22-04-2009, 04:54 PM
Dragele mele vreau sa va multumesc ca ati fost alaturi de mine pe parcursul celuilalt fic. Comentariile voastre m-au determinat sa postez in fiecare zi cate un capitol si momentan am de gand sa va torturez in continuare cu acest fic. Va pup:*:*:*.
Ally imi face deosebita placere sa te intalnesc si pe la ficul meu.
Capitolul ll
Trecuse atata vreme de atunci, de ce naiba isi aducea aminte de acele momente indepartate? Din cauza apropierii tulburatoare de Yuudai, fara indoiala si pentru faptul ca se regasea atat de aproape de el, cu inima prada unui sentiment pe care il crezuse de mult stins. De-abia indraznea sa vorbeasca sau sa respire de teama sa nu rupa vraja incantatoare, dar la fel cum se intamplase in urma cu zece ani, Yuudai il respinse spunandu-i:
-Vad ca nu esti in stare sa conduci, unde te duc?
-La hotelul Royal din Okinawa. De acolo am venit aici, dar sa stii ca pot sa ma descurc si singur, multumesc.
-Nu mai spune nimic si leaga-ti centura, spuse Yuudai ca pe un ordin, apoi accelera lasandu-i lui Shinsuke impresia ca dorea sa scape de el cat mai repede.
Cu toata umilinta si furios tanarul incerca sa nu acorde atentie soferului insolent. Cu toata tulburarea isi inabusi o exclamatie contrariata si rautacioasa. Cine se credea el? In aceeasi clipa pe neasteptate, ii aparu in fata chipul lui Emi si un val de tristete se sparse rostogolindu-se asupra lui. Acum nu mai exista nimeni pe lume care sa-l iubeasca si care sa aiba nevoie de el, iar Yuudai mai putin decat oricine. Indignarea ii atata din nou furia.
-Nu crezi ca-mi esti dator cu o explicatie?
Un hohot de ras batjocoritor ii raspunse:
-Dragutul meu, nu-ti sunt dator cu nimic. Doar nu-ti inchipuiai ca bunica o sa te primeasca cu bratele deschise dupa tot ce s-a intamplat.
Ce naiba s-a intamplat? Au aflat oare de sarut, de faptul ca eram indragostit de el si au vrut sa ne desparta, se intreba tanarul fara sa inteleaga ceva.
-D...Dar, nu inteleg nimic. Ce s-a intamplat la urma urmei? Sunt de acord ca trebuia sa fii telefonat sau scris. Totusi...
Nu mai continua, cum ar fi putu sa-i explice lui Yuudai care avea deja o parere proasta despre el. Ii trecu prin minte un gand neobisnuit. Matusa Mariko e batrana poate si-a pierdut mintile, apoi ofta adanc.
-Cred ca am inteles, nu-mi vei spune nimic.
-Stai linistit, nici nu intentionam sa-ti spun ceva.
Shinsuke isi inghiti o replica usturatoare. Cand ajunsesera in fata hotelului, tanarul arunca o privire nelinistita spre fatada cladirii. Il astepta o noapte de insomnie dupa dusul rece pe care la primit la vila matusii sale. Cand tanarul cobora si desfacu portbagajul, Yuudai rase batjocoritor:
-Oho! Dupa cum vad chiar credeai ca o sa te instalezi la noi.
Shinsuke la cat era de nervos aproape ca dorea sa tranteasca valiza si sa planga, dar se gandi ca mai bine sa fie singur ca sa-si dea frau disperarii.
-Chiar nu inteleg de ce m-am asteptat sa fiu primit la voi. Ce iluzie! Apoi se indrepta spre hotel fara sa mai arunce o privire in urma. Sirul neplacerilor nu se incheie in acea zi, pentru ca acum trebuia sa-si adune ultimele forte pentru a-i explica receptionerului, caruia ceva mai devreme ii inapoiase cheia camerei, ca se razgandise si ca vrea din nou camera.
-Imi pare rau, dar s-a ocupat.
-Nu conteaza. Imi convine oricare, nu sunt pretentios.
-Nu mai avem camere libere, un autobuz plin cu turisti a venit putin mai devreme si a trebuit sa montam paturi pliante deoarece nu mai aveam camere libere.
Cu o mana lipita de frunte si cu moralul la pamant Shinsuke nu vroia decat sa se intinda intr-un colt linistit si sa-si linga ranile.
-Vreti sa dau telefon la alt hotel ca sa va pot ajuta? intreba compatimitor receptionerul.
-Nu stiu.
In aceea clipa, o mana apuca valiza si o voce calma rasuna in spatele lui:
-Vino cu mine!
