03-08-2009, 11:45 PM
ma bucur ca va place :*.. sper sa am succes in continuare:*
Capitolul III: O misiunea… interesanta
Acum, incepand sa va dezvalui adevaratele sperante ale vietii mele, constat cu tristete ca nu o sa mai putem purta acest dialog monoton… deoarece o sa observati, ca cu cat o sa inaintati mai mult spre adevar, o sa va pierdeti… o sa intrati intr-o alta lumea… undeva unde sentimentele conduc, unde niste simple cuvinte, din cateva silabe… pot insemna o adevarata durere ce iti poate distruge sufletul intr-o clipita…
Iar acum fara alte introduceri plictisitoare si fara vreun rost, putem incepe acea calatorie mult asteptata…
“Ne aflam asadar in mijlocul iernii, undeva spre inceputul lui ianuarie… Era una dintre putinele zile blande ale iernii, cand soarele era prezent pe nesfarsita bolta dumnezeiasca a cerului… si incoltit intre norii cenusii din care se cerneau fuligi argintii si pufosi, ce cadeau pe plapuma imaculata a pamantului… atunci cand copacii se imbraca in unica lor haina de zahar… cand copiii sunt in culmea fericirii deoarece pot sa cladeasca oameni de zapada, sa se dea cu sania, sa se bulgareasca s.a. Cam asa arata o zi de iarna, cand viscolul nu punea stapanire pe natura, fancand-o sa para atat de rece… si fara suflet… Dar… oricum… noi trebuie sa ne bucuram ca nu avem o zi de acest gen.
Eu stateam in casa, la fereastra si priveam toate aceste minunatii… nu imi putem explica cum aceste lucuri neinsemnate pot valora atat de mult… era atat de ilogic… cum putea zapada… un lucru rece, inghetata pe toate partile… sa te incalzeasca la suflet? Asta nu puteam eu sa pricep… si poate ca nici nu o voi pricepe vreodata… situatia ma depasea…asa ca m-am gandit sa…
Dar gandurile mi-au fost intrerupte de catre glasul asurzitor a lui Tsunade care se chinuia de ceva vreme sa ma scoata din acea transa in care ma aflam.
-Sakura, unde iti sta mintea aia? Te strig de cinci minute si tu nu-mi dai nici un raspuns!
-Scuze Tsunade… ma gandeam doar la niste lucruri marunte… nu inteleg cum poate zapada… rece, inghetata… sa incalzeasca sufletele oamenilor…e ceva atat de ciudat…
Tsunade ofta adanc si se aseza langa mine, indreptandu-si privirea spre geamul inghetat si rece. Nu spuse nimic timp de cateva minute, ceea ce imi daduse de banuit. Dar nici nu puteam sa-I zic ceva deoarece nu stiam ce ar fi potrivit sa-I spun… Nu imi placea sa o supar… pentru ca ea mereu era buna si grijulie cu mine. Dar, ne-mai suportand acea liniste ce ma facea sa innebunesc, imi luasem inima in dinti, si o intrebasem daca este ceva inneregula.
-Nu este nimic Sakura… am venit doar sa-ti spun ca am o noua misiune pentru tine.
-Ce misiune? Sper ca nu ca aceea de data trecuta…
Tsunade dezaprobase, dupa care imi spuse sa fiu in fata academiei in urmatoare jumatate de ora, acolo voi afla mai multe despre asa-zisa misiune. Oricum, nu asta ma preocupa pe mine in acel moment… inca eram nelinistita din cauza Tsunadei… niciodata nu a fost asa de tacuta… de obicei facea un taraboi de spuneai ca in urmatoarele cinci minute avea sa se pornaeasca un razboi asupra satului. Nu o mai vazusem niciodata asa…sincer va spun… poate pentru ca niciodata nu i-am mai pus intrebari de genul aceleia.
Dar, incercand sa nu ma mai gandesc la asta, imi iau unul dintre kimonourile mele preferate… unul verde cu petale negre de trandafir, lung pana aproape de genunghi si despicat in cele doua parti. Peste kimono pun o haina neagra, asemanatoare cu un palton pentru a-mi purta de cald pana ajung la locul stabilit. Ma incalt in ceva simplu si obisnuit, niste cizme de culoare vernil… sincera sa fiu… nu prea imi placea culoarea deoarece parea asa.. spalacita, ma rog, dupa ce mi-am luat si cateva kunaiuri am plecat spre academie.
