20-09-2009, 11:08 PM
Oky Oky...m`am reintors:D. Iata capitolele reimprospate...numai bune de citit shi comentat:-P
Capitolul 5: Demoni, ingeri, vampiri, varcolaci, sirene...o fi acum ca nici eu nu sunt om...(partea 1)
Pic! Pic! Pic! Sunetul picaturilor ce se scurgeau si atingeau pamantul incepeau sa ma enerveze. Partea cea mai neplacuta era aceea ca nu puteam identifica provenienta sunetului, totul era negru. Dintr-o data a devenit clar, in fata aveam o sabie care emana o lumina puternica, chestia e ca si eu aratam, si ma simteam altfel. Am ridicat capul sa incerc totusi sa descopar provenienta sunetului. Cand am vazut ce se dasfasura in fata ochilor mei am sperat sa fie doar un film horror de proasta calitate, iar personajele doar sa se asemene cu prietenii mei. Mike statea glorios in mijlocul cadavrelor tinundu-l de gat pe Alex. Atunci am vazut si de unde sunetul picaturilor ce cad, sangele curgea siroaie din corpul iubitului meu si atingea pamantul.
- Ucizi sau lasi totul sa moara...este alegerea ta!
Rasul sau malefic care a urmat la sfarsitul propozitiei sumbre m-a lasat intepenita. Chipul lui era atat de satisfacut, era sigur ca va castiga...
In momentul urmator m-am trezit tipand. Am multumit cu toata fiinta mea ca fusese doar un cosmar.Totusi ceva lipsea, nu fusese nimeni sa ma intrebe de ce tip. Atunci mi-am dat seama ca Alex nu era. O clipa am ramas impietrita facand legatura cu cosmarul meu, dar m-am linistit cand am gasit un biletel pe noptiera. Caligrafia lui continua sa ma uimeasca, Doamne scria perfect.
“ A trebuit sa plec inaite de rasarit ca sa nu ma vada nimeni, in caz ca ai uitat azi e sambata si nu stiu cum le-ar fi placut parintilor tai sa te gaseasca cu un baiat in camera. Trebuie sa plec putin pentru niste urgente-chestii legate de lumea mea bineinteles- intre timp te rog ai grija de inima mea...am lasat-o la tine.
P.S. Te iubesc!â€
Era atat de atent, nu uita nimic si isi cerea scuze si la cea mai neinsemnata greseala. Cred ca sunt cea mai norocoasa persoana din lume, eu care inainte aveam tupeul sa ma numesc ghinionista.
Dupa ce m-am pus cat de cat pe picioare fiindca mintea mea era tot la nenorocitul ala de cosmar m-am dus sa imi fac toaleta de dimineata. Fiindca tot era sambata m-am gandit ca ar fi bine sa incep ziua cu un dus. Am lasat apa sa curga pana s-a incalzit la maxim. Jetul fierbinte era dureros la primul contact cu pielea. Am lasat apa fiarta sa imi destinda muschii desi simteam cu ma ardea pielea din cauza temperaturii mult prea ridicate. In acea dimineata m-am dovedit a fi foarte masochista stand sub apa fierbinte mai bine de jumatate de ora. Cand am iesit din baie care devenise o adevarata sauna m-am dus sa ma imbrac. Mi-am luat direct blugii si o bluza putin mai groasa fiindca aveam chef sa ies la plimbare cu Silvy sa imi limpezesc gandurile. Asa zisa raceala imi trecuse ca prin farmec deci eram libera sa parasesc casa. Am sunat-o rugandu-ma sa raspunda la telefon fiindca stilul ei caracteristic de al pune pe silentios sau de al lasa pe cine stie unde era activat. A raspuns, incredibil dar adevarat!
- `Neata, ce faci? spuse ea cu vocea incredibil de fericita.
- Ma gandesc ca este un Dumnezeu acolo sus care te-a facut si pe tine sa raspunzi la telefon. In fine trecem peste restul conversatiei OK? Vii azi pe afara?
- Normal! exclamatia ei reusi-se sa imi deregleze un pic auzul dar eram in culmea fericirii ca acceptase.
