06-07-2009, 10:24 PM
Capitolul paisprezece: In lumea uitarii
- Inca un pas si trag! am amenintat eu.
- Copilo, stai cuminte, nu face vreo prostie, ma ruga parca din priviri.
- Da-mi un motiv...da-mi un motiv sa traiesc, i-am spus mai mult tipand.
- Eu sunt motivul, mi-a raspuns zambindu-mi.
- Ma vei parasi, nu ma iubesti, esti un sarlatan, mereu ai fost. Adio!
- Nu! se auzi vocea lui, dar era prea tarziu.
- Si....stop! Perfect Gia, devii din ce in ce mai buna, felicitari, imi spuse Eniko, regizoarea filmului. Sa vina cascadorul, continua ea.
Gandurile mele nu imi erau la film, imi erau la Louis. Aveam cel putin cinci saptamani de cand nu il mai vazusem. Nu l-am gasit nicaieri. Simteam cum innebunesc. Il sunam pe Matt zilnic, dar mereu imi spunea ca nu avea nicio veste de la Louis, pana in ziua in care el m-a sunat pe mine.
- Buna Matt, ai aflat ceva?
- Da...Gia, nu stiu cum sa-ti spun...Louis s-a intors acasa.
M-am simtit usurata, in final se intoarse.
- Gia, a continuat Matt, Louis s-a intors, dar nu mai traieste.
Initial nu am realizat ce imi spuse, eram in soc, apoi am auzit-o pe Eniko strigandu-ma. Am scapat telefonul si am inceput sa alerg. Cu greu am reusit sa ies de pe platourile de filmat, dar cand am ajuns in strada nu am observat semaforul...sau nu am vrut sa il observ. Am trecut pur si simplu, apoi nu mai stiu nimic. M-am trezit la spital cu Aylin langa mine, care ma privea ca pe o masina straina. Nu m-a imbratisat din cauza ranilor pe care le aveam, dar in ochii ei vedeam lacrimi. Mi-am adus aminte de telefonul care ma aduse aici. Ochii au inceput sa-mi lacrimeze, iar mintea, mi s-a oprit. Nu am mai gandit nimic, eram in soc. Aylin s-a chinuit sa ma faca sa revin dar cand o priveam nu imi mai aminteam cine este. Nu imi mai aminteam nimic, niciun fel de durere. Nu mai stiam cine fusese langa mine ultimele luni si pe cine cunoscusem in acest timp. Dupa cateva saptamani de internare, Aylin era din ce in ce mai ingrijorata. Pe langa faptul ca nu mancam nimic, nu vorbeam si nu intelegeam nimic, tot ce faceam era sa plang de durere, dar lacrimile-mi erau in suflet.
____________________
Aylin
____________________
Pe langa faptul ca nu imi vorbea, starea ei fizica dar si psihica ma ingrijora. In ziare erau pagini intregi despre Gia, fiecare avand povestea lui, cum ca Gia ar fi sarit in fata masini si alte tampenii. Nu o credeam in stare de asa ceva. Da, mai mult ca sigura ca fusese un accident. Gia era indragostita, nu a fost atenta. Da asta era. In alte ziare erau informatii cum ca era stresata la locul de munca si lua pastile in exces, ceea ce ii afectase o parte a creierului, astfel rezultand aceasta stare a ei. Toate acestea erau barfe si inventii pentru a vinde porcariile alea. O cunosteam prea bine ca sa fie in stare de asa ceva. Si mai era ceva....tipul acela, Louis, niciodata nu mi-a placut, mereu era atat de...atent cu ea, atent intr-un sens rau, oricum ceva nu imi placea la el, si totusi, unde era acum, de ce nu era langa ea in acest moment?
- Gia, pisi, hai revino-ti.
