Destine ÃŽncruciÅŸate

[curcubeu fara culori]

vad ca au disparut postarile...dar asta nu ma descurajeaza....:P....le pun din nou cat ai clipi:P


Capitolul 2

De ce trebuia să i se întâmple ei asta? De ce acum? De ce atunci când suferi enorm trebuie să apară ceva care să-ţi provoace şi mai multă suferinţă, când ar trebui defapt să o aline? De ce EA? De ce EL?
Mii de întrebări fără răspuns îi treceau prin minte fetei în timp ce stătea nemişcată. I se părea că timpul îngheţase, odată cu el şi natura, numai mintei ei rămânând singura care nu păţise acest lucru.
Deschise ochii şi parcă timpul îşi reluă cursul normal. Auzea din nou foşnetul frunzelor şi câte o bufniţă care era la vânătoare. Nu ştia cât timp trecuse de când stătea aşa. I se păruse o eternitate.Poate că el plecase deja şi rămăsese singură în pădure plângând iar fără rost. Închise ochii şi îl putu auzi respirând. De ce nu plecase? Îşi dorise atât de mult să-l vadă şi totuşi de ce se temea acum să se întoarcă, să-l privească? De ce trebuia să sufere atât pentru el? De ce îl iubea atât de mult? Şi acum când îi putea vorbi, când putea să-l simtă lângă ea nu avea curajul să se mişte.
„Nu trebuie să vadă că sufăr. Dar ce spun? Deja am arătat cât sunt de slabă.” Măcar dacă s-ar fi putut ridica de acolo şi să fugă departe de el, deşi până acum fugise să-l găsească. Dar nu se putea mişca deloc. Parcă privirea lui o ţintuia acolo, neputând să se mişte. „Trebuie să mă ridic şi să-i înfrunt privirea” îşi spuse ea în timp ce reuşi să-şi ducă o mână la ochi şi să-şi şteargă lacrimile. După câteva încercări eşuate reuşi să se ridice, dar rămase cu spatele la el. Respiraţia îi era neregulată, de parcă ar fi făcut un efort extraordinar să se ridice. Ce se întâmpla cu ea?
„Bun...te-ai ridicat. Acum întoarce-te spre el.” Ce uşor era de spus. În cele din urmă făcu şi acest lucru. Inima îi bătea în piept ca o nebună în timp ce ea îşi ridica încet privirea, căutând-o pe a lui. Primul lucru pe care îl văzu era abdomenul lui bine lucrat şi deja simţea cum i se înmoaie genunchii. Dar trebuia să se stăpânească, pentru ca el să nu observe zbuciumul din sufletul şi mintea ei. După câteva secunde, care i se paruseră extrem de lungi, ajunse cu privirea la buzele lui. Ar fi vrut în momentul acela să sară la gâtul lui şi să-l sărute, sperând că şi el îi va răspunde la sărut. Dar nu putea rămâne cu privirea acolo. Ar fi dat de bănuit. Trebuia să-l privească în ochi acum. Dar de ce îi era aproape imposibil să facă asta?
Închise ochii şi când îi deschise îl privi direct în ochi. Simţea cum se topeşte sub privirea lui şi că se pierde într-un abis în ochii lui negrii. Dar era o senzaţie plăcută ce ar fi vrut să dureze o eternitate.
-Sasuke, murmură fata pentru ea, dar burnetul o auzi şi un zâmbet îi apăru în colţul gurii.
Fata observă asta şi îşi mută privirea. Simţea cum sângele i se urcă în obraji şi era sigură că se înroşise. Se comporta ca acum 5 ani. „Nu m-am maturizat deloc. Poate ar trebui să încep de-acum” Se concentră puţin şi îi răspunse pe un ton distant:
-Da, ai dreptate. A trecut ceva timp. Oare din ce cauză?
„Da...asta e.”zâmbi în sinea ei Sakura. Mascase perfect faptul că mai avea puţin şi leşina datorită prezenţei lui. Îşi făcu curaj şi îl privi din nou în ochi, de această dată mai sigură pe ea. Însă imediat ce-i întâlni privirea tot curajul de mai devreme dispăru. De ce se comporta aşa? Simţea din nou cum se pierde în ochii lui şi avea impresia că o hipnotizau, neputând să se mai trezească.
