21-06-2009, 01:55 PM
Cap II
Part 2: Impiedicata lesina
De ce ma durea atat de tare burta? Ce intrebare idioata! Stiu de ce: pentru ca n-am mancat mai nimic. Mi-era foame. Dar nu puteam sa mananc. Se presupunea ca nu vreau sa ma ingras. Adica, peste doua saptamani trebuie sa port o rochie care de abia imi mai vine, dar la care tin enorm de mult. Mergeam incet spre sala de dans. Nu aveam puterea sa imi grabesc pasul, desi aveam sa intarzii. Oricat incercam, picioarele mele nu reactionau impulsului ca daca nu ajung acum la sala de dans, care este la vreo doua strazi distanta, ma asteapta vreo cincizeci de genoflexiuni de facut. O nimica toata pe langa cele trei ore de dans cu nesuferitul meu partener ce vor urma dupa aceea.
Eram imbracata intr-o fustita roz din bumbac , intr-un tricou alb cu o inimioara pe el si purtam o pereche de tenisi . Sandalutele mele negre cu toc erau in rucsacul roz de pe spatele meu, in care se mai aflau: peria de par, o sticla cu apa, trei perechi de clame – nu se stie niciodata, Ipod-ul si un rimel. Parul meu saten era purtat usor de adierea blanda a vantului.
In scurt timp am ajuns in fata usii salii de dans. Se auzea muzica de…incalzire. Era oarecum bine ca nu trecusera inca la dans. Intru in vestiar. Imi pun sandalutele si imi prind bretonul cu clamite ca sa nu ma deranjeze, apoi las rucsacul in dulapiorul meu plin de abtibilduri . Ma alatur colegelor mele si profesoarei in sala de dans, o camera mare, aerisita si luminata de ferestrele gigantice de pe peretii laterali. In fata noastra se alfa un perete acoperit de oglinzi, iar in spate cateva banci. M-am asezat langa Allison, iar in stanga mea era Roxanne.
Profesoara era, bineinteles, foarte-foarte suparata de intarzierea mea. Dar m-a crutat de cele cincizeci de genoflexiuni, doar treizeci. Simteam ca o sa lesin in curand. Eram obosita. Dar, cum zicea profesoara “Nu este vreme de odihna.” . Nu puteam sa nu fiu de acord cu ea: peste doua saptamani, la cel mai mare concurs de dans organizat vreodata aveam sa dansez mai multe dansuri decat de obicei: pe langa cele obisnuite ca cha-cha, jaif, vals si quick step, mai sunt salsa, tango si passo doble.
Am inceput cu jaif. Grozav! In starea in care ma aflam, numai de ridicat genunchii cat mai sus aveam chef. Ma simteam din ce in ce mai rau. Uneori,pe parcursul dansului, aveam impresia ca picioarele mele nu ating pamant solid. Apoi, s-a intamplat intr-o fractiune de secunda: eu si Rlaph eram fata in fata, apoi nu stiu cum s-a petrecut, nu imi mai amintesc aproape nimic, ca m-am dezechilibrat si m-am prins cu mainile de tricoul lui… si n-am mai vazut nimic.
*o ora mai tarziu*
Cred ca m-am trezit. Nu vroiam sa deschid ochii. In astfel de momente trebuie sa iti folosesti simturile. Auzeam o respirate calda, regulata in dreapta mea. Mirosul era…miros de spital. Cel mai dezgustator, dupa parerea mea. Degetele mele atingeau ceva moale. O fi salteaua de la pat? Capul imi era asezat spre dreapta. Am deschis ochii. In dreapta mea era un dulap mare, alb si o ferestra minuscula pe peretele inalt, acoperit cam pana la jumatate cu faianta alba. Eram intr-adevar intr-un spital. Cred ca eram intr-un salon. Poate lesinasem si am fost adusa aici. Ok…macar eram treaza.
Imi intorc capul spre stanga, acolo, statea asezat pe un scaun Ralph. Oare el m-a adus de la sala aici? Ochii lui caprui imi fixau fata si se uita la mine de parca as fi nebuna. Parul lui saten era dezordonat. In spatele lui am reusit sa zaresc usa. Speram sa nu raman mult in acel pat.
-Daca tot te-ai trezit, eu plec. Ah, si data viitoare cand ai de gand sa lesini, anunta-ma si ma retrag din concurs. Am pierdut deja un antrenament, nu am de gand sa merg acolo daca am o partenera slaba. Putin imi pasa ca nu iti vine rochia…fa-ti alta. spusele lui au fost ca o lovitura. Nu… doar nu vroia sa renunte?! Nu putea sa renunte!
