24-03-2009, 11:30 PM
Arigatou minna pentru comenturi ;)) Sper sa va placa si acest capitol . Sysu a povestit din perspectiva lui James, asa ca aici e perspectiva lui Ryan.
Kisu
Capitolul 4: Umbre
Poate ca in inima mea a ramas inca un semn al intrebarii, lasat de chipul sau. James, cat as da sa iti pot citi gandurile, sa-ti pot amprenta pe suflet macar o pata de iubirea care sa nu se stearga, cat n-as da.
In noaptea aceea nu am dormit deloc. Doar chipul sau de ceara, doar buzele sale incondeiate cu bucati de trandafir, doar parul sau prin care imi strecuram adeseori degetele, doar aceste cateva lucruri reuseau sa ma linisteasca cum nimic altceva n-o facea. L-am tinut in brate si am simtit cum trupul sau se topeste in agonia bratelor mele. Era liniste si respiratia sa imi apasa sufletul, scufundandu-l in sentimente asemeni unei bucati vechi de plumb. I-am zis sa se dezbrace pana sa se aseze in pat si m-a privit speriat. Stiam ce vreau sa fac si ala era un pas catre adevar.
Mi-am dorit atat de mult sa-i simt trupul, incat am lasat dorinta sa-mi domine sentimentele si am uitat ca de fapt ele-mi controleaza inima. M-am dezbracat si eu la randul meu, si tot ce ne mai acopereau erau razele pale ale lunii, ce se spargeau de albul cearceafului ascuns prin intuneric. L-am tras aproape de mine si l-am imbratisat cu putere. Pielea sa imi aducea aminte de valurile marii, ce se zgariau si cadeau in picaturi incolore deasupra oceanului. In acel moment mi-a venit in minte imaginea lui de atunci.
Umbra ce m-a urmarit in acest tip si pe care mi-am dorit atat de mult sa o posed. Acum e langa mine, insa nu e conturata de aceleasi sentimente pe care am vrut sa le cunosc mai bine, sa le gust si sa ma afund in profunzimea lor, e ceva gol. Atunci aveam doar zece ani, eram un copil ca si el, zambeam si-mi traiam propriile vise, insa acum am renuntat la ele, dorind sa le simt.
Era toamna, probabil una dintre acele zile cand ploaia isi reluase vechiul obicei si norii se scuturau de cenusa umeda ce cadea in rafale peste trupul meu. Alergam fara a sti unde sa ma opresc, si fara sa realizez ma afundam si mai rau catre sfarsit. Plecasem pentru prima oara cu parintii mei in Canada, undeva la poalele muntelui Wrangell. Tatal meu planuise sa urcam pana la vila cu masina, dar ninsoarea din ultimele zile facea acest lucru imposibil, asa ca am fost nevoiti sa escaladam o parte din munte. Nu era cine stie ce, dar cand am ajuns acolo deja incepuse sa se intunece si eram speriat. La poalele muntilor plouase si drumul era noroios. Am urcat mai bine de o ora , insa am inceput incet- incet sa raman in urma lor. Tatal meu nu era foarte atent la mine, pentru ca trebuia sa ajunga inainte sa se intunece. Ramasesm in urma doar cu mama mea, unchiul Ruthell, acum celebrul detinator al companiei de telefoane Crumbells, si matusa mea. Grabindu-ma sa nu ma pierd, am alunecat pe una din radacinile unui copac si am cazut pe panta stanga a versantului, rostogolindu-ma de mai multe ori si oprindu-ma in apa unui izvor. Nu era adanca, asa ca am putut sa ies cu usurinta si sa ma asez pe malul acestuia. Eram murdar, ud si luna deja incepuse sa cresteze mantia obscura a cerului.
Padurea era deasa si din adancul ei rasuna oda melodioasa a copacilor, ce-si scuturau zalele ponosite. Atunci am realizat in ce situatie ma aflam si am inceput sa alerg printre trunchiurile negre plangand si tipand. Nu mai priveam in jurul meu, ochii imi erau incetosati de lacrimile amare ce se scurgeau fara oprire din ei. Atunci am simtit cum trupul meu se izbeste de ceva moale. Am tipat speriat si m-am ghemuit la baza unuia dintre copaci, tremurand fara incetare. Nu indrazneam sa-mi ridic privirea, nici macar sa suspin, eram atat de ingrozit de situatia in care ma aflam, incat si sa respir mi se parea un lucru imposibil.
