Simfonia iubirii ~Naruto~

[Linda]

Multumesc celor care au citit si-au comentat. In legatura cu Neji ... nu-l omor inca :P mai am nevoie de el, deci va mai ramane in poveste o perioada destul de lunga :D. Fara alte cuvinte:


Capitolul III:




Strigatul meu sfasiie linistea ce invaluise pana atunci intregul cartier. Oamenii de pe margine ce pana atunci doar asistasera la scena, stand cu rasuflarea taiata, acum scoteau exclamatii pe care nu le intelegeam deloc, uimiti de ceva anume. Picioarele imi cedasera cu putin inainte sa strig si cazusem in genunchi.
-Nu se poate! Ati vazut? A reusit sa intoarca!
Cand am inteles intr-un sfarsit ce spuneau vocile de pe margine, am deschis rapid ochii si m-am uitat in fata. Urme negre de cauciucuri se vedeau clar pe asfalt, dar nici urma de masina prietenului meu. Un zambet nebun mi se intipari pe fata si dintr-o miscare eram iar in picioare si alergam de nebun spre drumul din dreapta, acolo unde duceau urmele rotilor. M-am oprit doar cand am ajuns la cotitura, privind naucit masina ce zacea, cu botul distrus, in zidul din fata. Mi-am lipit palma de zidul cladirii, simtind cum ameteam iar. M-am fortat sa nu ma gandesc la ce s-ar fii putut intampla daca lesinam acolo, si am facut un pas nesigur in fata. Inima imi batea m-ai sa-mi sparga pieptul si aproape ca vroiam la alerg pana la masina, sa ma uit mai de-aproape. Dar n-am facut-o. Am inaintat lent, tinandu-ma cu mana dreapta de zid, cu un zambet ciudat pe fata. Probabil aratam ca un nebun scapat dintr-un azil, dar nu-mi pasa. Vroiam doar sa-l vad pe Neji, sa ma asigur ca era in viata si apoi sa-l iau la bataie!
Am ajuns la masina si l-am vazut pe prietenul meu stand rezemat de ea, pe partea stanga. Era pe jos, avand capul dat pe spate, sprijinit de portiera masinii, si ochii inchisi. Mici zgarieturi i se puteau vedea pe maini si pe fata, dar nimic grav, dupa cum am catalogat rapid. Respira ritmic, foarte linistit, de parca n-ar fi trecut printr-un accident, ci tocmai ar fi terminat o cursa de masini.
Vazandu-l atat de linistit, cu un zambet ciudat de satisfactie pe buze, am simtit cum, brusc, furia crestea in mine. Acea furie necontrolata care izbucnea acum in mine imi ameliora starea de ameteala, facandu-ma sa fiu mai sigur pe picioarele mele.
Probabil ca ma simtise cand ma apropiasem, caci deschise ochii, indreptandu-si privirea amuzata spre mine. Parea incantat de ceva anume, dar in acel moment nu-mi puteam da seama de ce. Am strans din dinti, incercand sa ma abtin sa ma reped la el.
-Sasuke ... –kun. Ti-a placut spectacolul? Nu-i asa ca te-am convins? Tonul lui era plin de amuzament ironic, parca straduindu-se sa ma enerveze. Stia ca uram sa mi se spuna „Sasuke-kun”, el fiind singurul care-si permitea uneori sa-mi spuna asa, dar doar atunci cand vroia sa se ia de mine pentru ceva anume.
-Spectacolul? Ai facut toate astea doar pentru a-mi da mie o lectie si a te convinge ca intra-devar as suferii deca ai muri? Am soptit eu iritat. Glasul imi era, nici m-ai mult, nici m-ai putin, decat un marait incet, amenintator.
Desi eram sigur ca sesizase pericolul care il astepta daca facea ceva care sa-mi zdruncine controlul, el continua sa fie la fel de ironic, incepand intre timp sa rada amuzat.
-Dar Sasuke-kun, n-am facut asta ca sa-mi demonstrez mie ca ai suferii daca as muri, ci am facut asta pentru a-ti dovedi tie. Spuse el, continuand sa rada infundat. Desi ma uimise peste masura ceea ce spusese, faptul ca o spusese atat de lejer ma enerva ingrozitor si, fara sa fiu prea constient, am facut pasii care ne desparteau, inclestandu-mi pumnul. In momentul urmator, Neji era la pamant, iar eu ma uitam de sus la el, furios.
