30-07-2009, 01:52 AM
Multumesc pentru comentariu chiar daca este doar unul:-). Am facut si al doilea capitol dar nu este foarte lung. Oricum iata cel de al doilea capitol din ficul meu. Sper sa va placa:-).
Capitoul 2: Best Friends
Cand am ajuns acasa mi-am salutat parintii care erau in bucatarie si am plecat in camera mea. Am inchis usa si m-am pus pe pat continuand sa plang. Lacrimile imi udau prena si sangele din ranile de pe picioare se pierdeau pe cuvertura mea rosie. Am stins luminile si m-am trantit din nou pe pat. M-am intors pe spate si ma uitam pe tavan. Nu puteam sa vad altceva decat chipul lui. Lacrimile imi brazdau chipul. Incercam sa inchid ochii in speranta ca nu o sa il mai vad, dar era zadarnic. Am tot stat si am plans pana pe la oara doisprezece noaptea. Am adormit plangand.
Am crezut ca macar in vise o sa scap de el, dar nu erau sanse. L-am visat, lucru care era de asteptat. Il visasem ca pe un inger ce incerca sa imi aline durerea cu imbratisari si saruturi tandre. Dar dintr-o data a disparut si eu am ramas singura. Atunci m-am trezit tipand. Era in jur de ora doisprezece dupa amiaza. Mi-am luat pe mine o pereche de pantaloni de tening si un tricou si m-am dus in bucatarie sa mananc. Pe masa am gasit un biletel de la parintii mei “ Buna dimineata, draga! A trebuit sa plecam la bunici sa i ajutam cu niste probleme urgenete. Ne intoarcem abea miercuri. Gasesti tot ce ai nevoie in casa, iar banii sunt pe dulap in living. Te pup, Ai grija de tine.†Intr-un fel eram fericita, puteam sa imi traiesc drama in toata casa…nu doar in camera mea.
Dupa cateva ore de plimbare si plans prin casa, cineva suna la poarta. M-am dus sa deschid. Nu era nimeni alta decat Silvy. Cand m-a vazut, prima ei reactie a fost sa isi faca cruce. O intelegeam perfect, niciodata nu am plans in fata ei sau a altor persoane sa stie cum arat. Fata imbibata in lacrimi si ochii rosii nu imi erau caracteristice deloc. Eu fata care era mereu fericita, care nu plangea niciodata eram acum un chip nou necunoscut nimanui. Am chemat-o inauntru si ne-am asezat pe canapea, in living. Nu am avut nici o clipa de ragaz ca a si aparut inevitabila intrebare:
- Ce-i cu tine? intreba ea inca socata.
- Pai…este vorba…despre…un baiat…si… cand am pronuntat cuvantul baiat am izbucnit in lacrimi din nou. Am incercat sa ma calmez dar eforturile mele erau zadarnice. Totusi m-am straduit sa i explic printre lacrimi si sughituri.
Dupa jumatate de ora de explicatii dureroase si lacrimi grele am reusit sa o lamuresc in mare parte pe Silvy. Acesta mi-a ridicat fata incet si mi-a sters lacrimile.
- Stop! Nu se poate sa plangi pentru un motiv atat de stupid. Tu esti cea care nu plangea niciodata iti amintesti? Da-l dracu, nu merita lacrimile tale.
Cuvintele ei ma ajutau putin, dar nu suficient. Reusisem sa ma opresc din plans, dar nu pentru mult timp. Silvy nu se mai oprea din injurat cand mai vedea cate o lacrima pierduta pe chipul meu.
Am stat in liniste cam cincisprezece minute in care eu am reusit sa ma calmez. M-am ridicat si m-am dus in bucatarie sa aduc niste suc. In cateva minute m-am reintors in living cu doua pahare si o sticla de Cola. Am baut amndoua suc intr-o tacere care incepuse sa devina apasatoare. Silvy a spart gheata spunand:
- Gata, nu te mai suport asa ! Hai sa mergem in parc, macar acolo mai schimbi peisajul si poate nu mai incepi sa plangi din zece in zece minute. Hai du-te sa te schimbi. Te astept aici, spuse ea pe un ton ferm, poruncitor. Am aprobat ascultatoare ca un catel in fata stapanului si am plecat sa ma schimb.