Am simtit o stransoare calda, cum imi cuprinde bratul incet. Aia a fost clipa in care, chipul sau a devenit totul pentru mine. Eram absorbit de culoarea turcoaz a ochilor, ce sclipea in bataia galbena a lunii.
Mi-a intins mana si eu am apucat-o cu incredere, ridicandu-ma. Era mai mic ca mine in inaltime, insa diferit, nu plangea, nu radea, afisand o expresie goala.
I-am zambit eu primul, incercand sa ma apropii de el si sa-l fac sa-mi raspunda prin acelasi gest. Ma simteam oarecum depasit de situatia in care ma aflam, si chiar daca aveam doar zece ani, il intelegeam mai bine decat probabil as fi facut-o acum.
-Te-ai ratacit? l-am intrebat eu, privindu-i culoarea neobisnuita a ochilor.
-Nu, doar ma plimbam prin padure. Imi place linistea de aici, e mai bine decat cu ei.
�Decat cu ei?� Ce a vrut sa spuna cu acele cuvinte? Cine erau ei, si mai ales de ce el se refugia intr-un loc atat de pustiu si ferit de orice sentiment? Ma durea pe mine, ma sfasia ca un ciob de sticla si inima mea batea haotic, fara macar a mai urma vreo lege. Pupilele ochilor imi zgariau albul patrunzator, si mici cicatrici rosii, subtiri, disecau repulsia sentimentelor mele. Atunci fata mi-a fost zugravita de doua lacrimi ce au inceput sa curga pe chipu-mi sangeriu. Obrajii ascundeau o roseata ciudata, pe care nu o intelegeam, probabil era de la plans, probabil de la ochii lui sau mai probabil de la sentimentul ce luase nastere atunci in inima mea. M-am apropiat si l-am imbratisat cu putere. Ce stiam eu la varsta aia, eram mult prea inocent pentru a lasa mintea sa hotarasca in locul sufletului meu, si totusi l-am imbratisat sperand sa-l vad zambind. Nu a fost asa, parea ca tot ce fac se rezuma la neputinta, doua lucruri opuse dar care se intretaiau cu fiecare bataie a inimii mele. Il priveam, ma privea si totusi nicio reactie, starea in care ma aflam ma tortura lent, dar durerea acuta se facea din ce in ce mai simtita.
-Te-ai ratacit? m-a intrebat el la randul sau. Vroiam sa-i zic ca da, insa nu ma simteam in stare sa vorbesc, eram obosit, mi-era frica, foame si ma simteam pustiit de chipul sau. Am lesinat, si asta a fost finalul acelei discutii.
Cand m-am trezit, nu mai eram in padurea aceea rece, nu mai eram afara, simteam salteaua incalzindu-mi spatele. Am deschis ochii usor, orbit de lumina puternica a soarelui, si am privit prin incapere incercand sa gasesc un obiect care sa ma faca sa realizez unde ma aflu. Nu era nimic special in acea camera, chiar parea a ascunde o umbra de tristete, iar peretii sai albi ii dadeau aerul unui salon de spital. Am vazut doua noptiere in fata mea, si perdeaua fluturand la geam. Intra un miros placut, de stejar, aerisind incaperea. Cred ca era singurul lucru ce mai destindea atmosfera.
M-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra intredeschisa. Afara, soarele deja isi scurgea seva fierbinte, iar cerul era parca imbibat in cerneala. Totul era calm si daca ascultam atent, puteam auzi timpul trecand. Am tresarit, speriat de scartaitul enervant al usii, era chiar el, impreuna cu tatal meu, ce ma cauta ingrijorat cu privirea. M-a vazut si a alergat catre mine, zguduindu-ma incet si tipand, insa eu nu auzeam nimic. Eram prea incurcat in plasa ochilor baiatului de la usa, le simteam culoarea ca si cum ar curge in valuri peste trupul meu, ma invada. Priveam contemplativ spre ei si ma vedeam pe mine.
-Ryan, sti cate griji mi-am facut pentru tine? Unde naiba ti-era gandul, ce faceai daca nu te gasea James? Iti dai seama ca puteai ajunge hrana la animalele albatice? Ce naiba, nu te afli in mijlocul New York-ului, aici esti izolat.
-Imi pare rau.