Cred ca, pana la urma, de asta am lesinat: pentru ca nu am prea mancat. Dar cine i-a spus lui asta? Primele cuvinte care mi-au venit in minte au fost: Lys si Roxanne. Ele erau singurele care stiau. Dar de ce au spus asta? Nu, nu cred ca i-au zis lui, sunt sigura ca i-au zis asistentei, care i-a spus lui si asa vestea o sa faca inconjurul lumii. Oh! Ar fi putut sa fie si stire de ziar, bineinteles daca ar scri-o Ralph, toate fetele alea de la scoala ar muri sa citeasca ce a scris el. Ar suna cam asa: `”Mareata” dansatoare impiedicata lesina` . Dar nu cred ca ar face asta. Daca ar face-o, pot afla foarte usor un lucru intim al sau.
In cateva minute de la iesirea partenerului meu, asistenta a venit, si mi-a spus , printre altele, ca pot sa plec. Atat asteptam. M-am uitat la ceas. Trecuse doar o ora. Inca mai aveam hainele cu care am fost la dans pe mine, asa ca doar mi-am luat rucsacul si mi-am pus tenisii. Aproape m-am ratacit prin coridoarele urat mirositoare ale spitalului.
Cand am iesit la aer curat, am luat un taxi. In aproximativ zece minute am ajuns in fata casei. Vremea inca era placuta, dar adierea vantului nu se simtea prin cele douazeci si noua de grade celsius de afara. Cand am intrat in bucatarie, privirea mea s-a indreptat spre ceas. Ora unsprezece.
Stomacul meu cerea mancare, dar nu inainte de a spala castronul din care se presupune ca am mancat de dimineata. M-am schimbat intr-un tricou portocaliu lung , niste pantalonasi scurti albi. Mi-am pus castile de la Ipod in urechi si am pornit muzica. Apoi m-am dus in fata chiuvetei, am pus mana pe burete si l-am umplut cu lichid de spalat vase. Am inceput sa frec timp de vreo un sfert de ora castronul, ascultand mai mult muzica, uitand ce am de facut. Cand a incpeut sa-mi ghiortaie din nou stomacul am clatit bolul, umpluandu-l cu apa. L-am lasat pe cealalta parte a chiuvetei, tot plin cu apa, si am inceput sa ma zbengui pe melodia mea preferata. Nu am fost niciodata foarte indemanatica. Printr-o simpla miscare de mana, am dat, fara sa vreau, castronul plin cu apa pe jos.
Acesta s-a spart, iar jumatate de bucatarie a fost un fel de piscina. Am adunat cioburile, dar nu stiam ce as fi putut face in legatura cu apa., asa ca am lasat-o sa se usuce.
M-am dus la congelator, care de-asemenea, inota si el in apa. Acesta avea sertare . In primul stiam sigur ca este o cutie mare de inghetata. L-am deschis si am luat cutia, apoi l-am inchis usor si am inchis si usa congelatorului, cred.
Era inghetata mea preferata: ciocolata si cirese. Dar cutia mai fusese desfacuta si continutul era pe sfarsite. Daca tot trebuia sa mananc ceva, am mancat inghetata…
*Dupa zece-unsprezece ore*
M-am ridicat de pe scaunul meu de la birou si am luat cutia goala de pe mormanul de cartii din care “mi-am facut temele” date la o parte de catre laptop. Am coborat in fuga scarile si am intrat la fel de repede in bucatarie. Ochii mei erau indreptati spre fereastra. Se lasase seara. Nu mi-am dat seama pe unde calcasem, si chiar daca mi-as fi dat , tot nu as fi putut sa ma opresc la timp ca sa evit catastrofa.
Intr-o secunda eram sus, apoi am alunecat. Fundul meu a luat din plin gheata. M-am uitat prin camera, sa vad sursa acestui mini patinoar. Se pare ca se crease pe balta pe care o facusem in urma cu cateva ore. Dar cum inghetase? Ochii mei au fixat congelatorul. Usa era inghetata. Apoi mi-am dat seama: probabil nu am inchis bine sertarul si usa congelatorului.