- Ne vedem intr-un sfert de ora in parc
Am inchis, mi-am bagat telefonul in buzunar putin gloss si am plecat. Am scris un bilet parintilor sa nu cumva sa ma dea disparuta la politie. Mi-am luat cheile de pe dulap ca in caz ca ajung acasa prima sa nu plang pe la usa si am plecat. Am ajuns in parc la fix fara o secunda in plus sau in minus. Nu stiu cum s-au intamplat atatea miracole intr-o singura zi ca si Silvy a ajuns la timp. Serios vorbind asta chiar era un miracol, ea vesnica intarziata sa ajunga la timp, in premiera doamnelor si domnilor.
- Hei, salut! Ce faci? S-a mai intamplat ceva neobisnuit cat ai fost bolnava?
- Nimic...am raspuns eu incuracata, se purta de parca se astepta sa i spun ca am vazut una din minunile lumii. Adevarule ca s-a intamplat ceva, dar ceva magic, secret care imi este interzis sa il dezvalui in fata oricui.
In fine ne-am tot plimbat prin parc vreo doua ore. Tot timpul Silvy parca astepta sa i spun vreo intamplare miraculoasa sau ceva de genul. Dupa orele noastre de plimbare ne-am despartit. Cand am ajuns acasa mama, cum m-a auzit a si venit sa isi ia in brate puisorul. Dupa am fost tarata in living unde am incercat sa par interesanta de ceea ce se intamplase la tara. Dupa doua ore de povesti nesimnificative si extrem de plictisitoare am plecat in camera mea. Nu am avut nici macar sansa sa scap de hainele incomode. Ajunsa in camera mea nu am aprins becul, fiindca imi era prea lene sa trag draperiile si nu voiam priveliste pentru vecini si mi-am dat bluza si pantalonii jos. Mi-era atat de cald, am hotarat sa stau cateva minute pe pat doar in lenjerie intima, poate imi trece fierbinteala asta brusca. Ma indrept cu pasi tarati si ma arunc pe perna, dar ceva ma prinde. Mai bine schimb, cineva ma prinde, si anume Alex.
- Ceeeeee??? am tipat nu doar fiindca m-am speriat, dar totusi eram aproape goala si eram si moarta de rusine...
- Hei! Nu striga in halul asta, nu-i asa grav...si in plus nu e prima data cand te vad fara haine...
- Poftim? Simteam cum ma innrosesc din ce in ce mai tare, cand, cum se intamplase si mai ales eu de ce nu stiam?
- Nu imi spune ca nu ai observat? Atunci cand te-am adus acasa, cand te-ai trezit nu ai vazut ca erai imbracata? Daca nu ma inseala memoria Mike ti-a sfasiat bluza, si in fine m-am gandit ca daca vor veni parintii tai voi face pe nevinovatul si voi spune ca ai fost cu mine in parc si te-ai impedicat. Ideea e ca atunci cand te impiedici nu prea ti se rupe bluza si nici nu iti sunt sfasiati pantalonii asa ca m-am gandit ca mai bine sa te schimb.
Vocea lui era intr-un fel aroganta si intr-un fel incarcata de parere de rau. Adevaraul este ca clipa era inevitabila si acum ca faptul era deja consumat nu mai aveam ce face. Am ramas in bratele lui, sau ma rog sustinuta el nu prea stiu cum sa explic ce pozitie aveam dar mi-a cazut mana pe ceva fin, foarte fin ca si niste pene. M-am ridicat si am fugit sa aprind becul. Ceea ce simtisem eu era exact ceea ce credeam ca e, aripile lui mari si negre, erau atat de frumoase.
- Imi pare rau, nu am apucat sa ma transform inapoi in om...
- Nu-i nimic, imi place, e frumos...
M-am dus din nou in pat si m-am inghesuit langa el, cat mai aproape cu putinta.Nu stiu cand m-a cuprins un somn extrem. Am adormit fara sa imi dau seama.
E soare. Asta e prima remarca care am facut-o cand m-am trezit a doua zi dimineata. A doua remarca, nu mai e Alex. Offf razele soarelui imi inunda camera si imi ingreuna vederea. Era ceva in mijlocul camerei. M-am frecat la ochi sa vad mai bine ce e. Cand am vazut ce e am paralizat...Ce cauta chestia asta aici si unde e Alex cand am atata nevoie de el...
