Duetul Crepusculului

[Zyspar]

Capitolul 2

Casa ce tocmai o cumparasem era destul de primitoare, ma simteam confortabil si destul de linistit, mai ales cand am vazut ca era o camera destinata lecturii. Miile de carti erau expuse pe 3 dintre cei 4 pereti ai camerei, ce imi ofereau o satisfactie inimaginabila. Acum stiam unde urma sa imi petrec urmatoarele luni din viata. In aceste carti, se gaseau amanunte despre lumea in care tocmai intrasem si citindu-le, aveam posibilitatea unei acomodari mai bune si mai ales, a unei socializari mai rapide si mai satisfactoare.
Camera pentru odihna, era imbracata intr-o culoare ca cea a apusului de soare pe care il vazusem cu o seara inainte la hotel, culoarea se contopise in mod uniform cu porii peretilor. Tavanul era alb iar diametral opusa acestuia, podeaua, era acoperita cu un material din lemn, de un portocaliu ceva mai deschis decat peretii. Lenjeria ce-mi imbraca patul spatios si inalt, era alba si matasoasa. In fata patului, ce era asezat paralel cu geamul, se gaseau o masuta cu 3 picioare de o culoare foarte inchisa si doua fotolii albe. In partea opusa patului, era biblioteca in care se gasea un televizor plus alte obiecte ce il acompaniau. Dupa ce mi-am asezat hainele din bagaj in locul lor de pastrare, am coborat in bucatarie. Bineinteles ca nu era nimic in acele dulapuri, era totul nou si gol. Am hotarat sa trec peste masa, eram totusi obijnuit sa mananc destul de putin, cei ca noi, mananca extrem de rar mai ales in comparatie cu oamenii. Asa ca nu ar fi putut sa fie ceva foarte rau daca treceam peste o masa.
Am decis atunci, sa merg in camera de lectura, trebuia neaparat sa aflu cat mai multe despre acest taram, obiceiuri, cuvinte, expresii, cum sa vorbesc si mai ales cum sa ma descurc cu oamenii din jurul meu.
Dupa cum am spus, acesta camera avea sa fie refugiul meu, oaza mea de intelepciune si cultura cu care aveam sa ma delectez in cele 10 luni in care nu aveam sa ies din casa, decat pana la alimentara si inapoi.
Dupa aceasta perioada ma simteam mult mai bine, percepeam mult mai degajat mediul inconjurator si ma simteam din ce in ce mai integrat in acesta lume. Am invatat din cartile de comunicare si filozofie, cum sa interactionez cu oamenii si cum sa le raspund avand in vedere starea lor sufleteasca din acel moment, din cartile de psihologie si psihiatrie am reusit sa inteleg comportamentul si mintea umana. Toate acele scrieri din sala mea de lectura, au fost drumul meu spre adaptare si o acceptare mai usoara a pedepsei ce o aveam de savarsit.
*
Ziua de 23 iunie avea sa fie inceputul meu, in calitate de om, in aceasta lume. Parea a fi o zi frumoasa, steaua ce incalzea Pamantul , stralucea puternic aruncandu-si exploziile solare tot mai aproape, creand o caldura sufocanta. Insa, acest soare, aici pe pamant, avea un inamic, atmosfera, aceea ce ii oprea izbucnirile violente si deasemenea i le calma cu o adiere a curentilor creati. O asa zi nu se putea vedea sau percepe, intr-un fel anume, din lumea caruia ii apartinu-se-m pana de curand.Aici oamenii ieseau in acea caldura, le placea si o savurau in spatiile special amenajate, in parcuri sau pe malurile marilor si oaceanelor. Am decis atunci ca as vrea sa inspectez acest tinut de pe o bancuta dintr-un parc. Am ales una care parea a rezista mai mult la soare, datorita umbrii foarte dese creata de abundenta copacilor. Trageam in piept acel aer proaspat ce numai in astfel de locuri il puteai simti, cand deodata sufletul mi se umplu de spaima.

- Sti ca acesti oameni flamanzi de energie nu sunt altceva decat resturile noastre? Se auzi vocea comica si badjocoritoare din launtrul meu.

