Contract cu iubirea

[Lithium-Angel]

m-am transformat intr-o nesimtita care posteaza din an in paste...park imi placea mai mult de mine care posta zilnic, dar recent mi-e imposibil.
in starea mea de raceala si ameteala..am hotarat sa scriu un capitol nou. mi-am zis: bai,fato..mai scrie si tu ceva...si am scris.
acum sper sa va placa:D am sa gasesc o poza mai buna ptr Iseya


Renji Iseya
2.

Iseya statea in genunchi si continua sa se uite la barbatul din tocul usii ce se holba foarte mirat la el. Il amuza putin sa il vada pe saten atat de ingrozit de ce se intamplase, dar se simtea si caraghios pentru situatia in care se afla.
Renji a inspirat adanc si s-a indreptat spre ei cu pasi mari si hotarati. L-a apucat de gluga de la geaca si l-a ridicat in picioare dupa care l-a tarait pana la usa. S-a oprit cand mana barbatului necunoscut l-a prins cu putere de brat, dar era mult prea suparat pentru a fi politicos asa ca l-a lovit pe om peste mana si a ramas in pozitie, gata sa il loveasca din nou.
- Ce vrei? a tipat enervat, hotarat sa il ia la pumni pe acel tip.
- Nu poate pleca asa! L-am platit deci trebuie sa isi faca treaba pana la capat!
- O face pe naiba! Cat a cerut?
- I-am dat 70.000, a raspuns mai calm barbatul cand a vazut ca satenul e interesat de afacerea pe care cei doi au facut-o. De ce intrebi? Te bagi si tu? Mai mult de 200.000 nu am la mine si...
S-a oprit cand Renji l-a apucat de gulerul de la camasa si l-a trantit cu spatele in usa de la unul din wc-uri. L-a lovit cu pumnul in burta si l-a trantit in genunchi la pamant.
- Poftim! Considera-te satisfacut si dispari! a mormait satenul dupa ce a aruncat la pamant mai multe bacnote, toate insumand 150.000 de yeni. L-a apucat, pe baiatul ce se uita surprins la el, din nou de guler si l-a scos afara din toaleta barbatilor dupa care l-a dus tocmai pana la receptie de unde a ridicat sacosele cu hainele comandate.
L-a fortat sa se urce in taxi si nu a mai spus nimic tot drumul pana inapoi la apartamentul sau. Brunetul a inghitit in sec de mai multe ori, se gandea ca Renji-san trebuie sa fie foarte suparat si dezgustat de persoana sa si nu era nici foarte departe de adevar. Un lucru era clar. Satenul nu era deloc sarac lipit pamantului. Isi permitea un apartament atat de grandios, putea cheltuii mii de yeni, chiar dolari, numai pe haine si putea renunta la bani cu multa usurinta. Cu siguranta, daca cauta in garajul complexului de apartamente, avea sa gaseasca si o masina destul de luxoasa cu numele lui Renji pe ea. De ce o persoana ca el lucra pe un astfel de post la o revista? Era revoltator.
Renji a deschis usa de la apartament si a trantit sacosele pe canapeaua din holul mare. Era inca suparat si hotarat sa nu vorbeasca deloc cu brunetul, dar era nevoit.
- Gaseste niste haine pe care sa le imbraci maine si pune-le undeva pentru a le calca. Apoi...fa ce vrei, dar nu in preajma mea..., a mormait satenul gata sa intre in camera lui.
- Renji-san! Esti suparat pe mine, nu? a intrebat brusc brunetul. L-a prins pe barbat de maneca sacoului si l-a oprit chiar in fata usii.
Chipul satenului nu arata nici o emotie, dar asta era si intentia. Brunetul i-a dat drumul si a privit pentru o clipa podeaua.
- Nu ma intelege gresit, a inceput sa vorbeasca barbatul. Stiu ca nu e treaba mea cu cine te culci si etc, dar...nu imi place mie sa vad lucrurile astea asa ca ti-as fi recunoscator daca in preajma mea te-ai abtine de la asta. Vreau sa zic, te-am dus sa iti alegi haine nu sa te culci cu un tip in baie. Nu stiu daca pricepi, dar...
- Am inteles! Promit sa nu mai fac asta in preajma ta, Renji-san! a zambit pentru prima oara Iseya, afisand cel mai dulce zambet posibil. Il facea pe barbat sa regrete atitudinea sa si sa se gandeasca, inca o data, ca are de a face cu un copil nu cu un adult.
