11-02-2009, 09:35 PM
M-am apucat de un nou fic... o idee brusca, pe moment ce am dezvoltat-o :-?, sper sa o cititi...
Capitolul I - Intalnirea
Bezna cuprindea intregul tinut. Vietatile erau cufundate in adancurile disperarii. Plopii se inaltau catre cer, in incercarea de a strapunge intunericul ce aducea agonie. In linistea sfasietoare, o briza usoara misca crengile si frunzele capacilor. Padurea parea a fi o gigantica scena, unde vantul era dirijorul, iar orchestra canta pe ritmul indicat. Creaturile noptii iesira din ascunzatori, cautand disperate hrana. Viata de noapte se petrecea mereu intr-un ritm alert. Intunericul insemna moarte, este o dorinta spulberata a vietii. Totul se bazeaza pe putere. Cei puternici inving, iar cei slabi pierd incercand. La marginea padurii o vulpe statea la panda, dorind sa prinda iepurele ce atipise pe covorul de frunze aurii. Sari catre el, bagandu-si adanc coltii ascutiti in carnea frageda a vietatii inocente. Iepurele se zbatea in zadar, incercand cu disperare sa scape, tipand de agonie, fiind inabusit de sangele ce i se scurgea din trupul inert. Gura atacatorului se delecta din carnea proaspata, nepasator de fapta comisa.
In apropierea crimei dormea o fata, sub un plop inalt. Genunchii ii tinea la piept, strangandu-i in brate. Brusc chipul palid ii este invadat de o lumina cereasca. Soarele inghitea intunercul ucigator, aducand speranta si visuri desarte. Miile de fasii luminoase, ieseau din sfera de foc, invadand intregul taram cu liniste si calm. Caldura patrundea in trupurile vietatilor ce se bucurau ca inca mai traiesc. Fata se trezi, ridicandu-se in picioare. Ii era foame, dar era prea vlaguita pentru a prinde un animal, asa ca se multumi cu cateva ciuperci. Nu mai statu sa admire magnificul peisaj, ci continua sa mearga sperand ca va gasi un loc calduros in care sa poposeasca peste noapte. Copila avea o talie subtire, din cauza lipsei de mancare. Purta o rochie alba pana la genunchi, cu franjuri. Bretelele i se mulau frumos pe umeri si pe abdomen, legandu-se la spate, precum un corset.Nu purta nimic in picioare, acestea fiind pline de taieturi adanci si vanatai, incat abia putea sa mai mearga. Parul ei lung de o nunata cenusie in combinatie cu o nota de alb, ii dadea un farmec melancolic. Ochii rosiatici si plini de durere din care se revarsau picaturi sarate, inspirau agonie si tristete. Chipul palid si gingas era plin de praf si urme ale lacrimilor. Din spate ii ieseau doua aripi firave si transparente. Aratau ca niste hartii mototolite, taiate, iar apoi arse. Fiindca, marginile ii erau arse, partea de sus nu era dreapta ci denivelata, iar una din aripi avea o taierura adanca. Era o zana hoinara in cautarea unui camin.
Pasea cu grija pe frunzele uscate, impiedicandu-se de fiecare radacina a copacilor, pe care calca. In fata observa o vulpe roscata ce devora un iepure firav si inocent la fel ca ea. Amintirile o cuprinsera, facand-o sa cada pe pamantul uscat. Scoase cateva gemete de durere, iar animalul o zari imediat. Fata era mult prea pierduta in ganduri pentru a mai observa ca va fi ucisa. Vulpea sari cu ghearele in fata, dorind sa sfasie carnea proaspata, insa fu aruncata inapoi pe pamant. O alta zana isi facu aparitia. Lovi brutal cu picioarele animalul, pana cand disparu. Se indrepta catre fata ce plangea pe pamant.
- Esti bine mititico?
