28-04-2009, 10:08 PM
Heh...long time no see.....^_^
Cap. VIII
" 7 noiembrie.
De ce trebuie mereu sa fie asa ...?
In momentul cand mi-am revazut mama parca am fost ridicata la cer, fiind mai bucuroasa si mai fericita decat am crezut ca voi fi vreodeodata. Atat de dor mi-a fost de imbratisarea ei, de parfumul ei ... simt ca pot respira usurata acum, ca sunt protejata. Dar ... tatal nu a putut veni. Din nou... Si asa sunt smulsa din micul meu Rai, si sunt readusa din nou cu picioarele pe pamant.
Nu am lasat, totusi ca acest lucru sa-mi strice momentul . Am incercat sa fiu vesela, sa zambesc , daca se poate, cat mai mult, pentru ca stiu ca toata bucuria mea nu va tine o eternitate, de parca ar fi o lumanare care se topeste incetul cu incetul , ramanand doar amintirile.
Acum ca e weekend, imi pot petrece timpul cu persoanele iubite. Fata de unele zile trecute, sunt mult mai optimista, si nu cred ca exista ceva care sa-mi strice aceasta stare. Cel putin sper ca nu va fi ... "
Tot timpul in care si-a scris in jurnal , Rin zambea, pe chipul ei creionandu-se sentimentele pe care le simtea.
Din cand in cand , isi mai pipaia gatul, incercand sa scape de furnicaturile ce erau in locul in care a fost strapunsa de coltii lui Aden. Din fericire pentru ea, rana disparuse aproape complet. Ramase doar o amprenta stearsa de un vinetiu pal.
Era dimineata. Soarele-i lumina chipul , netinand cont de sticla ferestrei sau de panza perdelei.
Uneori bruneta-si inchidea ochii , deschizandu-i dupa o perioada de timp, ca si cand s-ar astepta ca imediat totul sa se naruie in jurul ei, ca totul sa fie un vis. Dar nu era asa. Mirosul de prajituri era simtit in intreaga locuinta, si-i dovedea ca mama ei inca era acolo, langa ea si pentru ea.
Din bucatarie se auzea vocea ei mangaietoare si rasul zglobiu al lui Emi, impreuna formand o adevarata minunatie pentru urechile fetei.
Ce dimineata ciudata ... I se parea ciudat ca ea sa se relaxeze... sa nu se gandeasca decat la prezent. Nu exista trecut ... Nu exista viitor. Ambele erau contopite in acel moment.
In acea zi de Joi a decis sa nu mearga la scoala. Voia doar sa- si petreaca ziua langa persoanele iubite, sa uite de Rin cea de ieri, si sa-si reaminteasca de copila vesela, zglobie, inocenta, ce candva a existat , dar care , speriata de evenimentele ce le-au adus anii, s-a ascuns adanc in sufletul adolescentei.
Podeaua incepuse a scartai la fiecare pas al acesteia , ce se indrepta spre bucatarie. In timp ce cobora scarile, privirea i-a fost atintita la fereastra. Razele puternice de soare nu-i permitea sa distinga exact privelistea , insa observase o silueta dincolo de soseaua ingusta. Statea nemiscata, de parca era o statuie de piatra, lipsita de viata , inradacinata in pamant asemenea unui arbore.
Cu mana dreapta isi indeparta suvitele brunete ce-i acopereau ochii, in speranta ca va putea sa observe mai clar , dar in zadar. De ce se simtea urmarita , poate chiar studiata de acea umbra ?
Intre ea si acel “cineva” era o distanta destul de mare, si e posibil ca acea persoana sa priveasca altceva si nu pe ea. Probabil nici nu o zarise , insa de ce in inima ei era sadit acel sentiment de nesiguranta ? Trupul ii era impietrit , iar ochii verzi refuzau sa paraseasca reperul .
Se simtea ca intr-o stare de transa. Acea presiune launtrica ce crestea cu fiecare secunda trecuta ii era cunoscuta.
-Rin , te simti bine?
Starea de amorteala i-a fost spulberata la simpla atingere a mamei ei. Mana firava cu degetele lungi, noduroase din cauza muncii, desi putin aspre i se pareau fetei mai fine decat cea mai scumpa matase. Cu o atentie usor de observat , femeia isi mangaia fiica pe cap.