- Bine, lasa asta! Ti-e foame? Ce ...
- Nu...nu am bani sa platesc mancarea! a rostit foarte rapid brunetul, oprindu-l pe Renji in mijlocul propozitiei.
Arata exact ca un copil amarat ce nu avea ce sa manance si trebuia sa cerseasca. Satenul l-a fixat cu privirea cateva momente dupa care a inceput sa realizeze un lucru important si necesar in colaborarea lor. A zambit calm si l-a batut usor pe spate, i-a facut semn sa il urmeze in bucatarie si l-a rugat sa ia loc pe unul din scaunele de la bufet.
- Cred ca ai inteles gresit. Nu te pun sa platesti nici ceea ce mananci nici cazarea. Am spus asta mai mult ca sa te fac sa te simti responsabil pentru locul in care locuiesti si sa ai grija de el. Nu consider necesar sa platesti putina mancare pe care o mananci aici. In cele din urma, dupa ce primesti contractul, vei avea propria ta locuinta si iti vei cumpara de mancare, singur. Poate o sa sune prea indraznet asta, dar...de ce faci lucrurile astea? Pentru bani?
Pe parcursul discursului sau, Renji s-a tot invartit in bucatarie fie pentru a scoate ceva din frigider fie pentru a taia sau mai stiu eu ce. Iseya tacea din gura si il urmarea cu privirea pe saten, pe cel ce se comporta ca un tata si cauta sa il ajute.
I se parea ciudat ca un strain dorea sa il ajute, dar in cazul asta nu ar fi fost deloc iesit din comun. Un barbat frumos ca Renji-san cu siguranta avea destule iubite si isi permitea sa faca ce vrea. Bani avea cu siguranta, pana si felul in care ii privea pe cei din jur denota clasa, ar fi putu avea orice persoana de pe strada....si totusi...
Pe Iseya nu l-a luat de pe strada pentru a il transforma intr-o jucarie sexuala si nici pentru a il obliga sa faca lucruri impotriva vointei sale. Nu ii facea avansuri sexuale, ba mai mult, incerca sa il readuca pe calea potrivita si se comporta ca un parinte. Nu ii putea da raspunsul pe care il astepta asa ca a tacut din gura. Satenul a observat asta si a schimbat subiectul.
I-a facut de mancare si apoi s-a trantit in fotoliul din living. A cautat telecomanda de la televizorul cu plasma si de indata ce a gasit-o, l-a deschis si a dat muzica la maxim. Nu se putea gandi la ceea ce isi dorea si mintea sa o lua mereu pe carari interzise sau spre lucruri lipsite de sens. Simtea cum, incet incetisor, ochii sai se inchid si totul devine negru, dar pentru a mia oara poate, odihna nu aducea cu sine decat amintiri neplacute si sentimente pe care ar fi dorit sa le lase in urma.
Isi amintea de imensa receptie organizata de Zepp, de rochiile de seara incantatoare si de muzica suava pe care dansau perechile, de acei reporteri nesuferiti si de lumina orbitoare a candelabrului. Apoi isi amintea de mirosul ploii de pe asfalt, de senzatia urata a pamantului umed pe hainele sale, de zgomotul infricosator a rotilor taxiului si de flacara imensa ce ardea tot... . Simtea si mana firava a persoanei iubitei ce il cauta si il ruga sa fie si el acolo, dar el abandonase aceea persoana si o lasase sa plece de una singura acasa fara a anticipa viitorul. Acea mana fragila, sangeranda si aproape violeta, ii mangaia usor chipul si ii faceau sentimentele reprimate sa se revarse cu ajutorul lacrimilor sale.
Acum ii era straina, nu a mai simtit atingerea ei de multa vreme si totusi, rascolea adanc in sufletul sau si il facea sa se zguduie emotional. Avea acea finete a unei pieli parca de bebelus, dar cutreiera un drum mult prea indecent. Putea simti cum acea mana se joaca din nou cu parul lui, cum ii mangaie obrazul si mai apoi coboara pe gatul sau, ii amintea de fiecare clipa minunata petrecuta alaturi de persoana iubita, ii amintea de clipele in care faceau dragoste, dar... .
