Duetul Crepusculului

[Zyspar]

Capitolul 4

Sper sa va placa si sa nu ma injurati.

Prada.

M-am oprit brusc. In fata mea zacea acea ispita vie ce imi inspaimanta toate simturile. O vroiam, vroiam sa sorb pana la ultima picatura din sangele ei apetisant. Era o mireasma ce niciodata nu am mai simtit-o, atat de puternica si de suava. Imi clocotea tot sangele in vene si eruptii violente pe albul ochilor ma faceau sa arat ca o fiara flamanda. Era acolo, un trup firav, o silueta cazuta la poalele lunii rasarinde. Adierea vantului imi facea viata grea, aducea tot mai aproape mirosul ei apetisant, din ce in ce mai greu de rezistat. Mi-am luat fata alba in maini si am incercat sa suprim dorinta arzatoare. Imi era mai sete ca niciodata si aveam prada in fata mea… Dupa cateva secunde, 2 ochi verzi ca smaraldele ma priveau terifiati. Durerea ce o secatuia de viata, nu o mai simtea deloc, stand acum, in fata ochilor mei de fiara flamanda. Era inspaimantata, lacrimi dadeau buzna peste chipui ei de culoarea marmurei sidefii. O priveam si simteam ca inima mi-o ia la trap. Vroiam fiecare picatura de sange din trupul sau si totusi doream atat de mult sa o protejez. “Ea nu are nici o vina, trebuie sa ma controlez, trebuie sa o ingrijesc de rani nu sa o sorb de viata. Trebuie sa pot face asta” Gandurile acestea m-au calmat intr-un sfarsit si m-au ajutat sa trec peste acel sentiment inspaimantator.
M-am apropiat de ea, acum cu fata calma, cu ochii de culoare cerului si cu un gest gentil am luat-o de mana sa o ajut sa se ridice. Era ranita, bratul ei stang era zgariat ca de o fiara, pielea ei avea pete movalii ce reprezentau probabil lungile momente de chin in care s-a zbatut ca animalul sa nu o omoare. “Ceva asa de crud, oare de unde vine ea? De ce a ajuns in halul asta? Si de ce ochii ei sunt inca terifiati?”

- Esti bine? Am intrebat eu incercand sa o dojenesc. Ochii tai sunt foarte speriati, ce s-a intamplat?

- Am.. Am… Eu.. mergeam prin padurea de langa parc… si… atunci… Dar nu a apucat sa termine ce avea de spun ca ochii sai de un verde proaspat s-au dat peste cap si mi-a lesinat in brate.

- Domnisoara, domnisoara, revino-ti! Dar totul era in zadar. Era exteniata, oboseala isi pusese amprenta.
Am luat-o in brate si am plecat cu ea spre casa. Ajuns in fata usii , am deschis-o cu dificultate si intrand am trantit-o putin prea zgomotos, aproape trezind-o. Dupa ce am asezat-o pe patul din camera de oaspeti, i-am taiat manecile bluze lasandu-I bratele ranite, descoperite. I le-am ingrijit asa cum citisem in cartile din camera mea de lectura. Le-am spalat usor cu putina apa si apoi le-am tamponat cu spirt. Dupa curatarea lor am bandajat-o cu o panglica alba de matase pusa deasupra unui tampon cu rivanol. Aceea parea a fi cea mai grava rana, restul erau doar mici zgarieturi si vanatai ce in cateva zile vor disparea complet.
In acea noapte a facut febra delirand si practic asa am aflat povestea ranilor sale. Acesta ridicase o petitie pentru ocrotirea animalelor salbatice din padurea orasului. Nestiind la ce pericole se expune, fata cu ochii de smarald a plecat singura in padurea intunecata, in cautarea acestor animale pentru a le demonstra celor din jur ca nu sunt periculoase si ca daca ne purtam frumos cu ele, nici acestea nu ne vor face rau. Dar se pare ca a dat gres. A subestimat instinctul primar al animalelor salbatice. Pe teritoriul lor, ea era o prada si inca una foarte gustoasa. De aici proveneau toate acele vanatai, din lupta cu acel animal ce se navalise asupra ei.
Cand soarele crapa cerul negru pentru as face aparitia, fata se trezi speriata ca dintr-un cosmar. Sari repede in picioare dar din cauza ranilor si oboselii cazu imediat la pamant. Eu eram in bucatarie faceam ceva de mancare pentru momentul in care urma a se trezi, dar am fost brust rupt de miresmele mancarii in momentul in care am auzit cazatura ei. Am urcat repede pe scarile parca infinit de lungi acum si am deschis speriat usa. Ea era intinsa pe jos, incercand din rasputeri sa se ridice. In cateva secunde am ajuns langa ea si am ridicat-o incet in brate asezand-o pe patul inalt. Chipul ei era terifiat inca, dar dulceata din ochii ei ii dojenea orice negura spirituala. Si-a pus mana calda pe chipul meu parca de var si mi-a spus cu o vace fara pic de vlaga…