Copila isi ridica privirea catre fata din fata sa. Ii admira chipul blajin, cu ochii de un albastru intens, precum norii ce prevesteau furtuna. Se putea citi tristetea, ingrijorarea si suferinta din privirea ei, de parca isi emana propriile sentimente. Parul lung, albastru cu nuante cenusii ii conferea un aer melancoloc. Peste umeri i se revarsau suvitele rebele, pana pe bustul voluptos. Era imbracata intr-o rochie albastra de aceeasi nuanta cu ochii sai, cu bretele ce se legau la gat, iar pe margini erau brodate flori de diferite marimi. Aripile ce ii acopereau spatele, semanau cu cele ale fluturilor. Erau mari, cu fondul bleumarin si linii negre ce se impreunau, formand un fluture imens. Pe piciorul drept avea o panglica lunga, pana la genunchi, legata intr-o funda minutios lucrata. Fata isi reveni din visare si ii raspunse strainei.
- Da, sunt bine. Multumesc ca m-ai salvat. Insa... ar fi fost mai bine daca o lasa-i sa ma omoare...
In momentul urmator fata cu parul albastru ii dadu o palma peste obrazul palid, inrosindu-l.
- Tu nu ai vazut adevaratele orori ale vietii. Sa nu mai vorbesti despre moarte, fara sa stii ce inseamna cu adevarat.
Copila ramase uimita cand o auzi. Nimeni nu i-a interzis niciodata sa nu se gandeasca la moarte. De fapt toti din satul in care traia, ii doreau moartea. Mereu a fost o povara, nimeni nu a alintat-o sau macar sa-i dea impresia ca este iubita.
- Imi pare rau ca am actionat asa. Insa nu vreau sa mai aud despre moarte. Numele meu este Enma.
- Nu-i nimic. M-am obijnuit sa indur ranile provocate de ceilalti. Pe mine ma cheama Minamy. Incantata sa te cunosc.
- Deasemenea. Spune-mi cum ai ajuns aici?
Minamy ofta, apoi lua aer in piept si isi facu curaj sa-i raspunda strainei.
- Eu faceam parte dintr-un sat. In fiecare an cand semnele toamnei se infatisau, migram catre ,,Taramul zorilor", unde este mult mai cald in acea perioada. Insa anul acesta recolta nu s-a facut la timp, asa ca am fost nevoiti sa mai asteptam o luna. Insa frigul a sosit mai repede decat ma asteptam si am plecat cu hrana insuficienta. In a doua zi a migratiei un viscol puternic, m-a despartit de restul...
- Dar nu te-au cautat? Presupun ca parintii tai sunt foarte ingrijorati...
- De fapt sunt sigura ca toti sarbatoresc acum ca au scapat de mine. Chiar daca am aripi, eu nu pot zbura, nu le pot misca. Alergam disperata dupa ei, ii strigam dupa ajutor, caci cadeam in zapada, insa nimeni nu ma privea. Din cauza ghetii, am alunecat si nu m-am mai putut ridica. Am adormit in zapada, sperand ca voi muri, insa visele nu mi se indeplinesc niciodata. Astfel am hoinarit cateva zile si am ajuns in aceasta padure.
Enma o privea cu mila, apoi ii atinse aripile firave observand cat de mult suferise copila.
- Nici nu ma mir ca nu poti zbura cu aceste aripi...
- Este numai vina lor, grai Minamy cu ura in glas. Eram considerata ciudata satului. Parintii mei ma maltratau, le era rusine ca sunt fica lor. O zana ce nu poate zbura aduce numai ghinion. Astfel batranii au hotarant sa imi scoata aripile din spate. Trebuia sa imi rupa si coloana pentru asta, insa nu au reusit. Apoi au incercat sa mi le taie, si intr-un final au hotarat sa le arda. Insa, planul lor de a ma ucide nu a mers. Durerea era insuportabila, dar nu le pasa de agonia prin care treceam. Nu doar aripile imi erau afectate, ci si restul corpului. In fiecare seara plecam de acasa intr-un luminis din apropiere, pentru a ma descarca de ura ce se amplifica pe zi ce trece fata de sateni.
- Imi pare rau pentru tine, zise Enma strangand-o in brate, incercand sa ii ofere dragostea pe care nu a simtit-o niciodata.