-Totul e bine. Mi s-a parut ca zaresc ceva.
Rin din nou isi muta privirea spre strada, dar nimeni si nimic numai era pe marginea soselei. Umbra disparuse ...
-Voiam sa te intreb ... continua adolescenta, tata ... cand e posibil sa vina?
Ochii femeii se intunecasera pentru o clipa.
-E mult prea ocupat din cauza slujbei. Trebuie sa intelegi ca pentru voi munceste, la fel ca si mine. Stiu ca ...
-O, nu , nu e nici o problema! Scuze ca am deschis subiectul asta ... stiu ca va este foarte greu. Mai bine sa mergem in bucatarie! Vreau neaparat sa gust fursecurile tale!
Stia ca gresise aducand vorba despre acest lucru. Probabil ca lor le era mult mai greu ... dar ii era dor sa simta caldura unei familii. Unei familii intregi.
*
In intreaga incapere dainuia o liniste divina, uneori tulburata de rasete .
„ Simt ca am o viata aproape normala ...” isi ingana in minte adolescenta . Pe chip i se afisase un zambet sters, stiind ca nimanui nu-i putea dezvalui durerea din suflet.
Sunetul strident al telefonului a trezit-o din visare. Initial , nu a vrut sa raspunda la telefon, insa mama ei insistase , de vreme ce aceasta era prea ocupata cu gatitul si nu putea raspunde.
Plictisita sopti un „Alo” , doar pentru a fi asaltata cu intrebari de catre nimeni alta decat Madalina.
-Unde esti? De ce n-ai venit la scoala? Te simti rau? Cumva ...
-Hei, hei hei... Mai incet, se poate? Cu ce ocazie m-ai sunat?
-Cum adica ...? pentru ca sunt ingrijorata , de-aia!
Un zambet ii insenina chipul lui Rin, la spusele prietenei ei. Se bucura ca nu se aflau fata in fata, pentru ca nu ar fi stiut cum sa reactioneze .
-Sunt bine, m-am invoit de la diriginta , cu permisiunea mamei mele.
-Ai spus cumva „ mamei mele” ?
-Aha...
-Deci a venit! In sfarsit!
-Da, da, da.... altceva?
-A.... uitasem sa-ti spun. Mi-a zis profa de romana sa vii neaparat la 5 la scoala. Trebuie sa repetati piesa de teatru.
-Nu as putea sa-ncep de maine? Adica ... vreau sa stau azi acasa... nu in fiecare zi imi vad mama asa ca ...
-A zis ca e obligatoriu! A venit tipul ala care va juca rolul lui Antonio. Din moment ce e din alt oras , si a venit special pentru repetitii...
-Doamne, zi-i ca voi fi la 5 la scoala. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce mereu trebuie sa mi se intample chestii de genu’ asta?!!
-Pentru ca esti Rin.
In receptor ii rasuna rasetul zglobiu, dupa care satena ii inchise. S-a dus si ziua ei „Perfecta” .
Cu parere de rau si-a anuntat mama si fratele ca trebuia sa plece. Era deja ora 4. nu-si putea permite sa intarzie. Isi lua rucsacul plin cu tot felul de carti si foi pline cu indicatii pentru piesa de teatru , dupa care isi indrepta pasii afara din locuinta, spre liceul acesteia.
O dupa-amiaza destul de frumoasa pentru o zi de noiembrie . Crengile goale ale copacilor erau mangaiate de razele soarelui. Mirosul de fum imbiba aerul , provocandu-i oricui trecator o tuse seaca , la fel si lui Rin. Tanara se opri din mers, si-si duse mana la gura. De fapt, ea avea sentimentul ca era urmarita , de aceea oprindu-se , insa nimeni nu era pe acea alee. Ingaima cateva cuvinte, convinsa de faptul ca pur si simplu era paranoica. Isi relua mersul, cu pasi grabiti , nestiind de ochii individului ce o urmareau de pe acoperisul unei cladiri .
-Si asa va incepe totul ... mormai cu voce joasa acea persoana .Nimeni nu va reusi sa prevesteasca viitorul.Orice se putea intampla.E o chestiune de timp pana cand haosul se va instala...
Si cu aceste ultime vorbe gandite cu voce tare, disparu pe urmele brunetei , pe aleea izolata a micului oras .