Drumul pana acolo nu pot spune ca a fost interesant, era o atmosfera linistita, calma… probabil din pricina zapezii care imi dadea o stare de prospetime… liniste… In general imi place sa ma cufund in adancurile cele mai linistite si calme ale sufletului pentru ca… pur si simplu asa sunt si eu… nu sunt o persoana foarte activa, imi place sa nu ma amestec in treburile celorlalti… in ciudat acestor lucruri… in copilarie nu eram deloc asa… eram chiar contrariul…
Gandindu-ma la toate acestea, fara sa bag de seama… ajung in fata academiei… ceea ce mi-a trezit atentia a fost zgomotul provocat de un baiat blond, nu prea inalt, cu ochii albastri precum cerul senin de iunie, … ce facea o zarva… mai ceva decat Tsunade. Intr-un fel era amuzant prin gesticulatiile care le facea… dar si stupid pentru ca nu vad rostul acelei zarve ce tulbura acea liniste a iernii… Captivata de mareata “activitate†a blondului, observ dupa mult timp ca doua priviri erau atintite asupra mea, cercetandu-ma din cap pana in picioare… Cand baiatul observa ca nimeni nu-I mai da atentie, se intoarse cu fata spre mine, si se uita si el la mine, dupa care izbucnise ca un vulcan in fata celor doi:
-Hei!!! Tu esti cumva Sakura ??? ma intreba blondul cu o oarecare curiozitate…
-Da eu sunt… probleme cumva?
Dupa ce ii reprosez asta blondului, imi indrept privirea spre ceilalti doi… unul dintre ei avea parul negru precum negura intunecata a noptii, ochii de aceasi culoare… doar ca ceva era ciudat la ei, nu imi puteai da seama exact ce exprimau… odata puteai vedea indiferenta, altadata durere si suferinta, apoi independent… nu mai vazusem asa ceva…â€se pare ca o sa am niste prieteni interesanti†imi spun in gand in timp ce incep sa-l cercetez si pe celalalt. Al doilea insa, era mai diferit decat ceilalti doi la un loc. Avea un par ciufulit de o culoarea rosiatica asemanatoare cu cea a focului, niste ochi albastri in care puteam vedea o suferinta ce era inchisa undeva intr-un loc uitat de el… intr-un loc sumbru al sufletului… Insa machiajul negricios care il avea in jurul ochilor faceau ca toate acestea sa para doar niste iluzii jalnice.
Dar si de data aceasta, blondul incerca sa intre in discutie cu mine, fapt ce reusise sa ma distraga din “analizarea†celorlalte persoane de langa el:
-Sakura iti mai spun pentru utlima data daca nu imi raspunzi o sa …
Dar blondul a fost interupt, mai de graba salvat de Tsunade deoarece daca ar fi spus vreo amenintare la adresa mea… era clar ca nu va mai apuca ziua de maine… Femeie, incepea sa vorbeasca fara a ne mai da prilejul sa spunem ceva:
-Deci misiunea ta Sakura este acceea de a merge peste o saptamana in Satul Luminii pentru a duce un pergament, fiind insotita de cei trei: Naruto, Sasuke si Gaara, care de acum in colo, iti vor fi si coechipieri. Pergamentul il vei imana Kazekagelui in persoana.
Nu am avut nimic de zis. Defapt imi iamginam ca cei trei imi vor fi coechiperi. Eram putin deranjata de faptul asta, dar am trecut si peste asta. Mai mult ma interesa misiunea… si de ce mi-a spus de abea acum de ea.. putea sa imi spuna la fel de bine si peste o saptamana. Dar se pare ca nu am fost singura cu aceasta intrebare, asa ca roscatul mi-a luat-o inainte:
-Dar de ce ne-ai spus asa devreme despre misiune?
-Pentru a fi sigura ca pana atunci toti patru o sa va intelegeti bine, macar ca si coechipieri… si mai mult pentru siguranta de a nu va omori intre voi pana a ajunge in sat.
Raspunsul lui Tsunade mi se paruse destul de clar… doar ca nu prea imi facea placer sa stau cu ei, puteam sa ma descurc si singura.
-Bine atunci eu va las sa mai discutati, sper sa va intelegeti! Si spunand asta, Tsuande disparu intr-un nor de fum.
