Îl iubesc şi aş face orice pentru el, orice mi-ar cere aş îndeplini fără să crâcnesc, însă simt că are nişte dorinţe ascunse. I-am zis ce simt pentru el şi mi-a zâmbit. N-a zis nimic, doar a zâmbit....un zâmbet care a însemnat tot ce e bun în lume. Un sentiment care nu-l pot descrie în cuvinte....când sunt cu el simt că sunt în rai, lumea întreagă nu contează, doar el...pentru el mi-aş da şi viaţa.”
Fata nu mai putu să continuie să citească. Lacrimi calde îi întunecau vederea. Strânse jurnalul la piept şi începu să plângă lacom. Simţea o durere şi o compătimire imensă pentru Aki. Acum îşi dorea cu ardoare să-l pedepsească pe Katsuro, nu pentru că a torturat-o şi a ameninţat-o, ci pentru că a distrus sentimentele curate ale unei fete simple, care nu simţise în viaţa ei ceva mai frumos.
Deschise din nou jurnalul şi dădu la ultima pagină.
”Katsuro a devenit ciudat, nu-l mai recunosc. Îmi cere să fac lucruri complicate, care nu le aprob. Nu pot să-l refuz, însă dezaprob total ce mă pune să fac. A început să omoare oameni pentru ambiţiile lui nedrepte. Mi s-a oferit şansa să-l opresc. Un inel cu piatră verde, venit din Purgatoriu şi care are puterea de a trimite pe cei ca el înapoi de unde au venit, este obiectul care îl poate opri, însă...nu pot face asta! Îl iubesc prea mult ca să-i fac rău, mi-a luminat viaţa, n-aş putea să traiesc ştiind că eu am fost cea care a lucrat împotriva lui....
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
....în seara asta am descoperit o altă fată ca mine. Dacă eu nu pot să-l opresc, sigur poate ea! I-am dat deja inelul şi ştiu că-l va folosi, ea nu va fi prinsă în mreje de Katsuro. El o va căuta, sunt sigură, dar am încredere că va reuşi să-l îndrepte pe calea cea bună. Ştiu că mă foloseşte, dar nu-mi pasă, sunt fericită că sunt lângă el. Am un sentiment ciudat că nu voi mai apuca să văd îndreptarea lui...dar...nu e moarte mai dulce, decât cea în braţele lui...”
Shidori închise jurnalul cu furie şi dădu cu pumnul în plăcuţă. Durerea ce-o simţea o făcea să plângă cu şi mai multă ardoare. Simţea că a dezamăgit-o pe Aki. Ar fi vrut să dea timpul înapoi, să procedeze altfel.
Încercă din nou să se ridice, dar durerea, atât fizică, cât şi psihică, o ţintuia locului. Un urlet de disperare ieşi din ea şi învălui mormintele posomorâte. Un sunet metalic se auzi din depărtare, şi o siluetă se zări la porţile cimitirului. Aceasta se apropia de ea cu paşi repezi. În mâna stângă ţinea un obiect lucios, lung şi ascuţit. Lumina lunii se lăsă asupra siluetei, iar Shidori începu să tremure de frică, fata schimbându-i-se într-o expresie de groază. Murdar, plin de sânge, ţinând o sabie din care se prelingea un lichid vişiniu, Katsuro se îndreptă spre ea rânjind.
- Ştiam că te voi găsi aici! De fiecare dată când dai de necaz te ascunzi aici, crezând că nişte spirite patetice te vor apăra de furia mea!!!! Lasă ăla! ţipă el în timp ce zbură jurnalul din mâinile fetei.
- Katsuro, ai...
- Normal! Netrebnicul ăla laş, nu putea să-mi facă faţă. A primit ce merita! zâmbi el meschin. Acum vei primi şi tu! continuă el, accentuând ultimul cuvânt. De ce ai fugit, când eu ţi-am zis clar, să îl ataci pe Masuro? urlă el, furios. Te-a speriat spiritul cel rău? Ahhhh...rău spirit, foarte rău! o ironiză el.
- Taci! Nu vreau să mai aud prostiile care le gândeşti! M-ai făcut patetică, cândva, acum îţi voi arăta diferenţa dintre noi doi, cine e cu adevărat patetic. îi răspunse ea pe un ton încrezător.
- Ha! Ha! Ha! Deci ai fugit de bătălie, ca să concepi un discurs stupid! Eşti amuzantă. chicoti el.