Cap. VIII
" 7 noiembrie.
De ce trebuie mereu sa fie asa ...?
In momentul cand mi-am revazut mama parca am fost ridicata la cer, fiind mai bucuroasa si mai fericita decat am crezut ca voi fi vreodeodata. Atat de dor mi-a fost de imbratisarea ei, de parfumul ei ... simt ca pot respira usurata acum, ca sunt protejata. Dar ... tatal nu a putut veni. Din nou... Si asa sunt smulsa din micul meu Rai, si sunt readusa din nou cu picioarele pe pamant.
Nu am lasat, totusi ca acest lucru sa-mi strice momentul . Am incercat sa fiu vesela, sa zambesc , daca se poate, cat mai mult, pentru ca stiu ca toata bucuria mea nu va tine o eternitate, de parca ar fi o lumanare care se topeste incetul cu incetul , ramanand doar amintirile.
Acum ca e weekend, imi pot petrece timpul cu persoanele iubite. Fata de unele zile trecute, sunt mult mai optimista, si nu cred ca exista ceva care sa-mi strice aceasta stare. Cel putin sper ca nu va fi ... "
Tot timpul in care si-a scris in jurnal , Rin zambea, pe chipul ei creionandu-se sentimentele pe care le simtea.
Din cand in cand , isi mai pipaia gatul, incercand sa scape de furnicaturile ce erau in locul in care a fost strapunsa de coltii lui Aden. Din fericire pentru ea, rana disparuse aproape complet. Ramase doar o amprenta stearsa de un vinetiu pal.
Era dimineata. Soarele-i lumina chipul , netinand cont de sticla ferestrei sau de panza perdelei.
Uneori bruneta-si inchidea ochii , deschizandu-i dupa o perioada de timp, ca si cand s-ar astepta ca imediat totul sa se naruie in jurul ei, ca totul sa fie un vis. Dar nu era asa. Mirosul de prajituri era simtit in intreaga locuinta, si-i dovedea ca mama ei inca era acolo, langa ea si pentru ea.
Din bucatarie se auzea vocea ei mangaietoare si rasul zglobiu al lui Emi, impreuna formand o adevarata minunatie pentru urechile fetei.
Ce dimineata ciudata ... I se parea ciudat ca ea sa se relaxeze... sa nu se gandeasca decat la prezent. Nu exista trecut ... Nu exista viitor. Ambele erau contopite in acel moment.
In acea zi de Joi a decis sa nu mearga la scoala. Voia doar sa- si petreaca ziua langa persoanele iubite, sa uite de Rin cea de ieri, si sa-si reaminteasca de copila vesela, zglobie, inocenta, ce candva a existat , dar care , speriata de evenimentele ce le-au adus anii, s-a ascuns adanc in sufletul adolescentei.
Podeaua incepuse a scartai la fiecare pas al acesteia , ce se indrepta spre bucatarie. In timp ce cobora scarile, privirea i-a fost atintita la fereastra. Razele puternice de soare nu-i permitea sa distinga exact privelistea , insa observase o silueta dincolo de soseaua ingusta. Statea nemiscata, de parca era o statuie de piatra, lipsita de viata , inradacinata in pamant asemenea unui arbore.
Cu mana dreapta isi indeparta suvitele brunete ce-i acopereau ochii, in speranta ca va putea sa observe mai clar , dar in zadar. De ce se simtea urmarita , poate chiar studiata de acea umbra ?
Intre ea si acel “cineva” era o distanta destul de mare, si e posibil ca acea persoana sa priveasca altceva si nu pe ea. Probabil nici nu o zarise , insa de ce in inima ei era sadit acel sentiment de nesiguranta ? Trupul ii era impietrit , iar ochii verzi refuzau sa paraseasca reperul .
Se simtea ca intr-o stare de transa. Acea presiune launtrica ce crestea cu fiecare secunda trecuta ii era cunoscuta.
-Rin , te simti bine?
Starea de amorteala i-a fost spulberata la simpla atingere a mamei ei. Mana firava cu degetele lungi, noduroase din cauza muncii, desi putin aspre i se pareau fetei mai fine decat cea mai scumpa matase. Cu o atentie usor de observat , femeia isi mangaia fiica pe cap.