Ma apropii putin de cei trei, dupa care incep:
-Bun… acum cred ca toti stiti cum ma cheama, asa ca acum ar fi momentul prielnic ca fiecare dintre voi sa se prezinte…
-Eu, eu primul, deci sunt Naruto Uzumaki si voi fi cel mai mare Hokage din lume! Asta ingamfat de langa mine, aratand spre brunet, este Sasuke Uchiha iar cel roscat cu atitudine de ciudat este Gaara.
Niciunul dintre cei doi nu spuse nimic… nu cred ca ii deranjase “laudele†lui Naruto. La prima vedere, Naruto parea un tantalau… mai ales cu acel vis al lui… oricum ramane de vazut… niciodata nu poti sti ce se poate ascunde dupa o fata prietenoasa si naiva.
-Ma rog… am plecat de aici… spuse Sasuke fara a mai adauga nimic…
-Nu-ti faci griji pentru el… asa e mai mereu… oricum sunt mai puternic ca el… deci sa nu-ti faci griji in privinta lui…
Acum observ cat de mandru e Naruto de maretia lui absoluta… doar e hokage … trebuie sa-l respectam…
-Esti de aici, din Satul Frunzelor? Se auzi intr-un final si vocea roscatului… chiar ma intrebam daca o sa zica ceva pe parcursul interesantei mele conversatii cu Naruto.
-Da…cel putin aici m-am nascut… presupun ca tu esti din.. Satul Nisipului nu? adaug eu…
Gaara nu spuse nimic, dupa care disparuse la fel ca si Sasuke… ma intrebam daca intrebarea mea l-o fi deranjat… Asadar am ramas doar eu si blondul care avea o privire asa de perversa… la care aduaga
-Mancam un ramen impreuna?
Avea o fata de catelus nevinovat… era asa de tantalau… incat mi se facuse mila de el… insa nu aveam timp de pierdut asa ca ii raspunsem cu un simplu “nuâ€, dupa care disparusem intr-un nor de fum.
Am ajuns asadar si acasa unde, spre marea mea mirare…
gta... bun deci.. sper k nu vam dezamagit.. asha ca fiti duri la critici:X.. asha cum imi palce mie... deci... acum astept pareri
Capitolul III: O misiunea… interesanta
Acum, incepand sa va dezvalui adevaratele sperante ale vietii mele, constat cu tristete ca nu o sa mai putem purta acest dialog monoton… deoarece o sa observati, ca cu cat o sa inaintati mai mult spre adevar, o sa va pierdeti… o sa intrati intr-o alta lumea… undeva unde sentimentele conduc, unde niste simple cuvinte, din cateva silabe… pot insemna o adevarata durere ce iti poate distruge sufletul intr-o clipita…
Iar acum fara alte introduceri plictisitoare si fara vreun rost, putem incepe acea calatorie mult asteptata…
“Ne aflam asadar in mijlocul iernii, undeva spre inceputul lui ianuarie… Era una dintre putinele zile blande ale iernii, cand soarele era prezent pe nesfarsita bolta dumnezeiasca a cerului… si incoltit intre norii cenusii din care se cerneau fuligi argintii si pufosi, ce cadeau pe plapuma imaculata a pamantului… atunci cand copacii se imbraca in unica lor haina de zahar… cand copiii sunt in culmea fericirii deoarece pot sa cladeasca oameni de zapada, sa se dea cu sania, sa se bulgareasca s.a. Cam asa arata o zi de iarna, cand viscolul nu punea stapanire pe natura, fancand-o sa para atat de rece… si fara suflet… Dar… oricum… noi trebuie sa ne bucuram ca nu avem o zi de acest gen.
Eu stateam in casa, la fereastra si priveam toate aceste minunatii… nu imi putem explica cum aceste lucuri neinsemnate pot valora atat de mult… era atat de ilogic… cum putea zapada… un lucru rece, inghetata pe toate partile… sa te incalzeasca la suflet? Asta nu puteam eu sa pricep… si poate ca nici nu o voi pricepe vreodata… situatia ma depasea…asa ca m-am gandit sa…
Dar gandurile mi-au fost intrerupte de catre glasul asurzitor a lui Tsunade care se chinuia de ceva vreme sa ma scoata din acea transa in care ma aflam.
-Sakura, unde iti sta mintea aia? Te strig de cinci minute si tu nu-mi dai nici un raspuns!