- Ai călcat peste sentimentele unei fete care a crezut în tine cu toată fiinţa ei. Te-a iubit şi tu ai omorât-o fără milă! Eşti mai mult decât un gunoi. Nici nu merită să îţi vorbesc!
- Ce tot vorbeşti acolo? întrebă el contrariat, când observă jurnalul din iarbă şi se aplecă, către el. Îl luă şi începu sî-l răsfoiască. Aha! Acum înţeleg! Aki era slabă, n-am pus-o eu să se îndrăgostească de mine, dar recunosc că mi-a fost de ajutor acest lucru. ”Îl iubesc şi aş face orice pentru el”...bla, bla! Ha! Ha! Ha! Ce bazaconii poate scrie un om. Nu poţi pune pe cineva mai presus de tine! Tot ce faci trebuie să fie doar pentru tine, în folosul tău. Puţin mi-a păsat că fetiţa aia visătoare, mă iubeşte. Nu mi-aş coborî privirea asupra unei muritoare ca ea, niciodată. Mi-a fost de ajutor, îmi este şi acum. Nu m-au interesat sentimentele ei, oamenii sunt nişte fiinţe slabe pentru că au sentimente de genul ăsta, care îi face mai slabi decât sunt.
Shidori fierbea de nervi. Deşi tremura de frică, era hotărâtă să o răzbune pe Aki, chiar cu preţul vieţii sale. Încercă să se ridice de lângă piatră, dar mâinile nu o ajutau. Căzu deznădăjduită, când încercă să se ancoreze de placă.
- Săraca de tine! Vrei să te ridici, dar nu poţi. Ce păcat! Nu-i nimic! În curand vei putea să te ridici! Sus, sus de tot! chicoti el. M-am gândit ce aş putea să-ţi fac, pentru că mi-ai încălcat ordinul: să omor pe cineva drag în faţa ta, să te pun să-i omori pe cei dragi cu mâinile tale sau să te torturez. Cea din urmă alternativă, mi-a plăcut cel mai mult. De ce să-mi bat capul cu tortura ta mentală, când pot să te torturez şi fizic, pe lângă psihic? rânji el ridicându-şi sabia. Deja s-a uscat sângele prostului ăluia. Această sabie cere sânge proaspăt.
Shidori îşi încruntă privirea. Frica era alungată de dorinţa ei, de a şterge zâmbetul de pe faţa lui Katsuro. Vroia să-l vadă zdrobit, cerându-i iertare lui Aki.
- Să vedem cât rezişti din nou. Data trecută n-ai rezistat nici cât o muscă în plasa păianjenului. Spuneai că oamenii sunt puternici. Îţi mai dau o şansă să-mi arăţi. Dacă îmi place, poate vei scăpa cu un picior sau o mână tăiată, dacă nu....vei deveni un suflet umil şi ascultător.
- Crezi că voi ceda atât de uşor ca data trecută? Acum nu mai sunt pe teritoriul tău, ci pe locul meu special. Dacă voi muri, sigur te voi lua cu mine! Asta garantez! vorbi ea, sigură pe sine.
În acelaşi timp în jur de cincizeci de spirite apărură în spatele ei.
- Ţi-am zis cândva că eşti proastă, dar niciodată n-am fost mai sigur ca acum. Ai un curaj prostesc care te va conduce la pieire. Spiritele tale amărâte, nu pot sta în faţa mea! Sunt invincibil! se imfatuă el.
- Rămâne de văzut! Acum nu-mi mai e frică de tine! Acum spiritele mele nu luptă numai ele. Fiecare spirit are şi furia mea în el. Lupt şi eu alături de ele! zâmbi ea, rezemată, încă, de plăcuţă. Dacă înainte te priveam ca pe cineva superior mie, acum nu pari decât o broască, care vrea să devină bou. Vei exploda datorită ambiţiei tale prosteşti! chicoti ea.
- Nenorocito! Nici nu poţi să te ridici, când te lupţi cu mine. Cum crezi că poţi să mă înfrângi? continuă el în acelaşi sarcasm ca şi la început.
Mulţimea de spirite se îndreptară către el, provocând o mică vijelie. Vântul rascoli frunzele copacilor şi alungă liniştea cimitirului, producând un sunet de furie. Zgomotul produs îi pătrunse în inimă lui Shidori, dându-i şi mai multă încredere. Alte spirite de formă animală şi umană, se ciocniră de spiritele trimise de fată. Ciocnirile se lăsară cu o mică explozie, ceea ce produsese ceaţă pentru o perioadă scurtă de timp.