-Totul e bine. Mi s-a parut ca zaresc ceva.
Rin din nou isi muta privirea spre strada, dar nimeni si nimic numai era pe marginea soselei. Umbra disparuse ...
-Voiam sa te intreb ... continua adolescenta, tata ... cand e posibil sa vina?
Ochii femeii se intunecasera pentru o clipa.
-E mult prea ocupat din cauza slujbei. Trebuie sa intelegi ca pentru voi munceste, la fel ca si mine. Stiu ca ...
-O, nu , nu e nici o problema! Scuze ca am deschis subiectul asta ... stiu ca va este foarte greu. Mai bine sa mergem in bucatarie! Vreau neaparat sa gust fursecurile tale!
Stia ca gresise aducand vorba despre acest lucru. Probabil ca lor le era mult mai greu ... dar ii era dor sa simta caldura unei familii. Unei familii intregi.
*
In intreaga incapere dainuia o liniste divina, uneori tulburata de rasete .
„ Simt ca am o viata aproape normala ...” isi ingana in minte adolescenta . Pe chip i se afisase un zambet sters, stiind ca nimanui nu-i putea dezvalui durerea din suflet.
Sunetul strident al telefonului a trezit-o din visare. Initial , nu a vrut sa raspunda la telefon, insa mama ei insistase , de vreme ce aceasta era prea ocupata cu gatitul si nu putea raspunde.
Plictisita sopti un „Alo” , doar pentru a fi asaltata cu intrebari de catre nimeni alta decat Madalina.
-Unde esti? De ce n-ai venit la scoala? Te simti rau? Cumva ...
-Hei, hei hei... Mai incet, se poate? Cu ce ocazie m-ai sunat?
-Cum adica ...? pentru ca sunt ingrijorata , de-aia!
Un zambet ii insenina chipul lui Rin, la spusele prietenei ei. Se bucura ca nu se aflau fata in fata, pentru ca nu ar fi stiut cum sa reactioneze .
-Sunt bine, m-am invoit de la diriginta , cu permisiunea mamei mele.
-Ai spus cumva „ mamei mele” ?
-Aha...
-Deci a venit! In sfarsit!
-Da, da, da.... altceva?
-A.... uitasem sa-ti spun. Mi-a zis profa de romana sa vii neaparat la 5 la scoala. Trebuie sa repetati piesa de teatru.
-Nu as putea sa-ncep de maine? Adica ... vreau sa stau azi acasa... nu in fiecare zi imi vad mama asa ca ...
-A zis ca e obligatoriu! A venit tipul ala care va juca rolul lui Antonio. Din moment ce e din alt oras , si a venit special pentru repetitii...
-Doamne, zi-i ca voi fi la 5 la scoala. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce mereu trebuie sa mi se intample chestii de genu’ asta?!!
-Pentru ca esti Rin.
In receptor ii rasuna rasetul zglobiu, dupa care satena ii inchise. S-a dus si ziua ei „Perfecta” .
Cu parere de rau si-a anuntat mama si fratele ca trebuia sa plece. Era deja ora 4. nu-si putea permite sa intarzie. Isi lua rucsacul plin cu tot felul de carti si foi pline cu indicatii pentru piesa de teatru , dupa care isi indrepta pasii afara din locuinta, spre liceul acesteia.
O dupa-amiaza destul de frumoasa pentru o zi de noiembrie . Crengile goale ale copacilor erau mangaiate de razele soarelui. Mirosul de fum imbiba aerul , provocandu-i oricui trecator o tuse seaca , la fel si lui Rin. Tanara se opri din mers, si-si duse mana la gura. De fapt, ea avea sentimentul ca era urmarita , de aceea oprindu-se , insa nimeni nu era pe acea alee. Ingaima cateva cuvinte, convinsa de faptul ca pur si simplu era paranoica. Isi relua mersul, cu pasi grabiti , nestiind de ochii individului ce o urmareau de pe acoperisul unei cladiri .
-Si asa va incepe totul ... mormai cu voce joasa acea persoana .Nimeni nu va reusi sa prevesteasca viitorul.Orice se putea intampla.E o chestiune de timp pana cand haosul se va instala...
Si cu aceste ultime vorbe gandite cu voce tare, disparu pe urmele brunetei , pe aleea izolata a micului oras .