-Idiot, asta esti Neji, un mare idiot! La auzul cuvintelor mele, el se intoarse spre mine. Ma asteptasem sa ma priveasca furios, gata sa ma loveasca si el, dar el doar imi zambi bland, intelegator, zambetul lui specific atunci cand vroia sa-mi linisteasca cate o pornire.
-Da Sasuke, stiu, sunt un maaaare idiot. Spuse el incet, pe un ton linistitor, prelungind intentionat „a”-ul. Ca de fiecare data, tonul lui avea efect asupra mea, calmandu-mi si de aceasta data furia mocnita. Am oftat usor si am inchis ochii strans, incercand sa alung ameteala ce revenise o data cu ameliorarea furiei.
Vazand, probabil, ca incep sa ma linistesc si ca nu mai reprezint un pericol pentru el, Neji se apropie de mine, imbratisandu-ma prieteneste. Abia cand am simtit ceva umed cazandu-mi ritmic pe maini, mi-am dat seama ca plangeam. Brusc, un sentiment ciudat de dezgust puse stapanire pe mine. Ma dezgustam pentru ca eram asa slab, ma dezgustam pentru ce-i spusesem si facusem lui Neji si pentru ca nu-mi puteam controla sentimentele cum trebuia. Eram inutil, cel putin asa credeam atunci, toata viata fusesem inutil si slab. Nu o putusem salva de la moarte pe cea mai iubita persoana din viata mea si acum nu as fii putut sa-l salvez nici pe prietenul meu, daca intra-devar se lovea de cladire. Ma simteam inutil si slab si ma dezgustam pentru asta.
L-am impins incet pe Neji si m-am intors cu spatele la el, pentru a nu-l lasa sa vada ca plangeam. Mi-am sters repede lacrimile, jurandu-mi inca o data mie, ca voi invata de-acum sa-mi controlez cum trebuie pornirile.
-Iarta-ma Sasuke ca te-am facut sa te ingrijorezi degeaba. Soapta lui imi ajunse rapid la urechi, facandu-ma sa ma intorc instinctiv spre el. Ma privea trist, iar in ochii lui se vedea clar ca se ura pe sine pentru ce presupunea el ca-mi facuse mie.
-Nu! Eu sunt cel care trebuie sa-si ceara iertare! Sunt un idiot slab, si ma urasc pentru ca nu pot sa ma controlez. Uneori, Neji, mi-e teama ca o sa te ranesc fara sa vreau, intr-un moment de furie necontrolata, ca asta. Ultima fraza o spusesem in soapta, dar, cu toate acestea, el auzise si l-am putut auzi foarte clar cum suspina usor.
-Prostule ... nu trebuie sa-ti faci griji pentru mine, eu pot sa ma apar si singur de tine - chiar daca nu te-as rani niciodata - . As accepta orice mi-ai face, si asta doar pentru ca stiu ca sunt singurul care poate sa te inteleaga cu adevarat. Dar Sasuke, eu sunt doar un inlocuitor! Intr-o zi va aparea cineva care te va intelege mult mai bine ca mine si te va iubi mai profund de orice as putea simti eu vreodata pentru tine. Si, Sasuke, fii atent cand va aparea acea persoana! Caci, chiar daca tu o vei indeparta, ea se va intoarce mereu inapoi, acceptand orice din partea ta. Si asta din iubire pentru tine.
Ma uitam pierdut la el. Pe o parte intelegeam ce vroia sa-mi zica, dar pe cealalta parte nu intelegeam nimic. Cum adica era doar un inlocuitor? Un inlocuitor pentru ce? Sau, intrebarea corecta era, defapt: pentru cine? Cine ar fii putut deveni asa de important pentru mine, incat sa nu mai am nevoie de Neji pentru a fi langa mine? Cine avea sa-i ia locul „intr-o zi”?
Am scuturat din cap, incercand sa-mi alung din cap intrebarile ce ma obsedau.
-Neji ... m-ai pierdut de tot de la a doua fraza. Am spus eu, iar el, dupa ce se uita o clipa ciudat la mine, incepu sa rada nebuneste. Era un ras amuzat, plin de o bucurie ciudata. Rasul lui ma molipsi si pe mine, facandu-ma sa zambesc usor. Dar mi-am amintit brusc unde discutam si am devenit serios.