Aceste cuvinte i le-am spus saptamani intregi. Chiar si Cedryc era ingrijorat pentru ea. Saracuta, nici nu verau sa imi inchipui cat suferise, dar se pare ca nu isi mai revenea, asa ca am facut cel mai greu lucru din viata mea, pe care il regret: am internat-o la un azil. Doctorii mi-au spus ca avea un soc datorat accidentului, si ca isi va reveni cu timpul, poate o zi, poate o luna, poate cativa ani, sau...niciodata. Am stat cu ea in prima zi, dar nu ma baga in seama. Asistenta ei, Felicia, era o doamna foarte draguta care se ocupa cu astfel de persoane, care suferisera socuri emotionale. Am continuat sa o vizitez in fiecare saptamana, dar nu parea sa i se amelioreze starea. Nu avea niciun semn din urma accidentului, dar ii ramasera cicatricile de la zgarieturile catelului, de pe mana stanga. Ce mi se parea ciudat era faptul ca erau foarte vizibile chiar si dupa atata timp. La un singur lucru reactiona; cand Felicia incerca sa-i scoata inelul cu diamante Giei ii apareau lacrimi in ochi si il privea foarte insistent, defapt mai tot timpul privea inelul, mai ales in razele soarelui.
____________________
Gia
____________________
De ce nu ma lasau singura? Asta e tot ce vroiam. Imi era frig, dar nu ma puteam incalzi. Era intuneric, iar eu vroiam sa vad lumina. Cineva ma striga, ii vedeam doar corpul dar niciodata chipul. In spatele lui mai erau cateva persoane...nu stiu cate, dar doua erau femei. Ii vedeam doar uneia chipul, celei brunete. Avea ochii frumosi si aurii, iar corpul era perfect, ca al unei zeite. Pielea ii era alba, dar imi intindea mana si imi zambea. Ma trezeam mereu si imi aminteam chipul ei candid. O doamna cu parul blond si ochi albastri, imbracata in alb, ma lua de mana mereu si ma ducea in diferite locuri. Cel mai mult imi placea cand ma ducea in locul verde cu miros frumos.
- Gia, eu sunt Felicia, iti amintesti?
Imi punea intrebarea asta mereu, dar nu stiam cine este.
- Vad ca iti place aici. Gradina azilului este superba in acest anotimp.
Vorbea mult si ma enerva. "Taci!" ii ziceam in minte. Ma enerva ca imi urmarea fiecare pas. In fiecare zi imi schimba florile din camera, pana intr-o zi in care a venit o alta femeie la mine cu niste flori mov.
- Gia, sunt Aylin. Am venit sa vad cum te mai simti, ti-am adus orhidei.
Am incercat sa pronunt cuvantul, dar nu am reusit. Seara, priveam pe geam luna rotunda, iar ziua admiram florile. In fiecare zi doamna blonda imi aducea aceleasi flori pe care mi le aduse si cea care venea la mine, cred ca observase ca imi plac. Zilele treceau iar eu ma plimbam pe holuri. Vedeam atatea femei imbracate la fel ca mine. Multe dintre ele se leganau in pat dintr-o parte in alta, iar altele vorbeau intre ele. Imi puneau si mie intrebari, dar nu le raspundeam.
- Si pe tine te-au crezut nebuna? Eu si Matilde suntem aici de cincisprezece ani si nimeni nu ne-a vizitat vreodata. Intelegi ce zic nu?
- Haide Lourenne, las-o in pace pe fetita, spuse alta doamna in haina alba. Haide sa-i dam Matildei pastilele.
Batrana tinea in mana o papusa cu parul roscat, aceea era Matilde, singura ei prietena. In acel loc eu nu aveam prieteni, asa ca intr-o zi am desenat pe o hartie un cerc, apoi am continuat facand o papusa. Am scris sub ea cateva caractere, sau mai bine zis linii. In mintea mea, pe ea o chema Liz. Imi placea de Liz, imi zambea mereu, iar seara urmarea impreuna apusul. Intr-una dintre seri luna nu mai avea culoarea alba ca a peretilor, ci mai degraba un portocaliu spre rosu ca parul lui Matilde. Era fantastica, dar aveam impresia ca o mai vazusem undeva. In acea noapte cineva m-a vizitat, un barbat brunet cu ochii verzi. Numele lui era Matt. Pe chipul lui se citea teama.
