Love In Silence

[Verrine]

pfff :|
nu inteleg de ce sau sters toate capitolele:|
ma rog... cred k am sa le postez pe toate din nou:|
ce stupizenie de site...
-------------------- edit----------------------

bun... celelalte cap kre erau postate..

Capitolul IV: Experimente esuate. O noua lume. Trezirea la realitate.

Dupa ce am parcurs iar linistea pecetluita a iernii, ajung asadar acasa, unde spre marea mea mirare… Tsunade gatea. Oare visam? Cu siguranta… era imposibil ca asta sa se intample… pana la urma era hokage… de unde pana unde a ajuns ea sa faca mancare? Da.. cu siguranta asta era… era doar un vis… un cosmar mai de graba… deoarece bucataria era “imbalsamata” de un parfum extraordinar de mancare arsa… iar fumul se raspandise déjà in toata casa… Era cu adevarat cel mai “frumos” vis avut pana acum.
Dar, bineinteles ca si asta se sluberase in scurt timp… pentru ca am aflat cu stupoare ca nu era un vis… deoarece glasul “bland” a lui Tsunade se auzi in acea gramada de fum:
-Sakura, ajuta-ma nu mai sta acolo! Nu vezi ca incerc sa-ti gatesc??
-Nu e vis… ce… trage..
Dar nu am apucat sa imi spun parerile de “bine”, ca Tsunade imi aruncase o privire ce ar fi putut ingrozit si pe cel mai puternic ninja care a existat vreodata… era asa de infricosatoare, ca o vrajitoare… dar eu, cu multa stima:
-Ce bine ca nu e vis… chiar imi doream sa te vad gatind… vad ca te descurci de minune!
Dar sarcasmul meu nu prea a ajutat, deoarece nu numai mancarea luase foc ci si Tsunade… acum pot sa-mi rectific linistita afirmatia de acum ceva vreme “ Naruto e nimic fata de Tsuande...” nu cred ca cineva o poate intrece pe femeia asta cand e nervoasa… Oricum, chiar si asa prefer sa stau cu ea decat sa pierd vremea cu Naruto prin restauranturi jalnice.
-Renunt!!! Ce stupid… spuse intr-un final Tsunade, dandu-se batuta… se pare ca gatitul nu era punctual ei forte…
Dar… chiar si asa…s-a enervate rau deoarece a dat un pumn in aragaz de a trecut prin perete… stiam ca este foarte puternica… doar ca uneori.. exagereaza… si asadar…acum nu mai avem nici aragaz… dar… problemele nu se sfarsesc aici… in aceasi situatie se afla si frigiderul… vai de capul lui… aruncat in partea celalta a casei… se pare ca Tsunade nu a avut o zi prea buna…
-Tsuande, calmeaza-te… totul se rezolva cu calm… doar tu mai invatat asta. Spun eu, in incercarea de o mai calma putin…
-Maine o iau de la capat… trebuie sa reusesc macar sa fac un ou projit… cat de greu poate fi? Conduc un sat intreg si nu sunt in stare sa fac un ou! Asta da gluma…
Acum era cu adevarat o tragedie, daca o tinea tot asa, in curand o sa ramanem fara casa… era distrusa pe jumatate… in special bucataria… arata de parca ai fi trecut un uragan pe acolo… Dar eu, cu vesnicul meu sarcasm o intreb:
-Dar… cred ca ne-ar trebui si un aragaz… si eventual un frigider…
Tsunade nu a mai spus nimic… defapt a incercat sa sa evite acest subiect, intrebandu-ma cum a fost cu cei trei… si cu o privire perversa daca nu cumva… am pus ochii pe vreounu… Ah..” nu se va schimba niciodata” imi spun in gand in timp ce ma gandema si la un raspuns.
-Nu imi place de nici unu… nu am timp de asa ceva…
-Haide Sakura, poate poate…iese ceva cu Sasuke… sau cu Gaara… dar cred ca Naruto ar fi cel mai potrivit… sa stii ca nu e scump sa va duceti la un hotel…
-Dintre toate ideile atel, astea sunt cele mai tampite care lmi le-ai spus vreodata… Dar oricum… am inceput sa ma obisnuiesc…
-Nu stii sa te distrezi deloc… ma rog… poate o sa te schimbi si tu odata si odata…bine atunci… azi nu am chef de antrenamente cu tine… asa ca ma duc sa beau ceva….
Nu i-am zis nimic, lasand-o sa plece, si gandindu-ma la ce mi-a spus… Nu cred ca consteintiuzase gand a vorbit…Adica la ce trecut am avut… numai de baieti nu-mi ardea mie… Nu spun ca trebuie sa fie ca o calugarita, stand numai in casa,antrenandu-ma si facand rugaciuni…asta ar fi absurd… dar nici la extreme… cum gandea mintea aia perversa a lui Tsunade.
Dar, trecand si peste aceasta situatie… incep sa fac curat in bucatarie deoarece… chiar era un dezastru acolo… si in timp ce curatam din urma lui Tsuande… ma si gandema cum as putea sa o opresc ca sa nu distruga si restul casei… Poate stand langa ea cand gateste si sa o ajut… ce tot vorbesc? Nici eu nu stiu sa gatesc… dar cel putin sunt mai calma…
Ma rog, dupa ce am terminat curatenia, imi pun in gand sa ma duc sa i-au o gura de aer… deoarece dupa ce am stat in fumul ala insuportabil, meritam asta. Imi iau pe mine acel palton negru, apoi incalt cizmele si ies pe usa.
“Ah.. ce bine e sa iesi la aer curat… proaspat… unde nu se afla experimentele esuate ale lui Tsuande” imi spun in gand in timp ce ma indreptam spre parc. Era asa de frumos afara… chiar imi placea… nu era nici foarte frig, dar nici cald… era o vreme numai buna pentru a te plimba.
Deja se facuse seara… iar eu incep sa intru incet..incet… intr-o stare melancolica ce ma face sa par atat de moale… si coplesita de splendoarea iernii… Nu este mult de mers pana in parc… Doar cateva strazi ma desparteau de el… Insa, eu incetinesc pasul, mergand incet… incet… de parca as dori sa pastrez acea liniste… la un momendat nici nu mai auzeam zapada scartaind sub picioarele mele care niste usi vechi… asemanatoare cu acelea ce imi impanzesc sufletul meu gol… rece… Din acel moment parca simteam ca zbor… eram atat de atrasa de acel peisaj paradisiac, care parca era desprinsa dintr-un basm unde toate au un final fericit. Niciodata nu am putut sa descriu ceva ce iesea din sufletul meu… deoarece sentimentele mele.. pur si simplu nu existau… erau ratacite,dezbinate, fragmentate…Aveam nevoie de ceva care sa le uneasca… doar ca nu stiam ce…
Eram atat de fascinate de splendoarea iernii, inca nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa apr asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiamsa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui…

Capitolul V:Idiotul reaparea! Dar… celalalt?

