Simfonia iubirii ~Naruto~

[Linda]

Multumesc celor care au citit si-au comentat (desi comentariile su fost sterse ^_^" ). Fara alte introduceri:

Capitolul II:


Nu mi-am dat seama decat mult mai tarziu ca ceea ce se simteam in acel moment era iubire. Dar atunci cand in sfarsit mi-am dat seama, a fost prea tarziu ...
Ma uitam nedumerit la ea, neintelegand ce cauta acolo. Desi „masca” imi ascundea la perfectie sentimentele, lasand la iveala doar o indiferenta rece, pe dinauntru ma chinuia o intrebare ... sau mai bine zis doua: prima era: ce cauta ea acolo? Si a doua, cum de ajunsese la petrecerea asta? Din cate imi dadeam seama eu nu o cunosteam, nici macar din priviri, iar fratele meu iesea din start din discutii ... fata asta era cu mult sub standardele lui.
Am vrut sa intreb ceva, dar Neji, probabil observand nemultumirea mea si vrand sa o scuteasca pe fata de o replica acida, vorbi repede.
-Sakura... nu stiam ca Hinata te-a invitat si pe tine! Ce placere sa te vad, dar ce cauti pe aici, pe terasa? Faptul ca-i pronuntase numele era o sansa pentru mine pentru a afla cum o cheama. Nu ca ma interesa, iar numele ei – Sakura -, care insemana „floare de cires”, era absolut banal si patetic ... chiar daca intra-devar semana cu o floare de cires.
Fata rosi violent si lasa capul in jos, sprijinindu-se inca de usa terasei.
-Pai... eu... Spuse ea balbaindu-se. Vocea nu-i era decat o soapta abia perceptibila, dar i-am inteles din prima cuvintele. Neji se lasa de pe un picior pe altul, gestul dandu-mi clar de inteles ca era nerabdator sa scape de fata – ca si mine, de altfel - .
-Da Sakura, tu ce? Intreba cu un glas in care se citea blandetea falsa pe care vroia sa o afiseze. Probabil fata crezuse ca intra-devar vorbea bland cu ea, dar eu stiam prea bine si dupa gesturi si cuvinte, ca fata il deranja.
-Umm ... pai, eu ... o cautam pe Hinata. A-ti vazut-o pe undeva? Intreba ea, ridicand in cele din urma capul. Ochii ei de un verde sters se impletira pentru un moment cu ai mei. Parca ceva ma legase si nu-mi mai puteam misca trupul si nici muta privirea. Ochii ei, chiar daca nu vroiam sa accept, ma tineau captivi si nu puteam sa nu o privesc. Nu gaseam nimic special si interesant la ea, dar privirea ei imi ramasese intiparita pe retina chiar si dupa ce ea pleca capul rusinata.
-Nu, n-am vazut-o pe Hinata decand a inceput petrecerea. Nu sunt bona ei, Sakura, se poate descurca si singura, deci cred c-ar fi mai bine sa continui sa o cauti. Si cum aici nu e, cred ca poti pleca. Vorbi Neji repede, pe un ton glacial. Observase ca ma uitam insistent la ea si acum vroia sa o faca sa plece cat mai repede. Am simtit apoi cum se misca langa mine si ma apuca strans de brat, fara a o lasa pe fata sa il vada, si imi sopteste ceva la ureche.
-Nu in seara asta Sasuke! Tonul era bland si intelegator, desi privirea ce o tintuia pe fata era rece si impasibila.
-Da, e o idee buna. Multumesc oricum, Neji-san. Spuse repede fata, apoi pleca, uitand si sa m-ai inchida usa terasei. Ma uitam naucit la locul unde fusese cu cateva clipe inainte adolescenta, neputand sa-mi scot din minte ochii aia verzi, fara nimic special in ei, dar care totusi ma atrageau exact ca un magnet. Neji ofta langa mine si se duse sa inchida usa. In momentul in care aparu in raza mea vizuala, „magia” ce-mi tinea ochii pironiti pe usa se destrama si eu ma uitam acum incruntat la satenul ce se intorcea spre mine, zambind vag.
-Cine era fata? Am intrebat eu direct. Neji zambi larg, de parca ar fi stiut ceva ce eu inca nu realizam, si imi raspunse fara nici-un ocolis.
