Hunters

[goddess]

37 : Ce am pierdut si ce am castigat...


Au fost numeroase momente cand aveam senzatia c-o sa-i pierd urma , mai ales in aglomeratia aia , insa cumva am reusit sa-mi concentrez privirea numai intr-acolo si sa fac abstractie de orice altceva.
Am urmarit umbra pana ce a disparut intr-o alee intunecata.Cand am ajuns nu mai era nimic sau nimeni acolo.
‘Kei!’ strig eu si vocea mea sparge tacerea propagandu-se de-a lungul aleii si creand un ecou rasunator.
Niciun raspuns.Nici nu ma asteptam.
‘Stiu ca esti aici’ continui eu.Da , eram sigura ca el era.Poate ca nu ne-am mai vazut de o luna si ceva dar inca ii simteam prezenta.Sangele meu inca crea ecouri in el , ecouri care ajungeau usor la mine .Simteam aceasta legatura, era ceva incapabil de descris in cuvinte.
‘A trecut deja ceva vreme..mai are rost sa te ascunzi?Sau cumva fugi de ceva?Fugi cumva de mine , Kei? ‘ intreb eu mustrator.
‘De ce n-ai dat niciun semn pana acum? Ce s-a intamplat dupa ce am lesinat ?Vreau raspunsuri’ .Parea o incercare absurda si fara succes.Vorbeam doar cu aerul din jur ,nimic nu imi raspundea intrebarilor....dar atunci de ce simteam nevoia sa spun toate astea?
‘Sa nu cumva sa indraznesti sa faci asta cu scuza cretina de a incerca sa ma protejezi de lumea ta !’ ridic eu tonul si deja vocea imi tremura.Eram gata sa plang dar nu acceptam sa fiu atat de slaba si patetica incat sa incep sa bocesc.
‘Kei...daca nu vii acum n-o sa te iert niciodata , o sa te urasc toata viata mea , oricat de mica ar fi in comparatie cu a ta, si oriunde te-ai afla pe planeta asta te voi cauta pana imi vei da niste raspunsuri, si stii foarte bine ca sunt in stare de asta...acum nu mai sunt om intreg la minte deci....’
‘Doamne..ai o gura cat o sura chiar si acum!’ ii aud vocea in spatele meu.M-am intors ,nu , mai bine zis am sarit pur si simplu cu fata spre el.Ochii sai rubinii inca straluceau intens.
‘Unele lucruri nu se pot schimba oricate chestii s-ar intampla’ explic eu .
‘Chiar nu stiu ce aveai tu si cu ea in comun..’continua el.
‘Probabil nimic....dar cu siguranta ca pe mine mama m-a scapat in cap cand eram mica’ incerc eu sa par calma si stapana pe situatie desi in sufletul meu simteam ca eram pe cale sa explodez.
El se apropie de mine putin.
‘Ai zis ca vrei raspunsuri..’ incepu sa zica.
‘Ce s-a intamplat dupa?’ intreb eu repede.
‘Kyuchi a scapat....dar nu inainte sa-l nenorocesc bine , insa din cauza situatiei nu am fost atent si l-am lasat sa fuga.’ Spuse el pe un ton destul de calm si impacat cu situatia actuala.
‘Alexander..?Sophie?Reika ?Jun? ‘
‘Sunt bine...Sophie e inca in detentie , Alexander a pedepsit-o bine.Restul sunt in regula ‘
‘Tu?’ intreb eu apropiindu-ma de el.
‘Asta ar trebui sa te intreb eu pe tine..nu crezi ca ai tinut-o destul in tine ? ‘ zise el un pic cam rece.
‘Ce sa tin ?’ intreb eu confuza.
‘Furia ,durerea, ura pentru mine ? ‘ Cand rosti aceste cuvinte parea cu adevarat uman , plin de remuscare si in suferinta cumplita.
‘De ce sa am aceste sentimente fata de tine?’ intreb eu la fel de rece.
‘Fiindca eu te-am adus in situatia asta , fiindca din cauza mea Kyoko a patit asta...fiindca...’ Oare era ok ca am facut asta? Fara sa realizez i-am tras o palma peste obraz .O palma ce sigur avea s-o tina minte toata eternitatea lui.
‘Idiotule...ce ai facut o luna intreaga fara sa ma contactezi? ‘ strig eu la el iritata.Nu imi raspunse.I-am mai tras o palma pe celalalt obraz.
‘Incercam sa stau departe de tine ca sa nu mai intri in belele si sa ai o viata normala...si nu ma mai palmui atata femeie enervanta!’ izbucneste el.I-am mai tras o palma.
‘Te stiu prea bine...daca intr-adevar vroiai sa stai ascuns reuseai fara nicio problema ‘ El nu raspunse.
‘Credeam ca m-ai parasit .Ca din moment ce misiunea s-a incheiat o sa dai totul uitarii, o sa ma uiti.’ Spun eu mai mult nervoasa decat trista.
‘Nu fi proasta..’ zise el automat cand auzi ultima parte.’Nu am cum sa te uit, insa vroiam ca tu sa uiti de mine,sa ai o viata normala’ Am inceput sa rad isteric.
‘Nu fi ridicol..daca intr-adevar vroiai sa te uit imi stergeai memoria....esti egoist si nici nu o admiti!’
Cu siguranta ca am atins un punct foarte sensibil caci nici nu ma mai privea in ochi de rusine.Chiar credea ca nu-mi recunosteam semenii?Egoismul lui nu il intrecea deloc pe al meu , si viceversa.
‘Da...poate ca sunt egoist, sau slab.Daca intr-adevar vroiam asta nu veneam in seara asta aici.’ Zise el cu jumatate de gura.Ok, era momentul sa schimb partial subiectul , il chinuisem destul pentru ca incercase sa ma protejeze.
‘Sa nu mai faci niciodata asa ceva! Niciodata! Da...inca sufar , da , sunt goala in interior .Kyoko nu mai e...insa cum crezi ca ma va ajuta si disparitia singurei persoane care mai e importanta pentru mine , in revenirea vaga la normalitate!?’ il mustru eu.Probabil a inteles la ce ma refeream pentru ca a ramas tacut.
Am sarit la pieptul lui brusc.
‘Acum..lasa-ma sa plang cum trebuie...dupa 1 luna intreaga’ bomban eu .