- Sunt, deaseamenea sunt si inceputurile noastre, pramatie badjocoritoare ce esti.

- Vai de ce esti asa rau cu mine, sti doar ca eu sunt tu iar tu trebuie sa te iubesti draga mea simfonie de spini.

- Vai multumesc de amabilitatea diagnosticarii Mariei tale. Partea inca rationala din mine ataca acest comic ce voia sa ma traga in declinul inevitabil omului.

- Nu fi trist dragul meu om, odata si odata vei muri.. si vei uita… totul este atat de simplu pe pamant… vocea lui infiorator de comica imi agita tot calmul. Daca asta ai dorit, acum de ce te tot victimizezi? Ai vrut sa fi om si sa renunti la eternitate.

- Sti foarte bine ca am fost nevoit. Vocea mea trista imi trada orice fel de multumire catre ceea ce devenisem.

- Stiu foarte bine ca ai renuntat de buna voie… pentru un alt “om”… cum ziceai ca se numeste?

- Ce vrei tu defapt pramatie?

- Sa vedem… Esti un egoist. Te-ai gandit ca tu, cel calm, rational, iubit, cult, ar trebui sa incerci ceva nou.. in cazul asta.. sa devii om. Cretinule, la mine nu te-ai gandit?

- M-am gandit la mine! Iar asta te include si pe tine creatura netrebnica. Imi amarai mereu viata … sti de ce am facut-o? Ca sa nu fiu nevoit sa traiesc cu tine o eternitate. Asa, macar traiesc doar cativa ani… mi se pare destul de rezonabil, nu crezi?

- O da, baiat destept, erai constient ca eu sunt cosmarul tau, intelept din partea ta. Deci sa inteleg ca nu ai facut-o pentru ea?

- Cat de idiot poti fi Lhuar?

- Cat poti fi si tu!

- Adevarat. Deci esti atat de slab incat nici macar nu pot accesa sentimentele mele, gandurile ascunse… am ras in sinea mea stiind ca am lovit un punct slab al personalitatii scandaloase.

- Cum zici tu Neithis . Doar ca am decis ceva… eu am sa “plec”.

- Zau? M-ai facut curios.

- Pai daca tu ai renuntat la eternitate ca sa scapi practic si de mine, inseamna ca mie mi-ai facut un mare rau, asa ca este timpul sa ma razbun… daca tu ai venit aici din cauza mea, eu atunci voi pleca, iar decizia ta de a renunta, este in van… ti-ai distrus viata degeaba.

- Cine a zis ca mi-am distrus-o, Lhuar?

- Vrei sa spui ca iti place aici?

- Incepe!

- Esti un cretin Neithis ! Renunti la tot ce ai avut, eternitate, putere, cultura, frumusete inimaginabila, ca sa ce? Sa plangi in lumea acesta imperfecta?

- De aici ne tragem cu totii dragule! Ai uitat? Am crezut ca parintii ne-au explicat si ca noi defapt suntem doar o evolutie a omului, o mutatie genetica sau o dezvoltare fortata. Dar tot oameni suntem, dragul meu cult!

- Stra-stra-stra-stra-stra-strabunicii nostri au fost oameni… noi nu mai avem nici macar un strop din identitatea lor defecta.

- Ma faci sa rad! Zau acum Lhuar, chiar crezi ca poti scapa de genezele tale? Mele? Noastre? In sfarsit rad si eu dupa multa vreme.

- Tu chiar nu gandesti? Parca erai cel destept, cel de rationa intotdeauna… acum faci numai lucruri prostesti. Eu vreau inapoi nemurirea. Se planse cosmarul din sufletul meu.

- Drum bun colega.

- Merci frumos, foarte scump din partea ta sa fi asa politicos Neithis. Acesta ranji badjocoritor si aluneca incet pe calea ce o deschisesem in inima mea.

- Vrei sa sti, creatura anosta?

- Vreau, vreau sa inteleg de ce faci asta.

- Bun, atunci sa incepem.


Edit 10:20 AM, 30.07.2009