28-02-2009, 01:38 AM
Multumesc pentru comentarii si pentru sustinere. Scuze pentru ca postez continuarea atat de tarziu,dar nu am putut mai devreme.Pot intra doar in week-end,si vineri seara :) So, acum am venit cu urmatorul capitol.
Merci de observatii si o sa incerc sa fiu mai atenta la acele greseli in special la virgule
Capitolul 2 : Amintirile ( Part 1 )
<< M aflam in aceasta incapere plina de frunze..Erau atat de viu colorate,da .. o singura culoare,insa era atat de invioratoare ca nu iti puteai lua ochii de la ea. Te facea sa tresari si sa te gandesti la clipele frumoase petrecute in trecut si viitorul care parea surprinzator de minunat. Era oare ceea ce se putea numi fericire completa? Nu stiam asta pentru ca acea intreaga incapere acoperita cu frunze se intuneca in mai putin de un minut. De aceasta data tot in jurul meu era negru,atat de inecacios si sufocant. Uram culoarea neagra,uram lucrurile intunecate..Nu ma puteam abtine,acestea imi aminteau de el . Dar in acel abis intunecat o raza de lumina a aparut,parca din vid..de nicaieri.Cum se putea? Avea un par atat de negru si inecacios,dar in comparatie cu intunericul ce salasluia in acea camera aceasta culoare ma fascina iar ochii sai intunecati ma faceau sa imi pierd echilibrul si respiratia mea sa se incetineasca. Respiram mai greu , incercam sa ma detasez de aceste sentimente sufocante si totodata placute. Esti tu.. ai venit sa ma vezi..ai venit sa ma departezi de suferinta si sa imi alini sufletul..Eroul meu.., am spus aceste cuvinte,dar nici nu imi amintesc cum le-am putut sopti prin respiratia greoaie ce parca nu imi datea voie sa fac nici cel mai mic gest ce necesita efort. Se apropia de aceasta data de mine,mergea atat de usor in fiecare pas parea a fi o eternitate,pana ce corpul sau a fost in fata mea am simtit cum mii de vieti au trecut prin mine si ca intr-un final mi-am primit rasplata mult asteptata. As vrea sa il ating,ma indrept catre el,prin intuneric. Nu imi mai pasa ce se va intampla si daca ma voi rataci in acest labirint,daca voi pierii in vid. Era aici iar eu doar cu el ma simteam protejata,si nu imi era frica..de nimic. Pasii mei desi as fi vrut sa para repezi erau lenti. Poate pentru ca vroiam ca timpul sa se opreasca in loc. Ajung intr-un final aproape de acea silueta inalta si abdomenul atat de bine lucrat. purta o camasa,una alba ce lumina intreaga incapere si ii facea fata sa straluceasca.Imi ridic mana,ce se afla pe langa trupul meu sleit de puteri,incerc sa ii ating fata,mana mea parca merge inconstient. Ajung langa obrazul sau,imi trec o mana peste acel fin obraz drept..Dar ce a fost asta? A disparut...
In acel moment am tresarit iar inima imi batea mai tare ca inainte , de respirat abia mai puteam sa o fac. era si mai intuneric in camera,deschid ochii.A fost un vis?Da..A fost! Ma aflu in camera mea obijnuita unde mi-am petrecut atatia ani,fara el si doar cu acele sperante desarte.Imi amintesc si acum ziua plecarii sale,de ce nu mi-l pot alunga din minte si il visez in permanenta? Mereu am acest vis...Desi am inceput sa il numesc cosmar. Pentru ca de fiecare data trezeste amintirea din mine si ma face mai indurerata decat sunt. De ce trebuie sa duc eu aceasta povara?
De ce a trebuit ca amintirea ta sa persiste in mintea mea Sasuke? De ce nu ma lasi in pace? Vreau sa pot trai si fara tine...
Rozalia se afla in patul sau la fel de roz ca si parul sau. Pe frunte i se vedea o urma de transpiratie,probabil era rodul acelui cosmar care o facuse sa tresare. In fiecare noapte avea acelasi vis,parca stia ca era pierduta in placutul taram al imaginatiei dar nu se putea dezlipi. Ar fi vrut ca iluzia sa prinda viata si sa o invaluie cu iubire. Dar,era oare acest lucru posibil? Chiar si ea credea ca speranta este singurul lucru care o tine in viata,restul... era doar o compozitie suficienta dar fara necesitate.
Gandindu-se la aceste lucruri,aceasta intinde capul pe perna si inchide ochii. Era inutil sa continue sa spere,totul era deja pierdut ,... din ziua din care acela plecase,si o parasise... I-a spus atunci oare Te iubesc ? .. Nu isi mai amintea...
Ziua isi facu destul de repede aparitia. Era dimineata,in jur de ora 6 : 30. In casa rozaliei domnea pacea,ca in fiecare dimineata. Mama sa lucra prin casa de obicei dar azi era sambata,iar cei din familia Haruno sambata se trezeau tarziu. Fata era singura la parinti si ii era usor sa se descurce cu tot ceea ce era in jurul ei. Pe tatal ei, de abia daca il vedea. Lucra mereu,era un ninja respectat? Habar nu avea,acum isi datea seama cat de multe pierduse..Era pierduta in aceasi poveste dintotdeauna incat nici macar de propria sa familie nu mai stia nimic.Dar stiuse vreodata?Nu..de cand il vazuse pe el , traise doar pentru acela fara a-i pasa de nimic din jurul ei.