Cand am ajuns in camera mea m-am dus fix la dulap. Am rascolit dupa o pereche de blugi si o bluza. Mi-am gasit repede blugii dar nu aveam idee ce bluza sa imi iau pe mine. Am mai sapat putin printre haine pana am dat de un tricou care imi reflecta perfect starea de spirit. Tricoul negru cu un inger stralucitor pe piept si cu niste lacrimi sangerii mi se potrivea perfect in acea zi. M-am imbracat cat de repede am putut si am fugit la oglinda sa imi leg parul. Am decis sa il las sa cada liber pe spate. Am luat portfardul si mi-am dat cu putin gloss pe buze si un pic de rimel. Am bagat telefonul in buzunar, mi-am luat un flanel si am plecat in graba. M-am dus in living la Silvy. Prietena mea roscovana statea picior peste picior incercand sa para o tipa eleganta, dar miscarea nu i iesea deloc. M-am dus spre ea chicotind. Schimbarea mea falsa de dispozitie o facea sa se simta oarecum mandra ca a reusit sa ma scoata din depresie. Atata timp cat o vedeam pe ea binedispusa nu ma deranja sa schitez zambete false. Am luat cheile de pe dulap si am plecat. Am mers incet spre parc vorbind despre diferite lucruri neinteresante. Rectific, Silvy vorbea eu doar zambeam frumos si afirmam sau dadeam din cap din cand in cand. Totusi i eram recunoscatoare fiindca incerca sa ma ajute. Daca nu era ea cred ca eram in stare sa stau si sa plang in continuu.
Dupa un sfert de ora de tarat picioarele am ajuns in parc. Acolo asezat pe o banca cu inca cateva fete de la liceu statea chiar el. In acel moment am blestemat tot ce vedeam in fata ochilor. Unde naiba fusese atata timp? Ieseam in acel parc de mai bine de un an si jumatate. In fiecare week-end ma plimbam pe acolo si in timpul vacantelor eram prezenta acolo in fiecare zi si nu il vazusem niciodata. Acum aparuse ca din senin si era mereu acolo unde eram si eu. Atunci imi amintisem ca eu eram ghinionista si Univerusl nu era niciodata de partea mea, deci era normal ca atunci cand chiar nu imi doream sa ma intalnesc cu el, aparea ca din senin fix in fata mea. Am facut cale intoarsa in speranta ca nu ma observase. Dar dupa cum am zis sunt total lipsita de noroc ceea ce insemnase ca el ma observase si ca sa fie totul ca la cartea se ridicase si se indreapta fix in directia mea. Atunci am auzit si ingrozitoarea replica:
- Frumoaso! Ce faci? Vocea lui parca imi mangaia urechile atat de melodioasa mi se parea, dar mintea mea scotea la iveala acele imagini care imi frangeau inima in bucatele mici.
M-am oprit si m-am intors fara sa vreau cu tot corpul spre el . Dupa mine, si Silvy s-a intors la randul ei. Cand am vazut-o indreptata in directia lui primul meu impuls a fost sa o prind de mana. M-am uitat la chipul ei si mi-am dat seama ca in momentul urmator avea de gand sa sara sa il ia la bataie. Am tras-o usor de maneca si m-am uitat urat la ea. Oricat de mult rau imi facuse nu puteam suporta sa vad ca cineva sa leaga de el. Blondinul meu era ca un bibelou de portelan, daca il atingea cineva de fata cu mine eram in stare de lucruri neplacute. Ma uitam la el si la zambetul lui larg. Lacrimile amenintau sa isi faca aparitia pe chipul meu din nou. M-am luptat cu ele sa nu ma fac de ras chiar in acel hal. Ochii incepeau sa ma intepe dar nu puteam sa las lacrimile sa imi curga pe fata din nou. Dupa cateva secunde l-am vazut indreptanduse spre mine. Nu imi dadeam seama ce vroia sa faca pana nu am simtit o dara fierbinte pe obriji. Fusesem tradata de propriile lacrimi, acest lucru mi se parea imposibil. Il vedem cum se apropria. S-a oprit la doar cativa centimetri de mine. Mana lui se indrepta spre fata mea. Mi-a sters lacrimile cu degetul zambind cald. M-a luat in brate soptindu-mi:
- Frumoaso, nu mai plange te rog. Chiar vrei sa imi zdrobesti sufletul cu lacrimile tale? Vocea lui era ca mierea topita. Nu mai eram constienta de ceea ce faceam. Ma imbatase cu aroma lui dulce. Imi ascunsesem chipul in pieptul lui lasand lacrimile sa curga linistite. Am stat asa mai bine de cinci minute, cand iam simtit mana calda in parul meu. M-am smucit repede din bratele lui si am luat-o la fuga.
