13-07-2009, 04:04 PM
Capitolul 2
William se uita la mine si zambeste in acelasi timp. Nu mi-am dat seama de ce putea zambi. Dupa o scurta pauza de tacere, el imi spune:
-Ti se pare ca viata nu mai are nici un rost? Ca totul ti se pare sters? Mancarea pe care o manaci nu iti poate potoli foamea pe care o ai? Totul din jurul tau ti se pare mai viu si mai frumos decat inainte?
Am ramas uimita. Nu mai aveam cuvinte. Tot ce a spus el era tot ce simteam eu. Simteam cum lumea se schimba, cum eu ma schimb. Tot ce stiam eu despre lume, despre oameni, despre totul, se schimbase. Acum priveam lucrurile altfel.
-De unde stiu? Simplu. Spuse el foarte bland, dar in acelasi timp foarte rece.
Nu mai stiam ce sa zic. Singurele cuvinte ce mi-au iesit din gura au fost:
-Ce sunt eu?
-Tu? Tu esti un vampir, datorita mie. Ti-am dat posibilitatea sa alegi ce vrei.
-Dar nu am ales. Spun eu putin speriata.
-Ba da. In noaptea aceea, cand te-ai sinucis….
Nici nu termina bine sa isi termine ideea, ca eu am raspuns taios:
-Dar nu m-am sinucis. Niciodata nu m-as sinucide.
-Nu? Atunci, Hannah, de unde ai taietura aia, de la incheietura mainii?
Ma uit sfioasa la mana mea si vad acea taietura adanca. Era adevarat. M-am sinucis. Dar cum? Cand? Mai traiam? Nici eu nu m-ai stiam acest lucru. Totul parea un vis. Nimic nu parea real.
-Deci, sunt un vampir? Spun eu speriata.
-Da, draga mea.
Totul mi se parea confuz. Numai stiam ce sunt eu. Totul s-a intamplat atat de repede.
-Mi-e foame. Spun eu putin rusinata.
-Si ce m-ai astepti? Uite, vine cineva! Spune el, in timp ce se ascunde.
Nu stiam ce sa fac. Nu stiam cum sa imi potolesc foamea.
O femeie, inalta si blonda se plimba linistita pe strada. Ma indrept spre ea si dintr-o data incep sa plang.
Ea se indreapta spre mine si imi zice bland:
-Te-ai ratacit, copila?
-Da. Spun eu printre lacrimi.
Ea ma ia in brate si incearca sa ma linisteasca. O imbratisez si eu si dau de gatul ei alb si delicat. Imi apropi buzele, usor, de gatul ei. Acum stiam ce sa fac.
O musc puternic de gat si simt cum sangele tasneste din corpul ei. Aud cum tipa. Un strigat de ajutor, de frica. Nu bag in seama tipatul si continui sa sorb sangele. Sange. Atat de….delicios.
Simt cum inima ii bate cu putere, cum se zbate, cum vrea sa pompezele sangele pe care il absorb cu lacomie. Inima se opreste, iar eu la fel. A murit. Am omorat un om. Niciodata nu credeam ca voi face asa ceva. Dar nu mi-a parut rau pentru ea. Mi s-a parut ceva normal si natural. Ca si cum un leu omoara o zebra pentru as satisface foamea.
Ma ridic de pe trotuarul rece si plin de sange, acum, si ma uit in jur. Il vad pe William zamind.
-Bravo! Spuse el mandru.
-Mai vreau! Spun eu nesatula.
-Succes in continuare! Si nu uita: nu bea sange din corpul unui mort! Spuse el serios.
-Unde pleci? Spun eu oarecum trista.
-Trebuie sa plec! Mai putin si rasare soarele! Soarele ne topeste!
-Dar eu? Eu de ce nu m-am topit, atunci, in ziua aceea?
-Tu ai avut noroc. Tu poti rezista pe timpul zilei. Ai devenit vampir chiar cand soarele rasarea. Esti speciala! Spuse el, dupa care disparu.
Din ochi imi cadeau lacrimi. Ma simteam cu adevarat bine dupa tot ce s-a intamplat in viata mea. Stiam ca nu mai sunt cea dinainte. Acum stiam cine eram, ce eram. "Speciala" acest cuvant mi-a umplut sufletul de bucurie. In sfarsit nu mai eram considerata o ciudata.
http://i254.photobucket.com/albums/hh106...ommale.png: William
http://i340.photobucket.com/albums/o345/...e_girl.jpg : Hannah
William se uita la mine si zambeste in acelasi timp. Nu mi-am dat seama de ce putea zambi. Dupa o scurta pauza de tacere, el imi spune:
-Ti se pare ca viata nu mai are nici un rost? Ca totul ti se pare sters? Mancarea pe care o manaci nu iti poate potoli foamea pe care o ai? Totul din jurul tau ti se pare mai viu si mai frumos decat inainte?