-Scuze Tsunade… ma gandeam doar la niste lucruri marunte… nu inteleg cum poate zapada… rece, inghetata… sa incalzeasca sufletele oamenilor…e ceva atat de ciudat…
Tsunade ofta adanc si se aseza langa mine, indreptandu-si privirea spre geamul inghetat si rece. Nu spuse nimic timp de cateva minute, ceea ce imi daduse de banuit. Dar nici nu puteam sa-I zic ceva deoarece nu stiam ce ar fi potrivit sa-I spun… Nu imi placea sa o supar… pentru ca ea mereu era buna si grijulie cu mine. Dar, ne-mai suportand acea liniste ce ma facea sa innebunesc, imi luasem inima in dinti, si o intrebasem daca este ceva inneregula.
-Nu este nimic Sakura… am venit doar sa-ti spun ca am o noua misiune pentru tine.
-Ce misiune? Sper ca nu ca aceea de data trecuta…
Tsunade dezaprobase, dupa care imi spuse sa fiu in fata academiei in urmatoare jumatate de ora, acolo voi afla mai multe despre asa-zisa misiune. Oricum, nu asta ma preocupa pe mine in acel moment… inca eram nelinistita din cauza Tsunadei… niciodata nu a fost asa de tacuta… de obicei facea un taraboi de spuneai ca in urmatoarele cinci minute avea sa se pornaeasca un razboi asupra satului. Nu o mai vazusem niciodata asa…sincer va spun… poate pentru ca niciodata nu i-am mai pus intrebari de genul aceleia.
Dar, incercand sa nu ma mai gandesc la asta, imi iau unul dintre kimonourile mele preferate… unul verde cu petale negre de trandafir, lung pana aproape de genunghi si despicat in cele doua parti. Peste kimono pun o haina neagra, asemanatoare cu un palton pentru a-mi purta de cald pana ajung la locul stabilit. Ma incalt in ceva simplu si obisnuit, niste cizme de culoare vernil… sincera sa fiu… nu prea imi placea culoarea deoarece parea asa.. spalacita, ma rog, dupa ce mi-am luat si cateva kunaiuri am plecat spre academie.
Drumul pana acolo nu pot spune ca a fost interesant, era o atmosfera linistita, calma… probabil din pricina zapezii care imi dadea o stare de prospetime… liniste… In general imi place sa ma cufund in adancurile cele mai linistite si calme ale sufletului pentru ca… pur si simplu asa sunt si eu… nu sunt o persoana foarte activa, imi place sa nu ma amestec in treburile celorlalti… in ciudat acestor lucruri… in copilarie nu eram deloc asa… eram chiar contrariul…
Gandindu-ma la toate acestea, fara sa bag de seama… ajung in fata academiei… ceea ce mi-a trezit atentia a fost zgomotul provocat de un baiat blond, nu prea inalt, cu ochii albastri precum cerul senin de iunie, … ce facea o zarva… mai ceva decat Tsunade. Intr-un fel era amuzant prin gesticulatiile care le facea… dar si stupid pentru ca nu vad rostul acelei zarve ce tulbura acea liniste a iernii… Captivata de mareata “activitate†a blondului, observ dupa mult timp ca doua priviri erau atintite asupra mea, cercetandu-ma din cap pana in picioare… Cand baiatul observa ca nimeni nu-I mai da atentie, se intoarse cu fata spre mine, si se uita si el la mine, dupa care izbucnise ca un vulcan in fata celor doi:
-Hei!!! Tu esti cumva Sakura ??? ma intreba blondul cu o oarecare curiozitate…
-Da eu sunt… probleme cumva?
Dupa ce ii reprosez asta blondului, imi indrept privirea spre ceilalti doi… unul dintre ei avea parul negru precum negura intunecata a noptii, ochii de aceasi culoare… doar ca ceva era ciudat la ei, nu imi puteai da seama exact ce exprimau… odata puteai vedea indiferenta, altadata durere si suferinta, apoi independent… nu mai vazusem asa ceva…â€se pare ca o sa am niste prieteni interesanti†imi spun in gand in timp ce incep sa-l cercetez si pe celalalt. Al doilea insa, era mai diferit decat ceilalti doi la un loc. Avea un par ciufulit de o culoarea rosiatica asemanatoare cu cea a focului, niste ochi albastri in care puteam vedea o suferinta ce era inchisa undeva intr-un loc uitat de el… intr-un loc sumbru al sufletului… Insa machiajul negricios care il avea in jurul ochilor faceau ca toate acestea sa para doar niste iluzii jalnice.