- Va multumesc mult ca m-ati ajutat! Dar acum trebuie sa plec, parintii mei trebuie sa fie foarte ingrijorati.

- Ii poti suna sa le spui ca esti la o colega si vei mai sta putin, macar cat vei manca ceva.

- Dar nu este nevoie, am sa mananc acasa.

- Da? Si ce le vei spune parintilor? Ca nu ai mancat de ieri pe zi si ca te-ai ranit in somn?

- Aveti dreptate. Imi cer iertare ca sunt nepoliticoasa. Dupa tot ce ati facut pentru mine, nu este frumos sa va refuz si mai ales dupa ce v-ati chinuit probabil sa faceti micul dejun. Si plus de asta la cat de bine miroase, nu stiu daca as fi avut curaj sa plec.

- Bun, deci am stabiliti. Vei face un dus pana termin eu, ti-am pus pe fotoliu un rand de haine, sper sa fie numarul potrivit, iar apoi vei cobora la masa. Dupa micul dejun te duc eu acasa.

- Multumesc frumos! Am sa cobor de indata.
La auzul cuvintelor ei am parasit camera si am coborat in bucataria de acum foarte luminata rasarit. Un pahar de cacao cu lapte fierbinte si cateva feliute de cereale cu dulceata de mure, aveau sa o animeze putin, inainte de a se intalni cu parintii sai. Iesind de la dus, s-a imbrac si a coborat la masa.

- Esti bine? Am intrebat eu calm sa nu o sperii.

- Da, acum sunt mult mai bine, iar acesta cacao cu lapte este minunata. Va multumesc mult de tot.

- Nu ai pentru ce, ma bucur mult ca te simti mai bine.
Dupa micul dejun, am iesit amandoi din casa si ne-am indreptat catre parcul unde ne intalnisem. Ma rugase sa o las acolo, de unde va lua un autobuz spre casa ei. Nu aveam sa o contrazic, ea stia mai bine ce trebuie sa faca. Ajunsi in parc, aceasta mi-a multumit iarasi si mi-a dat un sarut pe obraj. Pielea rece o speriat-o usor dar nu a avut curajul sa ma intrebe nimic. Se indeparta de mine si in cateva secunde a disparut din spectrul meu vizual.
Eu am ramas iarasi singur, eu si natura, eu cu mine insumi, nici macar Lhuan nu isi mai facuse aparitia. Poate ca intelese-se esenta sentimentelor mele dupa ceea ce ii povestisem.
Dupa toate acestea m-am gasit nevoit sa ma intorc acasa si sa ma dorm putin caci cu o seara inainte am vecheat acea fiinta firava si ranita.

Edit 11:55 AM, 30.07.2009
Probabil va veni mai tarziu partea mai siropoasa.. :P