Duetul Crepusculului

[Zyspar]

Partea a 2-a.

Datorita bunavointei mele de a experimenta viata tumultoasa a noului meu prieten, a trebuit sa indur ora destul de tarzie si deasemenea atmosfera haotica. Dar nu ma puteam plange, era ceva acolo ce imi incanta auzul si ma transpunea intr-o oarecare masura intr-un fel de transa. O linie ce putea fi depasita, doar in anumite situatii si doar de anumite persoane sau personalitati. Aici ma ajuta foarte tare Lhuar. El era cel ce avea cel mai mult nevoie sa fie sigilat. Cel putin pana ma indepartam suficient de aceste ispite vii ce se miscau ritmat pe ringul de dans.

Erau deja orele 2:40 AM, iar petrecerea parea a fi in toi si nimic iesit din comun nu avea de gand sa isi faca aparitia. Dar se pare ca intuitia si feeling-ul meu nu erau foarte bine ancorate in realitatea stricta inconjuratoare.
Gandurile mi-au inceput a dansa pe un ritm foarte alarmant, nu intelegeam de ce sunt asa de agitat. Incercam sa pun acest lucru pe seama setei lui Lhuar, dar totusi, el este suficient de puternic sa se poata stapanii. Deci clar, era vorba de cu totul altceva.

Cantecul suav al fetei cu parul de foc, era acum ca un gong amenintator. O priveam neincetat dar nu reuseam sa gasesc ceva suspect. Era absolut superba si deasemenea avea o voce mirifica. Totul era perfect la locul lui.
Totusi, oamenii au o vorba foarte interesanta, “aparentele inseala”. “Sa fie oare si cazul meu acum? Dar cine?”
Insa raspunsul nu a intarziat sa apara. Era chiar in fata mea. Acum vedeam totul clar. O statura svelte, pielea arzanda, de un rosu sangeriu, ochii de culoare soarelui iar parul, de foc, in adevaratul sens al cuvantului. Era sfasietor de adevarata, nu imi juca mintea feste si nici nu era imaginatia mea. Era ea. Acea fiinta plapanda cu ochii de smarald, acum era un demon iesit din cel mai abisal infern. Ma privea seducator incercand sa adulmece mirosul meu ispititor.

Pentru demoni, vampirii sunt cea mai minunata companie. De ce? Pentru un lucru foarte simplu. Dupa moarte, noi ramanem identici in lumea de apoi. Deci suntem cei mai buni caini de companie pentru demoni. Daca reusesc sa ne controleze, atunci vor avea un atuu in fata celorlalti ca ei. Dar pentru a ne putea controla in viata de apoi, acestia trebuie sa gaseasca o solutie de a ne atasa de ei, pe pamant. Un lucru destul de dificil, caci vampirii au o personalitate foarte puternica si nu suporta sa fie sclavii altora. Prin urmare, foarte putini demoni izbutesc a incerca acest lucru, mai ales datorita faptului ca vampirul trebuie sa fie de accord cu acest pact. Daca ar fi fost nevoie doar de dominare, demonii sunt de mii de ori mai puternici decat vampirii, deci nu am avea noi nici o sansa. “Si eu care ma plangeam ca nu este deloc actiune in seara asta.”

Ochii ei ma tintuiau, ma incatusau intr-un teritoriu neutru unde ea avea sa isi exprime dorinta.

- Buna! Numele meu este Tyzara.

- Buna! Presupun ca numele meu il sti déjà.

- Presupui bine. Dar sa sti ca in anumite ganduri te inseli.

- Anume? Aminteste-mi la ce ma gandeam.

- La faptul ca am venit aici sa te domesticesc si imblanzesc pentru a fi al mei caine de companie.

- Si nu-I asa? Am intrebat eu pe un ton sec, stiind ca toti demonii sunt la fel. Nu exista exceptii. Sau poate…

- Se pare ca intr-un fel sau altul i-ai dat oarecum seama despre ce este vorba, sau mai bine zis, despre ce anume sunt eu.