Mana asta era mult prea reala. Putea simti cum degetele se invarteau parca pe pielea sa, cum ii strabat fiecare linie a gatului si apoi se juca cu bluza sa. Dorea atingerea aia ingrozitor de mult, dar stia ca nu o poate transforma din vis in realitate.
Ochii i se deschideau incet si faceau imaginea si senzatiile sale din ce in ce mai reale. Nu isi imagina asta. O mana puternica, dar fina ii mangaia chipul si din cand in cand isi strecea degetele peste buzele sale. Cu bratele sprijinite de umarul fotoliului, stand pe vine, cu mana dreapta intinsa spre chipul satenului, se afla Iseya .
O usoara roseata a aparut pe chipul lui Renji, dar nu se datora atingerilor nevinovate ale brunetului. Cumva, simplul gand ca poate iubirea sa s-a reintors la el i-a facut inima sa tresare, dar realitatea l-a facut sa se rusineze pentru naivitatea de care a dat dovada.
De indata ce Iseya a realizat ca a reusit sa il trezeasca pe barbat, s-a ridicat in picioare si si-a aplecat trupul peste al satenului. A facut in asa fel incat buzele sale sa le atinga pe cele a semiadormitului si nu s-a lasat pana cand nu le-a simtit gustul. Renji a facut ochii mari cat cepele si a dorit sa se ridice, dar trupul brunetului se lasa din ce in ce mai mult peste al lui. Iseya s-a asezat in poala satenului, l-a inconjurat cu picioarele si a proptit ambele maini de o parte si de alta a chipului barbatului, apoi a continuat sa caute buzele lui Renji.
Baiatul si-a oprit noua victima cand aceasta a incercat sa il indeparteze si i-a apucat incheieturile mainilor cu mare putere, reusind sa o imobilizeze. Buzele rosiatice continuau sa le mangaie pe cele aproape albastrui, apoi, fara a anunta, limba lui Iseya a reusit sa se strecoare in interiorului cavitatii bucale a satenului si sa o cerceteze in liniste. Renji se opunea cat de mult putea, dar trebuia sa recunoasca ca nu a mai simtit de mult o atingere atat de pasionala. Nu de cand Hikaru a murit.
Brunetul si-a ridicat usor trupul, frecandu-si barbatia de bazinul satenului, apoi l-a lipit complet de corpul barbatului sperand ca astfel nu il mai putea inlatura. Atingerile deveneau din ce in ce mai intime, mainile brunetului le-a eliberat pe cele ale lui Renji si apoi s-au coborat pana la mijloc unde au inceput sa ii deschida cureaua de la pantaloni. Devenea mult prea intens si trebuia sa opreasca asta.
Brusc, Renji s-a ridicat in picioare si l-a aruncat la pamant pe baiat. Desi chipul sau era rosu si aproape gafaia, in privirea lui se putea observa suparare si nemultumire.
Atingerile lui Iseya au reusit sa il excite, sa il faca sa se simta bine si sa doreasca sa ofere, la randul lui, iubire, dar era evident ca nu i le putea oferi baiatului.
- Credeam ca ai...ha....credeam ca ai inteles! a inspirat adanc pe la mijlocul frazei pentru a isi mai putea reveni din agitatie. Inima ii batea cu putere, nu din cauza emotiei ci a surprinderii fata de propriile sale actiuni. Ar fi trebuit sa opreasca asta inca de la inceput, nu sa astepte ca un baiat prostut sa isi dea seama ca ceea ce face e gresit.
- Nu m-ai oprit! a replicat la fel de agitat si baiatul.
Cand l-a vazut pe Renji-san dormind, a crezut ca il poate atinge usor si gata, dar cu cat il atingea mai mult cu atat dorea mai tare sa ii simtea pielea peste a sa si sa ii auda respiratia. Nu s-a putut abtine cand l-a vazut atat de pierdut in visuri, cum suspina si chipul sau trece de la zambet la agonie. Il vedea ca pe un copil mic ce ruga pe cei din jurul sau sa il iubeasca iar el nu putea refuza o cerere atat de adorabila. Cand satenul s-a trezit si buzele sale s-au intredeschis, o forta nevazuta l-a impins sa incerce a il saruta. Restul, sarutul pasional cu limba, frecarea de bazinul barbatului pentru a ii putea simti barbatia, atingerea gatului si taparea buzelor lui Renji, toate acestea au aparut pe moment si nu s-a putut opri.
- Nu credeam ca e nevoie sa umblu cu un ecuson pe care sa scrie: Nu initia atingeri indecente!