Tanarul se intoarse brusc dand nas in nas cu Yuudai.
-Stiu un loc in care ai putea sa-ti petreci noaptea, adauga el luandu-l hotarat de mana si pornira spre masina.
-Da-mi cheile!
Tanarul ezita suficient de mult pentru a-l face pe acesta sa-si piarda rabdarea.
-Hai odata! Cunosc orasul mai bine ca tine.
De voie de nevoie, tanarul ii dadu cheile, apoi pornira pe strazile care incet incet incepeau sa prinda contur in mintea tanarului. Un labirint de stradute, dintre care cele mai inguste erau inchise circulatiei, brazdau orasul, era aglomeratie, iar terasele cafenelelor se inghesuiau pe trotuare. Dupa putin timp Yuudai opri in fata unei cladiri cu patru etaje, inconjurata de copaci. Portareasa il saluta respectuos.
-Buna seara, domnule.
-Buna seara, doamna.
Apucandu-se verisorul de brat il trase intr-o camera spatioasa, mobilata cu o canapea de piele, doua plante de marimea unor arbusti stateau de o parte si de cealalta a usii, trei fotolii de stiluri diferite, dar de valoare si cu o masuta joasa din marmura alba. Dupa ce arunca o privire prin camera se intoarse spre verisorul sau. Cu siguranta nu locuia la vila si nici casatorit nu era.
-Nu pot sa-ti accept gazduirea, spuse tanarul nelinistit.
-Nici nu ti-am propus nimic, dar fii fara grija nu te voi deranja. In timp ce-i explica unde erau baia, bucataria vazu pe fata tanarului o urma de neliniste si indoiala.
-Asculta, poate nu vrei sa dormi aici, dar e cea mai buna solutie. De ce ti-e teama?
Shinsuke rosise pana in varful urechilor, dar se straduia sa se calmeze. Pierduse de curand femeia pe care o iubise si prietenia unei familii de la care ii ramasera cele mai frumoase amintiri.
-O sa-ti fac o cafea, o sa-ti prinda bine. Intinde-te putin, il sfatui Yuudai.
Dar cu toata nelinistea si tumultul care-i stapaneau gandurile, de cum puse capul pe perna cazu intr-un somn adanc si nu-l vazu pe Yuudai intrand in camera si acoperindu-l grijuliu.
In capitolele urmatoare o sa-l descriu pe Shinsuke si o sa aflati de ce matusa lui a reactionat asa. Pana atunci pa pa:*.
Ally imi face deosebita placere sa te intalnesc si pe la ficul meu.
Capitolul ll
Trecuse atata vreme de atunci, de ce naiba isi aducea aminte de acele momente indepartate? Din cauza apropierii tulburatoare de Yuudai, fara indoiala si pentru faptul ca se regasea atat de aproape de el, cu inima prada unui sentiment pe care il crezuse de mult stins. De-abia indraznea sa vorbeasca sau sa respire de teama sa nu rupa vraja incantatoare, dar la fel cum se intamplase in urma cu zece ani, Yuudai il respinse spunandu-i:
-Vad ca nu esti in stare sa conduci, unde te duc?
-La hotelul Royal din Okinawa. De acolo am venit aici, dar sa stii ca pot sa ma descurc si singur, multumesc.
-Nu mai spune nimic si leaga-ti centura, spuse Yuudai ca pe un ordin, apoi accelera lasandu-i lui Shinsuke impresia ca dorea sa scape de el cat mai repede.
Cu toata umilinta si furios tanarul incerca sa nu acorde atentie soferului insolent. Cu toata tulburarea isi inabusi o exclamatie contrariata si rautacioasa. Cine se credea el? In aceeasi clipa pe neasteptate, ii aparu in fata chipul lui Emi si un val de tristete se sparse rostogolindu-se asupra lui. Acum nu mai exista nimeni pe lume care sa-l iubeasca si care sa aiba nevoie de el, iar Yuudai mai putin decat oricine. Indignarea ii atata din nou furia.
-Nu crezi ca-mi esti dator cu o explicatie?
Un hohot de ras batjocoritor ii raspunse:
-Dragutul meu, nu-ti sunt dator cu nimic. Doar nu-ti inchipuiai ca bunica o sa te primeasca cu bratele deschise dupa tot ce s-a intamplat.
Ce naiba s-a intamplat? Au aflat oare de sarut, de faptul ca eram indragostit de el si au vrut sa ne desparta, se intreba tanarul fara sa inteleaga ceva.
-D...Dar, nu inteleg nimic. Ce s-a intamplat la urma urmei? Sunt de acord ca trebuia sa fii telefonat sau scris. Totusi...