Capitolul 6: Demoni, ingeri, vampiri, varcolaci, sirene...o fi acum ca nici eu nu sunt om (partea a doua)
Ce cauta lupul asta imens in camera mea? Aste era prima intrebare...a doua cum naiba o sa scap eu cu viata? Stateam in mijlocul patului, implorand din priviri sa se indeparteze de mine. Nu a mers, imensitatetea aceea canina se indrepta spre mine. A venit si s-a urcat in pat cu atata finete, parca sa nu imi sifoneze cearceaful si...intrevedeam oribilul viitor. O sa isi infiga dintii in gatul meu, sper totusi sa se sature cu mine si sa imi lase parintii in pace. Se apropia , era asa aprape i puteam simti respiratia calda, am inchis ochii sperand totusi sa ma salveze cineva. Dupa cateva secunde, a inceput sa ma linga pe fata. Nu aberez, pur si simplu a inceput sa ma linga pe fata ca si cum m-ar pupa. Din cate stiam eu eu asa isi pupa cainii stapanii, lingandu-i, deci daca ar trebui sa vorbesc despre acel lup ca si cum ar fi un caine as mentiona ca este unul foarte pupacios. Dupa cateva minte in care mi-a balosit bine fata s-a oprit si s-a dat jos din pat. S-a oprit in mijlocul camerei acolo unde l-am vazut si prima data. Dintr-o data corpul lui emana lumina, si si-a schimbat forma. Acum in mijlocul camerei mele se afla nimeni alta decat Silvy, care se dovedea a fi foarte bine dispusa. Apoi vine si replica bomba:
- Salut! spuse ea pe un ton vesel.
- Doua intrebari...Ce mama dracului mai esti si tu? Si a doua intrebare...Mie de ce nu mi-ai spus nimic?
- O luam cu inceputul, in primul rand sunt un varcolac. Si in al doilea rand, tu de ce nu mi-ai spus nimic? Fiindca este interzis de aia, si fiindca nimeni din afara lumii noastre nu are voie sa afle.
Nimeni inafara lumii noastre? Adica si eu fac parte din lumea lor? Gandurile mi-au fost intrupte de o bataie in usa. Initial am vrut sa ma duc sa deschid, dar apoi mi-am amintit ca e si mama si va deschide ea. Totusi mi-am cerut scuze de la Silvy sa ma duc sa vad daca are vreo treaba cu mine. Coborand scarile aud conversatia dintre vizitator si mama.
- Buna ziua!
- Buna ziua!
- Eu sunt Alex, prietenul lui Rose, ma intrebam daca ati putea sa o lasati cu mine si cu inca cativa colegi sa iasa pe afara.
Nu imi vine sa cred, i-a spus mamei atat de usor ca e prietenul meu. Incepand cu ziua de zi viata mea va fi un cosmar. Nu e chestie ca ar avea ceva in potriva, dar sunt atat de cicalitori, ai mei parinti, lor li se pare un lucru asa iesit din comun. Si sa nu mai spun si de sfaturile acelea care cateodata ma calca pe nervi, Iisuse, ma trateaza de parca as avea zece ani.
- Desigur, ma duc sa o chem, asteapta putin.
O aud pe mama indreptandu-se spre mine. Doamne conversaitia lor fusese atat de seaca, ma asteptam sa puna ceva mai multe intrebari, dar sa zicem ca trec peste asta, de fapt de ce ma prefac...chiar imi convine ca nu ii trebuie mai multe detalii. Ajunsa pe scari mama da peste mine, si isi face datoria de a ma anunta.
- Rose, a venit Alex dupa tine. Du-te sa te imbraci, draga. Nu lasa baiatul sa te astepte.
- Da, mama...
Unde vrea sa mai mergem? In fine ma duc sa ma imbrac.
- Nu iti lua fusta, imi spuse Silvy.
- OK...
Mi-am luat blugii o bluza si m-am machiat. Mi-am legat parul in doua codite. Am verificat sa nu cumva sa imi fi uitat telefonul si am plecat. Eu am iesit pe usa, si Silvy pe geam. Suna aiurea, dar alta solutie nu gaseam. Cand am ajuns jos l-am vazut pe Alex stand de vorba cu mama. Parea ca se simte bine, am oftat si m-am dus la ei.