-Sakura Haruno, saptesprezece ani, eleva in clasa a XI-a C, la „Konoha High School”, destul de buna la invatatura, fara nici-un prieten si foarte disponibila. Vorbise rar, punand accet pe fiecare silaba, in modul lui caracteristic atunci cand vroia sa-mi atraga atentia asupra a ceva. M-am strambat la el, apoi m-am intors spre balustrada, lasandu-mi mainile peste ea.
-Prea multe informatii ... ce esti tu? Depozit de informatii? Am bombanit eu, iar el incepu sa rada, amuzat de reactia mea. Veni repede langa mine, luand inca o gura din paharul cu vin rosu.
-Nu chiar, dar e cea mai buna prietena a sora-mii si mi-era imposibil sa nu stiu cate ceva despre ea. Spuse el, inca mai fiind amuzat de reactia avuta. Nu i-am raspuns, asa ca si-a inceput interogatoriul, asa cum eram sigur ca va face.
-Deci? Ai vre-un plan in minte cu ea? Ca am vazut o priveai foarte ... insistent, ca sa nu spun altcumva. In momentul acela m-am intors repede spre el cu gandul sa-i spun ceva, dar zambetul larg pe care il afisa m-a oprit imediat. Am oftat descurajat si m-am intors la pozitia mea.
-Nu, nu e de mine. E prea banala pentru gustul meu si habar n-are sa-si potriveasca tinuta, ce sa m-ai zic de faptul ca e mult prea timida?!
L-am vazut cu coada ochiului pe Neji cum se intoarce si el spre balustrada, uitandu-se spre cerul intunecat, luminat doar de lumina lunii ce veghea tot orasul. Pe buze avea iar acel zambet de dinainte pe care eu nu-l puteam intelege, de parca el ar stii ceva ce mie imi scapa.
-Cum zici tu... dar anunta-ma daca vei avea vre-un plan cu ea. Spuse el, neluandu-si privirea dinspre cer. Am aprobat incet din cap, ducand paharul cu vin la buze, cu gandul de a bea, dar oprindu-l imediat. L-am lasat la loc pe balustrada, ridicandu-mi mainile si apucandu-ma strans de bara rece.
-S-a intamplat ceva? Am auzit infundat vocea ingrijorata a lui Neji, dar nu i-am putut raspunde, de teama de a nu ramane fara aer. Picioarele incepeau sa-mi cedeze, dar nu vroiam sa cad, tinandu-ma in continuare strans de marginea rece a balustradei. Am simtit doua maini calde cum incercau sa-mi desprinda bland degetele dupa margine, dar eu ma incapatanam sa nu-i dau drumul.
-Da-i drumul Sasuke, ai incredere in mine. Vocea blanda a lui Neji imi rasuna in urechi ca o muzica pe fundalul unui film de prost gust. Am dat drumul marginii reci ce-mi inghetase degetele si bratele calde ale prietenului meu ma tinura pe picioare, fara a ma lasa sa cad.
Ma intoarse cu fata spre el, acum putand sa-l privesc in ochi. Desi vocea ii sunase blanda si linistita, ochii lui erau agitati, neintelegand ce se intampla – nu ca eu as fi inteles ceva - .
M-am fortat sa respir, luand guri mari de aer in plamani si mi-am inclestat degetele pe bratele lui atunci cand am simtit ca imi pierdeam echilibrul. N-a durat mult si totul a trecut. M-am desprins de Neji si m-am sprijinit cu spatele de balustrada.
-Ce-a fost asta Sasuke? Ma intreba Neji pe un ton nervos. Il facusem sa intre in panica si as fi vrut sa-i pot explica ce avusesem, dar nici eu nu intelegeam. Nu mi se m-ai intamplase sa am o asemenea ... „criza”, deci nu puteam spune exact ce avusesem.
-Nu stiu ... Am soptit eu slab. M-am intors sa-mi iau paharul si am facut un pas in fata, clatinandu-ma putin.
-Cum adica nu stii?! Ametesti dintr-o data si habar n-ai de ce?! Striga el nervos. I-am aruncat o privire ucigatoare, dar n-am reusit sa-l fac sa taca, ci sa-l provoc m-ai mult.
