Contract cu iubirea

[Lithium-Angel]

Iseya incerca din rasputeri sa nu se uita la Renji pentru ca altfel ar fi dezvaluit sentimentele sale, dar satenul era prea fericit ca sa observe lupta interioara a brunetului.
- Renji-san, imi pare rau! s-a scuzat baiatul, apucandu-l de haina pe saten.
- Pentru ce? barbatul chiar nu intelegea de ce trebuia sa isi ceara scuze Iseya, dar si-a dat seama ca e cumva trist si se simtea vinovat de ceva anume.
- Renji-san, pana la urma s-ar putea sa nu devin noul model al revistei, a rostit incet, evitand privirea barbatului.
- De ce nu? Care e problema?
De abia atunci, satenul si-a dat seama ca schimbarea brusca de atitudine e cauzata de barbatul din tabloul ce i l-a aratat brunetului. Pana cand nu i l-a aratat pe Mozuki Akira, totul a mersi bine si amandoi erau fericiti, dar prezenta sefului parea a il distruge emotional pe Iseya, dar si prietenia lui cu Renji.
- Renji-san, eu..
- Are vreo legatura cu Mozuki? a intrebat fara pic de ezitare. Ochii caprui ai satenulului il patrundeau pe brunet pana la oase. Era ca si cum ii citea sufletulul si nu putea ascunde nimic de el.
Nu putea nega pentru ca l-ar fi mintit pe saten si in acelasi timp ar fi facut atitudinea lui sa fie mult prea suspicioasa. A aprobat din cap si l-a lasat pe Renji sa isi imagineze orice posibila legatura intre el si Mozuki.
- Bine, atunci va trebui sa...
- Renji-san, daca Mozuki afla ca eu sunt noul model pentru revista sa, nu va fi niciodata de acord sa apar pe coperta si...
- Hm...atunci sa il pacalim!!
- Poftim?
Iseya a ramas incremenit cand a auzit propunerea satenului.
- Te ascundem de el pana apari pe coperta, apoi odata ce se tipareste, nu va mai putea face nimic. Asa te razbuni si tu un pic, a continuat imediat satenul, facandu-i lui Iseya din ochi.
Brunetul era putin confuz, era un plan destul de periculos si Renji ar fi putut ramane fara slujba daca isi supara seful, dar baiatul era dispus sa faca orice pentru ca sa ii multumeasca satenului pentru tot ceea ce a facut pentru el.
Renji, chiar daca a oferit acel plan ca un fel de acoperire pentru noul model, se simtea la fel de derutat si mai ales inselat. De ce trebuia sa il cunoasca pe sef? De ce Iseya trebuia sa fie suparat si trist din cauza unei persoane pe care a cunoscut-o candva in trecut?
Ar fi putut brunetul sa il abandoneze numai pentru ca un barbat a reaparut in viata sa?
Renji a inceput sa se simta trist, chiar daca teoretic nu ar fi avut motive. Spera ca Iseya avea sa depinda numai de el, ca va ramane aproape de el chiar si numai pentru a ajunge cineva, nu ca de indata ce va aparea un cunoscut din trecut, va fi parasit si inlocuit.
Satenul a repetat propunerea de a iesi in oras si de a lua cine iar brunetul a acceptat. Au sarbatorit viitorul contract al lui Iseya chiar daca niciunul dintre ei nu era foarte vesel. Baiatul incerca sa uite ca a aflat de Mozuki, Renji incerca sa nu se arate prea curios si sa il faca sa se simta prost. In cele din urma, si el avea un trecut de care nu ii placea sa vorbeasca. In fata lui fusese o persoana foarte importanta pentru el care l-a lasat in urma, stia ce inseamna suferinta si nu ar fi putut sa il faca pe brunet sa o simte din nou.
A doua zi, Iseya s-a trezit de dimineata, inaintea lui Renji si a asteptat ca satenul sa se trezeasca pentru a pleca impreuna la revista.