- Gata, mergem?
- Haide! aproba el extrem de incantat.
- Aveti grija copii, sunt tot felul de nebuni prin oras.
- Da, mami, o sa avem grija.
Am trantit usa in urma noastra sa scap cat mai repede de restul sfaturilor si grijilor ei. Ar fi culmea sa imi fie frica de vreun golan de asta de prin gunoaie cand il am pe Alex cu mine.
- Eu nu o car atat drum, sa fie clar, se auzi vocea lui Silvy.
- Nici nu ti-o dadeam stai calma. Acum hai intr-un loc putin mai retras, ceilalti ne asteapta deja.
Ceilalti? Inteleg ca am ajuns intr-o lume mai altfel dar ce alte specii o sa mai intalnesc? Si cea mai mare intrebare unde naiba mergem? Nu am avut timp sa mai gandesc fiindca m-au tras dupa ei pe o straduta latularnica, fara tipenie de om. Prima care s-a schimbat a fost Silvy, revenind la forma ei de lup gigant. A facut cu laba si a disparut. Eu eram in bratele lui Alex care isi deschisese aripile si isi luase un avant puternic de jos, astfel incat sa ajungem repede printre nori fara sa fim vazuti. In nici zece secunde eram deja la o altitudine enorma. Nu stiu cum de nu simteam nici cel mai mic sentiment de frica. Totusi zbura extrem de repede. In zece minute de zbor eram deja ajunsi la mare. Ideea e ca marea era la o suta si ceva de kilometri departare.
Cobora, prima data am crezut ca se prabuseste, apoi mi-am dat seama ca ajunsesem in mijlocul marii si nu mai eram singuri. Silvy alerga de zor, pe apa, si ceva innota. Ce naiba isi putea tine respiratia atata. Apoi a sarit, si mi-a dat dovada clara a ceea ce e. O coada imensa de peste, o sirena..de fapt trei. Alaturi de Silvy mai alergau trei varcolaci, si in fata mea si a lui Alex mai erau patru, dintre care doar doi aveau aripi. Asta e tot ce am putut distinge din cauza vitezei. Mai cinci minute de zburat deasupra apei si in fata se vede un fel de munte din apa. Intr-acolo s-au dus toti. La baza muntelui era o pestera in care a intrat fiecare. Ajunsi acolo am recunoscut pe toata lumea. Toti eram la acelasi liceu. Sa facem un inventar: trei sirene, patru varcolaci, trei demoni si doi vampiri, in total doisprezece, wow cati de astia or mai fi la scoala...
- Astia suntem, spuse unul dintre varcolaci. Ingerii nu au venit, se pare ca tot nu au incredere deplina in noi...adevarul e ca ei nu au incredere in nimeni.
- Apropo, Rose, nu stiu daca ne cunosti pe toti, deci cred ca ar trebui sa fac o prezentare. Eu, Silvy, cred ca ma cunosti, pe Alex de asemenea. Acum sa vedem de ceilalti, incepem cu fetele: Kim, Lisa, Annie si Sarah.
Sarah, imi parea atat de cunoscuta. Atunci niste imagini prfuite, pe care nu le doream mi-au aparut in fata ochillor. Ea era fata roscata, din ziua aceea. Un zambet mi-a aparut in coltul gurii, dar si niste lacrimi imi intepau ochii. Era o situatie ciudata, imi venea sa si rad, de prostia mea dar sa si plang cand imi aminteam. Nu mi-ai terminat gandurile, fiind intrerupta de Silvy.
- Acum sa trecem la baieti: David, Nick, Joseph, Daniel, Gabriel si Josh.
La inceput am fost putin mai retinuta fata de ei, crezand ca nu ma vor accepta. M-am inselat amarnic. Erau de treaba, am stat in pestera aceea cateva ore bune. La inceput am crezut ca cei mai acri vor fi vampirii, alta greseala. Puteai vorbi foarte deschis cu ei. Turbatii au luat toate fetele pe sus si ne-au aruncat pe rand in apa. La capitolul innot eram buna, bineinteles ca nu le puteam intrece pe sirene, dar eram buna. Asa i-am cunoscut pe toti, gasca mea magica...cei mai crazy prieteni.