La un moment dat tresări. Îl văzu că începe să se apropie de ea aşa că se dădu câţiva paşi mai în spate. Dar el nu se opri aşa că fata repetă mişcarea, până când în spatele ei apăru un copac. Se lipi cu spatele de el în speranţa că va păstra distanţa dintre ei. Ştia că dacă ar fi vrut, ar fi ajuns într-o secundă la ea. Se simţea încolţită la fel cum o felină se joacă cu prada înainte de a ataca.
Inima începuse să-i bată din ce în ce mai tare şi simţea că mai avea puţin şi îi ieşea din piept. Nu mai putea respira normal şi simţea că are din ce în ce mai puţin aer. Când ajunse aproape de ea, fata incercă să tragă aer în aer,dar nu reuşi. Începu să vadă totul în ceaţă şi se prăbuşi pe pământ. Curând totul se întunecă şi leşină.
* * *
Încercă să-şi deschidă ochii, dar pleoapele erau parcă de plumb şi nu voiau să o asculte. Mai încercă o dată şi când deschise ochii totul era în ceaţă. Clipi de câteva ori şi imaginea începu să fie din ce în ce mai clară. Era tot în pădure. Încercă să se mişte, dar două braţe puternice o ţineau strâns. Întoarse capul şi îşi dădu seama că Sasuke era cel care o ţinea în braţe. Nu ştia cum să reacţioneze. O parte din ea ar fi vrut să rămână acolo în braţele lui până când s-ar fi trezit şi el, dar altă parte îi spunea să plece cât mai repede de acolo. Şi totuşi i se părea că totul este desprins dintr-un vis frumos. Nu avea cum să o ţină în braţe, nu el. Adică acum 5 ani o trata cu indiferenţă totală. Nu credea că e posibil să se schimbe atât. Sau era?
Ca să se convingă îşi ridică uşor o mână şi o îndreptă spre faţa lui. Voia să vadă dacă ceea ce se întâmplă este real sau doar un alt vis de-al ei. Când îi atinse faţa tresări. Nu era un vis. Şi dacă totul era real de ce îi venea să plângă dacă ar trebui să se bucure?
Băiatul se trezi când îi atinse faţa şi deschise ochii. Se uită în jos la adolescenta care stătea în braţele lui. Ea îl privea cu uimire şi spaimă în acelaşi timp, iar niste lacrimi începuseră să-i apară pe obraji. Era atât de firavă şi delicată cum stătea acolo încât nu ştia cum să reacţioneze. Înainte să realizeze îşi puse o mână peste a ei, iar faţa lui de apropie din ce în ce mai mult de a ei. O sărută apăsat pe buze şi fata începu să se zbată, încercând să-l împingă. El îi prinse mâinile de încheieturi şi i le imobiliză. Ea nu se lăsă şi începu să se mişte din nou. În cele din urmă băiatul se îndepărtă de buzele ei şi îi dădu drumul la mâini. Dar a facut o greşeală şi Sakura a profitat de ea. Imediat îi trase o palmă zdravănă peste obraz, se ridică şi începu să fugă.
Voia să fie departe de el. Avea impresia că dinstanţa dintre ei era din ce în ce mai mică, chiar dacă se îndepărta de el. Chiar dacă ar fi fost la un capăt al lumii şi el la celălalt i se părea că este prea aproape de el. Nu îl putea ierta pentru ce făcuse. Profitase de ea şi nu avea de gând să îl ierte vreodată. La un moment dat se opri, sări pe creanga copacului de lângă ea şi rămase acolo. Auzi un foşnet în dreapta ei şi îşi dădu seama că o urmărea. Începu să fugă din nou, sărind de pe o creangă pe alta, dar el nu se lasă şi o urmări în continuare. Ea începu să mărească viteza, încercând din nou să scape de el. După o cursă lungă se opri. Se rezemă de trunchiul copacului în timp ce încerca să-şi tragă sufletul. Făcuse un efort în plus pentru a scăpa de el şi spera că reuşise.