Nu mai continua, cum ar fi putu sa-i explice lui Yuudai care avea deja o parere proasta despre el. Ii trecu prin minte un gand neobisnuit. Matusa Mariko e batrana poate si-a pierdut mintile, apoi ofta adanc.
-Cred ca am inteles, nu-mi vei spune nimic.
-Stai linistit, nici nu intentionam sa-ti spun ceva.
Shinsuke isi inghiti o replica usturatoare. Cand ajunsesera in fata hotelului, tanarul arunca o privire nelinistita spre fatada cladirii. Il astepta o noapte de insomnie dupa dusul rece pe care la primit la vila matusii sale. Cand tanarul cobora si desfacu portbagajul, Yuudai rase batjocoritor:
-Oho! Dupa cum vad chiar credeai ca o sa te instalezi la noi.
Shinsuke la cat era de nervos aproape ca dorea sa tranteasca valiza si sa planga, dar se gandi ca mai bine sa fie singur ca sa-si dea frau disperarii.
-Chiar nu inteleg de ce m-am asteptat sa fiu primit la voi. Ce iluzie! Apoi se indrepta spre hotel fara sa mai arunce o privire in urma. Sirul neplacerilor nu se incheie in acea zi, pentru ca acum trebuia sa-si adune ultimele forte pentru a-i explica receptionerului, caruia ceva mai devreme ii inapoiase cheia camerei, ca se razgandise si ca vrea din nou camera.
-Imi pare rau, dar s-a ocupat.
-Nu conteaza. Imi convine oricare, nu sunt pretentios.
-Nu mai avem camere libere, un autobuz plin cu turisti a venit putin mai devreme si a trebuit sa montam paturi pliante deoarece nu mai aveam camere libere.
Cu o mana lipita de frunte si cu moralul la pamant Shinsuke nu vroia decat sa se intinda intr-un colt linistit si sa-si linga ranile.
-Vreti sa dau telefon la alt hotel ca sa va pot ajuta? intreba compatimitor receptionerul.
-Nu stiu.
In aceea clipa, o mana apuca valiza si o voce calma rasuna in spatele lui:
-Vino cu mine!
Tanarul se intoarse brusc dand nas in nas cu Yuudai.
-Stiu un loc in care ai putea sa-ti petreci noaptea, adauga el luandu-l hotarat de mana si pornira spre masina.
-Da-mi cheile!
Tanarul ezita suficient de mult pentru a-l face pe acesta sa-si piarda rabdarea.
-Hai odata! Cunosc orasul mai bine ca tine.
De voie de nevoie, tanarul ii dadu cheile, apoi pornira pe strazile care incet incet incepeau sa prinda contur in mintea tanarului. Un labirint de stradute, dintre care cele mai inguste erau inchise circulatiei, brazdau orasul, era aglomeratie, iar terasele cafenelelor se inghesuiau pe trotuare. Dupa putin timp Yuudai opri in fata unei cladiri cu patru etaje, inconjurata de copaci. Portareasa il saluta respectuos.
-Buna seara, domnule.
-Buna seara, doamna.
Apucandu-se verisorul de brat il trase intr-o camera spatioasa, mobilata cu o canapea de piele, doua plante de marimea unor arbusti stateau de o parte si de cealalta a usii, trei fotolii de stiluri diferite, dar de valoare si cu o masuta joasa din marmura alba. Dupa ce arunca o privire prin camera se intoarse spre verisorul sau. Cu siguranta nu locuia la vila si nici casatorit nu era.
-Nu pot sa-ti accept gazduirea, spuse tanarul nelinistit.
-Nici nu ti-am propus nimic, dar fii fara grija nu te voi deranja. In timp ce-i explica unde erau baia, bucataria vazu pe fata tanarului o urma de neliniste si indoiala.
-Asculta, poate nu vrei sa dormi aici, dar e cea mai buna solutie. De ce ti-e teama?
Shinsuke rosise pana in varful urechilor, dar se straduia sa se calmeze. Pierduse de curand femeia pe care o iubise si prietenia unei familii de la care ii ramasera cele mai frumoase amintiri.
-O sa-ti fac o cafea, o sa-ti prinda bine. Intinde-te putin, il sfatui Yuudai.
Dar cu toata nelinistea si tumultul care-i stapaneau gandurile, de cum puse capul pe perna cazu intr-un somn adanc si nu-l vazu pe Yuudai intrand in camera si acoperindu-l grijuliu.
In capitolele urmatoare o sa-l descriu pe Shinsuke si o sa aflati de ce matusa lui a reactionat asa. Pana atunci pa pa:*.