Eram atat de fascinata de splendoarea iernii, incat nu observ ca doi ochi ma priveau, cercatandu-mi fiecare miscare… Ma urmarea pretutindeni… cu cat inaintam eu… inainta si el… Eram intr-o transa continua, uneori simteam ca ma prabusesc.. alta data ca ma ridic… erau propriile mele ganduri… pe care insa nu le puteam controla… erau mult mai puternice ca mine… ma faceau sa par asa de neinsemnata… Dar, ceva ma trezeste a realitate… Ma face sa ma reintorc in lumea oamenilor… Nu doream asta… vroiam sa raman acolo… stinghera in propriile ganduri… dar se pare ca nu mereu se intampla dupa cum vreau eu… asa ca glasul lui… Naruto ma trezis la realitate:
-Sakura!!! Te-am… cautat peste… tot! spune aceasta abia mai putand vorbind…
-Ce s-a intamplat?
-Pai vroiam sa te intreb daca vrei sa mergi maine cu mine, Sasuke si Gaara la restaurantul lui Mikonumo.
La ce se gandeste baiatul asta? Chiar crede ca voi cadea in capcana asta… ah… sa nu fiu asa de dura…
-Ti-am spus ca nu vreau sa merg la o intalnire cu tine… asa ca renunta…
-Dar nu e o intalnire… ca doar merg si Sasuke si Gaara… spunandu-mi acestea il vad ca este rosu ca racu… era evident ca ceilalti doi nu avea habar de planul genial a lui Naruto…
-Raspunsul este nu… asa ca nu mai incerca lucruri patentice in fata mea ca nu-ti merge…
Baiatul nu prea a fost multumit de raspunsul meu asa ca spuse un scurt “pa” si apoi pleca… Chiar daca era cel mai idiot om care l-am cunoscut… imi placea ca are ambitie… nu cred ca se va lasa usor… dar stai… ce tot ma gandesc eu la lucruri de genu? Ah… se pare ca vor fi totusi si niste schimbari…
Fara a mai da importanta micei mele intalniri cu Naruto, ma reintorc la drumul meu spre parc. De data asta raman cu picioarele pe Pamant… fara a ma mai lasa capturata in acea inghisoare a gandurilor mele… eram doar eu… mergand in linistea serii unde se putea auzi doar zapada scartiind sub picioarele mele…
Ajung intr-un final si in parc, fara a ma opri la vreo banca inaintez spre padurea ce inconjura acel loc. Acolo imi placea sa pierd noptile de primavara, printre florile de cires, care dupa ce erau scuturate de vant, cadeau pe iarba moale si frageda, lasand un miros placut. Acolo mai era si un lac, unde in noptile senine, puteai observa reflectia lunii… Era ceva atat de frumos… dar pana la urma sunt doar niste amintiri ale trecutului… simple imagini din care este alcatuita fiinta umana… daca nu ar fi trecut nu ar putea exista prezent si viitor. Trecutul este inceputul tuturor... Gandindu-ma la aceasta viziune a vietii, observ ca ajung la locul de care v-am povestit mai sus. A ramas un loc la fel de frumos si placut pe cum mi l-am amintit… Doar ca lacul era inghetat, ciresii pareau ca sunt de zahar… iar iarba pur si simplu era acoperita de acea zapada cristalina… dar tot este frumos… Acel peisaj era ca un tablou inghetat… si atat de rece.
In timp ce eu imi aminteam de noptile pierdute in acest loc, langa mine se aseaza o persoana cunoscuta mie. Eram atat de cuprinsa de propriile-mi ganduri incat nu pun nici o intrebare… Doar stau si privesc cum din nori se cerneau fulgii ce gadeau pe plapuma iernii.
Dar se pare ca cealalta persoana a fost interesata de motivul pentru care ma aflu aici… asa ca fara macar sa-mi arunce o privire ma intrebase:
-Ce cauti aici pe frigul asta?
-Ceea ce cauti si tu… liniste…
Nu a mai spus nimic… nu aveam chef de vorba… doar priveam in gol… si parcurcand infinitatea de ganduri ce-mi veneau in cap… am ajuns la unul… care avea legatura cu persoana de langa mine… Mai stau putin si cuget la aceea ce aveam sa intreb si apoi ii spun... parca cu sfiala:
-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invalui in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Era….



Capitolul VI:Tensiune… Un joc de sah…

-De ce? De ce aici? De ce nu altundeva?
-Nu stiu… probabil din cauza destinului sunt aici… sau mai bine zis suntem aici…
-Nu cred in destin… eu stiu de ce ma aflu aici… am mai fost demult…
Nu spuse nimic… nici macar nu m-a privit pe parcursul acestui mic dialog… parca si el era invaluit in acest mister… acest mister ce era in amandoi…
Dar mai bine sa va spun cine era… probabil ca si voi il cunoasteti… Este acel baiat roscat, Gaara… ne-am intalnit in fata academiei cu ceva timp in urma.
Era o liniste de nedescris… vantul se juca in parul meu rozaliu… ningea… era o atmosfera atat de rece… dar parca calda… atat de buna… dar parca rea… insa un lucru stiam sigur… acolo imi placea cu adevarat…poate ca asta era ceea ce aveam eu nevoie… poate ca roscatul avea dreptate… oare destinul sa fie de vina? Poate ca da… poate ca nu…
Odata cu aceasta liniste, gandurile mele deveneau din ce in ce mai multe, si odata cu gandurile curiozitatea mea era mai mare… aveam acea dorinta arzatoare de a afla mai multe despre roscat… Insa stiam ca daca il intreb nu voi putea afla asa de multe… Ah… iar se pot observa acele ramasite ale naivitatii mele… ah… de as putea scapa de ele.. ma fac sa par atat de stupida… nui asa?... da stiu asa e… nu stiu de ce va mai intreb. Oricum se pare ca nu pot renunta la dialogul dintre noi, draga cititorule…
Dar totusi, intr-un final nu mai rezist si incep sa-l iau la intrebari:
-Si… esti din Satul Nisipului? Data trecuta nu ai mai “apucat” sa-mi spui…
-Da…
-Atunci ce cauti la noi?
-Nu cred ca are prea multa importanta… ce mai conteaza… ideea este ca sunt aici… motivul ar fi lipsit de importanta.
Hm…analizez ce mi-a spus, apoi incep sa-I dau dreptate. Imi place modul cum gandeste si cum imi raspunde, era asa de calm, calculat si fiecare propozitie lui avea o logica... nu ca la altii… gandidu-ma la Naruto, tipul ala blond.
-Observ ca nu prea iti place sa ti se puna intrebari… ii spun eu intr-un fel dezamagita deoarece inca vroiam sa aflu mai multe despre el..
-In general nu… depinde de persoana…
Am inteles aluzia care vroia sa o faca… si din asta inteleg ca se simtea bine in compania mea… adica nu vreau sa-mi imaginez ce fel facea daca intrebarile astea erau puse de Naruto.
-Sa stii ca nu sunt chiar asa cum crezi tu… ii reprosez eu.
-Imi dau seama… inca nu te cunosc deci nu pot sa-ti spun prea multe lucruri…
-Atunci de ce nu incerci sa ma cunosti?
Doamne! Am spus eu asta? Nici macar nu am vrut… nu m-am gandit niciodata la asa ceva si in plus nici nu-mi doresc prieteni… eu mereu m-am descurcat singura si nu vreau sa incep acum un alt stil de viata. Ce pacat ca nu pot sa-mi retrag cuvintele… ohh.. unde mi-o fi fost mintea?
-Uita de asta… scuze dar…
-Hei, stia linistita! Stiu ca nu iti doresti asta…
Ciudat… de unde si-a dat seama? Oh… ce ar fi sa incetez odata cu aceste stupizenii… Da-le dracu de toate… nu am nevoie de nimic…
Fara a mai spune nimic, ma ridic nervoasa dar tot cu aceasi pasi lenti, ma indrept spre iesirea parcului. Roscatul a ramas acolo, nici nu cred ca a observant ca am plecat… defapt nici nu-mi pasa… Sa-I ia naiba pe toti!
Iar s-a lasat acea atmosfera de liniste… Mi-am ridicat privirea spre bolta cereasca ce era presarata de nori… Nu mai ningea… Ochii mei verzi se puteau zari usor in lumina noptii, in acea negura… acum cateva minute era o atmosfera foarte tensionata, iar acum.. liniste…am inceput sa ma calmez si sa constientizez ca tot ce am facut pana acum… a fost, cu siguranta, fara ajutorul creierului… cel putin… inca mai am a cea ironie a mea… neinteleasa… dar nah… ce sai faci… macar o am.
Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece…

