Duetul Crepusculului

[Zyspar]

Scuze de intarziere... sper sa va placa.
Promit ca am sa fac mai repede celalalt capitol... acum chiar nu mai am inspiratie deloc.

CAPITOLUL 6

Inceputuri!

Libertatea capatata ma facea sa tresar de fericire, de fiecare data cand imi fugea mintea la cuvintele lui Serath: “De maine dimineata, odata cu rasaritul soarelui si odata cu inceperea unei noi zile, veti inceta a mai fi oficial un vampir. Veti fi ce doriti dumneavoastra.” Aceste cuvinte rasunau la nesfarsit in mintea mea scaldata parca in euforia libertatii, patul inalt si mare ma tinea ca intr-o palma protectoare. Nimic nu ma putea indispune acum, absolut nimic. Probabil ca aceea a fost cea mai minunata noapte a mea de cand am devenit… daca mai pot spune asa, om. Gandurile mele s-au asezat parca intr-un pocal de cristal, inchizandu-l apoi intr-un cufar al viselor, inchis cu mii de lacate. Usor trupul meu a intrat intr-o stare de plutire iar mintea mea, as putea spune ca mi s-a golit complet, lasand loc de pastrare, doar lucrurilor ce aveau sa se intampla de ziua urmatoare inainte.
*
M-am trezit din somnul cel mai odihnitor avut vreodata. Am salutat cu ochii usor deschisi, soarele maiestru si m-am indreptat sfios catre baia ce urma a ma desfata cu prospetimea ce mi-o oferea de obicei acea apa reglata la o temperatura putin mai scazuta. Corpul meu svacnea de emotiile noii zile, in cada plina ce-i masa fiecare particica. Culoarea ochilor mei revenise si parca erau bucati rupte din albastrul profund al cerului. Sclipirea din ei, o zaream in oglinda aburita, in fata careia ma postasem de indata ce am iesit din cada. Mi-am continuat cu grija activitatea de remprospatare a fiecarei dimineti, iar apoi am intrat in camera, acum inundata de soarele bland si m-am oprit in fata ferestrei. Totul parca prinsese viata odata cu reinvierea mea.

Acea zi era de petrecut in aer liber, nu ca mi-as fi dorit neaparat asta sau ca mi-ar fi cerut-o organismul, doar ca nu puteam sta in casa pe o vreme asa frumoasa. Urmatorul gest a fost de a merge la sifonierul imens, de unde am ales ceva comod si ce avea sa-mi acopere o foarte mare parte din corp.
O pereche de pantaloni albi dintr-un material foarte subtire si usor, un tricou sport, foarte comod si in acelasi ton cu pantalonii, o pereche de adidasi, iar pe cap am preferat sa imi pun o sapca pentru a nu ma irita foarte tare soarele. Mi-am luat portofelul si ochelarii de soare si m-am indreptat radiant spre usa. Iesind in lumina orbitoare, mi-am pus imediat ochelarii, iar in clipa urmatoare am incuiat usa casei, cheile gasindu-si locul intr-unul din buzunarele incapatoare ale pantalonilor.

Trecusem de atatea ori pe aceste drumuri, ca parca acum mergeam din instinct. Parcul ma astepta cu alai, un grup de pasari matinale, padurici dese de pomi ce-mi umbreau drumul… si desigur o bancuta in cel mai minunat punct al parcului… in fata unui foisor.
Privelistea era minunata iar de muzica mangaietoare a diminetii nici sa nu mai spun. Am ridicat privirea catre cer, incercand parca sa descifrez sunetul pasarilor pe bolta, ca o melodie pe un portativ. Lumina soarelui era putin cam intepatoare pentru pielea mea, dar incercam sa trec de acest mic obstacol. Dupa cateva minute, am observat ca parcul a intrat intr-un val profund de liniste, pana ce o voce blajina a spart vidul tiuit. Am coborat incet privirea pana la nivelul palalel cu aleea, iar in fata mea, in acel foisor, se gasea acum o fata firava, ce ajutata de chitara din bratele sale, isi raspandeasca vocea in tot parcul. Buzele sale de un rosu sangeriu se uneau pentru a crea sunete minunate. Trupul ei arata ca al unei fete de maxim 18 ani. Avea cam 1, 70 m, am decis eu, iar mijlocul ei era asa de subtire ca iti era frica si sa o atingi. Acel mijloc ca de viespe, picioarele lungi si trupul svelt, erau caracteristici ale unui corp aproape perfect. Pantalonii de culoarea pamantului ii scoteau in evidenta soldurile bine definite iar maieul mulat ii punea foarte frumos in valoare sanii voluptosi ca doua nuci de cocos. Proportiile sale erau bine aranjate, parca cineva o desenase pe o coala de hartie si apoi o transpusese in realitate. Vocea ei insa nu te lasa a o admira fizic prea mult, datorita gingasiei cu care incanta tot parcul. Momentul sau a fost destul de scurt din cauza multimii ce crea destul de multa galagie, iar ea venise aici, la fel ca mine, pentru a se delecta cu liniste si libertate. In cateva minute nu am mai vazut-o, disparand intr-o negura de umbre. Tot ce a lasat in urma, era o dara a parfumului sau si reflexia puternica a parului, de un rosu foarte aprins.