- Esti prima persoana care ma face sa ma simt utila lumii. Iti multumesc, murmura copila printre lacrimi.
edit:Din cauza unor interferente nu mai am posibilitatea de a accesa internetul si nu mai pot continua ficul pentru urmatoarele 2 saptamani...Sper sa ma intelegeti bye and hugs
Capitolul I - Intalnirea
Bezna cuprindea intregul tinut. Vietatile erau cufundate in adancurile disperarii. Plopii se inaltau catre cer, in incercarea de a strapunge intunericul ce aducea agonie. In linistea sfasietoare, o briza usoara misca crengile si frunzele capacilor. Padurea parea a fi o gigantica scena, unde vantul era dirijorul, iar orchestra canta pe ritmul indicat. Creaturile noptii iesira din ascunzatori, cautand disperate hrana. Viata de noapte se petrecea mereu intr-un ritm alert. Intunericul insemna moarte, este o dorinta spulberata a vietii. Totul se bazeaza pe putere. Cei puternici inving, iar cei slabi pierd incercand. La marginea padurii o vulpe statea la panda, dorind sa prinda iepurele ce atipise pe covorul de frunze aurii. Sari catre el, bagandu-si adanc coltii ascutiti in carnea frageda a vietatii inocente. Iepurele se zbatea in zadar, incercand cu disperare sa scape, tipand de agonie, fiind inabusit de sangele ce i se scurgea din trupul inert. Gura atacatorului se delecta din carnea proaspata, nepasator de fapta comisa.
In apropierea crimei dormea o fata, sub un plop inalt. Genunchii ii tinea la piept, strangandu-i in brate. Brusc chipul palid ii este invadat de o lumina cereasca. Soarele inghitea intunercul ucigator, aducand speranta si visuri desarte. Miile de fasii luminoase, ieseau din sfera de foc, invadand intregul taram cu liniste si calm. Caldura patrundea in trupurile vietatilor ce se bucurau ca inca mai traiesc. Fata se trezi, ridicandu-se in picioare. Ii era foame, dar era prea vlaguita pentru a prinde un animal, asa ca se multumi cu cateva ciuperci. Nu mai statu sa admire magnificul peisaj, ci continua sa mearga sperand ca va gasi un loc calduros in care sa poposeasca peste noapte. Copila avea o talie subtire, din cauza lipsei de mancare. Purta o rochie alba pana la genunchi, cu franjuri. Bretelele i se mulau frumos pe umeri si pe abdomen, legandu-se la spate, precum un corset.Nu purta nimic in picioare, acestea fiind pline de taieturi adanci si vanatai, incat abia putea sa mai mearga. Parul ei lung de o nunata cenusie in combinatie cu o nota de alb, ii dadea un farmec melancolic. Ochii rosiatici si plini de durere din care se revarsau picaturi sarate, inspirau agonie si tristete. Chipul palid si gingas era plin de praf si urme ale lacrimilor. Din spate ii ieseau doua aripi firave si transparente. Aratau ca niste hartii mototolite, taiate, iar apoi arse. Fiindca, marginile ii erau arse, partea de sus nu era dreapta ci denivelata, iar una din aripi avea o taierura adanca. Era o zana hoinara in cautarea unui camin.
Pasea cu grija pe frunzele uscate, impiedicandu-se de fiecare radacina a copacilor, pe care calca. In fata observa o vulpe roscata ce devora un iepure firav si inocent la fel ca ea. Amintirile o cuprinsera, facand-o sa cada pe pamantul uscat. Scoase cateva gemete de durere, iar animalul o zari imediat. Fata era mult prea pierduta in ganduri pentru a mai observa ca va fi ucisa. Vulpea sari cu ghearele in fata, dorind sa sfasie carnea proaspata, insa fu aruncata inapoi pe pamant. O alta zana isi facu aparitia. Lovi brutal cu picioarele animalul, pana cand disparu. Se indrepta catre fata ce plangea pe pamant.
- Esti bine mititico?
