17-02-2009, 10:19 PM
Cap. 1- O piatra neslefuita
Toamna se asternea asupra capitalei nipone. Frunzele isi faceau loc pe trotuarul colorat in culori calde.
Pe strazi era aglomeratie mare. De doar cateva zile se sfarsise vacanta de vara, iar copii, cat si adultii, revenisera la treburile lor obisnuite din orasul Tokyo.
Pe o alee ingusta dar foarte populata, se plimbau prin multimea de oamenii doi tineri.
El era inalt, cu parul de culoarea albastra, aproape neagra. Ochii lui erau negrii si desi ar fi trebuit sa para fericiti, erau tristi.
Iar ea, era satena si avea ochii mov, de culoarea petalelor gingase de liliac.
Fata nu contea sa vorbeasca, in timp ce iubitul ei privea indiferent si plictisit oamenii ce treceau pe strada.
Privirea tanarului, fu atrasa catre un baiat ce parea mai tanar cu vreo doi ani decat el.
Baiatul acela, avea parul roscat precum frunzele ce zburau in vazduh de pe crengile ramurilor, iar ochii ii erau maronii-rosiatici.
Tanarul il urmarea cu atentie pe copil, dandu-si seama ca acela nu era prea in regula, deoarece devenea din ce in ce mai alb cu fiecare pas pe care-l facea.
Dar cand vazu ca roscatul se prabuseste, albastruiul se repezi de langa iubita lui si il prinse pe acesta inainte sa lesine, riscand sa se raneasca.
-Ray, ce faci? intreba fata mirata.
-Tu ce crezi? Pustiului astuia i s-a facut rau. Du-te acasa si lasa-ma, Emma! ii spuse Ray nervos iubitei sale.
-Prea bine. Fa ce vrei! spuse satena, dupa care pleca indifereta, lasandu-si iubitul sa aiba grija de acel baiat al caruia nici macar nu-i stiau numele.
Cateva minute mai tarziu, Ray ajunse in apartamentul sau si il intinse pe baiatul lesinat pe canapeaua din sufragerie.
Apoi umezi o batista cu apa rece si ii sterse fata baiatului roscat care incepu sa-si deschida frumosii ochi rosiatici.
-U... unde sunt? intreba baiatul uimit, in timp ce privea decorul camerei, dupa care isi atinti privirea asupra tanarului care statea langa canapea, "intorcandu-i" privirea.
-La mine acasa. Si apropo... eu sunt Raymond... Ray, daca ti-e mai usor. Pe tine cum te cheama, roscatule? ii replica Raymond.
-Eu sunt Robert... Roby
-Sau Ruby, daca e sa ne luam dupa culoarea parului si ochilor tai, nu? ii spuse Ray amuzat.
-Ruby....
Roscatul isi aminti ca acest "Ray" nu a fost singura persoana care-l strigase asa.
Flash Back
"Pe cerul de un albastru cristalin nu se vedea nici un nor. Soarele stralucea puternic, facand acea zi de primavara perfecta.
Intr-o poiana se aflau doi copii. O fata si un baiat.
Aveau cam paisprezece ani si pareau foarte apropiatii.
Fata era frumoasa ca un inger, cu ochii mari si albastrii si parul blond carliontat si lung de-i atingea umerii cu varfurile. Baiatul era un roscovan autentic. Cei doi isi zambeau bland, iar fata ii sopti incet in timp ce-l mangaia pe chipul de un rozaliu pal:
-Ruby, nu ma vei lasa niciodata, nu-i asa? Eu te iubesc. Nu vreau sa ma lasi! spuse ea incepand sa picure lacrimi ce i se scurgeau pe chipul palid si alb ca marmura.
-Ce-ti veni? Si eu te iubesc, ingerul meu. De ce crezi ca te-as parasi? ii replica el.
Dar fata nu mai apuca sa-i dea un raspuns si isi apropia chipul de al lui, sarutandu-l bland."
End of flash back
-Pustiule, esti bine? il intrerupse Ray gandurile
-Da... Da. Ce spuneai? raspunse Ruby
-Haide sa mananci ceva. Si poate imi povestesti si de ce naiba lesini pe trotuar, bine? ii explica Raymond.
-Sa mergem....
Ajunsi in bucatarie, Ray il invita sa ia loc dupa care se apuca sa faca cate ceva de mancare.
-Deci... ce s-a intamplat cu tine? intreba albastruiul.
-Greu de spus. Ei bine... prietena mea... sufletul meu... dragostea mea... a murit si...
-Inteleg. E normal sa fi in depresie. Si... ce doreai sa mai spui?
-Si asta nu s-a intamplat acum, ci cu un an in urma. Dar astazi mi-am amintit de ea si am vrut sa fiu putin singur. Dar cred ca am avut un fel de criza de anemie si am lesinat...
-In bratele mele, nu? il completa Ray incepand sa rada.
Timp de cateva ore, cei doi au mai astat de vorba si s-au cunoscut mai bine.
Ce era ciudat pentru Ruby? Acest baiat era prea primitor cu el pentru ca nu-l cunostea asa cum era.
Dar ceea ce Ray nu stia, era ca o piatra pretioasa nu are mai multe laturi, pe care Ruby nu dorea sa i le spuna nici cum, ca sa nu-l abandoneze si albastruiul ca si ceilalti oameni care au fost in viata lui.
Dar oare va ramane acest rubin neslefuit?