Satul si eu de galagie, am decis sa merg sa colind orasul si de ce nu, sa si mananc ceva la un restaurant. “ Sa mananc? Wow, asta a sunat ciudat. Se presupune ca nu mai am nevoie de mancare… “ Dar gandurile mi se limpezira destul de repede in momentul in care am iesit de sub umbrela parcului, in soarele orbitor.
Am decis totusi sa merg la o terasa, sa beau eventual ceva si sa admir peisajul in lumina puternica. La iesirea din parc, dincolo de soseaua cu sens unic, era un pod presarat gratios peste un raulet linistit. Dincolo de el, mai era o sosea cu acelasi sens unic, doar ca in cealalta directie, iar dincolo de aceasta se intrezarea o terasa.

Am izbutit a ma opri la o masa mai indepartata de alee, pentru a nu fi deranjat de clientii ce aveau sa mai vina pe parcursul sederii mele. M-am instalat pe scaunul comod si am asteptat chelnerul pentru a-mi lua comanda. In asteptarea acesteia, privirea mea se lovi intamplator, de privirea de smarald a fetei cu glasul de aur, ce se pare ca era in cautarea aceleasi delectari, ca si mine. Silueta firava s-a asezat la masa de langa si s-a amplasa pe scaunul ce o situa chiar cu fata catre mine. Isi aseza chitara langa scaun si ii facu un semn usor chelnerului pentru a-i lua comanda.

Un frappe rece ca gheta imi scalda simturile arzinde provocate de caldura, de acum torida. La prima sorbire din acel lichid aromat, mi-a venit trecut fulgerator prin minte imaginile de acum 2 nopti. Acea sete ma ingenunchease si nu mai puteam face nimic sa scap de ea. Acum, aceasta bautura, incerca sa calmeze acel foc cauzata de dorinta arzatoare pentru sangele cald al fiecarui om din preajma mea. Ochii imi zvacneau de parca ar fi vrut sa imi iasa din orbine, mainile imi tremurau pe picioarele lovite de un neastampar incontrolabil. Ceva nu era in regula cu mine. Simteam mirosul fiecarui om de pe acea terasa, il admiram in tacerea papilelor gustative si incercam sa il inchid in mintea zdruncinata, cu mii de lacate. In incercarea de a-mi ridica privirea catre cerul calm, m-am vazut impiedicat de privirea fulgeratoare a smarldelor din fata mea. Se uita fix la mine, speriata probabil, dar si foarte intrigata. Observase reactia mea de cand am primit bautura si dorea sa inteleaga ce se intamplase. Privirea mea, era insa mult prea taioasa pentru a-i permite a ma mai contempla.
Mi-am baut repede frappe-ul, am aruncat banii pe masa si am plecat in graba din acel cerc ispititor.

Mai tarziu am realizat ca eram in parcul linistii mele, staruind pe o banca foarte indepartata, tinandu-mi fata terifiata in palme, in speranta unei calmari mai rapide.
Nici o sansa insa, asa ca am decis ca cel mai indicat era sa ma ma intorc acasa si sa incerc o baie in gheta. Poate asa scapam de acel cosmar.
Drumul de intoarcere era apasator, paream un cadavru viu ce incearca sa gaseasca drumul catre caminul sau. Dar asta nu mai conta acum, important era doar sa intru in casa si sa ma linistesc. Am facut totusi o greseala, nu m-am hranit cum trebuia, iar acum abia ma mai puteam tine pe picioare. Ajuns in fata casei, m-am sprijinit de pomul de langa trotuar pentru a-mi pastra echilibrut, cand, dintr-o data, am simtit o mana puternica ridicandu-ma de la subtioara, punandu-ma usor pe picioare. Am intors privirea, stors de vlaga, catre cel ce ma ajutase, iar in fata mea era postat un barbat de maxim 25 de ani, cu ochii maronii ce imi intampina reactia cu un zambet.