-Nu trebuie sa urli in gura mare, poate sa ne auda cineva. Am soptit eu, in continuare pe un ton slab. Inca ma simteam putin ametit si nu eram in stare sa vorbesc pe un ton normal.
-Oh, in momentul asta numai de oamenii ce ne pot auzi nu-mi pasa mie! Striga el, parca acum si m-ai tare. Am inchis ochii strans pentru a ma calma, hotarat sa nu las nervozitatea ce crestea rapid in mine sa puna stapanire pe mintea mea. Dar se parea ca Neji chiar vroia sa ma enerveze.
-Poti sa-mi spui si mie ce naibii ai avut?! Si, te rog, nu-mi spune ca nu stii de ce ametesti dintr-o data!
M-am intors rapid cu fata la el, uitandu-ma nervos in ochii lui. Cat vorbise inaintase spre mine, dar acum se dadu cu un pas in spate, privindu-ma in ochi cu o nervozitate amestecata cu frica.
-Bine, daca nu vrei sa ma crezi ca habar n-am ce-am avut, atunci du-te afara si striga in gura mare ca eram pe cale sa lesin! Haide, daca vrei iti deschid si usa! Am strigat eu, glasul revenindu-mi surprinzator de rapid. Ma simteam complet refacut dupa ameteala brusca, dar eram mult prea nervos pentru a ma bucura.
Neji se incrunta nervos si trecu val-vartej pe langa mine, intrand inapoi in camera si trantind usa trasparenta dupa el. Sticla se cutremura cateva clipe dupa iesirea lui brusca, scotand un scartait infundat, apoi se opri, lasand loc unei linistii mormantale. Vantul ce vuia nelinistit in jurul meu imi infoia parul si hainele, scotand in acelasi timp sunete ce, pe cineva m-ai slab de inger, ar fi speriat in cateva clipe. Dar nu pe mine ... eram, oricum, mult prea nervos pentru a m-ai da atentie la asa ceva, ca sa nu mai vorbim de faptul ca frigul ce-mi facea trupul sa tremure inconstient imi inghetase simturile ce-ar fi intrat imediat in alerta.
Am inchis ochii strans, incercand, zadarnic, sa-mi potolesc furia. Nu eram furios pe Neji pentru ca plecase si ma lasase singur acolo, nici-decum! O meritam si o stiam prea bine. Eram furios pe mine pentru ca-i spusesem ce-i spusesem.
-Prost! Prost! Prost! Am soptit printre dintii inclestati de manie si, fara sa vreau, am aruncat la pamant paharul cu vin pe jumatate gol. La impactul cu cimentul dur, paharul se sparse in mii de bucatele micute, scotand un sunet mult prea strident pentru mine, acoperind astfel vuietul vantului neobosit.
Gandindu-ma ca cineva ar fi putut auzi zgomotul si ar fi venit sa vada ce se intamplase, am intrat repede la loc in camera.
Caldura dinauntru, in comparatie cu frigul de afara, era minunata, calmandu-mi putin furia ce mocnea in mine. Dar nu aveam timp sa ma bucur de linistea interioara pe care mi-o oferea caldura ... trebuia sa-l gasesc pe Neji. Cu dorinta asta in minte, am inceput sa inaintez in multimea zgomotoasa.
Incercam sa nu atrag prea multa atentie asupra mea, caci n-aveam chef de fane infocate. Dar lucrul asta era aproape imposibil, la fiecare cativa pasi gasindu-se cineva care sa ma recunoasca.
Am reusit la un momendat sa scap de o femeie mult prea insistenta si apoi m-am hotarat sa nu mai raspund la chemari. Am m-ai facut cativa pasi, strecurandu-ma cu usurinta printr-un grup de femei si barbati ce radeau mult prea zgomotos pentru placul meu, la o gluma probabil foarte nesarata, cand o voce ma opri in loc pentru un moment.
-Sasuke! Sasuke! Aproape ajunsesem la usa pentru a iesi din camera, cand glasul unei persoane mult prea cunoscute mie se auzi peste sunetul multimii si muzicii, facand, in acelasi timp, cateva capete curioase sa-si intoarca privirea spre mine. Eram hotarat sa nu raspund chemarii si sa continui sa merg pana la usa, dar o mana ma prinse strans de umar si ma intoarse cu fata spre el, mult prea brutal pentru gustul meu.