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Off topic: This is my new fic. Enjoy and comment, pls! :D
Toamna se asternea asupra capitalei nipone. Frunzele isi faceau loc pe trotuarul colorat in culori calde.
Pe strazi era aglomeratie mare. De doar cateva zile se sfarsise vacanta de vara, iar copii, cat si adultii, revenisera la treburile lor obisnuite din orasul Tokyo.
Pe o alee ingusta dar foarte populata, se plimbau prin multimea de oamenii doi tineri.
El era inalt, cu parul de culoarea albastra, aproape neagra. Ochii lui erau negrii si desi ar fi trebuit sa para fericiti, erau tristi.
Iar ea, era satena si avea ochii mov, de culoarea petalelor gingase de liliac.
Fata nu contea sa vorbeasca, in timp ce iubitul ei privea indiferent si plictisit oamenii ce treceau pe strada.
Privirea tanarului, fu atrasa catre un baiat ce parea mai tanar cu vreo doi ani decat el.
Baiatul acela, avea parul roscat precum frunzele ce zburau in vazduh de pe crengile ramurilor, iar ochii ii erau maronii-rosiatici.
Tanarul il urmarea cu atentie pe copil, dandu-si seama ca acela nu era prea in regula, deoarece devenea din ce in ce mai alb cu fiecare pas pe care-l facea.
Dar cand vazu ca roscatul se prabuseste, albastruiul se repezi de langa iubita lui si il prinse pe acesta inainte sa lesine, riscand sa se raneasca.
-Ray, ce faci? intreba fata mirata.
-Tu ce crezi? Pustiului astuia i s-a facut rau. Du-te acasa si lasa-ma, Emma! ii spuse Ray nervos iubitei sale.
-Prea bine. Fa ce vrei! spuse satena, dupa care pleca indifereta, lasandu-si iubitul sa aiba grija de acel baiat al caruia nici macar nu-i stiau numele.
Cateva minute mai tarziu, Ray ajunse in apartamentul sau si il intinse pe baiatul lesinat pe canapeaua din sufragerie.
Apoi umezi o batista cu apa rece si ii sterse fata baiatului roscat care incepu sa-si deschida frumosii ochi rosiatici.
-U... unde sunt? intreba baiatul uimit, in timp ce privea decorul camerei, dupa care isi atinti privirea asupra tanarului care statea langa canapea, "intorcandu-i" privirea.
-La mine acasa. Si apropo... eu sunt Raymond... Ray, daca ti-e mai usor. Pe tine cum te cheama, roscatule? ii replica Raymond.
-Eu sunt Robert... Roby
-Sau Ruby, daca e sa ne luam dupa culoarea parului si ochilor tai, nu? ii spuse Ray amuzat.
-Ruby....
Roscatul isi aminti ca acest "Ray" nu a fost singura persoana care-l strigase asa.
Flash Back
"Pe cerul de un albastru cristalin nu se vedea nici un nor. Soarele stralucea puternic, facand acea zi de primavara perfecta.
Intr-o poiana se aflau doi copii. O fata si un baiat.
Aveau cam paisprezece ani si pareau foarte apropiatii.
Fata era frumoasa ca un inger, cu ochii mari si albastrii si parul blond carliontat si lung de-i atingea umerii cu varfurile. Baiatul era un roscovan autentic. Cei doi isi zambeau bland, iar fata ii sopti incet in timp ce-l mangaia pe chipul de un rozaliu pal:
-Ruby, nu ma vei lasa niciodata, nu-i asa? Eu te iubesc. Nu vreau sa ma lasi! spuse ea incepand sa picure lacrimi ce i se scurgeau pe chipul palid si alb ca marmura.
-Ce-ti veni? Si eu te iubesc, ingerul meu. De ce crezi ca te-as parasi? ii replica el.
Dar fata nu mai apuca sa-i dea un raspuns si isi apropia chipul de al lui, sarutandu-l bland."
End of flash back
-Pustiule, esti bine? il intrerupse Ray gandurile
-Da... Da. Ce spuneai? raspunse Ruby
-Haide sa mananci ceva. Si poate imi povestesti si de ce naiba lesini pe trotuar, bine? ii explica Raymond.
-Sa mergem....
Ajunsi in bucatarie, Ray il invita sa ia loc dupa care se apuca sa faca cate ceva de mancare.
-Deci... ce s-a intamplat cu tine? intreba albastruiul.
-Greu de spus. Ei bine... prietena mea... sufletul meu... dragostea mea... a murit si...
-Inteleg. E normal sa fi in depresie. Si... ce doreai sa mai spui?
-Si asta nu s-a intamplat acum, ci cu un an in urma. Dar astazi mi-am amintit de ea si am vrut sa fiu putin singur. Dar cred ca am avut un fel de criza de anemie si am lesinat...
-In bratele mele, nu? il completa Ray incepand sa rada.
Timp de cateva ore, cei doi au mai astat de vorba si s-au cunoscut mai bine.
Ce era ciudat pentru Ruby? Acest baiat era prea primitor cu el pentru ca nu-l cunostea asa cum era.
Dar ceea ce Ray nu stia, era ca o piatra pretioasa nu are mai multe laturi, pe care Ruby nu dorea sa i le spuna nici cum, ca sa nu-l abandoneze si albastruiul ca si ceilalti oameni care au fost in viata lui.
Dar oare va ramane acest rubin neslefuit?
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Off topic: This is my new fic. Enjoy and comment, pls! :D