- Va simtiti bine domnule? Vocea lui era totusi putin speriata.

- Sunt bine, probabil caldura nu ma ajuta deloc.

- Da, asa este, arde aproape tot in calea ei. Ar fi bine sa va ajut sa intrati, pareti foarte afectat.

- Multumesc frumos pentru ajutor. Raspunsul meu era un acord implorat parca.
Intrand in casa, in temperatura mult mai scazuta decat cea de afara, trupul meu incepu sa raspunda mult mai bine la comenzi si astfel barbatul a izbutut a-mi da drumu.

- Aveti o casa minuata domnule! Chiar este un aer foarte proaspat.

- Va multumesc frumos, pentru compliment si mai mai ales pentru ajutor.

- Nu aveti pentru ce. Daca tot suntem vecini, macar sa ne ajutam intre noi, nu? Si plus de asta, chiar este ceva misterios in casa dumneavoastra, ceva ca o vraja a linistii.

- Probabil. Scuzele mele ca am fost nepoliticos si v-am lasat la usa. Va rog frumos, poftiti in living.

- Nu-i nimic o problema. Dar inainte de toate,sa ma prezint, eu sunt Chris Meyer si stau in casa din stanga dumneavoastra. Acesta intinzand mana cu un zambet foarte vesel pe fata.

- Incantat de cunostinta! Eu sunt Neithis Lhuar!

- Placerea este de partea mea Neith, daca imi permiti sa iti spun asa?

- Sigur, de ce nu? Am incercat sa ii raspund la zambet dar impolitetea mea tragea iar de maneca. A-ti dori ceva de baut? Un suc, un frappe, o tarie?

- Cred ca un suc de fructe ar fi minunat.
Chris era un barbat foarte atletic, bine inbracat si ingrijit si mai ales foarte grijuliu cu cei din jurul sau. Cred ca era momentul sa imi fac si eu niste prieteni, doar nu aveam sa stau singur toata viata. Sangele lui nu era asa de apetisant, nu intelegeam de ce, dar poate ca era mai bine asa.
Cand m-am intors in living, l-am vazut pe acesta proptit in fata semineului, privind unuit la lupta dintre aburii reci si flacarile vulcanice. L-am atentionat cu grija ca am adus bauturile, acesta retragandu-se pe canapeaua alba.
Intrebarile lui au inceput sa curga precum un izvor ce a fost tinut in frau pana acum, iar acum I s-a ridicdat barajul. Uimitor era faptul ca eu chiar eram destul de implicat in convesrsatie. Intrebarile lui era de la cele mai simple pana la cele mai personale, dar nu era o problema in a-i raspunde caci atmosfera dintre noi era din ce in ce mai destinsa. I-am spus ca am venit dintr-un tinut foarte indepartat, unde soarele aparea foarte rar pe cerul plin de nori, iar acesta limpezime a lui ce se gaseai in acest oras, ma dobora incontestasbil. Raspunsul intrebarilor era destul de satisfacator pentru el, dar s-a intristat putin cand a aflat ca nu aveam nici o prietena. Privirea lui melancolica se atinti spre podea. Dar dintr-o miscare de neperceput, ridica privirea cu o sclipire daca ar putea spune chiar diabolica.

- Mi-am adus aminte de ceva. Un fost coleg de facultate mi-a trimis o invitatie la o petrecere. Un fel de inaugurare a unui local foarte stilat. Nu i-am dat inca raspunsul, dar cred ca ar fi foarte frumos daca ai vrea sa mergi si tu… nu cred ca s-ar supara.

- Ar fi interesant, dar chiar nu vreau sa iti faci obligatii pentru mine. Te poti duce doar tu si sa te distrezi.

- NU, serios, vin-o, poate gasim si noi pe cineva pe acolo. Am inteles ca va fi numai lume buna, foarte stilata si educata.

- Nu stiu ce sa spun, sincer mi-ar placea sa mai ies din casa, dar nu vreau sa iti faci tu probleme.

- Deci s-a decis, mergem. Asteapta te rog 2 minute sa il sun sa ii dau confirmarea… si acesta disparu din living.

Nu stiam ce avea sa se intample, dar chiar aveam nevoie de o iesire si mai ales, aveam nevoie de prieteni, cum se pare ca avea si Chris, datorita faptului ca abia se mutase in cartier si nu prea cunostea pe nimeni.