Capitolul VII: Tsunade moare!oh… regrete… visurile… un adevarat mister…

Viata mea este asa de ciudata… la inceput… multa tensiuie… apoi brusc liniste… iar tensiune.. iar apoi iar liniste… acestea doua imi dominau viata… Viata mea este ca un joc de sah. Eu fiind doar un pion, un biet pion. Statul de rege il avea satul… regina fiind Tsunade… restul erau doar niste piese, cum sunt si eu, care nu avea importanta daca le pierdeai… doar te foloseai de ele… pentru a apara regele si regina… Da… cea mai buna compartia a vietii mele asta ar fi… Vedeti? Acum iar este liniste…. Cand ajung acasa cu siguranta voi da de tensiune… deoarece… bineinteles, Tsunade va avea niste ganduri ce vor incendia casa… poate da domnul si reuseste sa faca acel ou prajit.
In timp ce ma indreptam spre casa, chiar ma gandeam la asta, la felul cum gateste Tsunade… deoarece nu as fi vrut sa am “surprize, surprize” cand ajung. Mai bine ma grabeam deoarece parca vad ca o sa fie nevoie sa ne mutam in alta parte… din nou… Nu vreau sa va povestesc ce s-a intamplat cu ultima noastra casa… Credeti-ma… nimeni nu ar fi iesit viu din… nici nu mai zic.
In fine, observ ca am ajuns.Ma aflu in fata usii… trag aer adanc in piept, pun mana pe clanta, ma pregatesc si… o deschid. Hm…? Nu este fum? Fara tipete? Calm?Si miroase chiar bine… Cu siguranta Tsunade a murit…eh… insfarsit o usurare… si in plus e o atmosfera armonioasa si linistita… deci categoric Tsunade e moarta… “ Asta e bine!” imi spun eu in gand…
Dar oricum, fiind interesata de unde venea acest miros placut, ma indrept, parca cu sfiala, spre bucatarie. Aproape ca eram stupefiata. Tsunade nu era moarta! Ba chiar incerca sa aranjeze masa, care déjà era acoperita cu o fata de masa alba, simpla, era asemanatoare cu neaua ce impanzea satul din toate partile. Tacamurile erau puse toate la locul lor, iar mancarea era si ea prezenta, intreaga, fara a fi arsa! Ceva nu-mi miroase a bine… cu siguranta e vreun truc dea lui Tsuande… are ea alt plan… ma intreb care o fi treaba…Dar, lasand astea la o parte, acea atmosfera chiar imi placea, iar cina arata chair bine si… mancarea parea delicioasa.
-Um… Tsunade… esti bine?
Cred ca nu ma observase… deoarece a fost mirata cand m-a vazut… hm… oare este adevarat ce vad acum? Poate e doar un vis… de data aceasta unul frumos… nu ca cel de dimineata.
-O, tu erai Sakura… da sunt bine, de ce nu as fi?
Nu mai spun nimic, mai bine sa ma bucur de aceasta minune… nu as vrea sa se destrame… deoarece nu ar strica niste liniste si calm in casa… ar fi chiar foarte bine daca am avea asa ceva… macar putin…
Ma asez la masa, Tsunade face la fel… si incepem sa mancam. Trebuie sa recunosc ca mancarea era buna… Chiar imi placea… oare Tsunade a gatit? Fara a mai da prea multa importanta, in fond, nici macar nu-mi pasa…asa ca am continuat sa mananc… Era o atmosfera linistita si calma… una la care visam de mult… Tsunade nu zicea nimic… Hm.. imi placea… o cina ca la oamenii normali…
Sa sitit ca uneori aveam impresia ca Tsuande are o boala psihica… sau poate ca doar asa e ea… mai exagerata… oricum nu cred ca o s-o inteleg vreodata… eu mereu am fost firea cea calma si calculata… ea era cea exploziva… putem sa spunem ca ne completam un ape alta…
Acuma ca ma gandeam la toate astea… imi dau seama ca Tsunade e mai mult o sora, decat o mama. Se potriveste mai bine… nu cred ca ar fi ea in stare sa aibe grija de copii mici… sau poate gresesc… poate dupa ce va naste, o sa-si schimbe atitudinea… dar oricum, si asta e cam imposibil, la cate am vazut la Tsunade… numai gandul ca ea ar fi ca oamenii normali ma inspaimanta…
-Si nu zici nimic? Stii cat m-am chinuit sa fac mancarea?
-Ah… vroiam doar sa pastrez aceasta atmosfera…ciudata… dar cel putin calma si linistita…
Tsunade nu a mai spus nimic… nu stiu ce era cu ea… se purta ciudat de cand am plecat de acasa… adica atunci cand am venit de la academie totul era perfect normal… cu exceptia faptului ca de data asta a distrus jumatate de casa… data trecuta a eliminate totul… si cel mai mic firicel de iarba…
Ma rog, dupa ce am terminat de mancat, ma ridic de la masa, fara a zice nimic si indreptandu-ma spre camera mea.
“Oh… ce bine e in pat” imi spun in gand, dupa ce ma trantesc pe patul meu moale… E asa de bine… Mai ales ca patul meu este asezat langa fereastra… noaptea pot observa cum luna impreuna cu copiii cerului isi fac numarul pe scena de un albastru intunecat… perfect pentru prezentatia lor, iar ziua cand soarele dezmiarda fiintele si cum ne daruieste cu atata caldura lumina lui… da… chair ne-o da noua.. oamenilor…niste finite pacatoase si neinsemnate. Dar… pana la urma fara lumina nu am putea trai… ea este mai presus de apa si aerul.. o sursa inepuizabila… care este acolo… in fiecare zi… nesfarsita.
Chiar daca lumina este asa de importanta… eu tot nu renunt la noapte. Ea este aceea ce ma invaluia pe mine… este atat de plina de mister. Mai ales cand e populata de toti astri… este asa de fermacatoare… oh… noaptea… cea care ma face sa visez…
Cand eram mica imi placea sa visez… oriunde eram.. mie imi placea sa practic acest joc al imaginilor… acuam insa… am incercat sa renunt… visam doar cand eram cuprinsa in acea inchisoare a gandurilor mele… “Sa visezi”…pare atat de lenes, comod, odihnitor… singurul loc unde ne scufundam in abisuri presurate de imagini, dorinte, ganduri… care pana la urma nu pot fi strabatute decat cu gandul… dar din pacate nu si cu trupul…
Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitol in viata… unele poate ce o vor schimba radica,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...

