25-06-2009, 10:32 AM
Eh..fara diacritice de acum incolo XD
Axxa.no.angel, thank you so much <3. SF..poate..incerc sa evit dialogul, deci va fi multa naratiune..sper ca pana la final sa pot sa folosesc si dialogul bine XD
Iertare ca prima postare s-a terminat cam brusc..capitolele sunt prea mari(si nu am terminat inca nici macar unul in calculator XD), deci nu va insemna ca fiecare continuare este un nou capitol.
Din pacate, totul se datora faptului ca uitasem de Keane, ca si cum totul fusese un cosmar datorat mesei de seara. M-am oprit odata cu Marie si am vazut-o zambind larg si cu nerabdare catre mine. A descuiat usa, mama fiind, ca intotdeauna, prea protectoare pentru a nu lasa casa inchisa. Faptul ca statea incuiata la acea ora nu trebuia sa ma ia prin surprindere.
Am pasit mult prea incet peste cele trei scari de lemn ce ma aduceau la acelasi nivel cu usa, iar un miros usor, artificial, dar familiar mi-a inundat sinusurile. Era vesnicul ulei parfumat, cu flori de camp al mamei. Brusc, nu mi-am amintit de ce nu il placeam in copilarie.
— Allen! – vocea ei era neschimbata, parinteasca, feminina. Semana oarecum cu a mea, dar era mai inalta.
Nu am gasit-o cu privirea, deci doar am zambit in gol, cautand-o prin sufrageria compacta. In cele din urma, dupa doar trei secunde, am vazut-o pe usa bucatariei. Ma privea uimita, lasandu-si robotizat tigarea intr-o farfurie de pe masa din lemn, acoperita de un material moale si alb. Era clasic, ca totul din acele locuri.
— Ti-am spus sa ma suni de cel putin trei ori inainte sa ajungi aici!
Incerca sa pare suparata, ca de fiecare data cand ma imbratisa vara, cand venea in vizita in Canada. Fratele meu protector si vitreg nu a insotit-o niciodata. Am strans-o si eu la piept, muscandu-mi buza crapata de frig, amintindu-mi de acea promisiune. Mirosul de nicotina ajungea cu usurinta la mine, el provenind din parul si hainele ei. M-a tinut nemiscat pentru mai mult de un minut, apoi ne-a lasat pe mine si pe Marie sa intram. Pe ea a sarutat-o pe ambii obraji, cum le era obiceiul, apoi mi-a examinat bagajul nedesfacut. Acesta se afla langa mine, iar eu stateam deja pe canapea, fara sa imi stapanesc zambetul evident.
— Dormeai cand te-am sunat, deci nu cred ca esti atat de obosit. – si-a reluat ocupatia de dinaintea sosirii mele, tinandu-si cu ajutorul buzelor obiectul nociv in timp ce o servea pe Marie cu clasica ei cafea cu lapte.
Bucataria era o incapere mica, aproximativ cat jumatate din sufragerie, colorata in albastru si alb. Intra imediat, cand usa era deschisa, in contrast cu prima camera a locuintei, una cu peretii de un portocaliu vechi, asemanator mierii din flori de tei. Aceasta adapostea patru rafturi clasice de lemn, unul pe peretele din dreapta usii si trei pe cel ce o cuprindea pe aceasta, in spatele canapelei lungi si maro.
Daca memoria nu ma insela, atunci la finalul holulu delimitat de-o parte si de alta de peretele bucatariei si de scarile puse discret intro „scobitura” a peretelui drept, se afla baia ingusta. Era putin probabil ca in aceasta sa se afle acum si altceva inafara de vechea cada alba si joasa, chiuveta de aceeasi culoare, la care nu puteam ajunge cand eram mai „tanar” si celelalte lucruri care, din cate auzisem, se aflau acolo de dinaintea noastra.
Dormitorul mamei era inghesuit, ca si cum nu ar fi trebuit sa existe de la inceput, in portiunea de dedesubtul scarilor care se intindea pana la peretele baii. Mamei mereu i-au placut lucrurile iesite din comun, dar asta doar atunci cand era singura. In societate, parea cea mai simpla persoana. Era solitara in sufletul ei...cred ca acest aspect mi l-a transmis si mie, desi nu era mama mea naturala.
Din acelasi motiv, jumatate din primul etaj il avea transformat in ate;ier de lucru, in timp ce in cealalta jumatate erau doua dormitoare, al meu si al lui Keane. Ii placea pictura, desi nu ii dadea mai multa atentie decat oricarui alt hobby, astfel rareori castigand din lucrarile sale. De cand am cunoscut-o, cred ca si-a schimbat locul de munca si specializarea de peste cinci ori. Nu o deranja sa munceasca mai mult pentru a incerca un lucru nou, inedit, promitator. Spunea ca astfel devenea constienta de existenta vietii sale.