N-am mai spus altceva, ma gandeam ca tocmai ii aflasem numele, James� Atunci am fost sigur de ceea ce vreau, atunci mi-am jurat ca imi voi folosi viata pentru a-l face sa zambeasca. N-am mai vorbit nimic altceva cu acel copil, pentru ca tatal meu m-a luat de mana si m-a tras grabit dupa el. Ochii mi-au ramas insa atinti asupra baiatului, il vedeam ca un inger in bataia solemna a razelor. Vantul ii facea hainele sa tremure si imi dadea senzatia ca se inalta la cer. Purta un tricou alb, lung si o pereche de pantaloni scurti, albastrii si mulati.
Nimic deosebit, si cred ca asta ii dadea acel aer special de care devenisem dependent. O ultima imagine a sa si mi-a fost indeajuns pentru a trai o viata intreaga. Nu l-am mai vazut de atunci, dar m-am straduit sa il revad din nou. Chiar daca a durat atatia ani, acum il am langa mine.
Totul s-a derulat in mintea mea asemeni unei pelicule, si am inteles ca acesti cativa ani se rezuma la cateva secunde de amintiri. Traiesc in prezent, trecutul e ceva ce nu voi mai regasi, iar viitorul probabil un secret, dar ma simt implinit.
N-am dormit pentru cateva ore, ci m-am hranit asemeni unui vampir cu fiecare respiratia a sa. Ii idolatrizam imaginea, era pentru mine ceva mai presus de cer, mi se parea ca nu as putea iubi un intreg univers, cum il iubesc pe el. Am inchis ochii, concentrandu-ma asupra mainii mele, pe care el isi asezase capul. Ii simteam atingerea si parfumul parului sau ma furnica, facandu-ma sa ma intorc cu tot trupul catre el. Oare cand adormise; am fost atat de pierdut in ganduri, incat nu l-am observat pana acum? Avea o expresie indurerata, iar respiratia sacadata imi intepa pielea, aproape ca-i puteam simti patimile. I-am mangaiat chipul, buzele si mi-am lasat degetele sa curga asemeni matasii peste corpul lui. Imi placea sa-l mangai, sa il fac sa simta ceea ce simt si eu si sa-i admir trupul. De fiecare data cand il priveam, sentimentul de dorinta ce se starnea in interiorul meu, se impletea cu o senzatie greu de descris, daca nu imposibil, si ma facea sa cred ca detin lumea intreaga, chiar daca ea se rezuma doar la chipul lui.
Am adormit in sfarsit; nu stiu daca oboseala era de vina sau dorinta de a-i revedea chipul, insa am simtit o greutate apasand asupra pleoapelor mele si m-am lasat prada ei. Orele au trecut cu repeziciune, si atunci cand am deschis ochii nu l-am mai gasit langa mine. M-am ridicat din pat, cascand indelung si luandu-mi blugii pe mine. M-am indreptat catre bucatarie si acolo era. Statea langa geam, cu ceasca de cafea in mana. Aroma acesteia, in combinatie cu parfumul lui, imi imbata simturile, si imi controla trupul, astfel incat dupa cativa pasi m-am oprit in spatele sau. Nu l-am atins, ci mi-am apropiat chipul de parul lui, lasandu-i firele sa-mi mangaie fata inca dominata de oboseala. Am fost mirat sa vad ca el a lasat cafeaua pe pervazul geamului, si s-a intors catre mine, incolacindu-si bratele in jurul abdomenului meu. Am facut si eu acelasi lucru si am ajuns intr-o imbratisare puternica. L-am sarutat scurt, insa el a prelungit sarutul, lasandu-si limba sa-mi mangaie cu delicatete buzele si sa se strecoare in gura mea. Participam cu aceeasi intensitate la sarut, dar l-am intrerupt stiind ca daca va continua nu ma voi putea abtine si s-ar duce de rapa tot ceea ce creasem pana atunci.
-Mm� Buna cafeaua din dimineata asta! am zambit, lingandu-mi buzele. Mai imi dai?
-Mai vrei? Cu mare placere! a zis el, apropiindu-si gura de a mea.
-Din cana, am mentionat.
James a ras usor si mi-a turnat in ceasca lichidul negru din cafetiera. Ne asezasem la masa si ne priveam apasat fara ca macar vreunul sa zica ceva.
-Te iubesc! Atat i-am spus, insa oare ce a crezut el despre confesiunea mea?