Dar si de data aceasta, blondul incerca sa intre in discutie cu mine, fapt ce reusise sa ma distraga din “analizarea†celorlalte persoane de langa el:
-Sakura iti mai spun pentru utlima data daca nu imi raspunzi o sa …
Dar blondul a fost interupt, mai de graba salvat de Tsunade deoarece daca ar fi spus vreo amenintare la adresa mea… era clar ca nu va mai apuca ziua de maine… Femeie, incepea sa vorbeasca fara a ne mai da prilejul sa spunem ceva:
-Deci misiunea ta Sakura este acceea de a merge peste o saptamana in Satul Luminii pentru a duce un pergament, fiind insotita de cei trei: Naruto, Sasuke si Gaara, care de acum in colo, iti vor fi si coechipieri. Pergamentul il vei imana Kazekagelui in persoana.
Nu am avut nimic de zis. Defapt imi iamginam ca cei trei imi vor fi coechiperi. Eram putin deranjata de faptul asta, dar am trecut si peste asta. Mai mult ma interesa misiunea… si de ce mi-a spus de abea acum de ea.. putea sa imi spuna la fel de bine si peste o saptamana. Dar se pare ca nu am fost singura cu aceasta intrebare, asa ca roscatul mi-a luat-o inainte:
-Dar de ce ne-ai spus asa devreme despre misiune?
-Pentru a fi sigura ca pana atunci toti patru o sa va intelegeti bine, macar ca si coechipieri… si mai mult pentru siguranta de a nu va omori intre voi pana a ajunge in sat.
Raspunsul lui Tsunade mi se paruse destul de clar… doar ca nu prea imi facea placer sa stau cu ei, puteam sa ma descurc si singura.
-Bine atunci eu va las sa mai discutati, sper sa va intelegeti! Si spunand asta, Tsuande disparu intr-un nor de fum.
Ma apropii putin de cei trei, dupa care incep:
-Bun… acum cred ca toti stiti cum ma cheama, asa ca acum ar fi momentul prielnic ca fiecare dintre voi sa se prezinte…
-Eu, eu primul, deci sunt Naruto Uzumaki si voi fi cel mai mare Hokage din lume! Asta ingamfat de langa mine, aratand spre brunet, este Sasuke Uchiha iar cel roscat cu atitudine de ciudat este Gaara.
Niciunul dintre cei doi nu spuse nimic… nu cred ca ii deranjase “laudele†lui Naruto. La prima vedere, Naruto parea un tantalau… mai ales cu acel vis al lui… oricum ramane de vazut… niciodata nu poti sti ce se poate ascunde dupa o fata prietenoasa si naiva.
-Ma rog… am plecat de aici… spuse Sasuke fara a mai adauga nimic…
-Nu-ti faci griji pentru el… asa e mai mereu… oricum sunt mai puternic ca el… deci sa nu-ti faci griji in privinta lui…
Acum observ cat de mandru e Naruto de maretia lui absoluta… doar e hokage … trebuie sa-l respectam…
-Esti de aici, din Satul Frunzelor? Se auzi intr-un final si vocea roscatului… chiar ma intrebam daca o sa zica ceva pe parcursul interesantei mele conversatii cu Naruto.
-Da…cel putin aici m-am nascut… presupun ca tu esti din.. Satul Nisipului nu? adaug eu…
Gaara nu spuse nimic, dupa care disparuse la fel ca si Sasuke… ma intrebam daca intrebarea mea l-o fi deranjat… Asadar am ramas doar eu si blondul care avea o privire asa de perversa… la care aduaga
-Mancam un ramen impreuna?
Avea o fata de catelus nevinovat… era asa de tantalau… incat mi se facuse mila de el… insa nu aveam timp de pierdut asa ca ii raspunsem cu un simplu “nuâ€, dupa care disparusem intr-un nor de fum.
Am ajuns asadar si acasa unde, spre marea mea mirare…
gta... bun deci.. sper k nu vam dezamagit.. asha ca fiti duri la critici:X.. asha cum imi palce mie... deci... acum astept pareri
![[Imagine: asdsadfu.jpg]](http://img855.imageshack.us/i/asdsadfu.jpg/)
Sank you, Valkyrja *hug*