Renji si-a ravasit parul apoi a cascat profund. Era o ora prea tarzie pentru a se certa cu Iseya.
- Renji-san, eu...
- Va trebui sa ma gandesc la ceva pentru a rezolva situatia asta. Nu poti incepe sa ma pipai cand ti se nazare. Ce naiba, nu vorbesc la pereti! Oare ce pot face pentru a opri asta? hm....
A inceput sa vorbeasca in timp ce se uita cu furie la brunet, apoi a continuat sa se plimbe prin camera pana cand a iesit din incapere si s-a inchis in dormitor. Iseya a chicotit usor, oarecum surprins de simplitatea satenului si cat de usor putea sa treaca peste suparare. Cu siguranta, a doua zi avea sa se comporte absolut normal si sa lase toata intamplarea departe.

� Renji-san...oare tu nu doresti nici macar putin sa ma folosesti intocmai ca toti ceilalti? De ce esti singurul care doreste sa imi vindece inima si nu sa imi foloseasca corpul? � s-a intrebat brunetul in timp ce s-a trantit in patul mare din noua sa camera. Se simtea ca un copil rasfatat ce nu este lasat sa se raneasca sau sa cunoasca greutatile lumii. Se simtea protejat si intr-un fel ii placea asta, dar i-ar fi placut mai mult daca Renji l-ar fi sarutat cu pasiune si i-ar fi oferit jumatate din patul si viata lui.
Dis de dimineata, satenul s-a gandit ca cea mai buna modalitate de a il duce pe Iseya la timp la revista, e sa tranteasca toate usile, sa il taraie jos din pat si sa il duca la baie pentru a il trezi cu apa rece.
Exact asta a si facut, brunetul a fost luat pe nepregatite si speriat de toata zarva din preajma lui. Inainte de a se putea dumeri, s-a trezit asezat pe marginea patului, cu o camasa albastra deschisa pe el, l-a vazut pe Renji in genunchi, incercand sa il imbrace cu o pereche de pantaloni cumparati. Oricare alta persoana ar fi profitat de ocazie, dar satenul era mult prea pasional legat de munca sa si hotarat sa faca lucrurile asa cum trebuie. Imediat apoi, i-a aranjat o vesta scurta alba si i-a gasit si niste pantofi destul de eleganti, dar nu prea femeiesti, pentru a se putea imbraca.
Renji purta un costum negru, camasa alba, fara cravata, nasturii de la guler erau deschisi si pantofii sai erau evident de firma. Parea un adevarat om de afaceri, un expert in munca sa, atmosfera din jurul sau era impunatoare si nimeni nu ar fi indraznit sa il critice.
Exact cum se astepta Iseya, din garaj, satenul a scos o masina sport ultimul model pe culoarea rosie si a oprit-o in fata complexului de apartamente in care locuia. Parul i se misca usor in bataia vantului si perechea de ochelari negri de pe ochi il faceau sa para mult mai atractiv decat poate isi dorea.
Brunetul se uita la barbat fara a realiza ca este din ce in ce mai fascinat de persoana satenului. Dupa ce a urcat in masina, a continuat sa se uite in directia lui Renji fara a asculta ceea ce i se spunea.
- Iseya, ma asculti? a intrebat de mai multe ori satenul de indata ce a realizat ca brunetul se uita la el, dar nu il si asculta. A oprit brusc masina si s-a intors catre baiat. Mana lui i-a atins numai putin chipul pasagerului, dar l-a facut sa tresara. Era prima oara cand Renji il mangaia si arata acea privire blanda , mult prea prietenoasa.
- Ah...scuze..am...
- Dupa cum iti ziceam...azi te duc acolo sa vorbesti cu redactorul sef. Daca e de acord, facem precontractul si in cateva zile ar trebui sa ai prima sedinta foto. Apoi mai vedem, a repetat din nou tot ceea ce ii spusese si mai inainte, de data asta continuand sa se uite la brunet, fara a se intoarce cu fata spre volan. Bine?
- Da...in regula, Renji-san.
- Ok. Totul e perfect pana aici. Apoi, daca te intreaba unde locuiesti...nu ii spui ca locuiesti cu mine. Zici doar un apartament in centru si atat. Altfel am putea avea probleme amandoi. Restul lasi in seama mea, ok?