Kisu
Capitolul 4: Umbre
Poate ca in inima mea a ramas inca un semn al intrebarii, lasat de chipul sau. James, cat as da sa iti pot citi gandurile, sa-ti pot amprenta pe suflet macar o pata de iubirea care sa nu se stearga, cat n-as da.
In noaptea aceea nu am dormit deloc. Doar chipul sau de ceara, doar buzele sale incondeiate cu bucati de trandafir, doar parul sau prin care imi strecuram adeseori degetele, doar aceste cateva lucruri reuseau sa ma linisteasca cum nimic altceva n-o facea. L-am tinut in brate si am simtit cum trupul sau se topeste in agonia bratelor mele. Era liniste si respiratia sa imi apasa sufletul, scufundandu-l in sentimente asemeni unei bucati vechi de plumb. I-am zis sa se dezbrace pana sa se aseze in pat si m-a privit speriat. Stiam ce vreau sa fac si ala era un pas catre adevar.
Mi-am dorit atat de mult sa-i simt trupul, incat am lasat dorinta sa-mi domine sentimentele si am uitat ca de fapt ele-mi controleaza inima. M-am dezbracat si eu la randul meu, si tot ce ne mai acopereau erau razele pale ale lunii, ce se spargeau de albul cearceafului ascuns prin intuneric. L-am tras aproape de mine si l-am imbratisat cu putere. Pielea sa imi aducea aminte de valurile marii, ce se zgariau si cadeau in picaturi incolore deasupra oceanului. In acel moment mi-a venit in minte imaginea lui de atunci.
Umbra ce m-a urmarit in acest tip si pe care mi-am dorit atat de mult sa o posed. Acum e langa mine, insa nu e conturata de aceleasi sentimente pe care am vrut sa le cunosc mai bine, sa le gust si sa ma afund in profunzimea lor, e ceva gol. Atunci aveam doar zece ani, eram un copil ca si el, zambeam si-mi traiam propriile vise, insa acum am renuntat la ele, dorind sa le simt.
Era toamna, probabil una dintre acele zile cand ploaia isi reluase vechiul obicei si norii se scuturau de cenusa umeda ce cadea in rafale peste trupul meu. Alergam fara a sti unde sa ma opresc, si fara sa realizez ma afundam si mai rau catre sfarsit. Plecasem pentru prima oara cu parintii mei in Canada, undeva la poalele muntelui Wrangell. Tatal meu planuise sa urcam pana la vila cu masina, dar ninsoarea din ultimele zile facea acest lucru imposibil, asa ca am fost nevoiti sa escaladam o parte din munte. Nu era cine stie ce, dar cand am ajuns acolo deja incepuse sa se intunece si eram speriat. La poalele muntilor plouase si drumul era noroios. Am urcat mai bine de o ora , insa am inceput incet- incet sa raman in urma lor. Tatal meu nu era foarte atent la mine, pentru ca trebuia sa ajunga inainte sa se intunece. Ramasesm in urma doar cu mama mea, unchiul Ruthell, acum celebrul detinator al companiei de telefoane Crumbells, si matusa mea. Grabindu-ma sa nu ma pierd, am alunecat pe una din radacinile unui copac si am cazut pe panta stanga a versantului, rostogolindu-ma de mai multe ori si oprindu-ma in apa unui izvor. Nu era adanca, asa ca am putut sa ies cu usurinta si sa ma asez pe malul acestuia. Eram murdar, ud si luna deja incepuse sa cresteze mantia obscura a cerului.
Padurea era deasa si din adancul ei rasuna oda melodioasa a copacilor, ce-si scuturau zalele ponosite. Atunci am realizat in ce situatie ma aflam si am inceput sa alerg printre trunchiurile negre plangand si tipand. Nu mai priveam in jurul meu, ochii imi erau incetosati de lacrimile amare ce se scurgeau fara oprire din ei. Atunci am simtit cum trupul meu se izbeste de ceva moale. Am tipat speriat si m-am ghemuit la baza unuia dintre copaci, tremurand fara incetare. Nu indrazneam sa-mi ridic privirea, nici macar sa suspin, eram atat de ingrozit de situatia in care ma aflam, incat si sa respir mi se parea un lucru imposibil.
Am simtit o stransoare calda, cum imi cuprinde bratul incet. Aia a fost clipa in care, chipul sau a devenit totul pentru mine. Eram absorbit de culoarea turcoaz a ochilor, ce sclipea in bataia galbena a lunii.