Am alergat vreo douazeci de metri dar atunci ghinionul a facut ca o nenorocita de piatra sa fie in drum, iar eu sa ma impiedic de ea. Am cazut in genunchi si cand am incercat sa ma ridic am observat ca toata puterea ma parasise. Stateam in mijlocul drumului cu capul plecat sperand ca nimeni sa nu observe ca plangeam in hohote. In acel moment un strop de noroc a scapat si in viata mea si a inceput sa ploua. Macar nu mi se putea distinge lacrimile pe fata. Silvy a venit si m-a ajutat sa ma ridic. A venit cu mine pana acasa si si-a cerut scuze ca pur si simplu m-a obligat sa ies din casa. Am schitat un fel de zambet pe fata ca sa nu o fac sa se simta si ma prost. Am imbratisat-o si i-am spus cu ultima putere care imi ramsese in glas:
- Multumesc, multumesc ca imi esti prietena. Fara tine nu stiu cum asi fi trecut prin asta. Vocea mea, desi era slaba, radia de sinceritate. Chiar ii multumeam domnului ca mi-a scos in cale o astfel de prietena.
Dupa ce roscovana a plecat acasa m-am dus in camera si m-am trantit pe pat. Lacrimile curgeau siroaie pe chipul meu si un fel de amorteala imi cuprinsese trupul. Am cazut prada unui somn fara vise care promitea sa fie cat de cat odihnitor astfel incat sa mi se limpezeasca mintea macar putin.
Capitoul 2: Best Friends
Cand am ajuns acasa mi-am salutat parintii care erau in bucatarie si am plecat in camera mea. Am inchis usa si m-am pus pe pat continuand sa plang. Lacrimile imi udau prena si sangele din ranile de pe picioare se pierdeau pe cuvertura mea rosie. Am stins luminile si m-am trantit din nou pe pat. M-am intors pe spate si ma uitam pe tavan. Nu puteam sa vad altceva decat chipul lui. Lacrimile imi brazdau chipul. Incercam sa inchid ochii in speranta ca nu o sa il mai vad, dar era zadarnic. Am tot stat si am plans pana pe la oara doisprezece noaptea. Am adormit plangand.
Am crezut ca macar in vise o sa scap de el, dar nu erau sanse. L-am visat, lucru care era de asteptat. Il visasem ca pe un inger ce incerca sa imi aline durerea cu imbratisari si saruturi tandre. Dar dintr-o data a disparut si eu am ramas singura. Atunci m-am trezit tipand. Era in jur de ora doisprezece dupa amiaza. Mi-am luat pe mine o pereche de pantaloni de tening si un tricou si m-am dus in bucatarie sa mananc. Pe masa am gasit un biletel de la parintii mei “ Buna dimineata, draga! A trebuit sa plecam la bunici sa i ajutam cu niste probleme urgenete. Ne intoarcem abea miercuri. Gasesti tot ce ai nevoie in casa, iar banii sunt pe dulap in living. Te pup, Ai grija de tine.†Intr-un fel eram fericita, puteam sa imi traiesc drama in toata casa…nu doar in camera mea.