Am injurat nervos in gand cand am vazut ca avusesem dreptate cu presupunerile mele si ca cel care ma strigase fusese fratele meu, Itachi Uchiha.
M-am uitat incruntat la el, asteptand sa-mi spuna ce vroia.
-Ce vrei Itachi? De ce m-ai oprit? Ma grabesc ... Am spus eu tare, incercand sa acopar muzica ce urla in boxe, aproape asurzindu-ma. I-am ignorat zambetul larg de pe buze si, dandu-i mana la o parte de pe umarul meu, am continuat sa vorbesc.
-Daca m-ai oprit doar ca sa te uiti la mine, atunci te rog sa ma scuzi, caci ma grabesc. Am vrut sa plec, dar mana lui ma prinse iar de umar, tragandu-ma spre el, astfel facandu-se ca ajunsese sa ma imbratiseze de la spate.
-Ce-ai patit Itachi? Esti beat? Am intrebat eu nervos, incercand sa-i desclestez mainile din jurul abdomenului meu. Inutil insa, era mult mai puternic ca mine, tinandu-si mainile strans in jurul meu.
Nu ma deranja imbratisarea, caci eram obisnuit cu gesturi de afectiune din partea lui, dar acum chiar nu era momentul. Vroiam sa-l gasesc pe Neji si asta repede, pana nu-i trecea prin cap vre-o prostie.
-Hmm ... poate c-am baut cateva pahare, dar nu intratat incat sa ma imbat. Vroiam doar sa-ti spun ceva fara a fi auziti de urechi curioase. Imi sopti el dupa ce-si lasase capul pe umarul meu. Am renuntat sa m-ai incerc sa-l indepartez, stiind ca-mi va da el drumul dupa ce-si va indeplini ce-si pusese in cap, si mi-am concentrat atentia asupra glasului sau, chinuindu-ma sa inteleg ce zicea.
-Si ai degand sa-mi zici in seara asta sau stam asa pana maine dimineata? Am intrebat eu iritat. El chicoti amuzat in urechea mea si incepu sa-mi explice ce vroia sa-mi zica.
-Fii atent: am reusit sa obtin locuri la „Konoha High School” pentru tine si micul tau prieten si incepeti cursurile poimaine, avand in vedere ca azi e sambata. Desigur, nu ma astept la multumiri, dar ar fi frumos daca ... Dar eu deja nu-l mai auzeam. Brusc imi aparu in minte imaginea fetei de acum cateva minute, Sakura. In acelasi timp imi amintisem si ce-mi spusese Neji despre ea:”... eleva in clasa a XI-a C, la „Konoha High School”...”. „Konoha High School”... acolo unde ma voi duce si eu! Deci o voi revedea la un momendat ...
Am zambit siret, desi nici eu nu intelegeam ce-i cu sentimentul brusc de bucurie, si mi-am inclestat mainile pe bratele fratelui meu.
-Bine Itachi, m-am prins. Acum poti sa ma lasi sa plec, te rog?
La cuvintele mele Itachi tacu brusc, iar atunci cand vorbi, in glas i se putea citi seriozitatea cu care vorbea, urma de amuzament ironic pe care o avusese inainte disparand.
-Te-ai certat cu Neji? Am ramas blocat la intrebarea lui, neintelegand cum de-si daduse seama.
-Cum ai ... Am vrut eu sa intreb, dar el mi-o lua inainte.
-Nu conteaza de unde stiu Sasuke! Eu iti spun doar atat: tine-te de Neji cu toate puterile tale, pentru ca el e singurul care te poate intelege si care si-ar da chiar si viata ca sa-ti fie tie bine. Asa prieteni mai rar, Sasuke ...
Am ramas tacut, nestiind ce sa-i raspund. Stiam deja tot ce-mi spusese el, eram constient ca Neji era singurul care era in stare sa faca orice pentru mine, tocmai de aceia ma uram asa mult ca-i spusesem acele lucruri pe terasa. In acelasi timp eram constient si ca nu meritam asta, nu meritam momentele in care se tinea scai de mine in unele seri in care eram nervos pentru a nu iesi din casa, nu meritam toata protectia inconstienta pe care mi-o oferea si nu meritam nici momentele in care renuntase la el pentru mine.