Capitolul VIII: O veste neasteptata….

Acum incep usor usor, sa ma pierd iar printre propriile-mi ganduri… ba chiar cateva sunt legate si de roscat…Se pare ca de acum incolo voi incepe noi capitole in viata… unele poate ce o vor schimba radical,altele poate o vor face sa se piarda.. sa se darame… si intr-un final sa dis..para. Hm, se pare ca toate acestea alcatuiesc o istorie… una care nu poate fi povestita… dar pe care eu o traiesc… Si e bine pentru ca… istoria nu se repeta...
Mai bine abandonez toate aceste filozofii plictisitoare ale vietii, pana la urma nu ajuta la nimic… nu toti inteleg esenta sau ideea a tot ceea ce se intampla… Dar, ma rog… incetam acest dialog cu adevarat plictitsitor… care va spun sincer, pana si eu m-am saturat de el, d-apoi voi…
Asadar, acum ma hotarasc sa ma culc, deoarece maine prevad ca ma voi trezi devreme… va trebui sa recuperez ziua de azi, una atat de plictisitoare… monotona… lipsita de sens…
Fara a mai aduaga nimic, ma schimb in niste pijamale simple, banale, fara a da vreo importanta cum arata, din ce material sunt confectionate, daca sunt confortabile si alte chestii de acest gen… Ma asez in pat, imi pun capul pe perna aceea moale, parca si acum o pot simti… si ma las condusa de ganduri, cu ajutorul carora ajung in acel abis, odihnitor… lenes, unde isi au loc visele.
In dimineata urmatoare sunt trezita de catre razele soarelui… atat de palide si lipsite de putere... Dar, totusi, in ciuda acestui fapt, ele inca aveau acea caldura, care imi incalzea fata… era asa de bine… asa de… Dar ce am putut sa va spun? Nu… ca s-a auzit strigatul rastit a lui Tsunade…
“O luam de la capat” imi spun in gand, in timp ce cobor lenesa din pat…
Si eu chiar credeam ca o sa fie liniste de acum incolo… asta da vis frumos…
Acum din pacate nu va mai pot dezvalui niste ganduri “frumoase” legate de diminetile petrecute impreuna cu draga si scumpa de Tsunade…
Asadar, ma duc si-mi fac toaleta de dimineata, dupa care ma imbrac in aceleasi haine, care le-am avut si ieri… nu sunt ca ceilalti… eu pot sa port niste haine si o saptamana intreaga, fara a le schimba… deoarece antrenamentele care le fac nu necesita efort fizic. Eu lucrez mai mult cu chakra si cu manipularea lucrurilor. Deci psihicul depunde cel mai mult efort.
Si odata cu asta pot sa va spun ca nu am foarte multe haine. Nu tin neaparat sa fiu “Miss Konoha”. Cine si-ar dori asta? Sclifositele… care daca isi rup o unghie e sfarsitul lumii. Toate fetele de acest gen ar trebui, dupa parerea mea, sa faca un antrenament cu mine. Aproape ca mie mila de ele… Va spun sincer ca o sa le piara toata fitele din cap.
Deci, fara alte comentarii, cobor scarile spre bucatarie, unde, Tsunade parea a fi foarte nervoasa… ceva obisnuit de altfel.
-Sakura! Grabestete, altfel o sa intarzii! Trebuie sa te intalnesti cu Naruto, Sasuke si Gaara in fata acadamiei!
-Dar… Tsunade… Nu ne mai antrenam? Si pana la urma, de ce sa ma intalnesc cu ei?
-A aparut o problema, trebuie sa plecati azi in misiune!
Vestea m-a luat prin surprindere, adica de ce acum? Parca trebuia peste o saptamana… Oare ce s-o fi intamplat?
-De ce? intreb eu in speranta ca voi afla ce se intampla…
-Fara intrebari… haide grabeste-te!
Tsunade imi arunca rucsacul, déjà pregatit pentru calatorie, acolo se afla si pergamentul ce aveam sa il dau Kazekagelui… Tot ce mi-a mai spus era sa am grija… si sa nu fac “nebunii”. Pana si in momentele astea se gandea numai la prostii. Oh… nu se va schimba niciodata…
Atunci, am luat rucsacul, l-am pus in spate si am pornit spre academie. Pe drum ma gandeam.. “ Ce atata graba? A fost ceva atat de rapid… nu sta in firea Tsunadei sa faca asta… cu siguranta s-a intamplat ceva grav… Oare de ce nu mi-a spus nimic?”
Ganduri de acest gen imi invadau mintea. Nu putema sa pricep ce se intampla… oare era legat de pergament… o da imi aduc aminte… Tsunade mi-a spus sa nu-l deschid… oricum nu cred ca o sa fiu tentata… cel mai bine ar fi sa se termine odata misiunea asta… vreau sa ma reintorc la antrenamentele mele…
Deci, ajung asadar, la academie. Se pare ca nu eram ultima… Sasuke si Gaara erau prezenti… insa Naruto…
-Unde e Naruto?
-Idiotul… numai pe el nu-l asteptam… imi zise Sasuke fara macar a face vreo miscare… era asa de calm…
Dar, spre “marea” noastra bucurie…apare si Naruto… Totusi e bine ca nu am asteptat prea mult…
-Scuze de intarziere…
-Idiotule…
-Idiot ?!? Pe cine faci tu…
-Naruto! strig la el, aruncandu-i o privirea ce ar fi speriat pe oricine… a tacut… nu a mai spus nimic… cred ca a inteles mesajul…
Din privirile pe care si le aruncau Sasuke si Naruto, puteam sa-mi dau seama ca nu se intelegeau deloc. Cred ca ar fi fost in stare sa se omoare unul pe altul… “ Mai, mai ,mai… in ce echipa am ajuns si eu… formata dintr-un tantalau cu creier de gaina, altu cu o atitudine de parca ar fi fost cine stie ce mare ninja din istoria acestei lumi… iar celalalt…aa… pai… ma rog. O echipa de ultimul nivel ce mai…”
-Sa mergem…
-Da ma rog cine te-a pus pe tine sefa?!? se rasti Naruto la mine…
-Naruto, te avertizez ca daca mai comentezi mult, o sa te fac sa te tarasti in fata mea ca un vierme… tantalau cu creier de gaina ce esti.
Huh, dupa ce i-am zis asta, la care am adugat si acea privirea infricosatoare, a inghitit in sec, aproape tremura… nu cred ca-i mai trebuie sa comenteze la mine…
Deci, am pornit asadar spre Satul Nisipului. Traseul nostru era unul lung si plictisitor… mai intai mergeam trei zile prin padurea ce imprejmuia satul, apoi intram in desert unde mai aveam de mers inca doua zile pana sa ajungem la destinatie. Era atat de rau… nu stiam daca Naruto va rezista… adica in desert ziua sunt in jur de 50 de grade, iar noaptea -0 grade… O sa fie o tortura….