Renji a continuat sa vorbeasca pe acelasi ton calm si sa il priveasca direct in ochi pe brunet. Ochii albastri ii atrageau atentia, dar nu se putea lasat captivat de ei. Ar fi fost stupid sa ajunga sa se indragosteasca de un baiat pe care l-a gasit pe strazi si care se culca cu oricine e dispus sa il plateasca, mai mult de atata, acel baiat era un necunoscut, nu avea nimic in comun cu el si cu siguranta avea sa ii cauzeze probleme la munca daca continua sa se comporte ca atare.
Iseya asculta cu atentie ce ii spunea barbatul si aproba dand din cap. Nu intelegea ce probleme ar fi putut sa ii faca daca spunea ca locuiesc impreuna, dar a hotarat sa urmeze intocmai sfaturile satenului pentru ca i se simtea oarecum indatorat.
De indata ce au ajuns la sediul revistei, zecile de lucratoare si lucratori au inceput sa ii ureze � buna ziua� lui Renji si � bun venit� lui Iseya. Parea ca tot personalul il cunoaste si il respecta pe saten iar asta il deranja putin pe brunet.
Mai mult decat faptul ca ii era indatorat si ca trebuia sa il rasplateasca pentru ajutorul ce i-l oferea
, Iseya incepea sa simta ca Renji ii apartinea si ca numai el avea dreptul sa imparta un apartament, o
masina sau o privire impreuna. Pe ascuns, sentimentul de gelozie se infiripa din ce in ce mai mult in inima
baiatului cu par brunet si ochi albastri.
- Acum, il saluti si ii zambesti. Sa nu te uiti ciudat la el. Bine? a inspirat adanc satenul in timp ce se indrepta spre una dintre usile inchise din zona birourilor private.
- Cine e? s-a auzit o voce batrana si ragusita de partea cealalta a usii.
Cand aceasta s-a deschis, Iseya a putut vedea un barbat de aproximativ cincizeci de ani, cu un trabuc in gura, imbracat ca orice alt om cu un costum negru si bluza alba, putin cam prea plinut pentru varsta sa, dar nici ingrozitor de gras. Prima impresie nu a fost tocmai una buna, brunetul l-a considerat pe batran mult prea urat si prea dezgustator pentru a fi amabil cu el. De ce Renji-san, cineva atat de atragator si elegant, ar avea nevoie de aprobarea unei mumii pentru a angaja pe cineva?
- Tagado-san, am adus pe cineva. Modelul pe care il cautam toti pentru coperta.
- Hitachi-san, ma bucur sa te vad entuziasmat, dar nu ai de unde sa anticipezi asta. Unde e? a vorbit barbatul pe tonul sau ragusit, continuand sa traga din trabuc si sa se uite urat la saten.
Renji a deschis usa mai in larg si l-a rugat pe Iseya sa intre, apoi a intrat si el si a inchis usa.
Batranul s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de baiat si a inceput sa il examineze din cap pana in picioare.
- Hm...corp frumos, chip dragut, mai interesant la el sunt ochii. Imi plac. O coafura mai moderna si niste haine mai interesante...poate ar fi ceva de capul lui. Are album?
- Ah...nu...! Nu ai mai lucrat ca model, nu? a intrebat mai incet aruncand o privire ascunsa brunetului. Baiatul a negat si a incercat sa se apropie mai mult de saten, dar Renji s-a indepartat si mai mult de el. Batranul a urmarit pe ascuns scena si a ridicat o sprinceana.
S-a uitat inspre saten si nu putea sa inteleaga. Nu ii statea in fire sa aduca un necunoscut despre care nu stia nimic. De obicei i-ar fi investigat trecutul oricarei persoane aduse la sediu, nu ar fi asteptat sa ajunga in fata redactorului sef pentru a afla daca modelul sau are album sau nu. Albumul era bineinteles important. Orice model tine un fel de carte cu toate pozele pe care le-a facut si evenimentele de moda la care a participat. Hitachi nici nu s-ar apropia de un necunoscut atat de mult incat sa ii permita sa se agate de el si sa il tina de brat, dar cei doi pareau ca nici macar nu isi stiu numele complet. Era o stare ciudata in care se aflau cei doi, dar putea fi destul de interesanta.
- Deci cum te cheama, baiete? a intrebat in cele din urma batranul.
- Iseya.
- Iseya si mai cum? a continuat redactorul-sef pe acelasi ton, uitandu-se mai intrigat la baiat.