Oky Ja Ne pana data viitoare:bye:
Capitolul 5: Demoni, ingeri, vampiri, varcolaci, sirene...o fi acum ca nici eu nu sunt om...(partea 1)
Pic! Pic! Pic! Sunetul picaturilor ce se scurgeau si atingeau pamantul incepeau sa ma enerveze. Partea cea mai neplacuta era aceea ca nu puteam identifica provenienta sunetului, totul era negru. Dintr-o data a devenit clar, in fata aveam o sabie care emana o lumina puternica, chestia e ca si eu aratam, si ma simteam altfel. Am ridicat capul sa incerc totusi sa descopar provenienta sunetului. Cand am vazut ce se dasfasura in fata ochilor mei am sperat sa fie doar un film horror de proasta calitate, iar personajele doar sa se asemene cu prietenii mei. Mike statea glorios in mijlocul cadavrelor tinundu-l de gat pe Alex. Atunci am vazut si de unde sunetul picaturilor ce cad, sangele curgea siroaie din corpul iubitului meu si atingea pamantul.
- Ucizi sau lasi totul sa moara...este alegerea ta!
Rasul sau malefic care a urmat la sfarsitul propozitiei sumbre m-a lasat intepenita. Chipul lui era atat de satisfacut, era sigur ca va castiga...
In momentul urmator m-am trezit tipand. Am multumit cu toata fiinta mea ca fusese doar un cosmar.Totusi ceva lipsea, nu fusese nimeni sa ma intrebe de ce tip. Atunci mi-am dat seama ca Alex nu era. O clipa am ramas impietrita facand legatura cu cosmarul meu, dar m-am linistit cand am gasit un biletel pe noptiera. Caligrafia lui continua sa ma uimeasca, Doamne scria perfect.
“ A trebuit sa plec inaite de rasarit ca sa nu ma vada nimeni, in caz ca ai uitat azi e sambata si nu stiu cum le-ar fi placut parintilor tai sa te gaseasca cu un baiat in camera. Trebuie sa plec putin pentru niste urgente-chestii legate de lumea mea bineinteles- intre timp te rog ai grija de inima mea...am lasat-o la tine.
P.S. Te iubesc!â€
Era atat de atent, nu uita nimic si isi cerea scuze si la cea mai neinsemnata greseala. Cred ca sunt cea mai norocoasa persoana din lume, eu care inainte aveam tupeul sa ma numesc ghinionista.
Dupa ce m-am pus cat de cat pe picioare fiindca mintea mea era tot la nenorocitul ala de cosmar m-am dus sa imi fac toaleta de dimineata. Fiindca tot era sambata m-am gandit ca ar fi bine sa incep ziua cu un dus. Am lasat apa sa curga pana s-a incalzit la maxim. Jetul fierbinte era dureros la primul contact cu pielea. Am lasat apa fiarta sa imi destinda muschii desi simteam cu ma ardea pielea din cauza temperaturii mult prea ridicate. In acea dimineata m-am dovedit a fi foarte masochista stand sub apa fierbinte mai bine de jumatate de ora. Cand am iesit din baie care devenise o adevarata sauna m-am dus sa ma imbrac. Mi-am luat direct blugii si o bluza putin mai groasa fiindca aveam chef sa ies la plimbare cu Silvy sa imi limpezesc gandurile. Asa zisa raceala imi trecuse ca prin farmec deci eram libera sa parasesc casa. Am sunat-o rugandu-ma sa raspunda la telefon fiindca stilul ei caracteristic de al pune pe silentios sau de al lasa pe cine stie unde era activat. A raspuns, incredibil dar adevarat!
- `Neata, ce faci? spuse ea cu vocea incredibil de fericita.
- Ma gandesc ca este un Dumnezeu acolo sus care te-a facut si pe tine sa raspunzi la telefon. In fine trecem peste restul conversatiei OK? Vii azi pe afara?
- Normal! exclamatia ei reusi-se sa imi deregleze un pic auzul dar eram in culmea fericirii ca acceptase.