Capitolul IX: Prima zi…

Asadar, in urma cu cateva ore am parasit Konoha, indreptandu-ne spre noua noastra destinatie, Satul Nisipului. Acolo v-a trebui sa ne intalnim cu Kazekagele, caruia v-a trebui sa-I inmanam pergamentul dat de catre Tsunade. La prima vedere pare o misiune plictisitoare, dar veti vedea pe parcurs ce surprize ne asteapta…
Este, asadar, prima zi de calatorie… soarele incearca sa-si faca loc pe bolta tixita de nori, copacii sunt incarcati cu zapada, neaua ce acopera vesmantul maroniu al pamantului pare nesfarsita… este de altfel o zi obisnuita… cu acelasi peisaj incantator de iarna…
O atmosfera calma si linistita incepe sa se instaleze… eu incep sa ma pierd… déjà intru in acea transa a gandurilor… din nou, mii si mii de idei imi strabat mintea, fara incetare, ca un ceasornic vechi ce pare a nu se opri vreodata… Imi placea sa fiu acolo… doar ca din pacate nu puteam sa raman pentru ca déjà plangerile lui Naruto imi ajunsera pana in strafundurile creierului:
-Mai mergem mult?? Ma dor picioarele… Nu imi place misiunea asta plictisitoare…mai ales ca am langa mine trei morminte care nu vorbesc niciodata… M-am plictisit…
Deja ma calca pe nervi, si nu cred ca eram singura care avea acelasi sentiment… si ceilalti doi pareau cam stresati de toate plangerile lui Naruto, aduse la adresa misiunii si in special a noastra… Ma pregateam sa-I dau un “mic cadou” in capatana aia mare plina de graunte, dar se pare ca Gaara mi-a luato inainte… In jurul lui Naruto s-au adunat niste dare de nisip, care au inceput sa se uneasca… Privesc atenta la ceea ce avea sa faca, si reusesc sa disting in gramada aia de nisip o mana cam de 4 ori mai mare decat cea obisnuita… De aici cred ca v-ati dat si singuri seama ce are sa se intample…
Dupa ce Naruto si-a primit rasplata, incep sa ma mai calmez… si sa ma gandesc la puterea roscatului. Era una interesanta, n-am ce zice… insa, nu imi pot da seama cum controleaza nisipul… nu am vazut sa fi facut vreun jutsu… nici macar nu s-a miscat... interesant, din cate imi dau seama… asta cu siguranta nu va fi o misiune obisnuita. Acum as mai vrea sa vad ce stie Sasuke sa faca… nu cred ca este prea puternic, chiar daca are sharinganul… nu sunt sigura ca stie sa-l foloseasca precum fratele sau ,Itachi. De Naruto nici nu mai zic… nu cred ca e in stare sa faca o transformare… de clone nici nu mai vorbesc…
Trecand si peste aceasta analiza a baietilor, incep sa ma gandesc unde o sa dormim la noapte… Nu putem sa mergem in urmatorul sat deoarece ne-ar lua cam 2 zile sa ajungem acolo si din pacate nu aveam acest timp la dispozitie… Cuget la aceasta problema in jur de un sfert de ora… si imi dai seama ca nu prea aveam ce sa facem, doar sa speram ca vom gasi o cabana in drum… In plus e dupamiaza, in jur de 2… deci pana cand se insereaza aveam niste sanse… Dar daca totusi nu gasim? Mai bine sa fiu optimista…
Am mai mers noi in decurs de 4 ore… Nu s-a intamplat nimic special… infara faptului ca Naruto nu a spus nimic… probabil se gandea si el la ale lui… Poate avea probleme cu familia… nu stiu… in schimb acum era cam ora 6… Soarele isi lua adio de la cer, bolta dumnezeiasca se imbraca in neuitata ei haina care era de un albastru foarte inchis, zalele isi aveau si ele locul… defapt adevarul era ca… noaptea incepea sa se iveasca…
-Ce facem acum? intreba Sasuke cu o voce asa de calma…
-Pai.. din pacate nu am gasit nici o cabana in drum… si acum trebuie sa va spun la ce m-am gandit…
-Ce?ce?ce?
-Calmeaza-te, Naruto… si sa stii ca am luat hotararea asta din pricina ta…
-Ce hotarare?
-Fiindca noaptea o sa fie foarte frig, o sa stam cate doi intr-un sac de dormit, iar pentru a nu se plange nimeni, m-am gandit sa procedam in felul urmator…
Atunci am scos din buzunar 4 foi de hartie unde am scris numele lor iar, dupa ce le-am impaturit , fiecare trebuia sa extraga cate un bilet. Ca de obicei Naruto a vrut sa fie primul, si cred eu, ca a sperat sa cada cu mine… dar spre marele lui ghinion:
-Ce?!? Am sa stau cu Sasuke?!?
Nici Sasuke nu a fost deacord… dar totul a fost corect… asa ca acum nu exista o cale de intoarcere… Pana la urma, cei doi s-au mai calmat si au acceptat sa doarma impreuna. Dar, asta insemna ca eu am sa stau cu Gaara… nu era cea mai stralucita combinatie… dar nu ma plangeam ca Naruto si Sasuke…
-Eu nu dorm noaptea asa ca… Sakura o sa stea singura…
-Cum adica nu dormi? intrb eu derutata de ceea ce tocmai afirmase…
-Nu pot sa dorm… in schimb am sa veghez toata noaptea, deci nu trebuie sa facem cu randul…
Nu am mai pus alte intrebari… era ciudat… oare de ce nu dormea? Ceva nu miroase a bine… acum imi pun intrebarea… Oare Gaara este om? Defapt… ce-mi pasa mie? Om sau nu… eu trebuie sa duc pergamentul si sa am grija de tancile astea, referindu-ma la Sasuke si Naruto… Si sa nu credeti ca ma simt atrasa de Gaara sau alte prostii de genu… Adica atata timp cat nu doarme si poate sa controleze nisipul fara macar sa faca vreun jutsu… spun eu ca este puternic…si nici nu cred ca vreau sa imi imaginez unde sunt limitele puterii lui…
Fara alte comentarii, toti ne-am asezat la locurile noastre… Sacii de dormit i-au pus undeva unde zapada nu era foarte inalta pentru a nu avea surprize in timpul noptii. La inceput Sasuke si Naruto, trebuiau bineinteles, sa se certe… doamne, am crezut ca nu mai termina…Cat de imaturi puteau fi…parca erau doi copii de gradinita… De la Naruto ma asteptam asta, dar de la Sasuke… il credeam mai matur… Dar, ma rog, intr-un final adormisera si ei…
Era in jurul orei 12, nu dormeam… stateam si ma uitam la stele… bolta era senina, lipsita de nori… Huh… cat de banal…sa stai sa te uiti la stele… la niste puncte albe ce stralucesc… dar totusi erau frumoase… plus ca si mandra luna era prezenta, in centrul lor… ca un paznic, le veghea…
Stand si privind toate acestea, imi dau seama ca cel mai important atribut al noptii este linistea… cred ca aceasta este perioada din viata in care, poti sa simti calmul, pacea… acest univers lipsit de oameni, de dorinta arzatoare a razboiului...
Dar, din pacate, gandurile mi-au fost intrerupte…
-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate…

Capitolul X: Perfect sau nu?