Nici macar Keane nu a pastrat aceasta calitate a ei in interiorul sau. Tot ce mai stiu depre el este ceea ce mi-a destainuit Marie de-a lungul timpului, deoarece atunci cand traiam impreuna nu eram tocmai apropiati. As fi putut sa il sun din indepartata Canada, dar sufletul meu imatur si neinteles nici de posesorul lui mi-a spus ca este mai bine sa las lucrurile neatinse. Prost plan, proasta idee. In copilarie doar ne toleram reciproc si ne ajutam involuntar la mare nevoie. Marie mi-l descria mereu cu o nostalgie aparte in voce. Imi spunea cat de diferit este de Annie, de mama noastra. Nu ii placea linistea nici atunci cand studia, lasand deseori noaptea geamul camerei sale deschis pentru a patrunde zgomotele fara sens de afara, dar era tacut din fire. Il pasionau stiintele exacte si era cel mai probabil sa isi doreasca un viitor la fel de sigur. Ma surprindeam, spre exasperarea puterii mele de autocontrol, adancit in melancolie cand o ascultam. Parea genul de persoana care m-ar putea aduce cu picioarele pe pamant si nu pe nisipuri miscatoare cum o faceau toti cei din jurul meu. In anii petrecuti in Ottawa am plutit.
Treceam deseori in mintea mea, de la viata lui Keane la a mea. Nu am avut niciodata o imagine clara a ei, precum cea a unui aparat digital de ultima generatie, dar mie imi lipsea si poza ei alb-negru, rupta in colturi. Singura mea speranta de fericire in acest nou si totodata vechi oras, in lrgatura cu fratele meu vitreg, era aceea ca, poate, fiind aproape de el, voi deveni mai putin indecis.
As fi putut sa afirm, in ciuda faptului ca imi tremura tot corpul de emotiile unui copil timid, ca eram in locul in care era cel mai normal si mai indicat sa fiu. Am constatat de abia in momentul in care, dupa un zambet cald primit din partea mamei, cand mi-a adus o ceasca alba, fierbinte si plina de un ceai divin de fructe de padure, ca tocmai uitasem cu desavarsire de adevaratul motiv al temerilor mele. Ca si cand mintea ar fi vrut sa imi arate ca sunt un fals adevarat, mi-a luat un timp sa imi aduc aminte de ce ma temeam. Am inghitit putin lichid dulceag, desi eram sigur va urma sa ma inec, apoi mi-am inabusit tusea in palma dreapta. Inima nu imi mai batea haotic...defapt, nu mai batea deloc.
Axxa.no.angel, thank you so much <3. SF..poate..incerc sa evit dialogul, deci va fi multa naratiune..sper ca pana la final sa pot sa folosesc si dialogul bine XD
Iertare ca prima postare s-a terminat cam brusc..capitolele sunt prea mari(si nu am terminat inca nici macar unul in calculator XD), deci nu va insemna ca fiecare continuare este un nou capitol.
Din pacate, totul se datora faptului ca uitasem de Keane, ca si cum totul fusese un cosmar datorat mesei de seara. M-am oprit odata cu Marie si am vazut-o zambind larg si cu nerabdare catre mine. A descuiat usa, mama fiind, ca intotdeauna, prea protectoare pentru a nu lasa casa inchisa. Faptul ca statea incuiata la acea ora nu trebuia sa ma ia prin surprindere.
Am pasit mult prea incet peste cele trei scari de lemn ce ma aduceau la acelasi nivel cu usa, iar un miros usor, artificial, dar familiar mi-a inundat sinusurile. Era vesnicul ulei parfumat, cu flori de camp al mamei. Brusc, nu mi-am amintit de ce nu il placeam in copilarie.
— Allen! – vocea ei era neschimbata, parinteasca, feminina. Semana oarecum cu a mea, dar era mai inalta.
Nu am gasit-o cu privirea, deci doar am zambit in gol, cautand-o prin sufrageria compacta. In cele din urma, dupa doar trei secunde, am vazut-o pe usa bucatariei. Ma privea uimita, lasandu-si robotizat tigarea intr-o farfurie de pe masa din lemn, acoperita de un material moale si alb. Era clasic, ca totul din acele locuri.
— Ti-am spus sa ma suni de cel putin trei ori inainte sa ajungi aici!
Incerca sa pare suparata, ca de fiecare data cand ma imbratisa vara, cand venea in vizita in Canada. Fratele meu protector si vitreg nu a insotit-o niciodata. Am strans-o si eu la piept, muscandu-mi buza crapata de frig, amintindu-mi de acea promisiune. Mirosul de nicotina ajungea cu usurinta la mine, el provenind din parul si hainele ei. M-a tinut nemiscat pentru mai mult de un minut, apoi ne-a lasat pe mine si pe Marie sa intram. Pe ea a sarutat-o pe ambii obraji, cum le era obiceiul, apoi mi-a examinat bagajul nedesfacut. Acesta se afla langa mine, iar eu stateam deja pe canapea, fara sa imi stapanesc zambetul evident.