- Imi pare rau, imi spuse el printre suspine, imi pare rau ca te-am anuntat, daca nu eram eu nici tu nu erai aici. Gia, iarta-ma, te rog. E vina lui Louis, el mi-a zis sa-ti spun asta, a zis ca iti este mai bine fara el. Te rog, iarta-ma.
Plangea cand imi spunea acestea, dar nu intelegeam nimic din ce imi spunea. Seara a mai continuat spunandu-mi ca ocupatia pe care o aveam ma facea nu ma mai gandesc la cel de care imi tot zicea...nu i-am retinut numele. Mi-a mai spus ca acesta nu avea cuarjul sa dea ochii cu mine, ii era prea frica dupa ce facuse. Nu intelegeam chiar nimic din ce abera, asa ca m-am culcat, in timp ce el inca era in camera. A doua zi am avut alt musafir, o doamna pe nume Rossemarie. A fost prima data cand am vorbit, spunand un singur lucru. Am incercat sa-i pronunt numele, dar nu am reusit sa spun decat "Ross". Felicia, ii invatasem numele, aplauda dintr-o parte a camerei spunand ceva de un progres. Ross imi aduse cateva haine si vroia sa ma ia acasa. Nu stiam ce inseamna "acasa" asa ca am inceput sa plang. Zilele urmatoare a mai venit odata barbatul acela, cu inca cineva, presupun ca erau rude. Timpul trecea iar eu aveam din ce in ce mai multi vizitatori, pana in momentul in care a venit si unul blond. Imi aminteam de el. Imi aparea in vis. In camera mea erau acum cinci persoane. Patru barbati si Ross. Am inchis ochii o secunda, si am realizat ca toti imi apareau in vis. M-am dus catre ei, si le-am schimbat pozitiile in care stateau, astfel am putut distinge ca erau aceleasi siluete din visul meu, dar mai lipsea bruneta care imi intindea mana si inca unul care statea langa mine. Am incercat sa o desenez pe bruneta pe o foaie, iar blondul a exclamat:
- Rosalie!
Da, asta era ce vroiam. Numele acesta mi-l aminteam. Vroiam sa o vad pe bruneta, vroiam sa o vad pe Rosalie.
- Inca un pas si trag! am amenintat eu.
- Copilo, stai cuminte, nu face vreo prostie, ma ruga parca din priviri.
- Da-mi un motiv...da-mi un motiv sa traiesc, i-am spus mai mult tipand.
- Eu sunt motivul, mi-a raspuns zambindu-mi.
- Ma vei parasi, nu ma iubesti, esti un sarlatan, mereu ai fost. Adio!
- Nu! se auzi vocea lui, dar era prea tarziu.
- Si....stop! Perfect Gia, devii din ce in ce mai buna, felicitari, imi spuse Eniko, regizoarea filmului. Sa vina cascadorul, continua ea.
Gandurile mele nu imi erau la film, imi erau la Louis. Aveam cel putin cinci saptamani de cand nu il mai vazusem. Nu l-am gasit nicaieri. Simteam cum innebunesc. Il sunam pe Matt zilnic, dar mereu imi spunea ca nu avea nicio veste de la Louis, pana in ziua in care el m-a sunat pe mine.
- Buna Matt, ai aflat ceva?
- Da...Gia, nu stiu cum sa-ti spun...Louis s-a intors acasa.
M-am simtit usurata, in final se intoarse.
- Gia, a continuat Matt, Louis s-a intors, dar nu mai traieste.
Initial nu am realizat ce imi spuse, eram in soc, apoi am auzit-o pe Eniko strigandu-ma. Am scapat telefonul si am inceput sa alerg. Cu greu am reusit sa ies de pe platourile de filmat, dar cand am ajuns in strada nu am observat semaforul...sau nu am vrut sa il observ. Am trecut pur si simplu, apoi nu mai stiu nimic. M-am trezit la spital cu Aylin langa mine, care ma privea ca pe o masina straina. Nu m-a imbratisat din cauza ranilor pe care le aveam, dar in ochii ei vedeam lacrimi. Mi-am adus aminte de telefonul care ma aduse aici. Ochii au inceput sa-mi lacrimeze, iar mintea, mi s-a oprit. Nu am mai gandit nimic, eram in soc. Aylin s-a chinuit sa ma faca sa revin dar cand o priveam nu imi mai aminteam cine este. Nu imi mai aminteam nimic, niciun fel de durere. Nu mai stiam cine fusese langa mine ultimele luni si pe cine cunoscusem in acest timp. Dupa cateva saptamani de internare, Aylin era din ce in ce mai ingrijorata. Pe langa faptul ca nu mancam nimic, nu vorbeam si nu intelegeam nimic, tot ce faceam era sa plang de durere, dar lacrimile-mi erau in suflet.