Imi doresc sa fiu iara prietena cu Ino. Cand s-a pierdut tot ceea ce a fost intre noi? Nici ca imi mai pot aminti. Viata mea este jalnica. Am inceput sa ma intreb pentru ce mai sunt e u aici,stiu ca nu se va intoarce si cu toate astea..traiesc doar cu acest gand, desi incerc sa mi`l ascund de ceilalti. Asta ma face... o si mai mare lasa...
Fata se ridica din pat si se pregateste cat de repede poate. Isi trase pe ea un kimono galben depicat in ambele parti laterale,niste colanti negri pana aproape de genunchi,sandalele obijnuite de ninja , ce erau de aceasta data negre si banderola sa de ninja,de avea culoarea galbena. De obicei purta roz,insa azi simtea nevoia sa fie in galben. Incepuse sa se detaseze oare de trecut?
A plecat lasandu-si casa in grija celor ce se aflau in ea, ca in fiecare zi. Merse ca in fiecare zi la treburile sale zilnice alaturi de Tsunade. Era inca o simpla ucenica,mai avea multe de invatat pentru a ajunge acolo sus,unde visase mereu. Visase asta? Pe cine prostea oare? Nu avea alt vis..Isi irosea viata,dar inca era timp.. Pentru a se schimba .Avea nevoie de vointa,ce parca in acest moment ii lipsea.
Florile de cires mereu apar de nicaieri si invaluie privelistea,mirosul si splendoarea lor sunt de necomparat. Nimeni nu este mai presus si nimic nu le poate infrange vreodata pentru ca ele...sunt simbolul puritatii si al dragostei.Doar sunetul scos de acele vioare acompaniate de sunetul pianului in timp ce florile se revarsa peste pamantul inghetat de veacuri,si in acestea fiind indesate atatea lacrimi si atatea picaturi de sange. Este un sunet amortitor,dar placut. Induiosator,trist..si totodata vioi. Este acel zgomot alintator ce dragostea il face sa izvorasca,din orice loc.. Oriunde,oricand si de oricine.
Puteam oare si eu sa provoc acel sunet incat sa aduc pe cineva ..in viata mea invaluit de iubire,doar pentru mine?...
Incercasem sa scap de egoism...Dar era mai mare ca oricand. Eram cu adevarat persoana pe care o uram cel mai mult in acest moment... >>
Merci de observatii si o sa incerc sa fiu mai atenta la acele greseli in special la virgule
Capitolul 2 : Amintirile ( Part 1 )
<< M aflam in aceasta incapere plina de frunze..Erau atat de viu colorate,da .. o singura culoare,insa era atat de invioratoare ca nu iti puteai lua ochii de la ea. Te facea sa tresari si sa te gandesti la clipele frumoase petrecute in trecut si viitorul care parea surprinzator de minunat. Era oare ceea ce se putea numi fericire completa? Nu stiam asta pentru ca acea intreaga incapere acoperita cu frunze se intuneca in mai putin de un minut. De aceasta data tot in jurul meu era negru,atat de inecacios si sufocant. Uram culoarea neagra,uram lucrurile intunecate..Nu ma puteam abtine,acestea imi aminteau de el . Dar in acel abis intunecat o raza de lumina a aparut,parca din vid..de nicaieri.Cum se putea? Avea un par atat de negru si inecacios,dar in comparatie cu intunericul ce salasluia in acea camera aceasta culoare ma fascina iar ochii sai intunecati ma faceau sa imi pierd echilibrul si respiratia mea sa se incetineasca. Respiram mai greu , incercam sa ma detasez de aceste sentimente sufocante si totodata placute. Esti tu.. ai venit sa ma vezi..ai venit sa ma departezi de suferinta si sa imi alini sufletul..Eroul meu.., am spus aceste cuvinte,dar nici nu imi amintesc cum le-am putut sopti prin respiratia greoaie ce parca nu imi datea voie sa fac nici cel mai mic gest ce necesita efort. Se apropia de aceasta data de mine,mergea atat de usor in fiecare pas parea a fi o eternitate,pana ce corpul sau a fost in fata mea am simtit cum mii de vieti au trecut prin mine si ca intr-un final mi-am primit rasplata mult asteptata. As vrea sa il ating,ma indrept catre el,prin intuneric. Nu imi mai pasa ce se va intampla si daca ma voi rataci in acest labirint,daca voi pierii in vid. Era aici iar eu doar cu el ma simteam protejata,si nu imi era frica..de nimic. Pasii mei desi as fi vrut sa para repezi erau lenti. Poate pentru ca vroiam ca timpul sa se opreasca in loc. Ajung intr-un final aproape de acea silueta inalta si abdomenul atat de bine lucrat. purta o camasa,una alba ce lumina intreaga incapere si ii facea fata sa straluceasca.Imi ridic mana,ce se afla pe langa trupul meu sleit de puteri,incerc sa ii ating fata,mana mea parca merge inconstient. Ajung langa obrazul sau,imi trec o mana peste acel fin obraz drept..Dar ce a fost asta? A disparut...