- Ne vedem intr-un sfert de ora in parc
Am inchis, mi-am bagat telefonul in buzunar putin gloss si am plecat. Am scris un bilet parintilor sa nu cumva sa ma dea disparuta la politie. Mi-am luat cheile de pe dulap ca in caz ca ajung acasa prima sa nu plang pe la usa si am plecat. Am ajuns in parc la fix fara o secunda in plus sau in minus. Nu stiu cum s-au intamplat atatea miracole intr-o singura zi ca si Silvy a ajuns la timp. Serios vorbind asta chiar era un miracol, ea vesnica intarziata sa ajunga la timp, in premiera doamnelor si domnilor.
- Hei, salut! Ce faci? S-a mai intamplat ceva neobisnuit cat ai fost bolnava?
- Nimic...am raspuns eu incuracata, se purta de parca se astepta sa i spun ca am vazut una din minunile lumii. Adevarule ca s-a intamplat ceva, dar ceva magic, secret care imi este interzis sa il dezvalui in fata oricui.
In fine ne-am tot plimbat prin parc vreo doua ore. Tot timpul Silvy parca astepta sa i spun vreo intamplare miraculoasa sau ceva de genul. Dupa orele noastre de plimbare ne-am despartit. Cand am ajuns acasa mama, cum m-a auzit a si venit sa isi ia in brate puisorul. Dupa am fost tarata in living unde am incercat sa par interesanta de ceea ce se intamplase la tara. Dupa doua ore de povesti nesimnificative si extrem de plictisitoare am plecat in camera mea. Nu am avut nici macar sansa sa scap de hainele incomode. Ajunsa in camera mea nu am aprins becul, fiindca imi era prea lene sa trag draperiile si nu voiam priveliste pentru vecini si mi-am dat bluza si pantalonii jos. Mi-era atat de cald, am hotarat sa stau cateva minute pe pat doar in lenjerie intima, poate imi trece fierbinteala asta brusca. Ma indrept cu pasi tarati si ma arunc pe perna, dar ceva ma prinde. Mai bine schimb, cineva ma prinde, si anume Alex.
- Ceeeeee??? am tipat nu doar fiindca m-am speriat, dar totusi eram aproape goala si eram si moarta de rusine...
- Hei! Nu striga in halul asta, nu-i asa grav...si in plus nu e prima data cand te vad fara haine...
- Poftim? Simteam cum ma innrosesc din ce in ce mai tare, cand, cum se intamplase si mai ales eu de ce nu stiam?
- Nu imi spune ca nu ai observat? Atunci cand te-am adus acasa, cand te-ai trezit nu ai vazut ca erai imbracata? Daca nu ma inseala memoria Mike ti-a sfasiat bluza, si in fine m-am gandit ca daca vor veni parintii tai voi face pe nevinovatul si voi spune ca ai fost cu mine in parc si te-ai impedicat. Ideea e ca atunci cand te impiedici nu prea ti se rupe bluza si nici nu iti sunt sfasiati pantalonii asa ca m-am gandit ca mai bine sa te schimb.
Vocea lui era intr-un fel aroganta si intr-un fel incarcata de parere de rau. Adevaraul este ca clipa era inevitabila si acum ca faptul era deja consumat nu mai aveam ce face. Am ramas in bratele lui, sau ma rog sustinuta el nu prea stiu cum sa explic ce pozitie aveam dar mi-a cazut mana pe ceva fin, foarte fin ca si niste pene. M-am ridicat si am fugit sa aprind becul. Ceea ce simtisem eu era exact ceea ce credeam ca e, aripile lui mari si negre, erau atat de frumoase.
- Imi pare rau, nu am apucat sa ma transform inapoi in om...
- Nu-i nimic, imi place, e frumos...
M-am dus din nou in pat si m-am inghesuit langa el, cat mai aproape cu putinta.Nu stiu cand m-a cuprins un somn extrem. Am adormit fara sa imi dau seama.
E soare. Asta e prima remarca care am facut-o cand m-am trezit a doua zi dimineata. A doua remarca, nu mai e Alex. Offf razele soarelui imi inunda camera si imi ingreuna vederea. Era ceva in mijlocul camerei. M-am frecat la ochi sa vad mai bine ce e. Cand am vazut ce e am paralizat...Ce cauta chestia asta aici si unde e Alex cand am atata nevoie de el...