____________________
Aylin
____________________
Pe langa faptul ca nu imi vorbea, starea ei fizica dar si psihica ma ingrijora. In ziare erau pagini intregi despre Gia, fiecare avand povestea lui, cum ca Gia ar fi sarit in fata masini si alte tampenii. Nu o credeam in stare de asa ceva. Da, mai mult ca sigura ca fusese un accident. Gia era indragostita, nu a fost atenta. Da asta era. In alte ziare erau informatii cum ca era stresata la locul de munca si lua pastile in exces, ceea ce ii afectase o parte a creierului, astfel rezultand aceasta stare a ei. Toate acestea erau barfe si inventii pentru a vinde porcariile alea. O cunosteam prea bine ca sa fie in stare de asa ceva. Si mai era ceva....tipul acela, Louis, niciodata nu mi-a placut, mereu era atat de...atent cu ea, atent intr-un sens rau, oricum ceva nu imi placea la el, si totusi, unde era acum, de ce nu era langa ea in acest moment?
- Gia, pisi, hai revino-ti.
Aceste cuvinte i le-am spus saptamani intregi. Chiar si Cedryc era ingrijorat pentru ea. Saracuta, nici nu verau sa imi inchipui cat suferise, dar se pare ca nu isi mai revenea, asa ca am facut cel mai greu lucru din viata mea, pe care il regret: am internat-o la un azil. Doctorii mi-au spus ca avea un soc datorat accidentului, si ca isi va reveni cu timpul, poate o zi, poate o luna, poate cativa ani, sau...niciodata. Am stat cu ea in prima zi, dar nu ma baga in seama. Asistenta ei, Felicia, era o doamna foarte draguta care se ocupa cu astfel de persoane, care suferisera socuri emotionale. Am continuat sa o vizitez in fiecare saptamana, dar nu parea sa i se amelioreze starea. Nu avea niciun semn din urma accidentului, dar ii ramasera cicatricile de la zgarieturile catelului, de pe mana stanga. Ce mi se parea ciudat era faptul ca erau foarte vizibile chiar si dupa atata timp. La un singur lucru reactiona; cand Felicia incerca sa-i scoata inelul cu diamante Giei ii apareau lacrimi in ochi si il privea foarte insistent, defapt mai tot timpul privea inelul, mai ales in razele soarelui.
____________________
Gia
____________________
De ce nu ma lasau singura? Asta e tot ce vroiam. Imi era frig, dar nu ma puteam incalzi. Era intuneric, iar eu vroiam sa vad lumina. Cineva ma striga, ii vedeam doar corpul dar niciodata chipul. In spatele lui mai erau cateva persoane...nu stiu cate, dar doua erau femei. Ii vedeam doar uneia chipul, celei brunete. Avea ochii frumosi si aurii, iar corpul era perfect, ca al unei zeite. Pielea ii era alba, dar imi intindea mana si imi zambea. Ma trezeam mereu si imi aminteam chipul ei candid. O doamna cu parul blond si ochi albastri, imbracata in alb, ma lua de mana mereu si ma ducea in diferite locuri. Cel mai mult imi placea cand ma ducea in locul verde cu miros frumos.
- Gia, eu sunt Felicia, iti amintesti?
Imi punea intrebarea asta mereu, dar nu stiam cine este.
- Vad ca iti place aici. Gradina azilului este superba in acest anotimp.
Vorbea mult si ma enerva. "Taci!" ii ziceam in minte. Ma enerva ca imi urmarea fiecare pas. In fiecare zi imi schimba florile din camera, pana intr-o zi in care a venit o alta femeie la mine cu niste flori mov.