Satenul nu s-a trezit rapid, a facut tot posibilul sa se trezeasca cat mai tarziu, totul pentru a il face pe brunet sa se simta din ce in ce mai agitat si mai dornic sa munceasca. Odata ajunsi la revista, barbatul l-a trimis direct in atelierul de lucru pentru a vedea ce haine trebuie sa imbrace.
- Renji-san, nu pot sa inchid asta! s-a auzit vocea brunetul de partea cealalata a cortinei de la cabina de imbracat.
- Ai nevoie de ajutor?
- Mhm.. a mormait brunetul facand semn cu mana pe deasupra materialului.
Satenul a intrat in cabina de schimb, dar a ramas putin socat. Pantalonii negri de pe brunet erau cam prea stramti, bluza neagra urca pana l-a gat unde se aflau doi nasturi frumos decorati, trebuia sa isi puna si o vesta ce avea sireturi la spate si se mula pe corp. Iseya nu reusea sa stranga sireturile pentru ca mainile nu ii ajungeau pana la ele, avea nevoie de ajutorul cuiva sa reuseasca asta.
Renji a inghitit in sec si a inceput sa traga de siret, dar indiferent ce facea, mana sa ajungea sa il atinga pe spate, pe mijloc sau pe gat, si nu era bine. Nu putea sa il atinga asa pe baiat. Brunetul il putea vedea in oglinda pe saten , dar a decis sa taca din gura si doar sa il observe. I se parea amuzant sa il vada pe barbat cum se framanta in incercarea sa de a nu il atinge intr-un mod prea indiscret. Era amuzant si in acelasi timp il facea sa se simta privilegiat ca are pe cineva atat de sincer alaturi de el.
- Gata! Ti-ai pus accesoriile? a oftat, in cele din urma, Renji. Incerca sa nu arate ca e tulburat de frumusetea brunetului si de ceea ce tocmai facuse pentru el.
- Multumesc! a zambit baiatul foarte fericit si amuzat. A iesit primul din cabina si l-a lasat pe saten sa se mai calmeze putin inainte de a iesi si el.
Renji a oftat usor si s-a apropiat de fotograf pentru a il putea vedea pe Iseya prin intermediul camerei. Arata absolut minunat.
Toate pozitiile il avantajau pe brunet chiar si fara a fi coafat. Doamna de la machiaj l-a intampinat pe brunet cu veselie si i-a promis ca va arata si mai minunat dupa ce termina cu el. Era o femeie nici prea batrana, dar nici prea tanara, cu parul brunet si ochii caprui, frumos machiata si aranjata. Iseya a urmat-o fara a comenta si s-a lasat pe mainile ei.
- Renji-san chiar e grijuliu cu tine, a chicotit femeia in timp ce incerca sa ii carlionteze parul.
- Da, probabil se simte responsabil pentru mine, a raspuns la fel de vesel brunetul, incercand sa nu para prea deranjat de ceea ce spunea femeia aia necunoscuta. In fond, nu era problema ei cum se purta Renji-san cu el sau nu.
- Probabil, desi de obicei nu e atat de grijuliu cu nici unul dintre modelele revistei. Ar fi prima oara cand arata un interes pentru un model oarecare.
- Ce vrei sa spui?
Vorbele femeii sunau mai mult ca o jignire. Ce dorea sa spuna prin interes si model oarecare? Suna ca si cum intre el si Renji avea loc ceva interzis si scarbos, ca singurul motiv pentru care el se afla acolo era pentru ca s-a dat bine pe langa saten si ca altfel nu merita nici macar sa paseasca in interiorul sediului.
- Hm...poate mi se pare mie! Uita de asta!! a rostit femeia foarte rapid, dorind sa isi ceara scuze pentru orice insinuare facuta prin intermediul vorbelor sale.
Brunetul a ramas putin intrigat de spusele femii, dar nu indraznea sa il intrebe pe Renji despre ce era vorba. In atelier, l-a vazut pe saten vorbind cu un alt tip, ceva mai inalt decat el, cu parul blond si ochi caprui, dar nu putea auzi despre ce era vorba. Apoi, Renji a plecat si l-a lasat pe Iseya cu fotografii si asistentii de acolo.
