Hunters

[goddess]

20 : Disparitia

Ok , Pur si simplu nu puteam.Nu puteam ! Nu puteam…sa dau ochii cu Kei in dimineata asta. Trebuie sa ma ascund pana imi revin . Nu intelegeti gresit, nu mi-era rusine de faza de aseara cu sangele , doar eram destul de obisnuita , dar mi-a fost rusine de ce a fost dupa, iar daca ma vedea kei , sigur imi citea gandurile si afla un lucru total penibil si enervant ......cum am putut sa-l VISEZ ? Da, probabil a avut un impact atat de mare noaptea trecuta incat mi s-a imprimat in inconstient .Daca ar afla ca
l-am visat sigur va rade de mine si-si va bate joc sau..ma rog..ce face el.Nici gand. O sa stau in pat toata ziua si o sa ma fac ca’s bolnava sau ceva...dar ce boala sa inventez? Oh..stiu...m-am imbolnavit pentru ca am...am mancat capsune salbatice si am facut ‘ capsunita cronica’.Nu aveam alta scuza mai buna .
‘Mi-do-ri-chan!!!’ aud vocea lui Sora , o colega cu parul castaniu si prins in doua codite. Sora sare peste mine inainte sa ma pot misca si trage plapuma de pe mine.
‘Mmm..lasa-ma....ma simt prost..’ incerc eu sa ma prefac .
‘Da’ ce-ai patit...? ‘ ma intreaba ea dezamagita.
‘Capsunita cronica...’ bomban eu.
‘Nasol....azi mergeam pe munte sa jucam volei...’zice ea dezamagita. Volei? A zis cuvantul magic care ma ridica din orice boala.
‘Parca aveai capsunita cronica! ‘ zice ea sarcastic.
‘ Nu-i nimic...am devenit imuna de cand am facut piersicita cronica...’ chicotesc eu .
Abia dupa ce am distrus singura sansa pe care o aveam sa nu dau cu ochii de Kei am realizat in ce rahat m-am bagat.Spre surprinderea mea kei nu era nicaieri de gasit.Am zis ca poate dormea ,dar nu era nici in camera lui.
‘Alexander..unde e Kei ? ‘ il intreb eu confuza.
‘Shhh...’imi facu el semn sa vorbesc mai incet. ‘ Profa stie ca a plecat inainte pe munte..’
‘Deci pana la urma unde e? ‘ intreb eu mirata.Alexander nu-mi raspunse dar pentru o secunda chipul ii deveni foarte serios.
‘Nu conteaza asa mult..nu-ti face griji..e bine’ zice el si-si schimba iar expresia cu una mai blanda si relaxata.Poate pacalea pe altii dar pe mine nu.
M-am gandit tot drumul prin padure cum puteam sa-l determin pe Alexander sa imi zica unde era Kei insa fara succes.Deja ma durea mintea, apoi s-a intamplat.....
‘Ne intalnim din nou..Midori-chan..’aud o voce .Ma intorc sa vad de unde vine insa nimeni nu vorbea. Atunci am realizat ca vocea suna in mintea mea.
‘Ai doua optiuni...’continua vocea pe un ton jucaus si amuzat care ar da senzatia ca nu e nimic serios in discutie ‘...fie vii unde iti spun eu , SINGURA , fie niciunul din prietenii tai n-o sa treaca de noaptea asta ‘ La auzul acestor cuvinte am inghetat. Tot corpul incepuse sa-mi tremure , mi s-a pus un nod oribil in stomac si m-am simtit de parca o sageata fierbinte mi-a strapuns inima.
Am ramas putin in urma .Se parea ca prietenii mei n-au observat.
‘.....zimi unde trebuie sa vin’ ii zic pe un ton hotarat.
Vocea incepuse sa rada usor . ‘Dupa ce scapi de prietenii tai....SI de cel mai special....mai vorbim’ concluzioneaza el.
Bun.Nu aveam de ales , nu? Eram fie eu...fie toti prietenii mei SI eu , ca in noaptea aceea la club .Am ramas putin in urma.Initial am sperat ca n-o sa observe si ca o sa le dau senzatia doar ca m-am pierdut insa asa cum ma asteptam Alexander si Kyoko se intoarsera spre mine.
‘Ce e neesan?’intreaba Kyoko .Alexander ma privea cu interes.Sper ca n-a observat schimbarea.
‘Nimic...doar ca ...trebuie sa ma intorc la cabana..’zic eu cat mai calm si normal posibil. Amandoi pareau evident curiosi iar urmatoarea intrebare era...care era scuza?
‘Am....o problema..’zic eu si ma prefac rusinata.Alexander se uita confuz .
‘Ah..pai poti sa faci si in padure daca e..’ chicoteste el.
‘Nu Alexander..’zice Kyoko de parca avusese o revelatie . “Ok..o sa te descurci ?’ ma intreba ea un pic ingrijorata. Macar ea a priceput ce incercam sa zic.Intr-un fel , era bine ca Alexander nu a realizat despre ce vorbeam , pentru ca as fi rosit toata .
‘Ok ..am plecat ‘ zic eu si o iau la fuga inapoi.
‘Bine...am scapat..acum ce ?’ intreb eu agitata.
‘Buna scuza....’zise el amuzat.
‘Daca gasesti tu ceva mai bun sa-mi spui...’zic eu total iritata.
‘Iesi de pe carare...’zice vocea ignorandu-mi remarca.’Apoi mergi cat de repede poti pana cand iti zic eu sa te opresti ‘ continua el. Pai asta cu siguranta ca ma va ajuta...cine stia unde ma duce?Am inghitit in sec si am continuat drumul.Daca avea destula putere incat sa-mi patrunda in ganduri atunci insemna ca are destul de multa putere sa-si duca planul la bun sfarsit.
‘Opreste-te’ imi zice el dupa aproximativ 1 ora de alergat.Probabil eram in inima padurii .Nu auzeam niciun zgomot in jur , doar pasarile care ciripeau sau alte sunete de animale.

‘Esti mult mai ascultatoare decat credeam....’am auzit vocea din spate. M-am intors.
‘Tu...’soptesc eu socata.