Statuia Morţilor (cu acordul parintilor va rog )

[YamaMina]

Usuletu Lexi->multzumesc ptr apreciere*gives lolli*...uhm o sa fie shi horror, dar nu numai...I mean...o sa contzina de toate^_^

[center]Cap. III:Vis sau premoniţie?[/center]



Era o zi obişnuită de duminică, iar Shidori tocmai se întoarcea de la Tomoko unde petrecuse noaptea. Era un ritual ca ea, Hizumi şi Tomoko să petreacă sfârşitul de săptămână dormind împreună. Era ca o petrecere în pijamale, unde fetele vorbeau despre muzică, modă şi băieţi. Senzaţia aceea că eşti alături de persoane care cred şi simt ca tine este una de pură fericire. Shidori simţea că fără cele două prietene ale ei, lumea este lipsita de sclipire.
Să fii înţeles este un lucru la care fiecare om tinde măcar o dată în viaţă. Cuvinte care nu le putea spune uşor, erau înregistrate de Tomoko şi Hizumi fără greutate. Dar chiar şi aşa, Shidori nu le-a spus niciodată de anumite reflecţii. şi probleme care o măcinau pentru că sunt anumite lucruri pe care un om nu le poate dezvălui nici măcar celor apropiaţi, pentru că nu găsesc alinare şi nici soluţii, nici în cei care îl pot citi ca pe o carte. De aceea Shidori nu le spusese de cimitir. Nu putea să le dezvăluie că se simte mai liniştită în faţa unei probleme dacă stă ceva timp în acel loc şi nu dacă discută cu ele. Uneori se simţea vinovată, dar apoi se gândea că şi cele două aveau un lucru care le aducea pace atunci când nimeni nu putea. În fiecare om există acel lucru. Când totul se scufundă, există ceva poate nesimnificativ pentru ceilalţi, dar preţios pentru ei care le aduce o linişte chiar şi în mijlocul furtunii. Cei care nu l-au găsit trebuie doar să mai caute...
Afară cerul de aprilie era străbătut de nori gri trecatori. Un vânt rece îi deranja pletele şatene, însă lui Shidori nu-i păsa. Era fericită că un nou concert Five Stars va avea loc în curând.
Pe drum a văzut un mic pisoiaş de culoare neagră ce încerca să intre printr-o crăpătură în clădirea alăturată. Nu apreciase corect deschizătura şi rămăsese blocat. Fetei i s-a făcut milă şi a dat să-l ajute. În cele din urmă a reuşit să-l elibereze, însă în semn de mulţumire pisoiul a zgâriat-o uşor şi apoi a fugit după o grămadă de gunoaie. ”Pisoi rău!”gândi Shidori. Dintr-o dată un fior a străbătut-o şi fata s-a întors brusc cu privirea către o fereastră a clădirii unde voise să intre pisoiul cu câteva momente înainte. ”De ce mă simt de parcă aş fi urmărită?”. Mai stărui cu privirea câteva secunde şi apoi şi-a continuat drumul către casă.
O rază a soarelui cade asupra ferestrei la care s-a uitat Shidori mai înainte şi două puncte roşii, lucitoare par să se vadă…

Shidori s-a oprit în faţa cimitirului Rosuto Kihaku. Avea nevoie de ceva relaxant înainte de a se întoarce acasă. Vroia să simtă din nou liniştea divină ca apoi să suporte criticile familiei. Mai mult ca sigur aceştia îi vor găsi din nou ceva de reproşat. Dar atâta timp cât nu dădea atenţie, nimic nu putea s-o rănească. Atâta timp cât avea cimitirul ca să fie alinată, nimic n-o afecta.
A rămas ca o statuie în faţa cimitirului şi a cuprins cu privirea toată aşezarea: gardul masiv din piatră, poarta de fier, ruginită, cei doi salcâmi ce păzeau de o parte şi de alta a porţii, mormintele şlefuite de vreme, placa ce trona deasupra porţii cu numele cimitirului, toate păreau familiare fetei. După ce a sorbit cu aceeaşi plăcere ca întotdeauna peisajul din faţa sa, a păşit uşor pe acelaşi drum arhicunoscut, spre locul ei magic. Când a ajuns în faţa plăcuţei, a mângâiat fin, cu vârful degetelor, cuvintele pe care le-a citit de atâtea ori. A închis ochii şi a simţit că pluteşte. Un val de pace şi căldura a cuprins-o…

***
Se află într-o cameră mare şi obscură. Stă pe un jilţ de culoare roşie, acoperit cu mătase. Shidori tronează asupra camerei. În faţa ei stau o mulţime de oameni…cel puţin par a fi oameni. Au capetele aplecate şi stau în genunchi ca şi cum ar fi jurat credinţă ei. Fata îi priveşte mulţumită. Pe buze i se întipăreşte un zâmbet malefic. Deodată acei oameni se ridică şi toţi rostesc într-un glas:
-Tu eşti regina noastră…noi suntem sclavii tăi…îmbrăţişează-ţi puterea, acceptă-ne pe noi.....întunericul este casa ta şi abisul sufletul tău….în umbra nopţii vei zăcea conducându-ne pe noi….vino şi îndrumă-ne spre adevărata cale!!!
Ochii li s-au făcut roşii ca focul iar feţele lor s-au înnegrit.
Brusc Shidori nu mai simte satisfacţie, ci teamă. O groază sufocantă îi cuprinde sufletul. Se apropie de ea, iar fata nu poate să facă nici o mişcare, jilţul o ţine prizonieră. Acele creaturi se apropie de ea ameninţător. Toţi se unesc şi devin o mare de întuneric ce avansează tot mai mult spre Shidori. Încearcă să se zbată însă nu poate să facă nimic...
Deodată o rază de lumină străbăte întunericul şi o siluetă se conturează. E un băiat ce arată ca un înger, lui Shidori părându-i-se că vede nişte aripi în spatele lui. Acesta vine spre ea şi îi întinde o mănă. Marea de întuneric îi cuprinde deja picioarele. Încearcă disperată să întindă mâinile spre el. Aproape că reuşeşte să-i atingă mâna...Trebuie să-l agaţe de mână, asta simte şi pentru asta îşi forţează braţul să se întindă tot mai mult. Încă un pic şi mâinile lor se vor atinge…Reuşeşte să-i atingă mâna, însă fata nu mai realizează ce se întâmplă, întunericul o cuprinde de tot, se scufundă tot mai mult, iar îngerul are acelaşi zâmbet pe faţă. Nu schiţează nici un gest, zâmbetul lui fiind singurul lucru care îl mai vede...
Se prăbuşeşte în întuneric. Nu mai poate face nimic decât să ţipe….

***
A deschis ochii brusc şi a realizat că ţipa. Încă mai avea mâna pe plăcuţă. Urletul ei s-a risipit în zare. Nişte câini din apropiere i-au răspuns cu nişte lătrături furioase. A luat-o la fuga speriată. Visase? Sau era altceva?
Şi-a întors privirea către cimitir şi i s-a părut că vede două puncte roşii. O panică imensă a cuprins-o. A început să fugă mai tare.
Zâmbetul acelui băiat încă îi mai stăruia în minte..
A ajuns acasă şi a intrat val-vârtej în camera ei, fără măcar să-şi salute sora care a privit-o mirată când a intrat pe uşă. A dat drumul la muzică şi s-a trântit nu prea calm, pe pat. Încerca să-şi alunge din minte acel vis…până la urmă fusese doar un vis…doar imaginaţia ei…nimic mai mult…oare?