-De ce nu dormi?
-Cred ca aceasta intrebare as putea sa ti-o adresez si eu tie…
-Nu cred ca are sens sa-ti zic atata timp cat nu-ti pasa…
Ah… am ramas blocata… nu stiu ce sa-I mai zic… Sau poate… Nu… nu… in nici un caz, as arata ca o idioata… totusi...
-De unde stii ca nu-mi pasa?
“Am zis-o?Doamne, prevad ca nu voi iesi bine din asta… data viitoare gandesc si apoi vorbesc…”
Insa… ideea mea nu a fost asa de proasta cum credeam eu, roscatul chiar nu stia ce sa-mi raspunda! Na! Sa se puna si el in locul meu… sunt curioasa ce-mi va spune…
-Te-am lasat fara cuvinte? intreb eu, fericita de ceea ce se intampla.
-Nu… doar ca acum sunt chiar… mirat de felul cum gandesti, adica nu am mai intalnit o fata ca tine… si… sa stii ca, nu imi pari idioata…
“Ce?!? Nu l-am lasat fara cuvinte?”
Sunt destul de trista din pricina aceasta… Vroiam sa i-o platesc cu aceasi moneda dar nu prea a functionat… Acum, stau si analizez mai bine ceea ce a spus el… si imi dau seama… cat de paranoica pot sa fiu…roscatul tocmai mi-a dat de inteles ca mi-a citit gandurile, iar eu ma gandesc cum de nu l-am lasat fara cuvinte… Sunt cu adevarat cea mai ciudata persoana pe care o cunosc… Dar oare cum a facut asta? Vreun jutsu? Oh… mai bine sa ma culc, maine iar vom merge toata ziua… Si in plus nu prea imi pasa… Mi se pare ca si tata stia sa faca o tehnica de acest gen… Asadar, e stabilit… acum am sa ma culc pentru ca maine sa fiu informa.
-Noapte buna… sper sa reusesti sa adormi.
Incerc sa nu dau multa importanta la ceea ce tocami mi-a spus roscatul... Trebuia sa recunosc ca nu prea imi placea ca Gaara sa stie tot ce gandesc... Oricum, e posibil ca asta sa fie un vis… deci…
Ma rog… acum am asez mai confortabil in sacul meu de dormit, si ma las cufundata in abisul linistitor al viselor.
Era o noapte asa linistita, mai ales ca, din cand in cand, se mai auzea cate o bufnita ce facea ca aceasta atmosfera sa para si mai calma. Ba chiar, la un moment dat, cativa nori s-au adunat pe bolta dumnezeiasca, de unde a inceput sa se revarse un ocean de ninsoare… daca ai fi stat ore in sir sa privesti toate acestea, puteia sa juri ca te afli intr-un paradis si nu intr-o lume unde cei care domina sunt banii si razboaiele.
Insa, odata cu aceasta ninsoare, un vant puternic se starni. Eram inconstienta, dormeam… insa imi era frig, tremuram… Acum parca nu ma mai simteam intr-un paradis… acel vant imi displacea… si odata cu el, imi aminteam si acele tragice imagini cu familia mea… cand bunicul meu a fugit ca un las… si cum parintii mei au murit… “De ce? De ce m-ati lasat singura? De ce ai fugit?”… Acum doua lacrimi se prelingeau pe obrajii mei… Plangeam... Ce rau ma simteam… vroiam sa inceteze aceasta durere… si plangeam… plangeam… mii de lacrimi imi invadau fata… Dar stai! Ce se intampla? Acum ceva ma incalzea... era asa de bine… ma simteam in siguranta… Acel calvar se sfarsi… Ma intrebam de unde vine aceasta caldura, insa nu am puttut sa deschid ochii, mai bine sa nu stiu... nu mai vreau sa sufar. Voi lasa toate astea asa…
Si, in sfarsit, trecuse si aceasta noapte… acum dimineata era prevestita de acelasi soare, care s-a ivit de dupa un deal, era slabit… dar inca incerca sa incalzeasca natura ce era adancita in zapada si tremura atunci cand isi mai facea aparitia cate un vant puternic.
Am reusit sa ma trezesc…eram asa buimaca… insa cum mi-am amintit de cele intamplate aseara… totul mi s-a parut foarte clar… Acum, sunt captivata de neaua ce straluceste precum cristale atunci cand este atinsa de catre lumina soarelui. Dar, o intrebare nu-mi dadea pace… Daca este iarna, si noi ne aflam pe un deal… de ce sunt inconjurata de nisip?
-Buna dimineata Sakura… imi spuse roscatul, se pare ca ceilalti nu se trezisera…
-Um.. ce e cu nisipul asta? intreb eu putin iritata…
-A venit o furtuna si tie ti s-a facut frig, asa ca te-am incalzit cu ajutorul nisipului… tu ai spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii…
Eram uimita de gestul sau… si drept fiind faptul ca nu imi aduc aminte cand am spus ca trebuie sa ne ajutam unii pe altii, chiar daca era adevarat… Totusi, ma bucur ca m-a ajutat... Ii spun un simplu “ multumesc”, dupa care ma pun sa-I trezesc pe ceilalti. Dar, cand sa ma apropii de sacul lor de dormit… ce sa vezi? Naruto si Sasuke stateau imbratisati… Se pare ca Naruto il iubeste mai mult pe Sasuke decat pe mine. Chiar am inceput sa rad… Gaara, nestiind despre ce e vorba, s-a apropiat de mine…
-Uite ce fel dorm… pacat ca nu le putem face o poza… ar fi fost o amintire placuta…
Chiar atunci roscatul facu din nisip un aparat de fotografiat si le facu o poza… Dupa ce a terminat, mi-a dat fotografia in care se aflau cei doi “indragostiti”… Din nou i-am multumit si i-am zis sa nu le zica celor doi de poza... apoi i-am trezit pe baieti, daca ati fi vazut ce fata au facut cand s-au vazut in acea pozitie… Nu mai puteam de ras… Cred ca e prima data cand rad de cand s-a intamplat acea nenorocire… Si… dupa ce se mai dezmeticesc le spun:
-Ce fac indragostitii? Cum a fost az-noapte?
Pe Naruto l-a bufnit rasul, din cauza caruia a primit un pumn de la Sasuke de a trecut prin doi copaci… Se pare ca domnul morocanos nu prea era in apele lui… Dar, chiar si asa, pe mine m-au amuzat foarte mult astia doi… si se pare ca si Gaara zambea… Asta a fost cu siguranta o dimineata cu adevarat perfecta…
Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…

Capitolul XI: “ Haide,nu vrei sa plangem impreuna?”