Închise ochii. Încercă să savureze sărutul acela. Îşi trecu un deget peste buzele care încă ardeau de dorinţă. Nu mai simţise aşa ceva până atunci. Mii de fiori îi străbătuseră corpul şi se luptase cu greu să scape de el. Nu numai fizic ci şi cu pasiunea, dorinţa ei nebună şi atracţia dintre ei. Dacă nu ar fi scăpat atunci ar fi cedat şu nu s-ar mai fi putut opri. Atunci Sasuke ar fi crezut că este o femeie uşoară. Dar acum oare ce credea despre ea?
„Se pare că se lasă greu”, zâmbi băiatul în sinea lui în timp ce o căuta prin pădure. „Nu înţeleg de ce a reacţionat aşa. În ochii ei se putea citi dorinţa, iar gesturile o dădeau de gol. Şi totuşi când mi-a răspuns a mascat perfect totul.” Se opri puţin uitându-se de jur împrejur sperând să o găsească. Trebuia să vorbească cu ea şi să clarifice nişte lucruri. „Nu înţeleg nici de ce m-am comportat aşa . Parcă nu mai eram eu. Dar în preajma ei nu am cum să mă comport normal. Toată lumea mea este dată peste cap când mă priveşte în ochi. Un fior mă cuprinde. Nici în faţa unor adversari redutabili nu mă simt aşa lipsit de putere. La fel mă simţeam şi acum 5 ani. Atunci nu am dat importanţă acestui lucru, crezând că este doar imaginaţia mea. Oare chiar aşa era sau încercam să ma mint singur?” Începu să alerge din nou, negăsind-o nicăieri. „Cred că m-a tulburat de prima oară când am văzut-o. Am remarcat de atunci ceva diferit la ea faţă de celelalte fete. Nu era înfumurată şi am ştiut că era singura căreia îi păsa cu adevărat de mine. Pentru celelalte nu eram decât un trofeu de cucerit.”
La un moment dat se opri. O zări ceva mai departe de el stând rezemată de un copac. Nu ştia ce să facă. Să se ducă sau să o lase în pace? „ De ce mă comport aşa? Unde sunt hotărârea şi determinarea mea? Dar nu ma pot duce aşa la ea. După sărut am putut citi în ochii ei trădarea. Se simţea trădată şi folosită.” Îşi duse mâna la obraz unde primise palma. Încă îl ardea, dar îl durea mai mult faptul că ea îi trăsese palma. Ar fi primit cu bucurie moartea dacă în ochii ei nu ar mai apărut niciodată privirea aceea. Îi sfâşia inima, iar ea nu ştia asta.
În cele din urmă se îndreptă spre fată şi se opri în faţa ei, păstrând totuşi o oarecare distanţă. Fata tresări când îl văzu în faţa ei. Era iar cufundată în gânduri şi chiar o surprinse că o găsise aşa repede. Vru să plece din nou, dar el deschise gura:
-Stai, nu pleca, spuse el pe un tin stins ÅŸi aproape ÅŸoptit.
Inspiră adânc şi strânse din ochi pentru a-şi opri lacrimile ce voiau din nou să curgă. Nu trebuia să se lase influenţată de el. Nu acum.
-De ce aÅŸ face asta, Sauske? De ce aÅŸ face ce spui tu?
O linişte apăsătoare se aşternu. Băiatul nu ştia ce să spună aşa că îşi mută privirea, gândindu-se la ce ar putea răspunde. Dar nimic nu-i venea în minte. Avea dreptate. Cine este el să-i spună ce să facă?
Se ura pentru ce spusese. După atât de mult timp era cu băiatul pe care îl iubea mai mult decât orice şi tot ceea ce făcea era să îl îndepărteze de ea. Ar fi vrut să se întoarcă spre el, să-l privească în ochi şi să-i spună că totul a fost o glumă, o prostie din partea ei, dar nu putea. Trebuia să meargă până la capăt acum că începuse aşa.
-Când te-am rugat, te-am implorat să nu pleci din sat, tu m-ai ascultat? Normal că nu. Singurele cuvinte pe care le-ai rostit au fost decât “Mulţumesc, Sakura”.