Am ramas uimita. Nu mai aveam cuvinte. Tot ce a spus el era tot ce simteam eu. Simteam cum lumea se schimba, cum eu ma schimb. Tot ce stiam eu despre lume, despre oameni, despre totul, se schimbase. Acum priveam lucrurile altfel.
-De unde stiu? Simplu. Spuse el foarte bland, dar in acelasi timp foarte rece.
Nu mai stiam ce sa zic. Singurele cuvinte ce mi-au iesit din gura au fost:
-Ce sunt eu?
-Tu? Tu esti un vampir, datorita mie. Ti-am dat posibilitatea sa alegi ce vrei.
-Dar nu am ales. Spun eu putin speriata.
-Ba da. In noaptea aceea, cand te-ai sinucis….
Nici nu termina bine sa isi termine ideea, ca eu am raspuns taios:
-Dar nu m-am sinucis. Niciodata nu m-as sinucide.
-Nu? Atunci, Hannah, de unde ai taietura aia, de la incheietura mainii?
Ma uit sfioasa la mana mea si vad acea taietura adanca. Era adevarat. M-am sinucis. Dar cum? Cand? Mai traiam? Nici eu nu m-ai stiam acest lucru. Totul parea un vis. Nimic nu parea real.
-Deci, sunt un vampir? Spun eu speriata.
-Da, draga mea.
Totul mi se parea confuz. Numai stiam ce sunt eu. Totul s-a intamplat atat de repede.
-Mi-e foame. Spun eu putin rusinata.
-Si ce m-ai astepti? Uite, vine cineva! Spune el, in timp ce se ascunde.
Nu stiam ce sa fac. Nu stiam cum sa imi potolesc foamea.
O femeie, inalta si blonda se plimba linistita pe strada. Ma indrept spre ea si dintr-o data incep sa plang.
Ea se indreapta spre mine si imi zice bland:
-Te-ai ratacit, copila?
-Da. Spun eu printre lacrimi.
Ea ma ia in brate si incearca sa ma linisteasca. O imbratisez si eu si dau de gatul ei alb si delicat. Imi apropi buzele, usor, de gatul ei. Acum stiam ce sa fac.
O musc puternic de gat si simt cum sangele tasneste din corpul ei. Aud cum tipa. Un strigat de ajutor, de frica. Nu bag in seama tipatul si continui sa sorb sangele. Sange. Atat de….delicios.
Simt cum inima ii bate cu putere, cum se zbate, cum vrea sa pompezele sangele pe care il absorb cu lacomie. Inima se opreste, iar eu la fel. A murit. Am omorat un om. Niciodata nu credeam ca voi face asa ceva. Dar nu mi-a parut rau pentru ea. Mi s-a parut ceva normal si natural. Ca si cum un leu omoara o zebra pentru as satisface foamea.
Ma ridic de pe trotuarul rece si plin de sange, acum, si ma uit in jur. Il vad pe William zamind.
-Bravo! Spuse el mandru.
-Mai vreau! Spun eu nesatula.
-Succes in continuare! Si nu uita: nu bea sange din corpul unui mort! Spuse el serios.
-Unde pleci? Spun eu oarecum trista.
-Trebuie sa plec! Mai putin si rasare soarele! Soarele ne topeste!
-Dar eu? Eu de ce nu m-am topit, atunci, in ziua aceea?
-Tu ai avut noroc. Tu poti rezista pe timpul zilei. Ai devenit vampir chiar cand soarele rasarea. Esti speciala! Spuse el, dupa care disparu.
Din ochi imi cadeau lacrimi. Ma simteam cu adevarat bine dupa tot ce s-a intamplat in viata mea. Stiam ca nu mai sunt cea dinainte. Acum stiam cine eram, ce eram. "Speciala" acest cuvant mi-a umplut sufletul de bucurie. In sfarsit nu mai eram considerata o ciudata.
http://i254.photobucket.com/albums/hh106...ommale.png: William
http://i340.photobucket.com/albums/o345/...e_girl.jpg : Hannah