Dar, stai! Ce se aude? Hm… cred ca nu suntem singuri… Se pare ca ceilalti nu observasera prezenta noului nostru prieten… Sau… ma insel? Deoarece Naruto déjà aruncase cu niste kunaiuri intr-unul dintre tufisuri… Ne apropiem cu totii, nelasand garda jos… din ce in ce mai mult suspans ne pandea de peste tot… Naruto mai are putin si se sufoca… Si, dand tufisul laoparte…
-Ce?!? Un sconcs ?!? se auzira tipetele disperate ale lui Naruto…
Toti am reusit sa plecam de acolo, insa Naruto a ramas prins intr-o creanga a tufisului… Se pare ca si-a primit rasplata… sconcsul si-a facut bine treaba… Am inceput sa rad… era asa de amuzant sa vad cum toate belelele cad pe capul lui Naruto. O fi el tantalau, dar e foarte comic… Pana la urma era un tip de treaba… chiar daca acum mirosea ingrozitor…
Dupa ce baietii s-au mai linistit, am mancat cate ceva din proviziile luate, apoi ne-am strans sacurile de dormit si am pornit la drum… Sper ca in seara aceasta sa putem dormi intr-o cabana… Nu mai vreau sa port discutii inutile in toiul noptii… si, in plus pot sa spun ca nu m-am odihnit cine stie ce… Dar, chiar si asa… cei doi “indragostiti” au dormit excelent din cate vad…
Dar, ma rog, acum cred ca este in jur de ora 9 dimineata, deci daca ne-am grabi cred ca putem ajunge in desert maine pe la ora 2 dupamiaza… deci ar trebui sa grabim pasul… Asa ca le-am spus si celorlalti ce aveam in cap, fiind toti deacord… adica ma rog nu stiu ce a inteles Naruto din asta… dar, e bine ca nu a avut nimic de comentat…
In drum, cam la vreo 3 ore distant de unde plecasem, am intalnit trei copii… cred ca erau genini dupa felul cum aratau… probabil se ratacisera deoarece pareau cam derutati. Micul grup era format din doi baieti si o fata… Unul dintre genini avea un par asemanator cu invelisul intunecat al noptii, ochii de aceasi culoare, care iti puteau inspira o usoara neincredere si frica… era imbracat normal, intr-un costum obisnuit de ninja, asemanator cu cel al lui Naruto, doar ca era de o culoare neagra amestecata cu un gri deschis. Avea si o pelerine de ploaie, crem… nu stiu la ce ii folosea… dar, ma rog… Celalalt avea un par argintiu precum neaua diminetii, niste ochi care erau determinati de o incredere surprinzatoare… si de un verde aproape asemanator cu cel care il am si eu.
“ Interesant pustiul…” imi spun in gand in timp ce imi indrept privirea spre membrul feminin al grupului… Era destul de draguta, avea parul castaniu, prins in doua codite si asemanator cu frunzele aramii scuturate de vant toamna… ochii erau mari si negri ce iti dadeau o senzatie de bucurie si extaz… Era imbracata intr-o fustita scurta si albastra, niste sosete putin mai lungi de genunchi, o pereche de pantofi si o geaca alba cu o gluga de un mov aproape pal….
Naruto, ca de obicei foarte enervant intreba:
-Hei, cine sunt tancile astea?
-Tanci ?!? intreba nervos geninul cel brunet…
-Pai nu asta sunteti? incerca Naruto sa-l necajeasca….
- Mimikimarou, lasa-l impace, e idiot ca si el este tot genin dar se crede mare si tare… i-o taie scurt fata…
Hm… deci se pare ca pe brunet il chema Mimikimarou… parca am mai auzit undeva numele astea… dar oare unde? Mi se parea asa de cunoscut… sunt sigura ca am mai auzit undeva cuv, Mimikimarou.
Dar, intre timp, Sasuke a incercat sa afle mai multe despre ei…
-Deci cine sunteti voi si ce cautati aici?
-Eu sunt Kaito, el e Mimikimarou iar fata este Kaori… ne spuse scurt si la obiect cel cu parul argintiu…
Mi se parea interesant Kaito asta, semana destul de mult si cu Kakashi, un jounin din Konoha. Insa tot nu imi dau seama de unde stiu de numele Mimikimarou. Foarte ciudat…aveam o senzatie bizara… numele imi era asa de familiar, dar parca nici nu auzisem in viata mea de el… da stiu… intradevar ciudat…
Dar, acum trebuie sa nu-i mai dau prilejul lui Naruto sa ne faca de ras, asa ca i-o iau inainte si imi prezint si eu echipa cum a facut Kaito.
-Eu sunt Sakura, tipul brunet e Sasuke, cel fara creier Naruto, iar cel roscat Gaara…
-Imi imaginam si eu ca e fara creier acest Naruto… apropo de ce are nume de caine? intreba Mimikimarou amuzat de cele ce se intamplau….
Naruto mai avea putin si erupea ca un Vulcan, doar ca a avut Sasuke grija sa-l calmeze… Doamne, blondul asta e o fiinta tare ciudata… e atat de tantalau si fara minte, dar macar starneste buna dispozitie…
Acum, ar fi momentul sa incetam cu acest amuzament stupid pana la urma, si sa vedem ce sunt cu pustii astia aici…
-Deci…ce faceti aici?
-Pai suntem in misiune, trebuie sa ne gasim senseiul si…aaaa…avem totul sub control…
-Deci v-ati pierdut sa inteleg… ii spun lui Mimikimarou care chiar crede ca ma duce de nas… se pare ca sunt cateva asemanari intre el si Naruto…
-N… nu… ne-am pierdut…
-Ba da Mimikimarou, recunoaste suntem cam derutati… si in plus nu avem ce sa mancam,ne este foame… il cautam pe sensei de 2 zile si nu avem success… daca i s-a intamplat ceva?
-Va ajutam cu placere! In plus nu cred ca bunica Tsunade s-ar supara daca am ajuta niste ninja in primejdie… mai ales ca sunt nsite copii asa de draguti… spuse Naruto foarte increzator si dornic de asi arata puterile si de a demonstra ca e mult mai bun decat Sasuke..
-Nu suntem in primejdie! i-o reteza Kaori.
Huh… deci asa sta treaba…dar, nu am apucat sa spun nimic deoarece chiar atunci Kaito se apropie cu o viteza uluitoare de mine si incerca sa ma raneasca la piciorul drept, cred ca pentru a ma lua ostateca… Chiar a crezut ca am lasat garda jos si ca am crezut in povestea aia jalnica… ce prostut… Oricum va dati seama ca nu a reusit sa faca ceea ce si-a propus… Poate unii cred ca daca poti atinge o viteza foarte mare, restul pare foarte usor… va spun din propia experinte ca nu e asa… si pe langa asta, tipul era stangaci si nici nu putea sa actioneze cum trebuie la viteza aceea, adica sa zicem ca daca nu m-as fi miscat, in loc de piciorul drept l-ar fi nimerit pe cel stang… Poate nu vi se pare cine stie ce greseala colosala, dar daca si-ar fi propus sa imi atace inima fiti siguri ca rezultatul nu era acela care si-l dorea… Dar ma rog, mai bine sa va spun cum a decurs lupta sis a nu va mai plictisesc cu aceste detalii inutile.
Asadar, dupa ce a crezut ca planul lui a functionat, a fost dezamagit de faptul ca ceea ce atacase era doar o clona de apa… Am folosit jutsul asta pentru ca mi-am dat seama de la inceput ca ceva era inneregula cu povestea lor legata de misiune… adica a parut destul de plauzibila pentru ca fata si-a exprimat ingrijorarea pentru sensei… insa nu e asa usor sa minti… ma rog, noi nu despre asta vorbeam…
Asa.. acum era randul meu sa inteleg… Am folosit tehnica pamantul pentru a-l incolti , dar se pare ca nu a mers pentru ca “tinta” mea era tot o clona… Se pare ca acum era ascuns dupa niste tufisuri… bun… Am creat niste mingii de foc si le-am aruncat in mai multe directii pentru a fi sigura ca de data asta nu imi mai scapa. Dar na! Si de data asta era tot o clona… Firar sa fie,deja m-am enervat … Nu am timp de jocuri prostesti, asa ca mai bine o termin repede….Am facut jutsul meu “special”, cu ajutorul caruia i-am localizat chackra baiatului, iar totodata copacul unde se afla se ofilise iar el cazuse la pamant… A incercat sa se miste, dar nu a reusit din cauza barierii invizibile create de mine…Ma apropiam de el… tremura… acum o sa vada el ce se intampla cand te iei de cine nu trebuie… L-am scos din bariera si i-am dat un pumn de a trecut prin 10 copaci…
-Te-ai luat de persoana nepotrivita baiete… Sa nu crezi ca daca sunt fata gandesc si actionez la fel ca tantalau de Naruto, sa las garda jos la orice poveste de adormit copiii… Acum… e timpul sa-ti primesti rasplata…
Am scos un ranjet malefic si parca inebunisem! Vroiam sa-l vad mort… suferind… tarandu-se in fata mea… Asa ca m-am folosit de genjutsul mortii pentru ai arata eu ce inseamna puterea adevarata… Imediat dupa ce am facut jutsul cu mainile, baiatul a fost inconjurat de o ceata rosie… peste tot era numai sange…cu adevarat infricosator…
-Iti place aici?
-Ce… e locul… asta?
-Un ocean format din lacrimile de sange ale celor care au trecut pe aici… Nu e minunat?
-Lacrimi… de sange?
-Da… Haide, nu vrei sa pleangem impreuna?
Chiar atunci mii de sabii au inceput sa-l strapung… sufera… plange…cu lacrimi de sange… exact pe placul meu... Ador sa-l vad suferind, chinuindu-se sa scape… “ Mori, mori, mori!!!” Am vrut sa-I tai capul, dar am fost oprita de catre roscat, care mi-a interupt tehnica cu ajutorul nisipului sau.
-Sakura! Termina, e doar un copil! Calmeaza-te… Nu trebuie sa te lasi sedusa de acea dragoste nebuna de a ucide oamenii…
Ceilalti erau stupefiati de puterea mea si de faptul ca eram asa de nemiloasa cu acel genin… Nici nu au avut timp sa analizeze ceea ce tocmai a spus Gaara. Insa… eu nu aveam ce sa fac… Nu ma puteam controla…
Totusi, de dragul celor spuse de roscat am incercat sa ma calmez, gandindu-am la el… Am stat zeci, poate mii de secunde in incercarea de a face asta… Era greu… Dar, am reusit si daca v-as spune cum si de ce cred ca si voi ati fi la fel de uimiti ca si mine, asa ca mai bine pastrez pentru mine…
Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoare clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostrum noroc era acela ca…