- Si tu esti ce anume?

- Desi sti foarte bine acest lucru, pentru ca esti cel mai evoluat vampir, cel mai inteligent din rasa ta si mai ales, cel mai deschis la evolutie, doresti totusi sa afli din gura mea. Sti ca ma doare sa spun tot ce voi spune, dar totusi vrei asta.

- Total adevarat. Astept!

- Asa cum ti-ai dat seama déjà, sunt un demon, dar nu unul oarecare.
In acel moment aripile ei au rasarit din umbra. Erau de un alb suav si erau improscare cu sange, curgand de sus spre varful penelor. Un sange ce curgea continuu. Reprezenta pedeapsa ei pentru ceva groaznic ce izbutise a face.
In cateva secunde se schimba, reveni infatisarea de om, dar isi lasa aripile in vizorul meu.

- Vezi tot acest sange? Este al oamenilor pe care i-am ucis. De ce? Foarte simplu. Erau mult prea apropiati de cei ce ii doream pentru mine… ca acest minunat prieten al tau, Chris parca, nu?
Si in acel moment l-am vazut pe acesta langa ea, preamarindu-I vocea si venerandu-I statura delicate, ca mai apoi… unghiile ei amenintatoare sa strapunga spatele acestuia, iar lama sabiei sale sa reteze capul prietenului meu. Sangele a tasnit peste tot, pe aripile ei sangerande, pe invitatii din primul rand de langa scena, pe ceilalti membri ai formatiei si nu in ultimul rand, pe imbracamintea de gala a localului. Totul devenise sumbru, sangele fierbinte clocotea pe tot ce se gasea in jurul ei.

- Staiiii…. An tipat eu speriat… parca nu mai aveam voce, totul se invartea in jurul meu, vedeam doar sange, pe ea in mijlocul unui ocean intreg de sange clocotind.

- De ce scumpule? Era doar un om. Nu-ti fa griji, vei gasi ul alt prieten… care dealtfel va avea aceeasi soarta…. Ha ha ha ha ha ha…. Rasul ei era malefic, ma infiora si ma demoraliza complet.

- Ce vrei de la mine?

- Pe tine, dragul meu!

- Nu ma vei avea niciodata! Chiar de voi trai singur toata viata mea de vampire, fi sigura ca nu vei castiga… vocea mea a facut-o sa tremure. Stia ca sunt si eu destul de puternic si mai ales, stia ca ma voi tine de cuvant. Dar totusi nu putea fi speriata asa de usor.

- Ok, stiu cine esti si de ce esti in stare, asa ca te voi cruta pe tine, daca imi vei da un alt vampir! Deci ce zici?
- NICIODATA! Acum dispariii creatura hidoasa.
Si in acel moment, demonita s-a schimbat pertotal in statura ei de om si s-a indreptat fara nici o remuscare catre iesirea localului. Toti invitatii erau terifiati, se dadeau din calea ei, aproape calcandu-se in picioare.
Usile s-au descries in fata ei, acesta calcand direct in iad.
*
Luminile s-au aprins si o imagine de groaza mi s-a deschis in fata… toti invitatii erau raniti, aproape morti, sangele tasnea violent din fiecare murdarind fiecare patratel al incaperii. O imagine dezolanta. Asta era lumea in care intrasem sip e care o condamnase-m. Trebuia sa fac ceva… trebuia sa iau atitudine pana nu aveau sa moara si alti oameni nevinovati. Asa ca am fugit cat am putut de repede.. am deschis usile localului si am fugit cat am vazut cu ochii, nu m-am oprit deloc pana nu am ajuns intr-un loc sigur, unde sa nu ma vada nimeni… m-am oprit si am inceput sa tip de durerea sfasietoare ce mi-o crease pierderea acestor vieti.




Scuze de intarziere, sper sa va placa. Ms de recom :P :*