- Şi cine spunea, că nu mă pot ridica? îi răspunse Shidori cu ironie.
În agitaţia spiritelor, Katsuro zări pe Shidori stând în picioare lângă plăcuţă, cu o atitudine impunătoare. Furios se îndreptă cu sabia către ea, însă Shidori sări mult în aer, ajutată de două spirite. Tânărul veni plutind spre ea, dar şi de această dată se feri de el. Un spirit îi aduse o ţeavă subţire şi ruginită, pe care fata o folosi să întâmpine atacul sabiei lui Katsuro. Acesta mânuia sabia cu precizi,e astfel încât, o dezarmă cu uşurinţă pe fată. În urma unei lovituri, aceasta fu lovită de un copac cu spatele şi scuipă câteva picături de sânge. Katsuro venea în fugă spre ea, cu sabia întinsă într-un gest ofensiv. Nu mai avea timp să cheme un spirit, să o ajute să se ridice. Trebuia să se gândească la ceva, şi încă repede. În ultima clipă Shidori se feri, iar sabia spiritului se opri în copac .Profitând de clipa de slăbiciune a spiritului, Shidori îşi adună forţele şi-l lovi pe băiat în gură, cu piciorul stâng. Acesta se prăvăli la vale, cu un strigăt de durere. Apoi chemă repede două spirite şi se îndreptă către el cu sabia acestuia. Spiritul avea buza şi nasul sparte. Fata observă că sângele lui e mai închis la culoare, decât al ei. Katsuro sări imediat în timp ce-şi ştergea sângele de pe faţă, cu mâneca bluzei.
- Mi-o vei plăti scump, muritoareo!!!! ţipă el nervos.
Shidori îndreptă cu furie sabia spre el, însă Katsuro îi opri lovitura cu mâna sa dreaptă. Sângele lui, vişiniu închis, începu să se prelingă pe sabie. Fata tot împingea, dar acesta se opunea cu toată forţa. Nu dădea semne de durere. Shidori ţinea sabia cu mâna stângă şi toată puterea şi-o lăsase pe aceasta. Rana de la braţ, începu să sângereze mai tare, udând bandajul. În cele din urmă, spiritul o dezarmă, şi o lovi de o piatră funerară. Fata se ciocni cu tâmpla de marmura rece şi începu să sângereze abundent. Privirea i se înceţoşă, iar corpul începu să-i tremure. Încercă să se ridice, dar trupul era prea extenuat să o ajute. Se rezemă de piatra funerară, tuşind greu. Spiritul venea calm, cu acelaşi rânjet zeflemitor întipărit pe faţă.
- Se pare că mica ta clipă de curaj, a dispărut. Patetică ai fost, patetică ai rămas! Vei sfârşi aşa cum meriţi! După ce termin cu tine, îţi voi omorî familia ca să fiţi împreună sub comanda mea. Vezi, deşi m-ai trădat, eu îţi voi aduce alături familia, ca să nu-ţi fie dor de ei. Şi mai spuneai că sunt rău. Eşti slabă şi patetică, toţi muritorii sunt aşa. Chiar şi spiritele sunt, îl iau exemplu pe Hisashi pe care l-am înfrânt uşor. A pierdut ca farsorul ce e. chicoti el.
Fata îşi încătuşă pumnii, până simţi unghiile, că-i intră-n piele. Ştia că totul se va sfârşi în curând. Singura părere de rău era că nu reuşise să-l ia cu ea şi pe Katsuro. Încercase tot ce putuse, dar nu fusese de ajuns. Închise ochii şi zâmbi. Va muri şi tot ce vroia era să sfârşească cu imaginea celor dragi în minte.
Băiatul îşi ridică sabia, pregătit să dea, când o vijelie ce părea că va ridica mormintele în aer, se porni.
- Şi cine ţi-a zis ţie, că m-ai învins??? se auzi vocea metalică, sonoră şi ironică a unui tânăr ce-l izbi pe Katsuro.
Cei doi se rostogoliră printre morminte, distrugând florile şi stingând lumânările.
- Hisashi?! strigă Shidori, uimită.
- Shidori, pune-te la adăpost! îi zise băiatul cu acelaşi zâmbet caracteristic.
Nu ştia dacă era fericită sau supărată, însă un sentiment de uşurare tot îi invadă trupul. Imediat fu ajutată de doi căţeluşi, să se ridice. Hisashi şi Katsuro se băteau de zor. Shidori nu ştia în ce parte s-o ia. Rămase clintită, privind la lupta celor doi. La un moment dat Katsuro se rostogoli, prinzându-l pe Hisashi sub el. Ţinea sabia la gâtul acestuia şi apăsa din toate puterile să-l decapiteze pe Hisashi.
