The life of an Uchiha

[angeliqueVampire]

@ kido - ca de obicei aici, incurajandu-ma :D sper sa nu te dezamagesc enorm cu capitolul asta

oficial, imi merge din ce in ce mai prost, dar macar am reusit sa termin inca 2 capitole pe care nu le-am postat din probleme personale. va rog sa-mi scuzati sadicismul, dar cam asa sunt eu la vremea asta :P m-au cuprins asteniile de primavara :D

Cap 2 – As I said, we are best friends forever

De ce să te gîndeşti la lucruri de care nu vei avea nevoie niciodată? Oare totuşi merită toată această schimbare, doar de dragul schimbarii? Dacă da, de ce ne-am reîntors noi în Konoha?
Trecuseră doar două ore, iar Yuri dorea în continuare ca totul să fie doar un coşmar, dar parea mult prea real, aşa că putea să-şi hranească sufletul doar cu iluzii. Rabdarea o obişnuise să tacă şi să spere, dar în această realitate, raul cîştigase deja. Frigul îi cuprinse corpul iar întunericul se lasă peste mintea ei care nu gasea cale de scapare pentru oamenii la care ţinea. Fuse trezită doar de catalogul dur ce la contact cu suprafata de lemn a bancii, scoase un sunet ascutit.
-Domnişoară... Uchiha! Urlă profesorul, ezitînd să pronunte numele brunetei. Abia ai venit şi deja dormi în bancă?! Lasă că îţi vei revizui tu comportamentul azi în detentie!
După această scurtă predică, ora continuă într-o manieră...normală. Aceasta, plus urmatoarele şi ultimele trei ore, în care Yu adormi de-a binelea şi se trezea doar cînd simtea palmele lui Shin, semn că profu` banuieşte ceva.
-Sigur te descurci singură? Întrebă Shin după ore, dînd să plece. Mă refer, tatal tau era de pază pe la detentii, din cîte am putut stoarce de la Ai.
-No problem, baieti! Raspunse, sigură pe ea, Yuri. Voi faceti bine şi dispareti pînă nu apar ceilalti puşti...
Shin şi Ryu îşi luară cartile şi o lasară pe colega lor singură, sau aproape... Într-un moment de plictiseală, bruneta avu proasta idee să se uite pe geam, în aşteptarea profesorului. Fata nu intuise că va ramîne cu spatele la uşă iar într-o şcoală ca cea de faţă...
Păşi spre pervazul de lemn, plin de praf şi murdar. Nu îl atinse, doar deschise geamul şi privi asfintitul. Parea să fie deja tîrziu. Era de multă vreme singură, doar ea şi bancile. Un singur gînd îi trecu atunci prin cap: Unde erau ceilalti? Nu apucă să se întoarcă, fiindcă din spate veni un val de caldură ce o cuprinse, iar o voce rasunatoare i se adresă:
-De ce crezi că eşti singură?
Bruneta tresari, muşcîndu-şi uşor buza.
-Ren...
-Da, frumoasa mea, zîmbi şatenul, sunt aici. Eu, Saya şi Sasuke.
Yu îşi întoarse capul. La catedra mîzgalită şi veche statea un brunet atît de cunoscut ei, cu trasaturi fine, de viţă nobilă. Lîngă el, se afla acea blondă îmbracată indecent, care o privea cu un zîmbet şiret. Cel care îi vorbise era Ren. Şatenul încă mai rîdea, stînd în spatele brunetei. Yuri îl împinse şi dadu să iasă din sală. O voce joasă de barbat o opri însă, spunîndu-i:
-Nimeni nu pleacă de aici pînă cînd spun eu că puteti să plecati!
Bruneta se întoarse la banca sa şi îşi scoase din geantă un caiet cu foi veline. Era aproape plin, dar mai încapea încă un desen, cel mai probabil un portret, caci aceasta era specialitatea fetei. Şatenul nu se putea opri din rîs, la fel şi blonda. Singurul care statea pasiv la toate întîmplarile era Sasuke. Se uita atent la Yuri. Ochii ei se schimbaseră atît de mult... Negrul stralucitor al cristalelor din priviri fuse acoperit de o stralucire albastră, cu o lumină mult mai încrezatoare dar, într-un fel, prudentă. Pielea îi era albă, total albă, dar la fel de catifelată şi perfectă. Parul avea aceeaşi culoare de abanos, iar corpul suferise nişte modificari..în bine. Pieptul îi era acum mult mai mare, iar şoldurile mai proeminente. Era...frumoasă....
-Ce vă uitati aşa la mine? Întrebă Yuri.
Ren rîse uşor apoi şopti, mult prea încet ca bruneta să-l audă:
-Nu pot întelege de ce ne-am despartit!
Saya întoarse imediat capul la auzul cuvintelor pe care le rostise iubitul sau. Se încruntă la Yu şi mai-mai să sară la gîtul ei. Simtea cum gelozia o cuprinde şi ratiunea îi era încetoşată de acest nou sentiment pe care îl simtea pentru tradatoare. Fară să se gîndească la urmari, aruncă un kunai otravit spre fata ei, fata ce îl încînta atît de mult pe Ren...
-Saya, ce te-a apucat?! Racni şatenul, oprind cutitul chiar în fata brunetei, cam la cinci milimetri de pielea ei.
Blonda rîdea în hohote. Se simtea mai bine. Sau cel putin deocamdată caci şatenul fugi catre ea şi îi lovi fata cu un dos de palmă bine plasat, ce rasună adînc.
-De ce...ai facut asta? Întrebă ea. Nu mai ţii la mine....?
-Nu!
Raspunsul fuse prea dur şi cazu ca o piatră grea pe inima fetei. Yuri nu mai suparta tensiunea pe care o puteai taia cu cutitul, şi ieşi afară fugind. Sasuke nu o oprise. Încă era pasiv....
-Du-te! Îi spuse brunetul lui Ren.
Acesta alergă după fată, prinzînd-o repede din urmă. Înainte ca cei doi să-şi dea seama vorbeau despre muzică, sporturi, exact ca pe vremuri.... Yuri observă mult prea repede schimbarea şi i se adresă lui Ren, putin jenată:
-De ce m-ai aparat de ea?
-Nu ţi-am spus? Rîse el. Sunte best friends forever!

