03-08-2009, 04:53 PM
Adachi se uită atent la acel inel şi se întrebă cum de a ajuns acolo, între timp o misterioasă fată care luându-l pe neaşteptate îi ceru frumos să-i înapoieze inelul, acesta vru să o întrebe cine e dar fata dispăru foarte repede.
Liderul clanului nu a considerat că e bine să o urmărească, până la urmă era un loc ciudat, cu tot felul de personaje, astfel se hotărâ să-şi continue drumul când deodată o văzut pe Ayame pe jos, nu într-o stare prea bună.. Dintr-o dată băiatul nu se simţea în apele lui, părea că i se întâmplă ceva, cineva încearcă să pună stăpânire pe el, nu era de mirare, în acele locuri erau tot felul de spirite, iar demonul interior din Adachi parcă vroia să iasă, să pună stăpânire.. dintr-o dată culoarea ochiilor i s-a schimbat şi parcă nu mai era el, a spus câteva cuvinte într-o limbă necunoscută şi folosindu-se de puterea care o deţinea, vântul, a atacat-o pe Ayame, lăsând-o plină de sânge..
A plecat apoi spre locul de popas, unde a întâlnit-o pe Kaori, acesta însă trecu pe lângă ea fără să-i spună nimic, parcă n-ar fi cunoscut-o.. demonul era încă la putere.
ooc: Mitzu
Bleh, m-a luat valul, dacă mă stresaţi atât să postez >.<