Copila isi ridica privirea catre fata din fata sa. Ii admira chipul blajin, cu ochii de un albastru intens, precum norii ce prevesteau furtuna. Se putea citi tristetea, ingrijorarea si suferinta din privirea ei, de parca isi emana propriile sentimente. Parul lung, albastru cu nuante cenusii ii conferea un aer melancoloc. Peste umeri i se revarsau suvitele rebele, pana pe bustul voluptos. Era imbracata intr-o rochie albastra de aceeasi nuanta cu ochii sai, cu bretele ce se legau la gat, iar pe margini erau brodate flori de diferite marimi. Aripile ce ii acopereau spatele, semanau cu cele ale fluturilor. Erau mari, cu fondul bleumarin si linii negre ce se impreunau, formand un fluture imens. Pe piciorul drept avea o panglica lunga, pana la genunchi, legata intr-o funda minutios lucrata. Fata isi reveni din visare si ii raspunse strainei.
- Da, sunt bine. Multumesc ca m-ai salvat. Insa... ar fi fost mai bine daca o lasa-i sa ma omoare...
In momentul urmator fata cu parul albastru ii dadu o palma peste obrazul palid, inrosindu-l.
- Tu nu ai vazut adevaratele orori ale vietii. Sa nu mai vorbesti despre moarte, fara sa stii ce inseamna cu adevarat.
Copila ramase uimita cand o auzi. Nimeni nu i-a interzis niciodata sa nu se gandeasca la moarte. De fapt toti din satul in care traia, ii doreau moartea. Mereu a fost o povara, nimeni nu a alintat-o sau macar sa-i dea impresia ca este iubita.
- Imi pare rau ca am actionat asa. Insa nu vreau sa mai aud despre moarte. Numele meu este Enma.
- Nu-i nimic. M-am obijnuit sa indur ranile provocate de ceilalti. Pe mine ma cheama Minamy. Incantata sa te cunosc.
- Deasemenea. Spune-mi cum ai ajuns aici?
Minamy ofta, apoi lua aer in piept si isi facu curaj sa-i raspunda strainei.
- Eu faceam parte dintr-un sat. In fiecare an cand semnele toamnei se infatisau, migram catre ,,Taramul zorilor", unde este mult mai cald in acea perioada. Insa anul acesta recolta nu s-a facut la timp, asa ca am fost nevoiti sa mai asteptam o luna. Insa frigul a sosit mai repede decat ma asteptam si am plecat cu hrana insuficienta. In a doua zi a migratiei un viscol puternic, m-a despartit de restul...
- Dar nu te-au cautat? Presupun ca parintii tai sunt foarte ingrijorati...
- De fapt sunt sigura ca toti sarbatoresc acum ca au scapat de mine. Chiar daca am aripi, eu nu pot zbura, nu le pot misca. Alergam disperata dupa ei, ii strigam dupa ajutor, caci cadeam in zapada, insa nimeni nu ma privea. Din cauza ghetii, am alunecat si nu m-am mai putut ridica. Am adormit in zapada, sperand ca voi muri, insa visele nu mi se indeplinesc niciodata. Astfel am hoinarit cateva zile si am ajuns in aceasta padure.
Enma o privea cu mila, apoi ii atinse aripile firave observand cat de mult suferise copila.
- Nici nu ma mir ca nu poti zbura cu aceste aripi...
- Este numai vina lor, grai Minamy cu ura in glas. Eram considerata ciudata satului. Parintii mei ma maltratau, le era rusine ca sunt fica lor. O zana ce nu poate zbura aduce numai ghinion. Astfel batranii au hotarant sa imi scoata aripile din spate. Trebuia sa imi rupa si coloana pentru asta, insa nu au reusit. Apoi au incercat sa mi le taie, si intr-un final au hotarat sa le arda. Insa, planul lor de a ma ucide nu a mers. Durerea era insuportabila, dar nu le pasa de agonia prin care treceam. Nu doar aripile imi erau afectate, ci si restul corpului. In fiecare seara plecam de acasa intr-un luminis din apropiere, pentru a ma descarca de ura ce se amplifica pe zi ce trece fata de sateni.
- Imi pare rau pentru tine, zise Enma strangand-o in brate, incercand sa ii ofere dragostea pe care nu a simtit-o niciodata.
- Esti prima persoana care ma face sa ma simt utila lumii. Iti multumesc, murmura copila printre lacrimi.
edit:Din cauza unor interferente nu mai am posibilitatea de a accesa internetul si nu mai pot continua ficul pentru urmatoarele 2 saptamani...Sper sa ma intelegeti bye and hugs