Dupa cateva ore de plimbare si plans prin casa, cineva suna la poarta. M-am dus sa deschid. Nu era nimeni alta decat Silvy. Cand m-a vazut, prima ei reactie a fost sa isi faca cruce. O intelegeam perfect, niciodata nu am plans in fata ei sau a altor persoane sa stie cum arat. Fata imbibata in lacrimi si ochii rosii nu imi erau caracteristice deloc. Eu fata care era mereu fericita, care nu plangea niciodata eram acum un chip nou necunoscut nimanui. Am chemat-o inauntru si ne-am asezat pe canapea, in living. Nu am avut nici o clipa de ragaz ca a si aparut inevitabila intrebare:
- Ce-i cu tine? intreba ea inca socata.
- Pai…este vorba…despre…un baiat…si… cand am pronuntat cuvantul baiat am izbucnit in lacrimi din nou. Am incercat sa ma calmez dar eforturile mele erau zadarnice. Totusi m-am straduit sa i explic printre lacrimi si sughituri.
Dupa jumatate de ora de explicatii dureroase si lacrimi grele am reusit sa o lamuresc in mare parte pe Silvy. Acesta mi-a ridicat fata incet si mi-a sters lacrimile.
- Stop! Nu se poate sa plangi pentru un motiv atat de stupid. Tu esti cea care nu plangea niciodata iti amintesti? Da-l dracu, nu merita lacrimile tale.
Cuvintele ei ma ajutau putin, dar nu suficient. Reusisem sa ma opresc din plans, dar nu pentru mult timp. Silvy nu se mai oprea din injurat cand mai vedea cate o lacrima pierduta pe chipul meu.
Am stat in liniste cam cincisprezece minute in care eu am reusit sa ma calmez. M-am ridicat si m-am dus in bucatarie sa aduc niste suc. In cateva minute m-am reintors in living cu doua pahare si o sticla de Cola. Am baut amndoua suc intr-o tacere care incepuse sa devina apasatoare. Silvy a spart gheata spunand:
- Gata, nu te mai suport asa ! Hai sa mergem in parc, macar acolo mai schimbi peisajul si poate nu mai incepi sa plangi din zece in zece minute. Hai du-te sa te schimbi. Te astept aici, spuse ea pe un ton ferm, poruncitor. Am aprobat ascultatoare ca un catel in fata stapanului si am plecat sa ma schimb.
Cand am ajuns in camera mea m-am dus fix la dulap. Am rascolit dupa o pereche de blugi si o bluza. Mi-am gasit repede blugii dar nu aveam idee ce bluza sa imi iau pe mine. Am mai sapat putin printre haine pana am dat de un tricou care imi reflecta perfect starea de spirit. Tricoul negru cu un inger stralucitor pe piept si cu niste lacrimi sangerii mi se potrivea perfect in acea zi. M-am imbracat cat de repede am putut si am fugit la oglinda sa imi leg parul. Am decis sa il las sa cada liber pe spate. Am luat portfardul si mi-am dat cu putin gloss pe buze si un pic de rimel. Am bagat telefonul in buzunar, mi-am luat un flanel si am plecat in graba. M-am dus in living la Silvy. Prietena mea roscovana statea picior peste picior incercand sa para o tipa eleganta, dar miscarea nu i iesea deloc. M-am dus spre ea chicotind. Schimbarea mea falsa de dispozitie o facea sa se simta oarecum mandra ca a reusit sa ma scoata din depresie. Atata timp cat o vedeam pe ea binedispusa nu ma deranja sa schitez zambete false. Am luat cheile de pe dulap si am plecat. Am mers incet spre parc vorbind despre diferite lucruri neinteresante. Rectific, Silvy vorbea eu doar zambeam frumos si afirmam sau dadeam din cap din cand in cand. Totusi i eram recunoscatoare fiindca incerca sa ma ajute. Daca nu era ea cred ca eram in stare sa stau si sa plang in continuu.