- Cum ai reuşit să scapi de pedeapsă? şuieră Katsuro printre dinţi.
- Pedeapsă? Nu ştii că eu n-am cum să fiu pedepsit? Eu sunt Legionar! Ceea ce tu n-ai reuşit niciodată să fii! zise cu greutate, Hisashi. Aşa a fost planul: să te fac să crezi că m-ai înfrânt, ca apoi să te înfrâng cu propriile arme.
- Nu mă vei înfrânge niciodată! Mereu am fost mai puternic decât tine! Comandanţii au fost proşti, d-aia nu m-au lăsat să fiu Legionar, nu mi-au înţeles niciodată gândurile! ţipă Katsuro nervos.
- Erai lacom! Vroiai să implici Legionarii într-un război inutil. Ceea ce vroiai era exagerat!
- Tu m-ai trădat! Tu le-ai spus! Tu mi-ai furat puterea!!!! Erai invidios pe puterea şi prestigiul meu!!! urlă din toată inima Katsuro şi apăsă mai tare sabia.
- Ai fost orbit de propria vanitate! Trebuia să te opresc! Şi n-am fost niciodată invidios pe tine! Am concurat întotdeauna pentru titlul de cel mai bun luptător, dar nu m-ai învins niciodată!
- Acum te voi învinge odată pentru totdeauna şi te voi trimite în iad împreună cu preţioasa ta Shidori! continuă cu şi mai multă furie, spiritul cu ochi albaştri.
- Legionarii nu vor permite să faci ce vrei tu! Atâta timp cât va mai exista un Legionar, planurile tale nu vor fi realizate! Echilibrul dintre rai-iad, precum şi calmul de pe Pământ, va fi mereu aşa! Asta e datoria mea şi pentru asta fac orice! zise Hisashi şi adunându-şi forţele, îl împinse pe Katsuro la o parte.
Imediat îşi scoase o sabie, pe care Shidori n-o observase până atunci şi se aruncă într-un duel furios. Cei doi luptau foarte bine, niciunul dând semne că ar fi obosit: Hisashi ataca, iar Katsuro se apăra cu uşurinţă.
Shidori rămase înţepenită locului şi, iar se confrunta cu dileme. Deodată observă şi bătălia dintre sufletele de sub stăpânirea lui Katsuro şi animalele lui Hisashi, împreună cu spiritele ei. Se hotărî să coordoneze un pic atacul spiritelor ei, ca să aibă mai multe şanse de reuşită. Mai întâi îşi chemă toate spiritele din cimitir şi le împărţi în aşa fel încât, un număr egal de spirite să atace câte un suflet duşman. Acum cimitirul arăta ca o furtună de suflete albe, ce se ciocneau producănd mici scântei. Păsări de toate culorile împreuna cu animale, unele fioroase, altele nu, se adunaseră asupra locului nefast, producând o imagine apocaliptică. Din această bătălie, se desprinseseră ţipetele necuvântătoarelor, precum şi, sunetul produs de ciocnirile sufletelor. Fata era pătrunsă de spiritul luptei, până la os. Fiecare lovitură şi fiecare ţipăt, îi produceau o zgârietură în suflet.
Un spirit se îndreptă nervos spre ea, iar fata ţipă speriată. Hisashi îşi întoarse repede privirea către ea, iar Katsuro profitând de neatenţia lui, îl dezarmă şi-l răni la un braţ. Shidori se aruncă la pământ, chiar înainte ca spiritul să o lovească mortal. Iarba murdară de sânge, strălucea ciudat în lumina lunii. Reflexele verzi o făcură pe Shidori să deschidă gura într-o expresie de revelaţie divină.
Se ridică cât de repede putu, fără să-i mai pese de durerea fizică şi se îndreptă în fugă spre Katsuro, care tocmai se pregătea să-l înjunghieze pe Hisashi .Când ajunse aproape de ei, scoase din buzunar inelul primit de la Aki.