- Bun, Iseya. Am nevoie sa te uiti la mine. Am fost rugat sa te ajut cum pot eu mai bine asa ca nu te ingrijora, a zambit fotograful in timp ce aranja aparatul pentru a face prima poza.
- Renji-san te-a rugat? a intrebat brunetul cu un zambet enorm pe buze.
- Ti-ai dat seama? M-ai vazut vorbind cu el! a ras zgomotos barbatul fara a baga in seama restul persoanelor din jurul sau.
- Da.
- E a doua oara cand Renji mi-a spus:� nu te dai la model, lasi gluma, oferi orice ajutor poti si iti faci treaba. A...si nici nu legi prietenii cu modelul.Clar?� Mai avea putin si ma ameninta! a rostit barbatul continuand sa rada.
- Chiar a zis asta?
Brunetul a inceput sa il priveasca uimit pe barbatul ce parea sa rada de el sau sa faca anumite aluzii.
- Il cunosc pe Renji inca de la Zepp. Dupa Hikaru, ne-am angajat amandoi aici. Prima oara cand mi-a spus s anu ma dau la un model, era vorba de Hikaru, dar nu cred ca e aceeasi situatie. Cei doi se iubeau mult. Pacat, a rostit ceva mai trist fotograful, gata sa ii faca primele poze modelului.
Chiar daca zambea pentru aparatul de fotografiat, in sinea sa nu putea sa nu se intrebe cine era Hikaru si cand a fost impreuna cu Renji? Numele nu spunea mai nimic, nu isi putea da seama daca era vorba de o femeie sau un barbat, insa oricine ar fi fost, Renji a iubit aceea persoana. Daca se gandea mai bine, cand Renji adormise pe fotoliu, chipul sau exprima fericire si apoi tristete, cand mana brunetului a inceput sa ii atinga fata, expresia afisata era plina de dorinta si de iubire.
Mai mult ca sigur, atingerile lui Iseya reusisera sa ii aminteasca satenului de Hikaru. Fara sa vrea, brunetul si-a dus mana aproape de buze si apoi o lacrima i-a cazut pe obraz.
Fotograful i-a facut o poza exact la timp si l-a felicitate pentru usurinta cu care a putut exprima o astfel de emotie. Adevarul era ca brunetul nu a auzit indicatiile fotografului, nu stia ca trebuia sa planga, dar a facut-o si era numai vina lui Hikaru.
Dupa sedinta foto, Iseya l-a putut revedea pe Renji si l-a imbratisat cu putere. Nu putea intreba cine e aceea persoana, cum era si cand au fost impreuna, era nevoit sa taca si sa astepte ca , la un moment dat, satenul sa isi deschida inima si sa ii spuna despre asta.
- S-a intamplat ceva, Iseya? a intrebat nervos satenul fara a intelege de ce brunetul il strange atat de puternic in brate.
- Hm....doream sa stiu cum a decurs sedinta! Ai vazut pozele? Chiar daca nu asta era ceea ce il preocupa pe baiat, stia ca daca spune de Hikaru avea sa fie bruscat sau ignorat, barbatul avea sa ii zambeasca trist si sa il bata pe umar apoi sa isi vada de treburile lui. Tot ceea ce ii ramanea era sa vorbeasca despre lucruri mai apropiate de ei doi. De fapt...de ce simtea nevoia sa afle cine era Hikaru si cat de puternica a fost legatura persoanei respective cu Renji?
- Da..., s-a auzit raspunsul fals al satenului. Renji era preocupat ca fotograful ar fi putut incerca sa se dea la Iseya, nu oricine putea arata niste expresii atat de minunate cu usurinta. Se temea ca blondul sa nu ii fi spus ceva urat sau nepotrivit brunetului, dar nu parea sa fie cazul.
Trecuse destul de mult timp de cand s-a comportat ultima oara asa. Hikaru era o persoana gentila si amabila, le zambea tuturor si asculta mereu de sfaturi, putea fi oricine pentru aparatul de fotografiat, dar niciodata altceva decat era in fata satenului. Amintiri despre cum ameninta fotografii sa nu se dea la persoana lui speciala il faceau sa rada, dar, de data asta, nu gasea nimic amuzant cand exista posibilitatea ca asta sa i se intample lui Iseya. Era parca ceva interzis.