Dupa un sfert de ora de tarat picioarele am ajuns in parc. Acolo asezat pe o banca cu inca cateva fete de la liceu statea chiar el. In acel moment am blestemat tot ce vedeam in fata ochilor. Unde naiba fusese atata timp? Ieseam in acel parc de mai bine de un an si jumatate. In fiecare week-end ma plimbam pe acolo si in timpul vacantelor eram prezenta acolo in fiecare zi si nu il vazusem niciodata. Acum aparuse ca din senin si era mereu acolo unde eram si eu. Atunci imi amintisem ca eu eram ghinionista si Univerusl nu era niciodata de partea mea, deci era normal ca atunci cand chiar nu imi doream sa ma intalnesc cu el, aparea ca din senin fix in fata mea. Am facut cale intoarsa in speranta ca nu ma observase. Dar dupa cum am zis sunt total lipsita de noroc ceea ce insemnase ca el ma observase si ca sa fie totul ca la cartea se ridicase si se indreapta fix in directia mea. Atunci am auzit si ingrozitoarea replica:
- Frumoaso! Ce faci? Vocea lui parca imi mangaia urechile atat de melodioasa mi se parea, dar mintea mea scotea la iveala acele imagini care imi frangeau inima in bucatele mici.
M-am oprit si m-am intors fara sa vreau cu tot corpul spre el . Dupa mine, si Silvy s-a intors la randul ei. Cand am vazut-o indreptata in directia lui primul meu impuls a fost sa o prind de mana. M-am uitat la chipul ei si mi-am dat seama ca in momentul urmator avea de gand sa sara sa il ia la bataie. Am tras-o usor de maneca si m-am uitat urat la ea. Oricat de mult rau imi facuse nu puteam suporta sa vad ca cineva sa leaga de el. Blondinul meu era ca un bibelou de portelan, daca il atingea cineva de fata cu mine eram in stare de lucruri neplacute. Ma uitam la el si la zambetul lui larg. Lacrimile amenintau sa isi faca aparitia pe chipul meu din nou. M-am luptat cu ele sa nu ma fac de ras chiar in acel hal. Ochii incepeau sa ma intepe dar nu puteam sa las lacrimile sa imi curga pe fata din nou. Dupa cateva secunde l-am vazut indreptanduse spre mine. Nu imi dadeam seama ce vroia sa faca pana nu am simtit o dara fierbinte pe obriji. Fusesem tradata de propriile lacrimi, acest lucru mi se parea imposibil. Il vedem cum se apropria. S-a oprit la doar cativa centimetri de mine. Mana lui se indrepta spre fata mea. Mi-a sters lacrimile cu degetul zambind cald. M-a luat in brate soptindu-mi:
- Frumoaso, nu mai plange te rog. Chiar vrei sa imi zdrobesti sufletul cu lacrimile tale? Vocea lui era ca mierea topita. Nu mai eram constienta de ceea ce faceam. Ma imbatase cu aroma lui dulce. Imi ascunsesem chipul in pieptul lui lasand lacrimile sa curga linistite. Am stat asa mai bine de cinci minute, cand iam simtit mana calda in parul meu. M-am smucit repede din bratele lui si am luat-o la fuga.
Am alergat vreo douazeci de metri dar atunci ghinionul a facut ca o nenorocita de piatra sa fie in drum, iar eu sa ma impiedic de ea. Am cazut in genunchi si cand am incercat sa ma ridic am observat ca toata puterea ma parasise. Stateam in mijlocul drumului cu capul plecat sperand ca nimeni sa nu observe ca plangeam in hohote. In acel moment un strop de noroc a scapat si in viata mea si a inceput sa ploua. Macar nu mi se putea distinge lacrimile pe fata. Silvy a venit si m-a ajutat sa ma ridic. A venit cu mine pana acasa si si-a cerut scuze ca pur si simplu m-a obligat sa ies din casa. Am schitat un fel de zambet pe fata ca sa nu o fac sa se simta si ma prost. Am imbratisat-o si i-am spus cu ultima putere care imi ramsese in glas:
- Multumesc, multumesc ca imi esti prietena. Fara tine nu stiu cum asi fi trecut prin asta. Vocea mea, desi era slaba, radia de sinceritate. Chiar ii multumeam domnului ca mi-a scos in cale o astfel de prietena.
Dupa ce roscovana a plecat acasa m-am dus in camera si m-am trantit pe pat. Lacrimile curgeau siroaie pe chipul meu si un fel de amorteala imi cuprinsese trupul. Am cazut prada unui somn fara vise care promitea sa fie cat de cat odihnitor astfel incat sa mi se limpezeasca mintea macar putin.