Mi-a intins mana si eu am apucat-o cu incredere, ridicandu-ma. Era mai mic ca mine in inaltime, insa diferit, nu plangea, nu radea, afisand o expresie goala.
I-am zambit eu primul, incercand sa ma apropii de el si sa-l fac sa-mi raspunda prin acelasi gest. Ma simteam oarecum depasit de situatia in care ma aflam, si chiar daca aveam doar zece ani, il intelegeam mai bine decat probabil as fi facut-o acum.
-Te-ai ratacit? l-am intrebat eu, privindu-i culoarea neobisnuita a ochilor.
-Nu, doar ma plimbam prin padure. Imi place linistea de aici, e mai bine decat cu ei.
�Decat cu ei?� Ce a vrut sa spuna cu acele cuvinte? Cine erau ei, si mai ales de ce el se refugia intr-un loc atat de pustiu si ferit de orice sentiment? Ma durea pe mine, ma sfasia ca un ciob de sticla si inima mea batea haotic, fara macar a mai urma vreo lege. Pupilele ochilor imi zgariau albul patrunzator, si mici cicatrici rosii, subtiri, disecau repulsia sentimentelor mele. Atunci fata mi-a fost zugravita de doua lacrimi ce au inceput sa curga pe chipu-mi sangeriu. Obrajii ascundeau o roseata ciudata, pe care nu o intelegeam, probabil era de la plans, probabil de la ochii lui sau mai probabil de la sentimentul ce luase nastere atunci in inima mea. M-am apropiat si l-am imbratisat cu putere. Ce stiam eu la varsta aia, eram mult prea inocent pentru a lasa mintea sa hotarasca in locul sufletului meu, si totusi l-am imbratisat sperand sa-l vad zambind. Nu a fost asa, parea ca tot ce fac se rezuma la neputinta, doua lucruri opuse dar care se intretaiau cu fiecare bataie a inimii mele. Il priveam, ma privea si totusi nicio reactie, starea in care ma aflam ma tortura lent, dar durerea acuta se facea din ce in ce mai simtita.
-Te-ai ratacit? m-a intrebat el la randul sau. Vroiam sa-i zic ca da, insa nu ma simteam in stare sa vorbesc, eram obosit, mi-era frica, foame si ma simteam pustiit de chipul sau. Am lesinat, si asta a fost finalul acelei discutii.
Cand m-am trezit, nu mai eram in padurea aceea rece, nu mai eram afara, simteam salteaua incalzindu-mi spatele. Am deschis ochii usor, orbit de lumina puternica a soarelui, si am privit prin incapere incercand sa gasesc un obiect care sa ma faca sa realizez unde ma aflu. Nu era nimic special in acea camera, chiar parea a ascunde o umbra de tristete, iar peretii sai albi ii dadeau aerul unui salon de spital. Am vazut doua noptiere in fata mea, si perdeaua fluturand la geam. Intra un miros placut, de stejar, aerisind incaperea. Cred ca era singurul lucru ce mai destindea atmosfera.
M-am ridicat din pat si m-am indreptat catre fereastra intredeschisa. Afara, soarele deja isi scurgea seva fierbinte, iar cerul era parca imbibat in cerneala. Totul era calm si daca ascultam atent, puteam auzi timpul trecand. Am tresarit, speriat de scartaitul enervant al usii, era chiar el, impreuna cu tatal meu, ce ma cauta ingrijorat cu privirea. M-a vazut si a alergat catre mine, zguduindu-ma incet si tipand, insa eu nu auzeam nimic. Eram prea incurcat in plasa ochilor baiatului de la usa, le simteam culoarea ca si cum ar curge in valuri peste trupul meu, ma invada. Priveam contemplativ spre ei si ma vedeam pe mine.
-Ryan, sti cate griji mi-am facut pentru tine? Unde naiba ti-era gandul, ce faceai daca nu te gasea James? Iti dai seama ca puteai ajunge hrana la animalele albatice? Ce naiba, nu te afli in mijlocul New York-ului, aici esti izolat.
-Imi pare rau.