Katsuro zâmbea mândru. Ridică sabia în aer, hotărât să lovească gâtul adversarului său. Aceasta tăie aerul cu furie, însă nu se opri în gâtul lui Hisashi aşa cum sperase, ci în piatra verde a inelului. Shidori opri lovitura sabiei cu micul obiect pe care şi-l puse la mână, înainte de a ajunge la ei. Katsuro o privea nervos în ochi. Un mic pocnet se auzi şi piatra inelului se sparse, lăsând micul lichid ce-i dădea culoarea verde, să se scurgă afară. În loc să curgă în jos, aşa cum era normal, lichidul verde se prelinse pe sabie şi se îndreptă către Katsuro. Acesta încercă să o arunce din mână, însă nu se putea dezlipi de ea.
- Ce se întâmplă? întrebă el speriat.
- S-a terminat! Vei fi trimis acolo unde ţi-e locul! îi răspune Hisashi, zâmbind. Nu ştii? Acest inel e inelul Prinzătorilor, iar lichidul verde este poarta de transfer către închisoarea Purgatoriului. Odată ce eşti acolo, vei fi judecat şi trimis în cele mai grele părţi ale iadului pentru vecie. Nu vei mai avea nici o şansă de scăpare.
- Nuuuuuu! Nu pot sfârşi aşa! ţipă el şi încercă din răsputeri să se descotorosească de sabie.
Lichidul avansa repede şi îi acoperi mâna, apoi trupul complet. Arăta ca o fantomă verde ce se descompunea încetul cu încetul.
- Nu s-a terminat! Voi reveni şi mă voi răzbuna pe tine, Shidori! Ai fi putut avea putere nemărginită lângă mine, în schimb ai ales o viaţă patetică! Mi-o vei plăti şi tu, şi Hisashi! Mi-o veţi plăti cu toţii! Toţi sunteţi patetici!...Patetici....Patetici...ţipă el, până ce dispăru în neant.
În urma lui rămăsese spiritele care se opriră imediat şi se alăturară celor ale fetei.
Shidori tremura din tot corpul şi simţea că picioarele n-o vor mai susţine mult. Pământul parcă începu să se mişte, iar fata dădu să cadă. Hisashi o prinse în braţe, chiar înainte să se lovească de marmura rece a unui mormânt. Shidori simţi răcoarea cadaverică a trupului lui şi-şi reveni imediat. Când dădu ochii cu zâmbetul lui bine cunoscut, un val de indignare o cuprinse. Se împinse din braţele lui şi începu să ţipe cât o ţineau plămânii:
- Ţi-ai bătut joc de mine! Ne-ai trădat parteneriatul! Din cauza ta, am trăit cu frica, că familia mea va fi omorâtă! Am fost torturată şi ameninţată cu moartea şi tu m-ai lăsat singură în faţa unui criminal! îşi vărsă ea oful, în timp ce bătea cu pumnii în pieptul băiatului.
Acesta o privea în acelaşi fel. Nu dădea vreun semn de părere de rău. Ochii lui luceau ciudat în lumina lunii.
- Nu puteam să-ţi spun din prima care era misiunea mea. Dacă îţi spuneam, nu dădea roade planul şi...
- Planul??? Am fost doar un plan? M-ai lăsat să aflu singură în ce naiba sunt băgată? ţipă ea printre lacrimi.
- Ştiam că, Katsuro va vrea să te atragă de partea lui aşa că...
- ...m-ai folosit ca pe o marionetă. M-ai lăsat să-l înfrunt de una singură! Ai lăsat să omoare o fată care n-a avut nici o vină, decât aceea de a iubi pe cine nu trebuia! Cum ai putut? bătăile în pieptul lui se înteţiră şi deveniră mai violente.
Hisashi o apucă de o mână şi o îmbrăţişă. Fata se zbătu să scape, dând cu pumnii şi mai tare, dar puterile o lăsară şi se dădu bătută, afundându-şi capul în pieptul lui şi plângând mai tare.
- Oriunde există victime! Este ceva ce nu poate fi evitat! Trebuie să faci sacrificii ca să obţii ceva. Aşa e mereu! vocea băiatului deveni mai blândă.
- Sacrificii? Adică noi, oamenii, suntem nişte obiecte de care vă folosiţi ca să obţineţi ce vreţi? Te-ai folosit de mine ca să-ţi alimentezi ambiţiile, eşti la fel ca şi Katsuro! spuse ea printre sughiţuri.
- Nu! Voi sunteţi cei pe care îi apără Legiunea! Nu mai spune lucruri care nu sunt adevărate! vocea băiatului deveni mai serioasă.
- Adevăr? Îmi vorbeşti mie de adevăr, când m-ai minţit mereu?