Destul de multe lucruri au avut loc de cand l-a cunoscut pe Iseya. Trecuse doar o saptamana si deja, ciudat sau nu, ceva incepea sa se contureze intre cei doi, ceva mai mult decat o simpla prietenie, dar parca nici o relatie de iubire.
Prin mintea lui Renji nici macar nu exista posibilitatea unei aventuri cu Iseya. O relatie serioasa iesea din discutie. Cum ar fi putut sa se culce sau sa intretina o relatie sentimentala cu o persoana pe care de abia o cunostea ? Si mai era si situatia cu Mozuki Akira, pe care inca nu nu reusise sa o descurce si sa afle cum sta treaba.
Iseya parea sa fi trecut deja peste vestea ingrozitoare ca detinatorul revistei Usukushi era un barbat pe care il cunostea din trecutul sau. Nu putea fi sigur ca sta chiar asa se intampla, dar de atunci, brunetul nu a mai pomenit nimic de blondul tanar si frumos, puternic ce aparea in tabloul din holul principal al revistei.
Dupa ce ziua de munca s-a terminat, satenul l-a condus pe brunet acasa si apoi i-a facut de mancat. Se comporta ca un parinte ingrijorat, dar nu prea il deranja pe Iseya.
Ceea ce il deranja cu adevarat pe baiat, erau momentele in care Renji-san pleca de acasa fara a anunta si se intorcea tarziu. Daca locuiau impreuna, satenul era dator sa anunte cand pleaca de acasa si cand se intoarce, dar adevarl era ca nu locuiau impreuna, Iseya era doar un fel de chirias, o pacoste pe capul unui barbat adevarat.
Brunetul se trezea de multe ori gandindu-se la saten. Se intindea pe patul mare, isi punea mainile sub cap si incerca sa viseze o lume perfecta, insa tot ceea ce reusea sa faca era sa se gandeasca la ce relatii poate a avut Renji in trecut, cine a fost cea mai importanta persoana pentru el, de ce Hikaru nu mai e cu Renji, de ce satenul munceste pentru o revista cand ar putea fi tot ceea ce isi doreste, la ce anume se referise fotograful cand zicea Zepp pentru ca singurul Zepp pe care il stia brunetul era revista Zepp Tokyo, una dintre cele mai cunoscute reviste de pe tot teritorul tarii, dar si in afara ei.
De unul singur, numai cu aceste ganduri ce il framanteau, Iseya incepea sa se plictiseasca din ce in ce mai mult fara prezenta satenului. In mod normal, asta nu s-ar fi intamplat. Ar fi iesit afara, ar fi gasit un tip cu care sa se culce, dar asta nu se mai intampla acum. Nu facea asta nu din cauza ca i-a promis satenului ci pentru ca de cand a inceput sa locuiasca cu Renji, nu mai simtea nevoia sa faca lucruri de genul asta. Era o stare ciudata, nu avea nimic, nu il avea nici macar pe Renji, nu s-a culcat cu el si nici macar nu a putut sa ii faca un �serviciu� si totusi....prezenta lui parea sa fie mai mult decat suficienta pentru el.
Singurul caruia ii putea impartasi aceste senzatii si sentimente era Haito. Cat timp satenul era plecat de acasa, Iseya avea libertatea sa iasa in oras si putea sa se vada cu Haito.
Daca il cunostea bine, si il cunostea destul de bine, se afla la una dintre cafenelele din centrul comercial, citea probabil o noua carte. Asa si era. Haito era un baiat cam de varsta lui, cu par blond vopsit si ochi caprui, putin mai scund decat brunetul, dar la fel de slab, mereu bine imbracat, avea si o pereche de ochelari pentru citit ce il faceau sa arate si putin misterios. Haito era un mare iubitor de carti.