Se întoarse în sfârşit cu faţa spre el. Lacrimile îi curgeau din nou pe obraji, dar nu-i păsa. Trebuia să o vadă aşa cum era, nu cineva ce ar pretinde că ar fi. Trebuia să clarifice totul o dată pentru totdeauna, indiferent de ce se va întâmpla după.
-Nu te-ai gândit la sentimetele mele, la cât am suferit şi cât am plâns? Se pare că nu. Tot ceea ce îţi doreai era răzbunare. Tu erai universul meu, Sasuke. Când ai plecat eu...,începu să plângă şi mai tare şi nu mai putu continua ceea ce voia să spună.
-Îmi pare rău, Sakura, spuse el pe acelaşi ton rece şi distant.
-Îţi pare rău, nu? Doar atât poţi să spui? începu să ţipe fata. Deci eu nu am reprezentat şi nu reprezint nimic pentru tine. Sunt numai Sakura Haruno, fosta colegă din Echipa 7, fraiera care te iubeşte, deşi nu meriţi aşa ceva din partea nimănui.
Băiatul o privi cum ridică tonul şi cum se enrvează, fără să schiţeze nimic pe chip. Dar când fata recunoscuse că încă îl mai iubeşte îşi încleştă pumnii, pentru a se controla. După ce Sakura termină ce avea de spus el îşi mută privirea în pământ fiind afectat de cuvintele ei. În sufletul lui era acum un amalgam de sentimente pe ca re nu credea că e capabil să le mai simtă, totul datorită ei.
Îl privi în ochi aşteptând o reacţie din partea lui, dar când îşi mutase privirea îşi dăduse seama că nu se va întâmpla aşa ceva.Oftă uşor gândindu-se că şi-a făcut iluzii deşarte.
-Voi pleca din ţară într-o săptămână şi nu mă voi întoarce înapoi niciodată.
-Poftim? Ce vrei să spui cu asta?
-Nu trebuie să-ţi dau explicaţii. Oricum degeaba mă veţi căuta, nu mă veţi găsi. Aşa că mai bine o lăsaţi baltă acum.
Sasuke dispăru într-un nor de fum lăsând în urmă numai durere şi regrete. Pe moment Sakura nu fău nimi, fiind prea şocată de ce auzise. După ce se dezmetici puţin începu să plângă din nou. La început c'teva suspine care în curând s-au transformat în lacrimi amare.
-TE URĂSC, SASUKE, MĂ AUZI? TE URĂSC. De ce mi se întâmplă mie toate astea?
Căzu iar în genunchi nemaiavând forţa necesară să se ţină pe picioare. Lacrimile îi curgeau pe obrajii fierbinţi, dar nu o mai deranja. Îşi promisese că este ultima oară când mai plânge pentru el. "Ce voi face acum când ştiu că nu te voi mai căuta? Scopul meu în viaţă a dispărut odată cu tine. Nu văd de ce aş mai trăi." Scoase un kunai şi îl îndreptă spre inimă. "Îmi pare rău că fac asta fără să-mi fi luat rămas bun de la ceilalţi. Adio Naruto. Îmi pare rău acum că nu am acceptat niciodată să ies cu tine. Poate tu m-ai fi putut ajuta să-l uit pe Sasuke, dar nu vom ştii niciodată. Adio Tsunade-sama. Regret că te voi dezamăgi Ştiu cât de multe aşteptai de la mine. Adio prieteni. Adio Konoha. Sper să nu mă uitaţi aşa uşor. Adio Sasuke. Sper să găseşti pe cineva care să te iubească la fel de mult ca mine şi să-i împărtăşeşti sentimentele. Regret că nu am fost eu aceea." Inspiră aânc şi privi spre kunai. Oare asta era soluţia? Se concentră câteva secunde, făcându-şi curaj. Îşi luă puţin avânt pentru a fi sigură că termină dintr-o lovitură. Închise ochii şi împinse kunai-ul spre inimă. O ultimă lacrimă se prelinse în timp ce arma se apropia din ce în ce mai mult de trupul fetei.

astept in continuare critici pt a ma putea perfectiona....see ya