M-am ridicat cu grija. Am incercat sa patinez pana la aparatul de aer conditionat in capatul celalalt al bucatariei. Am luat telecomanda si l-am fixat sa incalzeasca toata noaptea.
hope u like it:D stiu ca capitolul asta e cam plictisitor.
actiunea intre lara si ralph va veni in urmatoare capitole :D
Part 2: Impiedicata lesina
De ce ma durea atat de tare burta? Ce intrebare idioata! Stiu de ce: pentru ca n-am mancat mai nimic. Mi-era foame. Dar nu puteam sa mananc. Se presupunea ca nu vreau sa ma ingras. Adica, peste doua saptamani trebuie sa port o rochie care de abia imi mai vine, dar la care tin enorm de mult. Mergeam incet spre sala de dans. Nu aveam puterea sa imi grabesc pasul, desi aveam sa intarzii. Oricat incercam, picioarele mele nu reactionau impulsului ca daca nu ajung acum la sala de dans, care este la vreo doua strazi distanta, ma asteapta vreo cincizeci de genoflexiuni de facut. O nimica toata pe langa cele trei ore de dans cu nesuferitul meu partener ce vor urma dupa aceea.
Eram imbracata intr-o fustita roz din bumbac , intr-un tricou alb cu o inimioara pe el si purtam o pereche de tenisi . Sandalutele mele negre cu toc erau in rucsacul roz de pe spatele meu, in care se mai aflau: peria de par, o sticla cu apa, trei perechi de clame – nu se stie niciodata, Ipod-ul si un rimel. Parul meu saten era purtat usor de adierea blanda a vantului.
In scurt timp am ajuns in fata usii salii de dans. Se auzea muzica de…incalzire. Era oarecum bine ca nu trecusera inca la dans. Intru in vestiar. Imi pun sandalutele si imi prind bretonul cu clamite ca sa nu ma deranjeze, apoi las rucsacul in dulapiorul meu plin de abtibilduri . Ma alatur colegelor mele si profesoarei in sala de dans, o camera mare, aerisita si luminata de ferestrele gigantice de pe peretii laterali. In fata noastra se alfa un perete acoperit de oglinzi, iar in spate cateva banci. M-am asezat langa Allison, iar in stanga mea era Roxanne.
Profesoara era, bineinteles, foarte-foarte suparata de intarzierea mea. Dar m-a crutat de cele cincizeci de genoflexiuni, doar treizeci. Simteam ca o sa lesin in curand. Eram obosita. Dar, cum zicea profesoara “Nu este vreme de odihna.” . Nu puteam sa nu fiu de acord cu ea: peste doua saptamani, la cel mai mare concurs de dans organizat vreodata aveam sa dansez mai multe dansuri decat de obicei: pe langa cele obisnuite ca cha-cha, jaif, vals si quick step, mai sunt salsa, tango si passo doble.
Am inceput cu jaif. Grozav! In starea in care ma aflam, numai de ridicat genunchii cat mai sus aveam chef. Ma simteam din ce in ce mai rau. Uneori,pe parcursul dansului, aveam impresia ca picioarele mele nu ating pamant solid. Apoi, s-a intamplat intr-o fractiune de secunda: eu si Rlaph eram fata in fata, apoi nu stiu cum s-a petrecut, nu imi mai amintesc aproape nimic, ca m-am dezechilibrat si m-am prins cu mainile de tricoul lui… si n-am mai vazut nimic.
*o ora mai tarziu*
Cred ca m-am trezit. Nu vroiam sa deschid ochii. In astfel de momente trebuie sa iti folosesti simturile. Auzeam o respirate calda, regulata in dreapta mea. Mirosul era…miros de spital. Cel mai dezgustator, dupa parerea mea. Degetele mele atingeau ceva moale. O fi salteaua de la pat? Capul imi era asezat spre dreapta. Am deschis ochii. In dreapta mea era un dulap mare, alb si o ferestra minuscula pe peretele inalt, acoperit cam pana la jumatate cu faianta alba. Eram intr-adevar intr-un spital. Cred ca eram intr-un salon. Poate lesinasem si am fost adusa aici. Ok…macar eram treaza.
Imi intorc capul spre stanga, acolo, statea asezat pe un scaun Ralph. Oare el m-a adus de la sala aici? Ochii lui caprui imi fixau fata si se uita la mine de parca as fi nebuna. Parul lui saten era dezordonat. In spatele lui am reusit sa zaresc usa. Speram sa nu raman mult in acel pat.
-Daca tot te-ai trezit, eu plec. Ah, si data viitoare cand ai de gand sa lesini, anunta-ma si ma retrag din concurs. Am pierdut deja un antrenament, nu am de gand sa merg acolo daca am o partenera slaba. Putin imi pasa ca nu iti vine rochia…fa-ti alta. spusele lui au fost ca o lovitura. Nu… doar nu vroia sa renunte?! Nu putea sa renunte!
