31-12-2008, 03:51 AM
Ok, sunt noua, but I'll try. Mai am fic-ul pe inca doua forumuri, pe care sunt inregistrata cu alt nume, dar e tot al meu :) (ca sa nu fie confuzii).
Prin aceasta "povestioara" incerc un fel horror psihologic, dar ramane la aprecierea voastra daca reusesc sau nu :3: .
*Ca sa nu va induc in eroare, desi fic-ul e scris la persoana I, totul este vazut din perspectiva unui tip. *
Linistea era atat de apasatoare si de intensa incat imi auzeam propriile ganduri.Intunericul era patrunzator si rece.Noaptea isi intrase in rol de cateva ore bune,dar nu puteam sa dorm.
Sophie n-avea probleme de genul asta.Dormea adanc si respira incet,sub patura grea care ii apasa pantecele.Pleoapele palide ii pulsau lent.Parul ei blond-cenusiu era prins intr-o coada impletita grijuliu,care imi amintea vag de o sfoara,probabil datorita lungimii,dar si culorii ei.Ridurile si alte semne care ar fi imbatranit-o nu isi facusera inca aparatia pe chipul ei frumos,desi cearcanele albastrui o dadeau de gol si demonstrau faptul ca nu mai era in bancile liceului.
Obisnuia sa arate ca o femeie in corp de copil,acum cinci ani,inainte s-o nasca pe Destiny si intreg universul meu s-o ia razna.A fost o greseala.Una imensa.A schimbat-o complet pe Sophie a mea,transformand-o in genul de femeie de care m-am ferit intotdeauna.S-a ingrasat,nu exagerat de tare,dar corpul ei fara forme a capatat rotunjimi insestetice si semne ciudate.
Asta a fost singura schimbare a corpului ei si cea mai nevinovata din toate.Dar Sophie a mea cea dulce a murit si in locul ei a venit alta persoana,recesi distanta.Una pe care pur si simplu nu pot s-o iubesc.
Devenita mama la 19 ani,probabil maturizarea ei s-a produs mult prea repede si a ajuns in cealalta extrema.De la pustoaica naiva pe care o cunoscusem doar de un an,a devenit o mama dedicata,obsedata de creatura aceea mica si iritanta si de tot ce tinea de ea.Eu nu mai existam.Exista doar Destiny,Jude era doar o fantoma de treaba,cu care dormea in acelasi pat in fiecare noapte.Ma rog,aproape in fiecare noapte.
Usa aramie s-a trantite de perete,sfaramand linistea noptii.Am tresarit,dar nu la fel ca Sophie,a carui somn adanc s-a destramat in cateva secunde,lasand-o in confuza realitate.
Destiny era in pragul usii,si nu puteam sa nu-i observ groaza din ochii mari si albastrii.Lacrimile ii udau parul blond,ravasit si zgomotul pe care il scoatea probabil ii facea pe vecini sa creada ca o transam,ca s-o mancam la urmatoarea cina.
Inainte sa ma dezmeticesc cu adevarat,Sophie deja luase micul monstrulet blond in brate,si o mangaia bland.Nu parea ca ii pasa,sau ca ii observa prezenta.Plangea in continuare,ignorandu-si mama care facea tot ce ar fi putut o fiinta omeneasca sa faca,doar ca s-o linisteasca.
-Jude,ajuta-ma…murmura Sophie,vazandu-se depasita de situatie.
Daca nu ar fi fost depasita de situatie,probabil nu s-ar fi obosit nici macar sa-mi dea atentie.Destiny plange.Destiny o sa ne distruga vietile,usor si inofensiv.
-Cu ce?am intrebat sec,iar ea mi-a aratat enervata copilul din bratele ei.
Micul demon cu ochi mari si albastii si par blond deschis isi intoarse capul inspre mine.Daca nu as fi stiut atat de bine povestea,as fi putut sa jur ca Sophie si Destiny erau surori,nu mama si fiica.Semanau ca doua miezuri de nuca.Normal,cu mine nu seamana deloc.