- Nu te-am minţit mereu! Am fost nevoit! Ordinele de sus au fost că, atunci când te voi găsi, nu-ţi voi spune tot adevărul! Dar, acum...acum voi fi sincer cu tine, indiferent de ce va fi! zise el şi o privi în ochi. Pentru prima dată nu mai zâmbea. Ochii lui transmiteau luciri de sinceritate.
- Sincer? Cine-mi va garanta mie, că eşti sincer? Te-am crezut o dată şi era să mor! nu-şi dezlipi privirea din ochii lui.
- Eu îţi voi garanta! Îţi voi spune tot ce vrei să ştii, fără minciuni! Hai să începem parteneriatul din nou! Promit că nu vei mai păţi nimic rău! o asigură el, în timp ce o privea atent.
- Aşa ai zis şi prima oară, şi era să fiu dezmembrată! îi zise ea, zâmbind.
Hisashi zâmbi şi el, şi o luă în braţe.
- Dar te-am salvat, nu?
- Ce vorbeşti? Eu te-am salvat! Dacă nu eram eu, erai decapitat demult! îi zise ea contrariată.
- Nu mă decapita, doar l-am lăsat să creadă că are avantaj şi...
- Lăudărosule!!!!
- Nu te mai duc până acasă, dacă mă mai jigneşti! se prefăcu el supărat.
- Îmi eşti dator că ţi-am salvat viaţa! Aşa că vei fi transportul meu în seara asta. Apropo cum am ajuns eu în cimitir?
- Păi, am văzut că te grăbeai undeva şi am bănuit caă spre cimitir, aşa că ţi-am dat o mână de ajutor! zâmbi el larg.
- Deci tu m-ai leşinat? Gata! Dă-mă jos! Mă duc singură, acasă! Erai prezent de când s-au luptat cei doi pe acoperiş şi n-ai acţionat! Gata, nu mai vreau să te văd! se dezlipi din braţele lui şi o luă în paşi repezi către casă.
Hisashi veni plutind lângă ea.
- Hei, aşa era planul. Masuro n-a murit, va fi pedespit şi el, după ce i se va acorda îngrijire! Şi trebuia să stau sub acoperire, până se termina lupta dintre ei. Aşa că a trebuit să te adorm ca să nu strigi în gura mare cine sunt! Ştiu că aşa făceai! Şi sigur nu mai vrei să te duc eu? E destul de târziu şi părinţii te vor certa! rânji el
- Nu!!!! Pleacă! ţipă ea, supărată.
Brusc se opri şi se întoarse speriată.
- Cât e ceasul?
- Păi, luna e în cadranul opt, aşa că ar trebui să fie unu noaptea! chicoti el.
- Cât???????????????? Părinţii mă vor omorî!!!! zise ea şi dădu să fugă. Sau, stai! Repede, du-mă acasă la Tomoko! Dacă am scăpat nedistrusă din mâinile maniacului ăluia, sigur nu voi scăpa de morala părinţilor. Şi te asigur că e de o mie de ori mai rea!
- Parcă spunea-i că nu mai vrei, să plec...
- Mişcă-te! se răsti ea, energic.
- Da! Să trăiţi! chicoti el.
În lumina lunii, un băiat ţinând în braţe o fată, se văzură plutind, tachinându-se zgomotos.
[center]Cap. XX: Petrecere.[/center]

Trecuseră două săptămâni de când Katsuro fusese învins, iar Hisashi se întorsese pe Pământ. Rănile lui Shidori se vindecaseră, lăsând o cicatrice minoră pe braţul stâng şi câteva vânătăi pe picioare. Nu mai avea braţul drept în ghips, aşa că putea să se bucure de toate membrele la capacitate maximă. Fata îşi reluă cursul normal al vieţii, dând uitării toate suferinţele prin care trecuse.
Peste câteva zile vor veni inspectorii din America la şcoala ei, iar piesa de teatru la care participa, încă mai avea nevoie de exersări. Se pregătise intens pentru rolul de zână care-l avea şi îşi îmbunătăţise considerabil şi engleza. În plus, petrecerea care avea loc în fiecare an de ziua şcolii, fusese mutată mai devreme, în cinstea inspectorilor. Era o petrecere boemă, unde se cerea ca persoanele să vină sub formă de cupluri, iar Shidori încă nu fusese invitată de Teruo, să-i fie însoţitoare. ”Dar mai este timp”gândi ea, în timp ce se ridica alene din pat să se pregătească de şcoală.
Când ajunsese la masă, constată că Aiko nu coborâse încă. Erau doar părinţii ei care mâncau în tăcere.