Renji se intorcea de la o intalnire de afaceri cand a hotarat sa intre in complex pentru a ii cumpara ceva noului sau model, ca o recompensa pentru o prima zi de lucru minunata si un viitor stralucit in meserie. S-a uitat cat s-a uitat pana cand a ramas teapan cu gura cascata.
Prin geamul de la una din cafenele, l-a vazut pe brunet zambind alaturi de un alt baiat. Era prima oara cand il vedea pe baiat zambind atat de sincer. Cei doi stateau unul langa altul, vorbeau despre ceva si zambeau, apoi mana blondului a inceput sa mangaie obrazul brunetului pana cand, in cele din urma, mana sa s-a razbunat pe parul lui Iseya si i l-a ravasit complet. Putea fi cineva apropiat brunetului, dar putea fi si cineva ce incerca sa se comporte frumos cu baiatul pentru a se putea culca cu el. De indata ce a gandit asta, un beculet s-a aprins in mintea lui Renji, s-a enervat ingrozitor de tare, a alergat pana in cafenea si l-a prins de brat pe blond.
- Renji-san! a exclamat, inca fericit ,brunetul.
- Ce naiba faci? Parca am stabilit ceva! s-a auzit vocea inalta a satenului in intreaga cafenea. Oamenii ce stateau la mesele alaturate au inceput sa ii priveasca pe cei trei cam ciudat, unii incepeau sa chicoteasca zicand: �cearta de iubiti�, altii incercand sa isi savureze cafeaua in liniste. Haito a inceput sa rada usor si sa se inroseasca incet la fata. Era o situatie un pic jenanta, mai mult pentru brunetul ce s-a facut ca un rac la fata.
Blondul a zambit usor si l-a luat de mana pe saten. L-a salutatt si sa prezentat ca fiind Haito Yukari, un prieten de al lui Iseya.
- Huh...prieten? satenul parca s-a trezit la viata si si-a dat seama ca a tipat si a cauzat o intreaga harmalaie.
- Renji-san, e un prieten din copilarie.
- Ah, la naiba! Imi cer scuze! Numele meu e Renji. Renji Hitachi! Imi cer scuze pentru asta! a vorbit rapid incercand sa incheie repede scena ciudata pe care o vedeau restul clientilor.
- E in regula! Serios, chiar e! a asigurat blondul zambind pentru a il face pe saten sa se simta putin mai bine, dar in acelasi timp pentru a nu izbucni in ras. I se parea amuzanta situatia mai ales pentru ca tocmai i se povestea despre persoana ce a intrat ca o furtuna si a facut un adevarat scandal.
- Iseya, ce cauti aici? si-a amintit apoi barbatul. A fost atat de concentrat pe prezenta blondului incat a uitat ca initial a dorit sa il intrebe pe brunet ce cauta acolo.
- Am vrut sa il vad si sa vorbesc cu Haito. Tu?
- Am vrut sa cumpar ceva pentru tine ca rasplata pentru munca depusa. Acum, probabil iti poti cumpara singur, a zambit foarte calm satenul.
- Da? Pai...daca sunt aici...pot sa ma duc acum?
Satenul a aprobat din cap si i-a facut brunetului cu mana. A ramas singur cu Haito, dar nu stia ce sa ii zica. A inceput sa vorbeasca pentru a isi cere scuze, dar blondul l-a intrerupt.
- Deci, Renji-san! Iseya locuieste cu tine. Presupun ca ai mare grija de el, nu? a intrebat baiatul la fel de amuzat ca inainte.
- Da! a raspuns automat satenul. Trupul sau era cam greoi, dar il uimea faptul ca cei doi prieteni nu semanau deloc la caracter. Mai ciudat, era ca satenul se comporta ca un iubit ce intalneste pentru prima oara parintii partenerului sau.
- E adevarat? Am auzit ca s-a dat la tine si tu l-ai refuzat. Tonul baiatului s-a schimbat putin, dar nu a devenit nici mai trist nici furios, doar si-a pierdut din veselie si a devenit mai normal. Parea sincer ingrijorat pentru prietenul sau, insa nu atat de ingrijorat incat sa il ia sa locuiasca cu el sau sa ii puna zeci de mii ce intrebari satenului.
- Cateodata ma ia prin surprindere si face lucruri care nu imi plac, dar cred ca e un baiat de treaba. Are doar o mica problema, a zambit jenat barbatul luand loc langa blond.
Haito a dorit sa mai spuna ceva, dar vocea unei doamne a rasunat in tot complexul.

� Renji-san e chemat la magazinul de bijuterii. Repet, Renji-san e chemat la magazinul de bijuterii.�
Blondul a inceput sa rada, deja nu se mai putea abtinea, satenul s-a inrosit putin la fata, si-a cerut scuze de la baiat si a promis ca se va intoarce de indata ce afla despre ce e vorba. Haito a aprobat din cap si a continuat sa isi citeasca cartea, in timp ce barbatul alerga spre magazinul de bijuterii sa vada ce tampenie a mai facut brunetul acum.
In magazin, Iseya gasise un medalion dragut, din argint ce i se potrivea foarte bine. Renji a oftat resemnat si a acceptat sa il cumpere, nu era nici prea scump si nici exagerat. Baiatul il merita pentru eforturile sale de a munci normal pentru prima oara in viata lui.
Cafeneaua se mai golise intre timp, doar masa la care statea Haito mai era acoperita cu cateva pahare de suc si o farfurie cu orez fiert, blondul chiar il astepta pe saten sa se intoarca si nu a fost dezamagit.
Iseya zambea foarte fericit si incerca sa il imbratiseze pe Renji, dar acesta statea cat de departe putea de el. Barbatul parea mai preocupat sa ajunga sa vorbeasca cu blondul decat sa asculte de avansurile brunetului. Iseya s-a oprit putin, a zambit viclean si s-a uitat urat la prietenul sau, apoi l-a prins pe Renji de mana si l-a tras de barbie pana aproape de chipul sau dupa care l-a sarutat de fata cu Haito.
Blondul s-a ridicat in picioare, era luat prin surprindere, satenul a facut ochii mari cat cepele si l-a prins imediat pe Iseya de brate pentru a il opri, dar brunetul isi lingea buza de jos, multumit ca a reusit sa ii fure un alt sarut satenului. O idee nastrusnica i-a nazarit baiatului cu ochi albastri, l-a pupat pe obraz pe barbat si i-a facut cu mana prietenului sau apoi a iesit repede din cafenea si a inceput sa alerge. Parea ca se indreapta spre apartamentul satenului, dar nu ar fi fost ciudat daca se ducea in alta parte.
Renji si-a cerut din nou, pentru a treia oare scuze pentru ceea ce blondul a vazut, apoi s-a asezat din nou pe scaun.
- Cum ziceam....face el unele lucruri care ma ia prin surprindere, a repetat satenul incercand sa zambeasca.
- Da, insa mi-e greu sa cred ca exista o persoana care nu ar profita de el. Chiar e o noutate, a oftat Haito i timp ce aduna lucrurile sale. Era pregatit sa plece, dar nu stia daca ar trebui sa il lase pe saten singur.
- Recunosc ca e greu sa ii rezisti, dar nu imposibil, a rosit barbatul. Pentru a isi ascunde jena si roseata din obraji, satenul a inceput sa il ajute pe blond sa isi adune lucrurile.
Atitudinea barbatului il suprindea pe blond. Chiar daca ceea ce spunea Renji era adevarat, atunci el ar fi fost singurul om din lume care nu s-ar atinge de brunet mai mult decat trebuie. Pentru a ii rezista baiatului cu ochi albastri si minte perversa, era nevoie de o rezistenta mintala incredibila.
Privindu-l pe barbatul cu par saten si ochi caprui, vazandu-l cum e atat de amabil si prietenos, atat de sincer si de dornic sa il ajute pe brunet, o usoara roseata a aparut si pe chipul blondului.
In mod normal, nu ar fi de acord cu viata lui Iseya, nu si-ar fi dorit niciodata sa duca o viata ca el, dar pentru prima oara era usor gelos pe prietenul sau.
Renji chiar era special, cel putin Haito il vedea asa.