— Dormeai cand te-am sunat, deci nu cred ca esti atat de obosit. – si-a reluat ocupatia de dinaintea sosirii mele, tinandu-si cu ajutorul buzelor obiectul nociv in timp ce o servea pe Marie cu clasica ei cafea cu lapte.
Bucataria era o incapere mica, aproximativ cat jumatate din sufragerie, colorata in albastru si alb. Intra imediat, cand usa era deschisa, in contrast cu prima camera a locuintei, una cu peretii de un portocaliu vechi, asemanator mierii din flori de tei. Aceasta adapostea patru rafturi clasice de lemn, unul pe peretele din dreapta usii si trei pe cel ce o cuprindea pe aceasta, in spatele canapelei lungi si maro.
Daca memoria nu ma insela, atunci la finalul holulu delimitat de-o parte si de alta de peretele bucatariei si de scarile puse discret intro „scobitura” a peretelui drept, se afla baia ingusta. Era putin probabil ca in aceasta sa se afle acum si altceva inafara de vechea cada alba si joasa, chiuveta de aceeasi culoare, la care nu puteam ajunge cand eram mai „tanar” si celelalte lucruri care, din cate auzisem, se aflau acolo de dinaintea noastra.
Dormitorul mamei era inghesuit, ca si cum nu ar fi trebuit sa existe de la inceput, in portiunea de dedesubtul scarilor care se intindea pana la peretele baii. Mamei mereu i-au placut lucrurile iesite din comun, dar asta doar atunci cand era singura. In societate, parea cea mai simpla persoana. Era solitara in sufletul ei...cred ca acest aspect mi l-a transmis si mie, desi nu era mama mea naturala.
Din acelasi motiv, jumatate din primul etaj il avea transformat in ate;ier de lucru, in timp ce in cealalta jumatate erau doua dormitoare, al meu si al lui Keane. Ii placea pictura, desi nu ii dadea mai multa atentie decat oricarui alt hobby, astfel rareori castigand din lucrarile sale. De cand am cunoscut-o, cred ca si-a schimbat locul de munca si specializarea de peste cinci ori. Nu o deranja sa munceasca mai mult pentru a incerca un lucru nou, inedit, promitator. Spunea ca astfel devenea constienta de existenta vietii sale.
Nici macar Keane nu a pastrat aceasta calitate a ei in interiorul sau. Tot ce mai stiu depre el este ceea ce mi-a destainuit Marie de-a lungul timpului, deoarece atunci cand traiam impreuna nu eram tocmai apropiati. As fi putut sa il sun din indepartata Canada, dar sufletul meu imatur si neinteles nici de posesorul lui mi-a spus ca este mai bine sa las lucrurile neatinse. Prost plan, proasta idee. In copilarie doar ne toleram reciproc si ne ajutam involuntar la mare nevoie. Marie mi-l descria mereu cu o nostalgie aparte in voce. Imi spunea cat de diferit este de Annie, de mama noastra. Nu ii placea linistea nici atunci cand studia, lasand deseori noaptea geamul camerei sale deschis pentru a patrunde zgomotele fara sens de afara, dar era tacut din fire. Il pasionau stiintele exacte si era cel mai probabil sa isi doreasca un viitor la fel de sigur. Ma surprindeam, spre exasperarea puterii mele de autocontrol, adancit in melancolie cand o ascultam. Parea genul de persoana care m-ar putea aduce cu picioarele pe pamant si nu pe nisipuri miscatoare cum o faceau toti cei din jurul meu. In anii petrecuti in Ottawa am plutit.
Treceam deseori in mintea mea, de la viata lui Keane la a mea. Nu am avut niciodata o imagine clara a ei, precum cea a unui aparat digital de ultima generatie, dar mie imi lipsea si poza ei alb-negru, rupta in colturi. Singura mea speranta de fericire in acest nou si totodata vechi oras, in lrgatura cu fratele meu vitreg, era aceea ca, poate, fiind aproape de el, voi deveni mai putin indecis.
As fi putut sa afirm, in ciuda faptului ca imi tremura tot corpul de emotiile unui copil timid, ca eram in locul in care era cel mai normal si mai indicat sa fiu. Am constatat de abia in momentul in care, dupa un zambet cald primit din partea mamei, cand mi-a adus o ceasca alba, fierbinte si plina de un ceai divin de fructe de padure, ca tocmai uitasem cu desavarsire de adevaratul motiv al temerilor mele. Ca si cand mintea ar fi vrut sa imi arate ca sunt un fals adevarat, mi-a luat un timp sa imi aduc aminte de ce ma temeam. Am inghitit putin lichid dulceag, desi eram sigur va urma sa ma inec, apoi mi-am inabusit tusea in palma dreapta. Inima nu imi mai batea haotic...defapt, nu mai batea deloc.