Capitolul 6: Demoni, ingeri, vampiri, varcolaci, sirene...o fi acum ca nici eu nu sunt om (partea a doua)
Ce cauta lupul asta imens in camera mea? Aste era prima intrebare...a doua cum naiba o sa scap eu cu viata? Stateam in mijlocul patului, implorand din priviri sa se indeparteze de mine. Nu a mers, imensitatetea aceea canina se indrepta spre mine. A venit si s-a urcat in pat cu atata finete, parca sa nu imi sifoneze cearceaful si...intrevedeam oribilul viitor. O sa isi infiga dintii in gatul meu, sper totusi sa se sature cu mine si sa imi lase parintii in pace. Se apropia , era asa aprape i puteam simti respiratia calda, am inchis ochii sperand totusi sa ma salveze cineva. Dupa cateva secunde, a inceput sa ma linga pe fata. Nu aberez, pur si simplu a inceput sa ma linga pe fata ca si cum m-ar pupa. Din cate stiam eu eu asa isi pupa cainii stapanii, lingandu-i, deci daca ar trebui sa vorbesc despre acel lup ca si cum ar fi un caine as mentiona ca este unul foarte pupacios. Dupa cateva minte in care mi-a balosit bine fata s-a oprit si s-a dat jos din pat. S-a oprit in mijlocul camerei acolo unde l-am vazut si prima data. Dintr-o data corpul lui emana lumina, si si-a schimbat forma. Acum in mijlocul camerei mele se afla nimeni alta decat Silvy, care se dovedea a fi foarte bine dispusa. Apoi vine si replica bomba:
- Salut! spuse ea pe un ton vesel.
- Doua intrebari...Ce mama dracului mai esti si tu? Si a doua intrebare...Mie de ce nu mi-ai spus nimic?
- O luam cu inceputul, in primul rand sunt un varcolac. Si in al doilea rand, tu de ce nu mi-ai spus nimic? Fiindca este interzis de aia, si fiindca nimeni din afara lumii noastre nu are voie sa afle.
Nimeni inafara lumii noastre? Adica si eu fac parte din lumea lor? Gandurile mi-au fost intrupte de o bataie in usa. Initial am vrut sa ma duc sa deschid, dar apoi mi-am amintit ca e si mama si va deschide ea. Totusi mi-am cerut scuze de la Silvy sa ma duc sa vad daca are vreo treaba cu mine. Coborand scarile aud conversatia dintre vizitator si mama.
- Buna ziua!
- Buna ziua!
- Eu sunt Alex, prietenul lui Rose, ma intrebam daca ati putea sa o lasati cu mine si cu inca cativa colegi sa iasa pe afara.
Nu imi vine sa cred, i-a spus mamei atat de usor ca e prietenul meu. Incepand cu ziua de zi viata mea va fi un cosmar. Nu e chestie ca ar avea ceva in potriva, dar sunt atat de cicalitori, ai mei parinti, lor li se pare un lucru asa iesit din comun. Si sa nu mai spun si de sfaturile acelea care cateodata ma calca pe nervi, Iisuse, ma trateaza de parca as avea zece ani.
- Desigur, ma duc sa o chem, asteapta putin.
O aud pe mama indreptandu-se spre mine. Doamne conversaitia lor fusese atat de seaca, ma asteptam sa puna ceva mai multe intrebari, dar sa zicem ca trec peste asta, de fapt de ce ma prefac...chiar imi convine ca nu ii trebuie mai multe detalii. Ajunsa pe scari mama da peste mine, si isi face datoria de a ma anunta.
- Rose, a venit Alex dupa tine. Du-te sa te imbraci, draga. Nu lasa baiatul sa te astepte.
- Da, mama...
Unde vrea sa mai mergem? In fine ma duc sa ma imbrac.
- Nu iti lua fusta, imi spuse Silvy.
- OK...
Mi-am luat blugii o bluza si m-am machiat. Mi-am legat parul in doua codite. Am verificat sa nu cumva sa imi fi uitat telefonul si am plecat. Eu am iesit pe usa, si Silvy pe geam. Suna aiurea, dar alta solutie nu gaseam. Cand am ajuns jos l-am vazut pe Alex stand de vorba cu mama. Parea ca se simte bine, am oftat si m-am dus la ei.
- Gata, mergem?