Cred ca, pana la urma, de asta am lesinat: pentru ca nu am prea mancat. Dar cine i-a spus lui asta? Primele cuvinte care mi-au venit in minte au fost: Lys si Roxanne. Ele erau singurele care stiau. Dar de ce au spus asta? Nu, nu cred ca i-au zis lui, sunt sigura ca i-au zis asistentei, care i-a spus lui si asa vestea o sa faca inconjurul lumii. Oh! Ar fi putut sa fie si stire de ziar, bineinteles daca ar scri-o Ralph, toate fetele alea de la scoala ar muri sa citeasca ce a scris el. Ar suna cam asa: `”Mareata” dansatoare impiedicata lesina` . Dar nu cred ca ar face asta. Daca ar face-o, pot afla foarte usor un lucru intim al sau.
In cateva minute de la iesirea partenerului meu, asistenta a venit, si mi-a spus , printre altele, ca pot sa plec. Atat asteptam. M-am uitat la ceas. Trecuse doar o ora. Inca mai aveam hainele cu care am fost la dans pe mine, asa ca doar mi-am luat rucsacul si mi-am pus tenisii. Aproape m-am ratacit prin coridoarele urat mirositoare ale spitalului.
Cand am iesit la aer curat, am luat un taxi. In aproximativ zece minute am ajuns in fata casei. Vremea inca era placuta, dar adierea vantului nu se simtea prin cele douazeci si noua de grade celsius de afara. Cand am intrat in bucatarie, privirea mea s-a indreptat spre ceas. Ora unsprezece.
Stomacul meu cerea mancare, dar nu inainte de a spala castronul din care se presupune ca am mancat de dimineata. M-am schimbat intr-un tricou portocaliu lung , niste pantalonasi scurti albi. Mi-am pus castile de la Ipod in urechi si am pornit muzica. Apoi m-am dus in fata chiuvetei, am pus mana pe burete si l-am umplut cu lichid de spalat vase. Am inceput sa frec timp de vreo un sfert de ora castronul, ascultand mai mult muzica, uitand ce am de facut. Cand a incpeut sa-mi ghiortaie din nou stomacul am clatit bolul, umpluandu-l cu apa. L-am lasat pe cealalta parte a chiuvetei, tot plin cu apa, si am inceput sa ma zbengui pe melodia mea preferata. Nu am fost niciodata foarte indemanatica. Printr-o simpla miscare de mana, am dat, fara sa vreau, castronul plin cu apa pe jos.
Acesta s-a spart, iar jumatate de bucatarie a fost un fel de piscina. Am adunat cioburile, dar nu stiam ce as fi putut face in legatura cu apa., asa ca am lasat-o sa se usuce.
M-am dus la congelator, care de-asemenea, inota si el in apa. Acesta avea sertare . In primul stiam sigur ca este o cutie mare de inghetata. L-am deschis si am luat cutia, apoi l-am inchis usor si am inchis si usa congelatorului, cred.
Era inghetata mea preferata: ciocolata si cirese. Dar cutia mai fusese desfacuta si continutul era pe sfarsite. Daca tot trebuia sa mananc ceva, am mancat inghetata…
*Dupa zece-unsprezece ore*
M-am ridicat de pe scaunul meu de la birou si am luat cutia goala de pe mormanul de cartii din care “mi-am facut temele” date la o parte de catre laptop. Am coborat in fuga scarile si am intrat la fel de repede in bucatarie. Ochii mei erau indreptati spre fereastra. Se lasase seara. Nu mi-am dat seama pe unde calcasem, si chiar daca mi-as fi dat , tot nu as fi putut sa ma opresc la timp ca sa evit catastrofa.
Intr-o secunda eram sus, apoi am alunecat. Fundul meu a luat din plin gheata. M-am uitat prin camera, sa vad sursa acestui mini patinoar. Se pare ca se crease pe balta pe care o facusem in urma cu cateva ore. Dar cum inghetase? Ochii mei au fixat congelatorul. Usa era inghetata. Apoi mi-am dat seama: probabil nu am inchis bine sertarul si usa congelatorului.
M-am ridicat cu grija. Am incercat sa patinez pana la aparatul de aer conditionat in capatul celalalt al bucatariei. Am luat telecomanda si l-am fixat sa incalzeasca toata noaptea.
hope u like it:D stiu ca capitolul asta e cam plictisitor.
actiunea intre lara si ralph va veni in urmatoare capitole :D