In acel moment am tresarit iar inima imi batea mai tare ca inainte , de respirat abia mai puteam sa o fac. era si mai intuneric in camera,deschid ochii.A fost un vis?Da..A fost! Ma aflu in camera mea obijnuita unde mi-am petrecut atatia ani,fara el si doar cu acele sperante desarte.Imi amintesc si acum ziua plecarii sale,de ce nu mi-l pot alunga din minte si il visez in permanenta? Mereu am acest vis...Desi am inceput sa il numesc cosmar. Pentru ca de fiecare data trezeste amintirea din mine si ma face mai indurerata decat sunt. De ce trebuie sa duc eu aceasta povara?
De ce a trebuit ca amintirea ta sa persiste in mintea mea Sasuke? De ce nu ma lasi in pace? Vreau sa pot trai si fara tine...
Rozalia se afla in patul sau la fel de roz ca si parul sau. Pe frunte i se vedea o urma de transpiratie,probabil era rodul acelui cosmar care o facuse sa tresare. In fiecare noapte avea acelasi vis,parca stia ca era pierduta in placutul taram al imaginatiei dar nu se putea dezlipi. Ar fi vrut ca iluzia sa prinda viata si sa o invaluie cu iubire. Dar,era oare acest lucru posibil? Chiar si ea credea ca speranta este singurul lucru care o tine in viata,restul... era doar o compozitie suficienta dar fara necesitate.
Gandindu-se la aceste lucruri,aceasta intinde capul pe perna si inchide ochii. Era inutil sa continue sa spere,totul era deja pierdut ,... din ziua din care acela plecase,si o parasise... I-a spus atunci oare Te iubesc ? .. Nu isi mai amintea...
Ziua isi facu destul de repede aparitia. Era dimineata,in jur de ora 6 : 30. In casa rozaliei domnea pacea,ca in fiecare dimineata. Mama sa lucra prin casa de obicei dar azi era sambata,iar cei din familia Haruno sambata se trezeau tarziu. Fata era singura la parinti si ii era usor sa se descurce cu tot ceea ce era in jurul ei. Pe tatal ei, de abia daca il vedea. Lucra mereu,era un ninja respectat? Habar nu avea,acum isi datea seama cat de multe pierduse..Era pierduta in aceasi poveste dintotdeauna incat nici macar de propria sa familie nu mai stia nimic.Dar stiuse vreodata?Nu..de cand il vazuse pe el , traise doar pentru acela fara a-i pasa de nimic din jurul ei.
Imi doresc sa fiu iara prietena cu Ino. Cand s-a pierdut tot ceea ce a fost intre noi? Nici ca imi mai pot aminti. Viata mea este jalnica. Am inceput sa ma intreb pentru ce mai sunt e u aici,stiu ca nu se va intoarce si cu toate astea..traiesc doar cu acest gand, desi incerc sa mi`l ascund de ceilalti. Asta ma face... o si mai mare lasa...
Fata se ridica din pat si se pregateste cat de repede poate. Isi trase pe ea un kimono galben depicat in ambele parti laterale,niste colanti negri pana aproape de genunchi,sandalele obijnuite de ninja , ce erau de aceasta data negre si banderola sa de ninja,de avea culoarea galbena. De obicei purta roz,insa azi simtea nevoia sa fie in galben. Incepuse sa se detaseze oare de trecut?
A plecat lasandu-si casa in grija celor ce se aflau in ea, ca in fiecare zi. Merse ca in fiecare zi la treburile sale zilnice alaturi de Tsunade. Era inca o simpla ucenica,mai avea multe de invatat pentru a ajunge acolo sus,unde visase mereu. Visase asta? Pe cine prostea oare? Nu avea alt vis..Isi irosea viata,dar inca era timp.. Pentru a se schimba .Avea nevoie de vointa,ce parca in acest moment ii lipsea.
Florile de cires mereu apar de nicaieri si invaluie privelistea,mirosul si splendoarea lor sunt de necomparat. Nimeni nu este mai presus si nimic nu le poate infrange vreodata pentru ca ele...sunt simbolul puritatii si al dragostei.Doar sunetul scos de acele vioare acompaniate de sunetul pianului in timp ce florile se revarsa peste pamantul inghetat de veacuri,si in acestea fiind indesate atatea lacrimi si atatea picaturi de sange. Este un sunet amortitor,dar placut. Induiosator,trist..si totodata vioi. Este acel zgomot alintator ce dragostea il face sa izvorasca,din orice loc.. Oriunde,oricand si de oricine.
Puteam oare si eu sa provoc acel sunet incat sa aduc pe cineva ..in viata mea invaluit de iubire,doar pentru mine?...
Incercasem sa scap de egoism...Dar era mai mare ca oricand. Eram cu adevarat persoana pe care o uram cel mai mult in acest moment... >>