- Bună dimineaţa! îi salută ea şi se întinse după cana cu ceai.
- Bună dimineaţa! îi răspunseră ei într-un glas.
- Şi Aiko? întrebă Shidori, uitându-se la ceas.
- Sora ta a plecat devreme la şcoală, că se ocupă cu aranjarea claselor pentru venirea celor din America de care spuneaţi.
- Aaa...am uitat de asta.
- ....şi în plus, va rămâne până târziu la şcoală. Tu, la ce oră te vei întoarce? Sau rămâi să dormi, din nou, la prietenele tale fără să ne anunţi? continuă mama fetei, privind-o pe Shidori care-şi dădu ochii peste cap într-un gest de exasperare.
- Draga mea, s-a întâmplat acum două săptămâni! Până când, îi vei mai reproşa asta?
- Dar dragul meu, ţie ţi se pare frumos ce-a facut?
Shidori îşi luă un sandviş şi plecă în fugă, lăsându-i pe cei doi să se certe asupra comportamentului ei. Îşi luă şi ghiozdanul şi plecă veselă către şcoală. Avea încredere că astăzi, Teruo o va invita la petrecere.
În drumul ei, trecea pe lângă fete din acelaşi liceu, care vorbeau însufleţite despre venirea străinilor. Zâmbi şi grăbi paşii. Abia aştepta să-l întâlnească pe cel pe care-l iubea.
- Shidoriiii!se auzi vocea piţigăiată a unei fete cu păr şaten şi ochi mari, luminoşi, ce alerga zâmbitoare.
- Ah!...Bună Tomoko!
- La şcoală sau în locuri ciudate? chicoti ea.
- Deocamdată la şcoală. Dar, vrei să încetezi cu glumiţele astea? Ţi-am spus: am fost atacată de nişte hoţi, mi-au luat banii şi m-au lăsat inconştientă, iar când mi-am revenit am zis să nu-mi fac părinţii să se îngrijoreze aşa că am venit la tine.
- Da, da! Cine ştie pe unde ai umblat! Sigur ai fost la Teruo, cântându-i serenade sub geam , până când vecinii lui au aruncat cu gunoi în tine că le deranjai somnul. râse ironic Tomoko, dar Shidori n-o mai asculta. Ochii ei rămăseseră la o rochie de culoarea cerului senin, lungă, cu dantelă la poale şi mâneci scurte, bufante. Gura i se deschise într-un sunet mut de admiraţie, în timp ce mâinile ei atinseră vitrina, realizând un gest de afecţiune. E prea scumpă, nu-ţi permiţi! şi o trase brusc pe Shidori din faţa ispitei.
- Ştiu! Dar omul are voie să viseze, nu? zise Shidori în timp ce privea cu nesaţ frumoasa rochie de prinţesă.
- Haide! Să nu întârziem!

Toată ziua la şcoală, Shidori aşteptă invitaţia lui Teruo. Îl urmări cu privirea în fiecare minut şi uneori îi surprinsese un zâmbet către ea. Atunci inima îi bătea cu putere şi un val de căldură îi invada trupul. Visa cu ochii deschişi cum va dansa cu el pe un cântec lent, în timp ce va fi îmbrăcată în rochia văzută în vitrină, iar el într-un costum elegant, alb. Fusese invitată de doi băieţi să le fie parteneră, dar îi refuză cu o viteză uimitoare, încât aceştia se simţiseră jigniţi. Căuta să intre în vorbă cu Teruo, aducând în discuţie subiecte patetice, doar doar acesta va îndrăzni să o întrebe, dar el nu îi spusese cuvintele magice aşteptate de fată.
Clopoţelul ce anunţa sfârşitul ultimei ore o găsi pe Shidori stând pe bancă, cu ochii închişi şi visând la petrecerea de anul trecut, în care ea a fost partenera lui Teruo. A fost minunat pentru fată, exceptând dansul lent pus la jumătatea petrecerii, în care ea l-a călcat pe picior pe băiat, apoi acestuia i s-a făcut rău de la nişte aperitive cam soioase.
Imediat, după ce se sună, Shidori îşi adună lucrurile şi se pregăti să se ducă la Teruo cu intenţia de a-l face să o conducă până acasă, poate aşa va obţine ceea ce dorea. Când tocmai vroia să-l abordeze, cineva o apucă de mâna dreaptă şi o întoarse brusc cu faţa către el. Era Hisashi, care îi zâmbea în stilul caracteristic. După ce se asigură că nimeni nu i-a văzut mişcarea, aceasta îi făcu semn băiatului să o urmeze. De cum ajunseseră pe acoperiş, figura fetei se schimbă într-o grimasă de furie adresată tânărului.