Cap. 3 – 1000 Oceans

Un nume pe care îl credea uitat, un vis de vară cu un sfîrşit tragic, o rană care îi apasa pieptul în fiecare zi a existentei ei, asta însemna Ren pentru tînara brunetă... Acum, apropierea asta o deranja, o neliniştea. Simtindu-l la doar cîţiva paşi distanta pe şaten, o cuprinse un profund dezgust şi întinse instinctiv mîna dreaptă, facîndu-i semn să se oprească. Dar baiatul întelesese prea bine acest semn, iar deasupra privirii lui se aşternu din nou furtuna:
-Mă gîndeam eu! exclamă cu furie în glas. Acum amiba aia nu te lasă nici macar să stai lîngă mine! Cît timp îţi vei mai petrece cu tradatorii aceia, Yuri? Tu nu eşti aşa!
-Fata pe care o cunoşteai tu, voi, toti, a murit! Nu mai simt nimic pentru locul ăsta! Îmi e îndeajuns de greu să-l numesc casă! Iar la tine, dintre toti, mă aşteptam la altceva! Îmi pare rau, amice, decît să mî impiedic mereu, mai bine aleg drumul celalalt, mai lung şi totuşi mai sigur. Vom vedea dacă ne vom întîlni la sfîrşit dar, pînă atunci, consideră că nu mă mai cunoşti!
Yuri se simtea foarte aiurea spunînd aceste lucruri, total neadevarate. Ea era aceeaşi. Locul era acelaşi. Ea şi Ren mergeau pe acelaşi drum, doar că niciodată nu se priveau în ochi îndeajuns de patrunzator încît să vadă în ochii celuilalt suferinţă. Fiind foarte sigură că minciuna spusă avea proportii mult prea mari, chiar ilegale, îşi luă geanta în spate şi se îndreptă spre casă.
Nu ura atît de tare acest loc pentru a-l parasi. Într-adevar, după ce reflectă mai bine asupra situatiei, i se parea la fel... Gîndirea fuse singura caracteristică a brunetei ce încetase demult procesul de dezvoltare. Dar acum, creierul fuse pus în functiune de acel sentiment pe care cu totii îl simtim la un moment dat, apasarea. Acum, rana imensă ce îi farîmita sufletul parea vizibilă şi din exterior, în ochii albaştrii şi lipsiti de optimism ai brunetei.
Nu îşi mai controla paşii, îi lasă în voia sortii, mintea ei fiind preocupată cu mult prea multe întrebari despre cine ar vrea ea să fie. Nu observă de asemenea nici persoanele ce roiau pe strazi, deşi pe multe dintre acestea le cunoştea. Se simtea ca şi cum ar fi parcurs o mie de oceane, singură, oarbă şi goală pe dinauntru.
Uşa înaltă de stejar se deschise înainte ca Yuri să o atingă. Înauntru zari doar o lumină ce pîlpîia ameninţător. Mai multe persoane erau adunate în jurul sclipirii. Vru şi ea să o simtă în palmele sale reci, dar cazu la pamînt şi îşi închise ochii. Se pare că oboseala îi venise de hac.
„În jurul ei se întinse o paturii roz, pe care nu o putea atinge. Cu cît înainta, pînza se departa tot mai tare...
-Aş întreba unde sunt, dar nu o voi face! Spuse, amuzată, bruneta.
De undeva din spate se auzi un glas tremurînd:
-De ce îţi ţi ochii închişi, Yu? Îţi e frică de realitate? Nu ştii cine eşti? Eşti ceea ce ai fost şi înainte, şi nu ai nevoie de mine să îţi spun asta! Acum deschide pleoapele şi lasă lumina să îţi vindece ochii!”
Trezirea fu mult prea bruscă, astfel că fata nu se putu abtine să nu strige. În jurul ei se aflau mai multe persoane: prietenii ei...şi Sanosuke însotit de restul clanului Uchiha. Ochii fratelui ei o priveau atent, conturîndu-i trasaturile fine ale fetei. Odată ce a fost sigur că sora lui s-a trezit, a început să rîdă şi a luat-o în brate, spunîndu-i:
-Mi-a fost inimaginabil de dor de tine, NightKid!
Yuri statu o clipă în loc, apoi îl îmbrăţişă şi ea pe Sano.
-Îmi pare super bine să ştiu că sunteti toti aici! Exclamă ea.
-Pai la ce te aşteptai, prostuto? Întrebă Mikoto. Doar ştii că te iubim enorm!
La un singur lucru se mai putea gîndi Yuri acum: ce bine este cînd ştii că nu trebuie să treci o mie de oceane singură, doar îi ai pe ei, şi ştii că ei nu te vor abandona niciodată!

astept sa-mi semnalati toate greselile, pentru ca cele 2 capitole nu sunt corectate si inca odata scuze pentru intarzierea enooorma