-Trebuie sa ne intoarcem la petrecere. Itachi inca nu cred ca stie ca i-am luat masina si nici nu vreau sa afle. Am spus eu, uitandu-ma insistent la masina din spatele prietenului meu, ce inca zacea in zid, pe jumatate distrusa, scotand rotocoale mici de fum din sub capota indoita. Cand incercase, in ultimul moment, sa evite zidul blocului, Neji cotise la dreapta, dar, neputand sa opreasca la fix masina, se lovise putin de zidul ce era, defapt, o infundatura.
Neji se intoarse si el spre masina lui, uitandu-se incurcat la ea.
-Pai ... cred ca va trebui sa o las aici si sa-l sun pe unchi-miu sa cheme pe cineva sa o ia. Spuse el, stand cu spatele la mine, privind masina ce pana atunci debordase de frumusete.
Nu folosise niciodata cuvantul „tata” atunci cand vorbise despre tatal lui vitreg, ci ii spusese, in continuare „unchi”, iar mamei lui vitrege „matusa”. Singura caruia ii spunea „sora” era Hinata. Cand l-am intrebat, acum cativa ani, cand inca abia ne cunoscuseram, de ce nu le spunea „mama” si „tata”, el imi spusese ca acele doua cuvinte insemnau pentru el mult mai mult decat doua denumiri. Pentru el, acele doua simple cuvinte, descriau anii de fericire pe care ii traise alaturi de cei doi parinti. Hinatei ii spunea „sora” din simplul motiv ca el fusese singur la parinti si ca acum ii placea ca avea o sora si vroia sa accentueze asta prin cuvantul pe care il rostea cand vorbea despre ea.
-Dar ... cum s-o lasi aici? Cu ce te intorci la petrecere? Am intrebat eu nedumerit. Neji se intoarse spre mine si zambi.
-Cu masina ta. O sa conduci tu – sa nu crezi ca vreau „sa ma sinucid” din nou – si cand ajungem acasa, daca petrecerea nu s-a terminat, o sa astept la tine in camera pana pleaca toti invitatii. Nu cred ca pot aparea acolo in halul in care arat acum. Spuse el, continuand sa aibe pe buze un zambet amuzat, aratand, intr-un final, spre hainele ce se rupsesera prin unele locuri, fiind si acoperite de praf pe alocuri.
Dupa ce l-am analizat mai bine am oftat obosit. Erau prea multe de facut in seara aia, iar eu deveneam din ce in ce m-ai obosit. Incepuse iar sa ma ia ameteala, iar capul imi vajaia ingrozitor. Vroiam doar ma arunc in pat si sa dorm pana a doua zi, la pranz.
-Stai linistit, o sa ma ocup eu de tot. Tu doar linisteste-te si pastreaza-ti calmul rece dintotdeauna. Dupa asta ma batu usor pe umar, trecand cu pasi lenti pe langa mine. Desi tocmai se lovise cu masina de un zid, iar hainele lui erau pline praf si putin ulei de la motor, n-am putut sa nu sesizez izul parfumului lui fiind inca intact. Inca mirosea a floare de iris, un parfum inconfundabil, pe care l-as fii recunoscut de la mile departare. Am tras puternic aer in piept, si pentru a inhala parfumul, dar si pentru a-mi umple plamanii ce parca refuzau sa m-ai tina aer in ei. Iar incepusem sa ametesc, totul incepand incet-incet sa se invarteasca cu mine, iar aerul imi ajungea tot m-ai greu in plamani. Am dat vina pe oboseala ce ma coplesa, ignorand starea de anxietate ce punea stapanire pe mine si urmandu-l incet pe Neji.
Oamenii ce urmarisera scena cu asa-zisul „accident”, acum numai erau, probabil intorcandu-se la treburile lor cand vazusera ca nu se intamplase nimic interesant.
Am intrat in masina, asezandu-ma, aproape trantindu-ma, pe locul soferului, in timp ce Neji se aseza elegant la locul lui, in dreapta mea. Inainte sa intru in masina nu putusem sa nu observ zgarieturile ce se intindeau pe toata partea stanga a masinii, stricandu-i imaginea eleganta. Oftasem deznadajduit, dandu-mi seama ca acum nu aveam sa ma scap, oricum, de morala lui frati-miu cand va vedea ce-i facusem „scumpei lui masini” – si vorbesc serios cand spun scumpa, caci, dupa cum chiar el zicea, il costase o avere, si avea grija sa-mi aminteasca asta mereu - .