- Eram în mijlocul unui lucru foarte important! De ce m-ai deranjat?
- Tăcere! Mergem în cimitir să te învăţ lucruri utile într-o bătălie. Orice joc prostesc de fetiţe visătoare nu este mai important decât asta. Ăăăă...decât, dacă ne jucăm baba oarba. chicoti el.
Shidori îl privi încruntată câteva clipe.
- Haide, să mergem! îi întinse o mână zâmbind.
- Vrei să zburăm? întrebă ea, nedumerită.
- Nu te teme, te ţin bine. Te-am mai dus o dată aşa. îi răspunse el.
- N-am nevoie, mulţumesc. Hisashi o privi întrebător. Mă descurc şi singură. zâmbi ea pişicher.
Imediat apărură două fantome care o luară în braţe şi o ridicară în aer. Un surâs admirativ se întipări pe faţa băiatului.
- Se pare că ai învăţat ceva şi singură.
Fata îl privi mândră.
- Haide, că n-am toată ziua la dispoziţie!strigă ea în timp ce plutea uşor în aer.
- Iar o face pe ÅŸefa. zise Hisashi ca pentru el.
- Ai zis ceva?!?
- Ce vreme frumoasă e afară. se prefăcu, că priveşte cerul.
- Ce clovn eşti. zise ea exasperată.
- Ce-ai spus???
- Nimic...nimic...

Era deja seară când Shidori se întorsese acasă, obosită şi tristă în acelaşi timp. Simţea o dezamăgire ca o boală cronică ce-ţi acopera trupul treptat până când simţi că nu mai poţi scăpa de ea. Mai avea o zi la dispoziţie să devină partenera lui la petrecere, iar mâine era cea mai ocupată pentru că trebuia să-şi cumpere rochie, să mai facă repetiţii, să pună la punct ultimele detalii şi alte lucruri mărunte şi nu ştia dacă va mai avea timp să-l întâlnească pe băiat. Păşi abătută în holul scurt şi obscur, se descălţă şi plecă grăbită spre camera ei. O voce veselă şi ascuţită o întoarse din drum:
- Shidori ai venit? Vino puţin în sufragerie să-ţi spun ceva. ţipă mama fetei.
- Da mamă, ce e? răspunse ea pe un ton abătut
Când intră în sufragerie o văzu pe Aiko urcată pe un scaun în mijlocul camerei şi îmbrăcată într-o splendidă rochie albastră cu dantelă albă. Shidori deschise gura într-un ţipăt de uimire. Rochia pe care o purta sora sa era chiar rochia pe care o văzuse ea în vitrină. Aiko zâmbea firav. Arăta ca o prinţesă ieşită din cele mai alese poveşti. Shidori rămăsese fascinată de imaginea surorii sale, care trona camera cu un aer divin ca şi cum ar fi venit pentru o secundă să-ţi îndeplinească o dorinţă, apoi ar fi dispărut pentru totdeauna. Părea atât de fragilă, încât la orice mişcare a corpului s-ar fi spart în bucăţele. Shidori nici măcar nu îndrăznea să respire de teamă să nu şteargă din frumuseţea supranaturală a surorii sale. Mama ei rămase şi ea într-o privire contemplativă către Aiko. Părul blond şi ochii de culoarea prunei care abia începe să se coacă îi dădeau o aură de înger care contrasta cu efectul misterios al rochiei. Shidori se întreba dacă sora sa chiar nu este un înger, că poate, cum are şi ea puteri, poate are şi aceasta. Aiko întoarse capul încet şi efectul de perfecţiune fu ştirbit de cutele apărute în jurul gâtului când efectuă mişcarea.
- Cum ţi se pare, Shidori? întrebă mama acesteia, zâmbind.
- Frumoasă....zise fata, cu ochii încă la sora sa.
- Pentru că a fost o elevă excepţională, i-am promis că îi voi cumpăra rochia pe care o doreşte şi pantofi. Te-aş fi luat şi pe tine la cumpărături, dar pentru că ai venit târziu ca întotdeauna...continuă femeia cu acelaşi zâmbet pe faţă.
- Dar mamă, rochia aceasta este scumpă, nu ne putem permite s-o cumpărăm. şi îşi mută privir