- Gia, sunt Aylin. Am venit sa vad cum te mai simti, ti-am adus orhidei.
Am incercat sa pronunt cuvantul, dar nu am reusit. Seara, priveam pe geam luna rotunda, iar ziua admiram florile. In fiecare zi doamna blonda imi aducea aceleasi flori pe care mi le aduse si cea care venea la mine, cred ca observase ca imi plac. Zilele treceau iar eu ma plimbam pe holuri. Vedeam atatea femei imbracate la fel ca mine. Multe dintre ele se leganau in pat dintr-o parte in alta, iar altele vorbeau intre ele. Imi puneau si mie intrebari, dar nu le raspundeam.
- Si pe tine te-au crezut nebuna? Eu si Matilde suntem aici de cincisprezece ani si nimeni nu ne-a vizitat vreodata. Intelegi ce zic nu?
- Haide Lourenne, las-o in pace pe fetita, spuse alta doamna in haina alba. Haide sa-i dam Matildei pastilele.
Batrana tinea in mana o papusa cu parul roscat, aceea era Matilde, singura ei prietena. In acel loc eu nu aveam prieteni, asa ca intr-o zi am desenat pe o hartie un cerc, apoi am continuat facand o papusa. Am scris sub ea cateva caractere, sau mai bine zis linii. In mintea mea, pe ea o chema Liz. Imi placea de Liz, imi zambea mereu, iar seara urmarea impreuna apusul. Intr-una dintre seri luna nu mai avea culoarea alba ca a peretilor, ci mai degraba un portocaliu spre rosu ca parul lui Matilde. Era fantastica, dar aveam impresia ca o mai vazusem undeva. In acea noapte cineva m-a vizitat, un barbat brunet cu ochii verzi. Numele lui era Matt. Pe chipul lui se citea teama.
- Imi pare rau, imi spuse el printre suspine, imi pare rau ca te-am anuntat, daca nu eram eu nici tu nu erai aici. Gia, iarta-ma, te rog. E vina lui Louis, el mi-a zis sa-ti spun asta, a zis ca iti este mai bine fara el. Te rog, iarta-ma.
Plangea cand imi spunea acestea, dar nu intelegeam nimic din ce imi spunea. Seara a mai continuat spunandu-mi ca ocupatia pe care o aveam ma facea nu ma mai gandesc la cel de care imi tot zicea...nu i-am retinut numele. Mi-a mai spus ca acesta nu avea cuarjul sa dea ochii cu mine, ii era prea frica dupa ce facuse. Nu intelegeam chiar nimic din ce abera, asa ca m-am culcat, in timp ce el inca era in camera. A doua zi am avut alt musafir, o doamna pe nume Rossemarie. A fost prima data cand am vorbit, spunand un singur lucru. Am incercat sa-i pronunt numele, dar nu am reusit sa spun decat "Ross". Felicia, ii invatasem numele, aplauda dintr-o parte a camerei spunand ceva de un progres. Ross imi aduse cateva haine si vroia sa ma ia acasa. Nu stiam ce inseamna "acasa" asa ca am inceput sa plang. Zilele urmatoare a mai venit odata barbatul acela, cu inca cineva, presupun ca erau rude. Timpul trecea iar eu aveam din ce in ce mai multi vizitatori, pana in momentul in care a venit si unul blond. Imi aminteam de el. Imi aparea in vis. In camera mea erau acum cinci persoane. Patru barbati si Ross. Am inchis ochii o secunda, si am realizat ca toti imi apareau in vis. M-am dus catre ei, si le-am schimbat pozitiile in care stateau, astfel am putut distinge ca erau aceleasi siluete din visul meu, dar mai lipsea bruneta care imi intindea mana si inca unul care statea langa mine. Am incercat sa o desenez pe bruneta pe o foaie, iar blondul a exclamat:
- Rosalie!
Da, asta era ce vroiam. Numele acesta mi-l aminteam. Vroiam sa o vad pe bruneta, vroiam sa o vad pe Rosalie.