-Stiu Itachi, chiar stiu ... si de aceia trebuie sa ma lasi sa ma duc sa-mi cer iertare. Am soptit eu, intr-un sfarsit, slab, strangand si mai tare degetele in jurul bratelor lui.
El ofta incet, un oftat pe care nu-l puteam interpreta in nici-un fel, si, inainte sa-mi dea drumul, imi m-ai sopti ceva.
-Aveti grija de prietenia voastra ... poate asta iti va salva viata intr-o zi. Apoi imi dadu drumul, pierzandu-se rapid in multime. Simtisem aluzia pe care o facuse, dar m-am hotarat sa nu o iau in seama ... era prea devreme ca sa ma gandesc la asta acum.
Nu m-am m-ai intors sa ma uit dupa el, stiind ca oricum era inutil, si am iesit rapid pe usa, in scurt timp ajungand afara, in intunericul difuz al noptii. M-am uitat agitat in jur, lumina ce venea din casa nefiind de ajuns pentru a vedea ce vroiam sa vad. Am inceput sa merg printre nenumaratele masini, care mai de care mai finute si frumoase, cautand din priviri masina pe care vroiam sa o vad. Am ajuns repede la locul lui de parcare, dar era gol. Am injurat printre dinti, nervozitatea intorcandu-se in forta. Am luat-o la fuga pana la garaj si l-am deschis rapid, urcand in timp util intr-un Mercedes argintiu, ce parca ma astepta pe mine. Am pornit motorul, ce parca torcea, si am calcat pe acceleratie, iesind in viteza pe portile deja deschise ale vilei.
Habar n-aveam in ce directie o luase sau unde ar fi putut sa se duca, dar n-aveam degand sa ma las pana nu-l gaseam. Mergeam cu mult peste viteza permisa, dar in momentul ala nu-mi pasa. Gandul nu-mi era nici-decum la drumul intunecat, luminat doar de farurile destul de puternice ale masinii, ci la momentele in care eram alaturi de el. Avusese intodeauna grija de mine, sa nu intru in buclucuri, iar atunci cand intram si nu puteam iesi singur, el era mereu langa mine pentru a ma ajuta. De multe ori ma trezisem acasa, cu el langa patul meu, desi puteam sa jur ca adormisem intr-un bar. Dar de fiecare data cand il intrebam cum de stiuse unde sunt, el imi zambise si imi raspunsese simplu: „Secret profesional”.
Am calcat si mai tare pe acceleratie, cotind in viteza pe o straduta laturalnica, mult mai ingusta ca drumul propriu-zis. Acum era randul meu sa fiu langa el ...
Am micsorat ince-incet viteza, dandu-mi seama ca as fi putut trece pe langa el fara sa-l observ. Acum ca-mi trecuse momentul de adrenalina care pusese stapanire pe mine cand aflasem ca plecase de nebun in oras, mi-am dat seama ca luasem masina fratelui meu. Am oftat iritat, stiind ca va trebui sa am grija de ea ca de ochii din cap daca vroiam sa scap de morala lui intreg.
Cu gandul la ce-mi va face frati-miu cand va afla ca-i luasem masina fara acordul lui, nu mi-am dat seama decat prea tarziu ca masina lui Neji, un BMW M3, trecuse rapid pe langa mine. Am accelerat cat am putut de repede, incercand sa nu-i scap masina din ochi. Am cotit brusc, urcand pe trotuar si aproape intrand in bloc – in momentul ala eram sigur ca aveam cel putin o zgarietura pe masina! - , intrand pe o alta straduta la fel de ingusta ca precedenta. Ajunsesem in spatele masinii lui, dar n-aveam cum sa trec langa el, deoarece straduta era mult prea mica.
Probabil ma observa, caci mari viteza, obligandu-ma si pe mine sa fac asta. Cred ca in momentul ala aratam ca doi pusti de cartier ce fac o cursa de masini, dar nu-mi pasa ce credea lumea ce era pe strada la ora aceia trazie in noapte si nici ca trezeam jumatate din cartier cu zgomotul motoarelor tunate la maxim. Am cotit de nou si probabil fusese doar o incercare disperata a lui Neji de a scapa de mine si nu se gandise cum trebuie, pentru ca straduta asta era mult mai lata, permitandu-mi astfel sa ajung langa el. Aveam deja geamul deschis si se parea ca si el il avea dinainte, asa ca am incercat sa-l conving sa opreasca.