Am pornit incet motorul, apoi am intors, luand-o spre casa. Mergeam incet, incercand sa evit lucrurile ce puteau aduce masina intr-o stare si m-ai proasta decat era deja. Imi ajungeau reparatiile pe care trebuia sa le platesc pana atunci, nu mai aveam nevoie de unele in plus. Neji, desigur, se distra de minune pe seama faptului ca mergeam extrem de atent, razand infundat langa mine. Din cand in cand ii m-ai dadeam cate un ghiont in coaste, dar nimic mai mult, avand in vedere ca oboseala inca nu-si iesise din rol. Eram, defapt, foarte mirat ca inca m-ai puteam tine drumul drept, dupa cat de tare imi vajaia capul si dupa ameteala ce nu-mi dadea pace nici-un moment. Desigur, Neji nu-mi dadea nici el pace. Ma urmarea cu coltul ochiului ca un vultur plesuv, gata, la orice semn cat de mic de slabiciune al meu, sa vina in locul soferului si sa conduca. Dar eu incercam sa raman pe pozitii, ignorand, pe cat puteam, privirile lui atente la orice gest al meu.
Dupa o jumatate de ora de mers incet si priviri furise, am ajuns, intr-un sfarsit, acasa. Masinile se imputinasera considerabil, acum fiind in parcarea vilei doar cateva, pe care le-am recunoscut ca fiind a unor persoane m-ai apropiate familiei.
Am bagat repede masina in garaj si am iesit, si eu si Neji, din ea. Am incuiat-o, asigurandu-ma ca numai avea si alte zgarieturi neobservate de mine pana acum, si am vrut sa iesim din garaj.
Facusem deja cativa pasi, cand am observat ca, undeva in dreapta, sprijinit de zidul garajului, statea Itachi, uitandu-se furios la mine. Ochii ii straluceau neobisnuit in intunericul difuz de acolo, parul, de obicei prins intr-o coada eleganta la spate, acum era desprins, iar asta, impreuna cu cravata ce atarna neglijent la gatul lui, ii dadeau in aer rebel, neobisnuit pentru el, mereu elegant, emanand frumusete si eleganta pe oriunde trecea.
Se desprinse de perete, o umbra materializandu-se din nimic, si facu cativa pasi spre mine si Neji, ce statea teapan langa mine, parand neobisnuit de incordat. Abia cand lumina ii lumina putin m-ai mult ochii si trasaturile mi-am dat seama ca intrecuse putin masura cu alcoolul, in cazul lui acest lucru fiind extrem de periculos. De cand murise mama, incepuse sa devina violent, de multe ori iesindu-si din fire din nimicuri. Pe parcursul timpului invatase sa-si controleze si opreasca pornirile violente, dand mereu impresia unui gentlman perfect, desi inauntrul lui ardea de furie. Dar, erau unele momente in care nu se putea controla deloc, desi stiam ca incerca din rasputeri: atunci cand era beat. Din aceasta cauza nu bea niciodata m-ai mult de trei pahare, fiindu-i teama sa nu izbucneasca.
Dar se parea ca de data asta uitase cu desavarsire acest „mic” amanunt si bause m-ai mult decat trebuia.
M-ai facu cativa pasi catre noi, deloc leganati, ci perfecti, mergand drept si elegant ca intotdeauna. M-am tras un pas in spate, nu de frica, caci stiam sa ma apar daca era cazul, ci din cauza ca nu vroiam sa pornesc acum si aici o bataie ... si nu cu el.
-Itachi? Cat ai baut, fratioare? Am intrebat eu, incercand sa-mi controlez glasul si sa nu tremure. Probabil reusisem, caci el nu dadea semne ca-si daduse seama.
Un chicot ciudat ii parasi buzele si isi trecu incet mana prin par. Chiar si in pericolul iminent in care ma aflam, nu puteam sa nu admir controlul pe care-l avea asupra corpului atunci cand era beat. Era mult mai bun ca mine la asta ...
-Stiu si eu? M-am oprit din numarat la vreo opt. Spuse el si imi zambi. Era un zambet ciudat, ceva combinat intre amuzament si nebunie. Avea o privire goala, dar in acelasi timp foarte expresiva.
-Nu vrei sa dormi? Te ajut eu sa ... Dar nu ma lasa sa termin.