- Conteaza, Renji-san? Parca modelele nu isi folosesc adevaratul nume, a completat brunetul in timp ce se uita insistent la saten. Barbatul nu stia ce sa zica, daca statea sa se gandeasca, nici macar lui nu i-a spus care ii este numele de familie.
- Pai, vrea sa stie pe numele cui se face precontractul. Altfel nu ar fi legal. Intelegi?
- Da...Iseya Oonuki...., a murmurat brunetul usor deranjat de faptul ca trebuie sa isi dezvaluie numele de familie. Nu se gandise ca de indata ce intra in afacerea asta, avea sa trebuiasca sa spune mult mia multe lucruri despre el, lucruri pe care in mod normal i le-ar spune numai lui Haito sau poate chiar si lui Renji-san.
- In regula. Sa vedem ce fotografii poate face. Ne mai vedem, Hitachi.
- Multumesc pentru ajutor, Tagado-san.
Satenul a iesit din birou inganand o melodie, fericit ca a reusit sa gaseasca pe cineva potrivit pentru revista la care lucra. I-ar fi placut sa faca asta pentru Zepp, dar din moment ce nu mai pastrase legatura cu cei de acolo, trebuia sa fie devotat noului sau loc de munca. Iseya il privea curios pe barbat si nu intelegea de ce e atat de fericit cand tot ceea ce a facut a fost sa spuna numele sau si sa stea in fata unui batran urat.
- Renji-san, de ce esti fericit?
- De ce nu as fi? Mi-am indeplinit una din sarcinile pe care le implica munca mea si anume aceea de a gasi un model. Te-am gasit pe tine intr-o zi ploioasa, si acum Tagado-san tocmai si-a dat acceptul pentru ca tu sa devii modelul noii imagini a revistei. Asta ma incanta foarte tare. Atat de tare incat ma tenteaza idea de a iti face cinste cu o cina in oras. Ce zici?
- Renji-san...chiar atat de fericit esti ca m-ai intalnit? Puteai gasi pe altcineva sa devina model, nu? a intrebat pe o voce mai stinsa si lipsita de obisnuita veselie ce parea sa il inconjoare mereu pe brunet.
- Poate, a raspuns usor evaziv satenul. Dar nu am gasit pe altcineva, nu? a continuat ceva mai vesel. In ploaia aia, te-am gasit pe tine si sunt fericit ca am facut-o. Nu regret nici ca te-am luat la mine acasa, chiar daca uneori ma iei prin surprindere si ma cam superi.
Iseya a inceput sa chicoteasca usor. De cat timp nu a mai ras atat de sincer? Nici Haito nu reusea sa il faca sa rada si el era cel mai bun prieten al sau.
- Renji-san, tu chiar iubesti revista asta...
- Nu revista...ci munca pe care o fac aici. Am mai lucrat pentru o revista inainte. Era ca si familia mea, dar a trebuit sa plec de acolo din diferite motive si acum lucrez aici. Uite, vezi? Omul din portretul asta a decis sa profite de ajutorul meu si m-a angajat, a continuat sa vorbeasca satenul in timp ce ii arata brunetului un tablou de pe perete.
Ochii brunetului s-au facut mari si trupul sau parca a inghetat. In tabloul agatat sus pe perete, se afla portretul unui barbat cu doar 10 ani mai in varsta decat Renji, cu parul castaniu si ochii negri ce zambea frumos. Iseya a inspirat profund si a incercat sa zambeasca, dar nu a reusit.
- El...el cine e? a intrebat cu jumatate de voce fara a dori sa para deranjat.
- El detine Usukushi. E presedintele consiliului si detinatorul revistei. Mozuki Akira.
- Da..., a balbait brunetul indreptandu-si privirea spre podea.
Revista era ultimul loc in care se astepta sa il reintalneasca pe acel barbat. De ce trebuia sa o faca? Trecusera cativa ani de atunci si reusise sa treaca peste ceea ce a considerat o intamplare nefericita. De ce Renji-san trebuia sa il aduca aproape de omul ala? Nu...nu era vine lui Renji-san, el nu avea de unde sa stie de legatura lui cu Mozuki, nu era vina lui.
- Renji-san, aproape a soptit brunetul, uitandu-se direct in ochii satenului, cu o usoara roseata pe obraji, cu ochii tristi si buzele uscate. Renji-san, a mai rostit o data, indreptandu-si privirea spre podea