-Opreste Neji, vreau sa vorbim! Am strigat eu, sperand sa ma auda in zgomotul facut chiar de noi.
-Nu! Lasa-ma naibii in pace, Sasuke! Intoarce-te acasa si lasa-ma sa ma linistesc. Vorbim cand sunt mai calm. Imi striga el inapoi, incercand sa ma depaseasca si sa treaca in fata mea. Am marit viteza si eu, nelasandu-l sa scape de mine.
-Nu Neji! Trebuie sa vorbim acum, nu maine. Poate maine totul o sa se termine si nu vreau. I-am strigat eu, incercand sa fiu atent si la el, dar si la drum, in acelasi timp. Drumul coti brusc, facandu-ma aproape sa pierd controlul masinii si ma lovesc de un stalp. M-am redresat rapid si am ajuns din nou bara la bara cu masina lui Neji. Incepusem sa ma enervez pentru ca facea pe desteptul si nu ma lasa nici sa vorbesc cu el. Putea macar sa ma asculte dupa cat ma chinuisem sa-l gasesc ...
-Macar asculta-ma Neji! Am urlat eu, incercand, cu o rotire violenta a volanului, sa evit un caine ce-mi iesise, habar n-am de unde, in fata.
-Lasa-ma in pace! Du-te acasa, Sasuke, intoarce-te la petrecere si prefate ca nu s-a intamplat nimic ... oricum la aste te pricepi ce-l mai bine ...
Am ramas uimit, uitandu-ma lung la drumul din fata. Eram nedumerit, neintelegand ce gandea, iar faptul ca devenisem nervos si iritat nu ma ajuta la nimic.
-Neji, jur ca daca nu opresti acum, cand pun mana pe tine te omor! Idiotule! Am strigat eu, nepasandu-mi daca ma auzeau si altii inafara lui. L-am vazut cum inchide strans ochii, pentru ca mai apoi sa-i deschida si sa apese acceleratia la maxim. Nu intelegeam ce vroia sa faca, dar am inteles rapid, o data ce am reusit sa vad ca la cativa metri de noi era o intersectie, cu doua drumuri ce duceau din doua parti diferite, iar exact in fata era un bloc cenusiu, patat de vreme.
Priveam ingrozit cum Neji marea din ce in ce m-ai mult viteza, ajungand pana la urma sa nu m-ai poata mari deloc. Nu stiam ce vreau sa fac, dar am marit si eu viteza, cu gandul sa ajung inaintea lui la bloc si sa ma asez intre ei.
Am marit din ce in ce m-ai mult viteza, dar mi-am dat seama la un momendat ca nu aveam sa ajung la timp. Odata cu realizarea asta, am inceput sa incetinesc, pana am ajuns sa opresc de tot. Neji ajunsese acum la cativa metri de bloc si nu parea a avea de gand sa opreasca. Am iesit val-vartej din masina, incepand sa alerg pe strada pentru a ajunge la masina lui. Nu mai vedeam nimic in jurul meu, decat masina ce era pe punctul de a se lovi de bloc, nu vedeam oamenii ce priveau ingroziti scena ce se derula in fata lor, nu vedeam nimic. Inima imi batea nebuneste, gata sa sara din piept, aerul nu-mi mai ajungea la plamani, iar picioarele ma indemnau sa stau in loc. Dar nu vroiam sa ma opresc, nu pana nu ajungeam la masina.
BMW-ul inainta in viteza ... zece metri ... opt metri ... cinci ... trei ... masina parea a prinde din ce in ce m-ai multa viteza cu cat se apropia m-ai mult, desi stiam undeva inauntrul meu ca era imposibil. Inca trei metri si se lovea ... inca doi metri ... un metru.
-Neji!!!

~Va urma~


Sper ca va placut si imi cer scuze daca a durat prea mult pana sa vin cu capitolul :D. Data viitoare il postez mai repede. Astept parereri, bey-bey :)