- Haide! aproba el extrem de incantat.
- Aveti grija copii, sunt tot felul de nebuni prin oras.
- Da, mami, o sa avem grija.
Am trantit usa in urma noastra sa scap cat mai repede de restul sfaturilor si grijilor ei. Ar fi culmea sa imi fie frica de vreun golan de asta de prin gunoaie cand il am pe Alex cu mine.
- Eu nu o car atat drum, sa fie clar, se auzi vocea lui Silvy.
- Nici nu ti-o dadeam stai calma. Acum hai intr-un loc putin mai retras, ceilalti ne asteapta deja.
Ceilalti? Inteleg ca am ajuns intr-o lume mai altfel dar ce alte specii o sa mai intalnesc? Si cea mai mare intrebare unde naiba mergem? Nu am avut timp sa mai gandesc fiindca m-au tras dupa ei pe o straduta latularnica, fara tipenie de om. Prima care s-a schimbat a fost Silvy, revenind la forma ei de lup gigant. A facut cu laba si a disparut. Eu eram in bratele lui Alex care isi deschisese aripile si isi luase un avant puternic de jos, astfel incat sa ajungem repede printre nori fara sa fim vazuti. In nici zece secunde eram deja la o altitudine enorma. Nu stiu cum de nu simteam nici cel mai mic sentiment de frica. Totusi zbura extrem de repede. In zece minute de zbor eram deja ajunsi la mare. Ideea e ca marea era la o suta si ceva de kilometri departare.
Cobora, prima data am crezut ca se prabuseste, apoi mi-am dat seama ca ajunsesem in mijlocul marii si nu mai eram singuri. Silvy alerga de zor, pe apa, si ceva innota. Ce naiba isi putea tine respiratia atata. Apoi a sarit, si mi-a dat dovada clara a ceea ce e. O coada imensa de peste, o sirena..de fapt trei. Alaturi de Silvy mai alergau trei varcolaci, si in fata mea si a lui Alex mai erau patru, dintre care doar doi aveau aripi. Asta e tot ce am putut distinge din cauza vitezei. Mai cinci minute de zburat deasupra apei si in fata se vede un fel de munte din apa. Intr-acolo s-au dus toti. La baza muntelui era o pestera in care a intrat fiecare. Ajunsi acolo am recunoscut pe toata lumea. Toti eram la acelasi liceu. Sa facem un inventar: trei sirene, patru varcolaci, trei demoni si doi vampiri, in total doisprezece, wow cati de astia or mai fi la scoala...
- Astia suntem, spuse unul dintre varcolaci. Ingerii nu au venit, se pare ca tot nu au incredere deplina in noi...adevarul e ca ei nu au incredere in nimeni.
- Apropo, Rose, nu stiu daca ne cunosti pe toti, deci cred ca ar trebui sa fac o prezentare. Eu, Silvy, cred ca ma cunosti, pe Alex de asemenea. Acum sa vedem de ceilalti, incepem cu fetele: Kim, Lisa, Annie si Sarah.
Sarah, imi parea atat de cunoscuta. Atunci niste imagini prfuite, pe care nu le doream mi-au aparut in fata ochillor. Ea era fata roscata, din ziua aceea. Un zambet mi-a aparut in coltul gurii, dar si niste lacrimi imi intepau ochii. Era o situatie ciudata, imi venea sa si rad, de prostia mea dar sa si plang cand imi aminteam. Nu mi-ai terminat gandurile, fiind intrerupta de Silvy.
- Acum sa trecem la baieti: David, Nick, Joseph, Daniel, Gabriel si Josh.
La inceput am fost putin mai retinuta fata de ei, crezand ca nu ma vor accepta. M-am inselat amarnic. Erau de treaba, am stat in pestera aceea cateva ore bune. La inceput am crezut ca cei mai acri vor fi vampirii, alta greseala. Puteai vorbi foarte deschis cu ei. Turbatii au luat toate fetele pe sus si ne-au aruncat pe rand in apa. La capitolul innot eram buna, bineinteles ca nu le puteam intrece pe sirene, dar eram buna. Asa i-am cunoscut pe toti, gasca mea magica...cei mai crazy prieteni.
Oky Ja Ne pana data viitoare:bye: