08-03-2009, 10:10 PM
pai..sa ma prezint in primul rand, eu snt cea care colaboreaza cu Yaku-chin...:">
E primul meu fic, asa ca sper sa va placa si sa nu aveti mila la comentarii...
Eu descriu Din persepctiva lui Tay...asa ca toate posturile mele, o sa il aiba pe el ca personaj principal. O sa va lamuriti cine este Tay, daca aveti rabdare sa cititi...:">..POvestea e originala..doar ca am mai postat si pe alte forumuri....:]
Sunt doar o imagine....lumea ma priveste si ramane impresionata de prestatia mea...pentru ei nu conteaza ce se ascunde dincolo de privirea plina de aroganta pe care o afisez.Pentru modele ,hainele sunt lumea lor,stilul si accentul englezesc sunt elementele ce ii definesc, insa nu si ale mele.A trebuit sa imi dau singur seama ca sunt singurul diferit,singurul care nu a stiut ca trebuie sa ai o masca dupa care sa'ti ascunzi emotiile...Doream doar sa simt ca traiesc viata, sa nu treaca pe langa mine degeaba.Este visul meu, mi-am urmat drumul desi nu a trebuit sa depun efort pentru a ajunge pe coperta revisetolor de top si unul dintre cele mai renumite modele din tara.Eram la fel de rece, arogant si lipsit de modestie ca si restul prietenilor falsi cu care vorbeam despre cum isi rateaza altii cariera si cedeaza cand ajung pe culmile gloriei, iar noi reusim sa ramanem primii.
Totul gravita in jurul unei lumi pustiite de ganduri marete, pana la urma cui ii pasa de ce simte un model?Am realizat dupa ani intregi ca sunt singur,concluzia asta m'a lovit la fel de tare ca un zid de marmura rece.Ma simteam parasit,aveam nevoie de cineava care sa-mi fie alaturi,doream o persoana speciala, insa esecurile mi-au demostrat ca pentru majoritatea nu conteaza decat de banii si aspectul exterior, nu traiam prin miciuni asa ca am renuntat la orice sentiment de iubire.
Cu toate astea nu am renuntat la visul meu, a continuat sa ma defineasca aceeasi privire aroganta, aceleasi haine chic, aceeleasi fane care se arunca la picioarele mele.Le priveam cu dezgust cum tipau din sala la fiecare prezentare, cum puteau iubi o iluzie?
Aceleasi ganduri ce imi strabat in fiecare dimineata mintea, aceeasi cafea fierbinte pe care o beau admirand rasaritul de dupa draperia vaporoasa.In viata mea totul a devenit monoton, pana si gandurile sunt la fel.Desi nu eram fericit totusi, zambeam....zambeam poate rasaritului, poate niminui.Imi savuram gloria din plin, imi stiam calitatile si profitam de ele.....
Afundat in ganduri, timpul s-a scurs usor si nu mi-am dat seama cat intarziasem la interviul de care depindea viitorul carierei mele.M-am indreptat spre dressing si mi-am ales o pereche de jeansi si o bluza neagra care, nu pot minti, imi venea perfect.Am aruncat cateva priviri fugare in oglinda si mi-am ciufulit parul negru .
-Papa pufoas-o! am soptit psicutei si i-am mangait semn de ramas bun iar ea a tros fericita….apoi m-am indreptat spre masina parcata ca de obicei neregulamentar in fata casei. Din nou doua bilete pe parbriz, unul cu amenda data de politie iar pe celalalt un numar de telefon...nu aveam nevoie de numar , ele chiar aveau impresia ca le voi suna?Cat de mult se puteau insela...Le-am aruncat pe amandoua apoi am pornit masina si am urmat vesnicul slalom cu muzica data la maxim printre soferii ce abia se miscau.
Nu mi-au trebuit decat 10 minute sa ajung desi, studioul era la o distanta considerabila de casa mea.
Am coborat din masina , ma rugam incontinuu sa numai dau peste alte fane disperate.Am alergat pe scarile ce duceau la etajul 2 unde eram asteptat. Eram obisnuit cu interviurile, si in toate cazurile eu eram favoritul.Am trecut prin backstage si am lasat geanta apoi am alergat spre sala...
-Buna dimineata! le-am spus politicos membrilor juriului acestia invitandu-masa iau loc, iar dupa un lung sir de intrebari si zambete false a trebuit sa imi arat talentul pe podium.Floare la ureche ,eram nascut pt asa ceva.
Am uracat pe scena lipsit de emotii si am inceput sa merg usor,acompaniat de o melodie destul de ritmata.Aruncam priviri seducatoare peste tot in jurul meu si am vazut cum una din fetele ce se ocupau de decor s-a asezat repede pe scunul din apropiere."...nu din nou...nu-mi spune ca o sa lesine?"..mi-am urmat din nou pasii...apoi o pirueta mi'a incunuat prestatia....eram multumit,dadusem tot ce puteam si nu-mi ramanea decat sa sper.
-Buna treaba,Tay! Tu o sa fi noua noastra imagine, imi spuse domnul Myabi in timp ce coboram de pe scena.Mi-as dori sa fie si fiul meu la fel de responsabil ca tine.
Fiul lui?Nu stiam ca sotii Myabi aveau copii.Acesta fusese cu siguranta un secret bine pastrat,insa nu asta era important acum,interviul fusese un succes si simteam cum radiez de fericire.
Am mers in backstage sa imi iau geanta si lucrurile lasate in graba apoi am coborat scarile indreptandu-ma spre holul ce ducea spre iesire.Era 10 jumatate, deci mai aveam destul timp sa dorm.
Mergeam ganditor de-a lungul culoarului,absent din lumea reala fiind prizonierul propriei minti si al planurilor de viitor ce le nascoceam.
Prea brusc am fost trezit la realitate de zgomotul puternic al usilor. Un baiat inalt cu parul ciufulit si privirea plina de furie , a intrat grabit.
-Taataaaaaa!!! Unde naibi esti?
Din ochii lui negrii parca sareau scantei iar chipul angelic aducea cu trasaturile lui Aizawa.I-am zambit dar, nu ma observase si din aceelasi motiv probabil,m-a lovit.
-Ai jeleu in loc de creier?Da-te la o parte!
-Mda,buna si tie! L-am privit suspicios, ma amuzat comportamentul lui copilaresc.M-a privit pentru o clipa apoi si-a continuat drumul ca o tornada tipand la fiecare om ce-i iesea in cale.
Am coborat zambind scarile de marmura neagra indreptandu-ma spre masina, foarte multumit de rezultatele interviului.
Vantul ce adia usor mi se juca in par si deja simteam cum orele intregi de meditatie si autoanaliza dadeau rezultate, priveam lucrurile difrit, ma bucuram de soarele diminetii,amanunt banal pentru mine,inainte.
E primul meu fic, asa ca sper sa va placa si sa nu aveti mila la comentarii...
Eu descriu Din persepctiva lui Tay...asa ca toate posturile mele, o sa il aiba pe el ca personaj principal. O sa va lamuriti cine este Tay, daca aveti rabdare sa cititi...:">..POvestea e originala..doar ca am mai postat si pe alte forumuri....:]
Sunt doar o imagine....lumea ma priveste si ramane impresionata de prestatia mea...pentru ei nu conteaza ce se ascunde dincolo de privirea plina de aroganta pe care o afisez.Pentru modele ,hainele sunt lumea lor,stilul si accentul englezesc sunt elementele ce ii definesc, insa nu si ale mele.A trebuit sa imi dau singur seama ca sunt singurul diferit,singurul care nu a stiut ca trebuie sa ai o masca dupa care sa'ti ascunzi emotiile...Doream doar sa simt ca traiesc viata, sa nu treaca pe langa mine degeaba.Este visul meu, mi-am urmat drumul desi nu a trebuit sa depun efort pentru a ajunge pe coperta revisetolor de top si unul dintre cele mai renumite modele din tara.Eram la fel de rece, arogant si lipsit de modestie ca si restul prietenilor falsi cu care vorbeam despre cum isi rateaza altii cariera si cedeaza cand ajung pe culmile gloriei, iar noi reusim sa ramanem primii.
Totul gravita in jurul unei lumi pustiite de ganduri marete, pana la urma cui ii pasa de ce simte un model?Am realizat dupa ani intregi ca sunt singur,concluzia asta m'a lovit la fel de tare ca un zid de marmura rece.Ma simteam parasit,aveam nevoie de cineava care sa-mi fie alaturi,doream o persoana speciala, insa esecurile mi-au demostrat ca pentru majoritatea nu conteaza decat de banii si aspectul exterior, nu traiam prin miciuni asa ca am renuntat la orice sentiment de iubire.
Cu toate astea nu am renuntat la visul meu, a continuat sa ma defineasca aceeasi privire aroganta, aceleasi haine chic, aceeleasi fane care se arunca la picioarele mele.Le priveam cu dezgust cum tipau din sala la fiecare prezentare, cum puteau iubi o iluzie?
Aceleasi ganduri ce imi strabat in fiecare dimineata mintea, aceeasi cafea fierbinte pe care o beau admirand rasaritul de dupa draperia vaporoasa.In viata mea totul a devenit monoton, pana si gandurile sunt la fel.Desi nu eram fericit totusi, zambeam....zambeam poate rasaritului, poate niminui.Imi savuram gloria din plin, imi stiam calitatile si profitam de ele.....
Afundat in ganduri, timpul s-a scurs usor si nu mi-am dat seama cat intarziasem la interviul de care depindea viitorul carierei mele.M-am indreptat spre dressing si mi-am ales o pereche de jeansi si o bluza neagra care, nu pot minti, imi venea perfect.Am aruncat cateva priviri fugare in oglinda si mi-am ciufulit parul negru .
-Papa pufoas-o! am soptit psicutei si i-am mangait semn de ramas bun iar ea a tros fericita….apoi m-am indreptat spre masina parcata ca de obicei neregulamentar in fata casei. Din nou doua bilete pe parbriz, unul cu amenda data de politie iar pe celalalt un numar de telefon...nu aveam nevoie de numar , ele chiar aveau impresia ca le voi suna?Cat de mult se puteau insela...Le-am aruncat pe amandoua apoi am pornit masina si am urmat vesnicul slalom cu muzica data la maxim printre soferii ce abia se miscau.
Nu mi-au trebuit decat 10 minute sa ajung desi, studioul era la o distanta considerabila de casa mea.
Am coborat din masina , ma rugam incontinuu sa numai dau peste alte fane disperate.Am alergat pe scarile ce duceau la etajul 2 unde eram asteptat. Eram obisnuit cu interviurile, si in toate cazurile eu eram favoritul.Am trecut prin backstage si am lasat geanta apoi am alergat spre sala...
-Buna dimineata! le-am spus politicos membrilor juriului acestia invitandu-masa iau loc, iar dupa un lung sir de intrebari si zambete false a trebuit sa imi arat talentul pe podium.Floare la ureche ,eram nascut pt asa ceva.
Am uracat pe scena lipsit de emotii si am inceput sa merg usor,acompaniat de o melodie destul de ritmata.Aruncam priviri seducatoare peste tot in jurul meu si am vazut cum una din fetele ce se ocupau de decor s-a asezat repede pe scunul din apropiere."...nu din nou...nu-mi spune ca o sa lesine?"..mi-am urmat din nou pasii...apoi o pirueta mi'a incunuat prestatia....eram multumit,dadusem tot ce puteam si nu-mi ramanea decat sa sper.
-Buna treaba,Tay! Tu o sa fi noua noastra imagine, imi spuse domnul Myabi in timp ce coboram de pe scena.Mi-as dori sa fie si fiul meu la fel de responsabil ca tine.
Fiul lui?Nu stiam ca sotii Myabi aveau copii.Acesta fusese cu siguranta un secret bine pastrat,insa nu asta era important acum,interviul fusese un succes si simteam cum radiez de fericire.
Am mers in backstage sa imi iau geanta si lucrurile lasate in graba apoi am coborat scarile indreptandu-ma spre holul ce ducea spre iesire.Era 10 jumatate, deci mai aveam destul timp sa dorm.
Mergeam ganditor de-a lungul culoarului,absent din lumea reala fiind prizonierul propriei minti si al planurilor de viitor ce le nascoceam.
Prea brusc am fost trezit la realitate de zgomotul puternic al usilor. Un baiat inalt cu parul ciufulit si privirea plina de furie , a intrat grabit.
-Taataaaaaa!!! Unde naibi esti?
Din ochii lui negrii parca sareau scantei iar chipul angelic aducea cu trasaturile lui Aizawa.I-am zambit dar, nu ma observase si din aceelasi motiv probabil,m-a lovit.
-Ai jeleu in loc de creier?Da-te la o parte!
-Mda,buna si tie! L-am privit suspicios, ma amuzat comportamentul lui copilaresc.M-a privit pentru o clipa apoi si-a continuat drumul ca o tornada tipand la fiecare om ce-i iesea in cale.
Am coborat zambind scarile de marmura neagra indreptandu-ma spre masina, foarte multumit de rezultatele interviului.
Vantul ce adia usor mi se juca in par si deja simteam cum orele intregi de meditatie si autoanaliza dadeau rezultate, priveam lucrurile difrit, ma bucuram de soarele diminetii,amanunt banal pentru mine,inainte.