Capitolul XII: Dragostea?

Acum, pentru a scapa de tot taraboiul ce ar trebui sa urmeze, l-am lasat pe Kaito impace si am utilizat jutsul teleportarii si in urmatoarea clipa eu impreuna cu echipa mea ne aflam in partea cealalta a padurii, aproape de desert… Insa, odata cu tehnica asta 3 sferturi din chakra mea s-a consumat… Marele nostru noroc era acela ca in apropiere de locul unde ne aflam era o cabana, destul de buna pentru a innopta acolo.
-Acum ne oprim din mers, o sa stam in cabana aia pana maine, si o sa pornim de dimineata spre Satul Nisipului… le spun celorlalti care inca erau in starea de soc dupa toate cele intamplate…
-Cum ?!? Nu o sa ajungem la timp daca pierd toata ziua aici! O… nu cumva ai…obosit? spuse Naruto, dupa vreo 2 minute de la ceea ce tocmai anuntasem…
-In loc sa te gandesti la sanatatea mea, mai bine fii fericit ca nu mai dormi cu “iubitul” tau Sasuke…
Naruto nu a mai zis nimic, probabil ma injura in gandul lui, Sasuke facand la fel… bine-nteles… Ma rog, nu-mi pasa… acum trebuia sa ma odihnesc pentru a-mi recapata din chakra pierduta… Nu as putea sa lupt daca cineva ne-ar ataca chiar in momentul asta…
Si asadar, toti ne-am indreptat spre cabana aceea… la prima vedere parea abandonata, geamurile erau sparte, acoperisul avea ceva crapaturi, lemnul de la usa era putrezit… Deci e clar… era abandonat. E bine atunci, nu va trebui sa stam cu vreun mos sau vreo baba prin preajma… Exteriorul arata rau, orice-ai zice, insa interiorul era ceva mai bun… Prima data intrai in living unde erau asezate o canapea si o masa, pe jos, in loc de covor era o blana de urs… probabil cel care a locuit aici a fost vanator… Apoi urma bucataria… nu erau cine stie ce pe acolo… un frigider, o masa cu doua scaune si o soba… Camerele nu aveau o culoare anume... deoarece era o casa modesta si simpla facuta probabil de un padurar caruia ii placea sa vaneze, si care nu a mai avut timp sau rabdare sa vopseasca lemnul din care era confectionata locuinta… Cabana mai avea un etaj unde se aflau doua camere asemanatoare, fiecare avand un pat de o persoana si o noptiera aramie… In capat observ ca este si o baie, perfect… ma ingrijorasem ca asa ceva lipseste…
-Sakura, cum vom dormi?
-Pai, eu voi sta in prima camera de la etaj, cea de pe partea stanga… tu, Sasuke, vei sta in camera de pe partea dreapta,iar Naruto vei dormi in living, pe canapea sau daca preferi pe blana aceea de urs… iti va tine de cald…
Acum, dau sa merg la mine in camera pentru a gasi eventul niste paturi pentru Naruto, nu imi doream sa-l vad inghetat de frig. O fi el tantalau, dar nu merita sa moara asa de tanar… Insa, el avea alta grija acum… ma intreba unde va sta Gaara…
-Nu e clar? Va sta de paza, atata timp cat nu doarme…
Bun… toti erau multumiti de aranjarea in camera, asa ca m-am dus sa ii aduc niste paturi lui Naruto… Nu am gasit mare lucru la mine in camera, asa ca m-am dus spre a lui Sasuke. Am ciocanit la usa si s-a auzit un scurt “Intra”… Nici nu am apucat bine sa deschid usa ca brunetul ma si intreba care este motivul deranjului. Morocanos om….
-A nu, nimic important… Am venit sa vad daca pot sa gasesc la tine in camera niste paturi ca la mine nu sunt…
-Paturi?
-Da… pentru Naruto, nu vreau sa inghete de frig… e prea tanar ca sa aiba un sfarsit asa de tragic…
-Ma rog, vezi daca sunt cateva in sifonierul acela…
Deci avea un sifonier… e bine… sper sa gasesc acolo ce-mi trebuie. Si… “bingo!” imi spun in minte in timp ce tin in mana paturile care le cautam… I-am cerut scuze lui Sasuke pentru deranj, apoi m-am indreptat catre living, unde se aflau Naruto si Gaara. Am coborat scarile si ce sa vezi? Cretinul ala incerca sa sparga o minge din nisip, care banuiesc ca era de la Gaara.
-Naruto!!! Ce naiba faci aici?
-Ma antrenez… Vreau sa sparg mingea asta de nisip cu ajutorul chakrei…
-Si vrei sa faci asta in cas