N-am mai spus altceva, ma gandeam ca tocmai ii aflasem numele, James� Atunci am fost sigur de ceea ce vreau, atunci mi-am jurat ca imi voi folosi viata pentru a-l face sa zambeasca. N-am mai vorbit nimic altceva cu acel copil, pentru ca tatal meu m-a luat de mana si m-a tras grabit dupa el. Ochii mi-au ramas insa atinti asupra baiatului, il vedeam ca un inger in bataia solemna a razelor. Vantul ii facea hainele sa tremure si imi dadea senzatia ca se inalta la cer. Purta un tricou alb, lung si o pereche de pantaloni scurti, albastrii si mulati.
Nimic deosebit, si cred ca asta ii dadea acel aer special de care devenisem dependent. O ultima imagine a sa si mi-a fost indeajuns pentru a trai o viata intreaga. Nu l-am mai vazut de atunci, dar m-am straduit sa il revad din nou. Chiar daca a durat atatia ani, acum il am langa mine.
Totul s-a derulat in mintea mea asemeni unei pelicule, si am inteles ca acesti cativa ani se rezuma la cateva secunde de amintiri. Traiesc in prezent, trecutul e ceva ce nu voi mai regasi, iar viitorul probabil un secret, dar ma simt implinit.
N-am dormit pentru cateva ore, ci m-am hranit asemeni unui vampir cu fiecare respiratia a sa. Ii idolatrizam imaginea, era pentru mine ceva mai presus de cer, mi se parea ca nu as putea iubi un intreg univers, cum il iubesc pe el. Am inchis ochii, concentrandu-ma asupra mainii mele, pe care el isi asezase capul. Ii simteam atingerea si parfumul parului sau ma furnica, facandu-ma sa ma intorc cu tot trupul catre el. Oare cand adormise; am fost atat de pierdut in ganduri, incat nu l-am observat pana acum? Avea o expresie indurerata, iar respiratia sacadata imi intepa pielea, aproape ca-i puteam simti patimile. I-am mangaiat chipul, buzele si mi-am lasat degetele sa curga asemeni matasii peste corpul lui. Imi placea sa-l mangai, sa il fac sa simta ceea ce simt si eu si sa-i admir trupul. De fiecare data cand il priveam, sentimentul de dorinta ce se starnea in interiorul meu, se impletea cu o senzatie greu de descris, daca nu imposibil, si ma facea sa cred ca detin lumea intreaga, chiar daca ea se rezuma doar la chipul lui.
Am adormit in sfarsit; nu stiu daca oboseala era de vina sau dorinta de a-i revedea chipul, insa am simtit o greutate apasand asupra pleoapelor mele si m-am lasat prada ei. Orele au trecut cu repeziciune, si atunci cand am deschis ochii nu l-am mai gasit langa mine. M-am ridicat din pat, cascand indelung si luandu-mi blugii pe mine. M-am indreptat catre bucatarie si acolo era. Statea langa geam, cu ceasca de cafea in mana. Aroma acesteia, in combinatie cu parfumul lui, imi imbata simturile, si imi controla trupul, astfel incat dupa cativa pasi m-am oprit in spatele sau. Nu l-am atins, ci mi-am apropiat chipul de parul lui, lasandu-i firele sa-mi mangaie fata inca dominata de oboseala. Am fost mirat sa vad ca el a lasat cafeaua pe pervazul geamului, si s-a intors catre mine, incolacindu-si bratele in jurul abdomenului meu. Am facut si eu acelasi lucru si am ajuns intr-o imbratisare puternica. L-am sarutat scurt, insa el a prelungit sarutul, lasandu-si limba sa-mi mangaie cu delicatete buzele si sa se strecoare in gura mea. Participam cu aceeasi intensitate la sarut, dar l-am intrerupt stiind ca daca va continua nu ma voi putea abtine si s-ar duce de rapa tot ceea ce creasem pana atunci.
-Mm� Buna cafeaua din dimineata asta! am zambit, lingandu-mi buzele. Mai imi dai?
-Mai vrei? Cu mare placere! a zis el, apropiindu-si gura de a mea.
-Din cana, am mentionat.
James a ras usor si mi-a turnat in ceasca lichidul negru din cafetiera. Ne asezasem la masa si ne priveam apasat fara ca macar vreunul sa zica ceva.
-Te iubesc! Atat i-am spus, insa oare ce a crezut el despre confesiunea mea?
![[Imagine: cucumberFou1rcopy.png]](http://i427.photobucket.com/albums/pp360/Myttsu-chan/cucumberFou1rcopy.png)