-Nu! Vreau sa-mi explici si mie ce ai facut cu masina mea! Spuse el, punand accent pe „mea”. Chiar daca eu observam usor ca era beat, cineva care nu era obisnuit cu el in starea asta, ar fi zis ca era complet treaz, dar foarte furios. Avea un ton controlat, jos, ce mocnea de amenintare. O simteam foarte bine si stiam ca si Neji, care stia totul despre aceste iesiri, o simtea. Stand acolo, drept si atent la orice pas facut de Itachi, mi-am dat seama ca ar fi fost in stare sa sara in fata mea, daca fratele meu ar fi vrut sa vina sa ma loveasca. Gandul ca ar fi putut incasa el un pumn ce-mi era adresat mie, ma facea sa ma urasc, stiind prea bine ca, la cat de orgolios eram, l-asi fi lasat sa incaseze pumnul in locul meu.
-Pai ... e o poveste lunga Itachi, asa ca o sa ti-o spun maine dimineata. Acum mai bine ne-am duce amandoi la culcare, sunt foarte obosit si tu pari ... Dar, din nou, nu ma lasa se termin. Fara sa apuc sa reactionez intr-un fel, din cateva miscari, deja era langa mine. Neji nu apucase decat sa-i opreasca pumnul ce se indreptase alarmant de repede spre mine.
Itachi injura printre dinti si-si smuci mana din stransoarea lui.
-Ce esti tu? Cainele lui de paza? De ce te bagi intre noi? Vreau sa discut cu Sasuke intre patru ochi ... ca intre frati. Numele meu rostit de el suna ca o injuratura, ca ceva spus la nervi, intr-o doara, de care oricum nu-i pasa ... doar un cuvant aruncat in vant. Dar, ce nu intelegeam era: de ce-mi pasa? Stiam ca tot ce spune acum, nu o spune cu intentie, ci doar „la nervi”, atunci, de ce ma durea asa tare sa-l aud pronutandu-mi numele pe un asa ton?
Neji se uita incruntat la el, neraspunzandu-i totusi. Vazand ca Neji nu avea de gand sa-i raspunda, Itachi se intoarse spre mine, zambind ciudat. Ne desparteau doar cativa pasi, asa ca-i puteam vedea foarte bine trasaturile fine ce acum pareau a fi inghetat, buzele formand un zambet nebun.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare, Sasuke. Ce ai facut cu masina mea? Sopti el pe un ton jos, mocnind a amenintare. Incercam sa caut un raspuns cat m-ai plauzibil, caci nu-i puteam spune adevarul ... cel putin nu acum, cand era in starea asta. Am inghitit incet in sec si i-am raspuns, incercand sa-mi controlez glasul.
-Am fost pana la Neji acasa si, pe drum, a trecut unul pe langa mine si a zgariat masina. A promis ca o repara ... Probabil nu a crezut deloc scuza, caci dupa ce am terminat de vorbit incepu sa rada nebuneste. Isi m-ai trecu o data mana prin parul deja ciufulit si se uita din nou la mine, in ochi citindu-i-se furia.
-Ma crezi prost fratioare? Poate sunt beat, dar prost inca nu sunt. Spuse el pe acelasi ton jos de dinainte. Vocea lui imi sunase, brusc, mult m-ai infundata ca inainte, venind parca de departe. Capul imi vajaia din ce in ce m-ai puternic, iar eu incercam cu disperare sa las aerul sa ajunga in plamani. Am inchis strans ochii si mi-am apasat doua degete pe frunte, incercand sa calmez ameteala si durerea de cap ce ma luasera, amandoua, in acelasi timp, la asalt. Inutil, totusi, nici una nu vroia sa inceteze si simteam cum, dintr-o clipa in alta, picioarele imi vor ceda. Vroiam ca totul sa inceteze acum si sa pot sa ma duc in camera pentru a dormi. Aveam nevoie disperata de somn si tot corpul meu simtea asta.
Neji vazuse gestul meu, asa ca isi intoarse privirea ingrijorata spre mine. Itachi ma privea atent, nelamurit cu ce se petrecea. Simtind ca daca o sa stau pe loc voi cadea, am facut un pas mic in spate, clatinandu-ma putin. Probabil a fost un gest gresit, caci, in secunda urmatoare, am simtit cum ameteala se intensifica, iar pamantul imi fugea de sub picioare.
Ultimele lucruri pe care le-am auzit si simtit a fost o durere surda ce mi se imprastia rapid in corp de undeva din crestetul capului, si doua voci, disperate amandoua, ce ma strigau la unison. Impletite amandoua, sunau exact ca un cantec pe un fundal ce se indeparta din ce in ce m-ai mult ...


~Va urma~


Sper ca va placut si acest capitol si va astept parerile, bey-bey :)