Hunters

[goddess]

36 : Abis


Cand m-am trezit eram in patul meu.Mama plangea langa mine si m-a imbratisat puternic cand m-am trezit.
Din ce imi povestise politia ma adusese acasa si o anuntara de moartea lui Kyoko , totul fiind categorizat ca un incident nefericit in care au murit toti colegii mei iar eu eram singura supravietuitoare.Incidentul nefericit se referea la faptul ca locul unde am stat in excursie , cabana, luase foc si toti au fost prinsi inauntru inafara de mine. Nu stiu cum de cineva putea sa creada asta , insa probabil parea mai plauzibil decat explicatia conform careia Kyoko a murit , undeva in Franta ,in urma unui razboi intre vampiri , varcolaci si zombi.
Era mai convenabil ca mama sa nu stie adevarul , era de ajuns ca il stiam eu.Uneori as fi preferat sa imi fi sters memoria ca sa nu mai sufar atat.

*

Inainte sa-mi dau seama a trecut deja o luna de la acest eveniment. Pentru altii timpul curgea normal , dar pentru mine timpul se oprise in loc din ziua aceea.Nu mai eram ca inainte.Radeam cu mama insa in interior nu eram mai mult decat o leguma.
Zvonuri si barfe au cutremurat toata luna liceul , legat de acele evenimente.Erau chiar oameni care credeau ca eu am facut-o ,sau tot felul de alte teorii .Incercam sa rad cu noii mei colegi insa desi o faceam ii simteam cum pe la spate ma barfeau si ma priveau ciudat.Dar acum nu mai imi pasa.Eram goala in interior.
Din acea zi nu am mai intrat in contact cu nimeni din organizatie , niciun vanator,nimic.Era ca si cum intrasera in pamant ceea ce intr-un fel parea normal avand in vedere ca misiunea lor probabil a fost indeplinita: Kyoko , sursa de putere a lui Kyuchi , a murit iar pe Kyuchi probabil l-au prins sau ceva.Insa totusi pentru o perioada ma deranjase ca o persoana anume nu a venit sa ma vada.Ma asteptam ca macar Kei sa vina sa vada ce fac avand in vedere prin tot ce am trecut impreuna. Mai multe teorii mi s-au format in cap in incercarea de a gasi o scuza pentru care nu ma vizitase.prima data am zis ca poate o fi ocupat cu misiuni,a doua a fost ca poate se simtea vinovat pentru moartea surorii mele , a treia era ca poate ma urmarea de la distanta...insa totul la aceste teorii ma deranja , din moment ce sursa problemei, adica Kyoko , a disparut , atunci de ce nu putea sa ma vada ?De ce nu vroia?Mai ales acum cand aveam nevoie de un umar pe care sa plang , cineva care stie tot adevarul.Pe langa goliciunea din sufletul meu s-a adaugat si suferinta provocata de faptul ca nici nu a mai venit sa vada daca sunt bine , in viata etc.
Am vrut in numeroase ocazii sa-mi pun capat zilelor , insa apoi am realizat ca asta ar fi fost calea lasului.Sa mor ar fi insemnat sa scap de povara care ma apasa si sa ma odihnesc in pace , ceea ce nu era decat un mod usor de a scapa de vina, asa ca am decis sa traiesc.Da, sa traiesc cu aceasta povara.
Dar ce aveam sa fac cu viata mea cand persoana care mi-era cea mai draga a plecat si a lasat in urma ei atatea amintiri?

*

‘Haide Midori-chan...trebuie sa mai iesi din casa!Haide sa mergem la karaoke !’ ma incurajeaza o colega.Nici nu stiam cum o cheama.
‘Da..da..Shuri-chan are dreptate..haide la karaoke!’ intervine o alta.Macar aflasem ca pe cealalta o chema Shuri, trebuie sa tin minte.
‘Vrem si noi !’ intervin si 2 baieti.
‘Nu mersi..am teme...dar aveti destui care vor sa mearga, n-aveti nevoie de mine’ zic eu incercand sa par de treaba.
‘E haide!Stim prin ce ai trecut si nu e cinstit sa te lasam asa!Haide cu noi!’ insista fata pe nume Shuri.
Se parea ca dupa ce zvonurile s-au mai domolit vroiau sa incerce sa se apropie de mine.Probabil credeau ca sunt un fel de expozant la un muzeu de ciudatenii.Pana la urma am cedat si am acceptat sa-i insotesc.
Habar n-aveam de niciuna din melodiile alea.de cand am intrat in lumea noua a terorii rupsesem total legatura cu realitatea linistita .
Ma uitam la ei cum rad si se distreaza si apropae ca mi-era ciuda.Ei habar nu aveau de ce se petrecea in realitate dincolo de zidurile acestea invizibile ale societatii.Mi se puse iar un junghi la inima.Cand am ridicat capul se intampla din nou.Exact ca atunci in castel. Fara sa stau pe ganduri m-am ridicat brusc de pe canapea ignorand fetele uimite ale colegilor mei si am iesit repede din incapere.
Alergam pe hol , persoanele din jur dandu-se la o parte din calea mea in timp ce treceam violent prin mijlocul lor.Am iesit in strada luminoasa din Shibuya. Gafaiam si ma roteam in cerc privind luminile orbitoare.Trebuia sa fie pe acolo pe undeva.L-am simtit , am vazut.
Reclama uriasa de Coca-Cola imi dovedea ca aveam dreptate.Am luat-o intr-acolo si am vazut o umbra familiara miscandu-se prin aglomeratia de oameni.
M-am imbrancit ca sa pot trece mai departe si apoi am urmarit umbra aceea....umbra mea de speranta.