M-am ridicat din pat,dandu-mi parul lung si negru pe spate si am aprins lumina.Sophie se asezase pe marginea patului,cu Destiny in brate.Tremura si plangea,murmurand chestii neinteligibile.Ochii ei de un albastru-deschis,unic pareau si mai mari si mai infricosatori acum.Sophie se chinuia s-o legene pe brate si sa-i sopteasca cuvinte linistitoare,fara niciun rezultat.
Ma simteam in plus,ca deobicei.Daca Sophie nu putea sa faca nimic pentru monstruletul smiorcait,normal ca eu n-aveam nicio sansa.Oricum ma ura si cand m-a vazut a inceput sa planga si mai tare.
-Ce s-a intamplat,Destiny?m-am interesat,folosind un ton bland si calm.
Incepu din nou sa balbaie cuvinte fara sens,iar vocea speriata si subtire ii fu acoperita de suspine.Dar manuta ei mica arata inspre holul ostil si intunecat,golit de orice prezenta umana.Arata exact spre usa camerei ei,care s-a deschis rapid si agresiv.Pe ea iesi in fuga Freddy (“ca Freddy Kruger,tata.”),mai agitat si mai ingrozit ca niciodata.Latra,defapt aproape scheuna si s-a tarait pana in dormitorul nostru,ghemuindu-se la picioarele lui Sophie.
Freddy e minusculul nostru Bichon negru,cu ochi castanii,care a aparut in casa mea acum trei luni,de ziua lui Destiny.E o fiinta dezgustatoare,care nu e in stare sa se urce in pat sau sa sperie macar un copil de 2 ani.Dar,normal,are dreptul de a fi plimbat pe aleea din fata casei cate un sfert de ora in fiecare dimineata si pretentia de a fi numit caine,cand eu l-as numii doar un iepure care latra.”E doar un pui.E ca un copil.Normal ca nu e in stare sa faca nimic singur”mi-a repetat Sophie de atatea ori incat mi-as fi dorit sa-i cos buzele doar ca sa n-o mai aud.Serios?Ia un pui de pisica si o sa-ti distruga casa,fara cea mai mica remuscare.Intotdeauna mi-am dorit o pisica.
Destiny a coborat din bratele mamei ei ca sa-l mangaie pe Freddy.Se mai calmase,dar nu total.Inca tremura usor.
-Ce crezi ca a speriat-o?ma intreba incet Sophie.
-Nu stiu.Vreun cosmar?am raspuns,ridicand din umeri.
Sincer,nu era ca si cum mi-ar fi pasat.Doar ca as fi vrut sa vad lumina din nou stinsa si linistea din nou asternuta peste dormitor.
-Si pe Freddy?adauga ea suspicioasa.
-Probabil ca se sperie si de bazaitul unei muste,am zis indiferent.
-Chiar.Poate a intrat vreo insecta in camera ei.Un carabus,o lacusta sau Doamne fereste,poate chiar o viespe.Ai deschis tu geamul in camera ei?
Da,singurul meu scop in viata e sa-i deschid geamul lui Destiny in mijlocul noptii.
-Nu,am spus scurt.
Mica fetita isi intoarse capul rotund si blond spre mine.
-Pe tine te striga,tata,murmura,atat de incet incat abia am auzit-o.
-Cine?am soptit,simtind cum un fior imi strabate intregul corp.
-Nu stiu,raspunse scurt,si un zgomot ciudat venit din camera ei imi invada urechile.
Sophie a inlemnit,iar Destiny l-a abandonat pe Freddy si s-a intors in bratele mamei ei.
-Du-te sa vezi ce se intampla,soptii Sophie,in timp ce ii mangaia linistitor parul lui Destiny.
Ochii lor erau gemeni.Emanau aceeasi teama.
-Doar nu ti-e frica?am intrebat-o amuzat pe Sophie,iar ea si-a plecat privirea si n-a spus nimic.
Dar raspunsul era evident, era speriata de un zgomot aiurea si de balbaielile unei fetite de cinci ani.
-Bine,o sa-l iau pe micul meu prieten si o sa vedem ce e atat de rau in camera aia,am spus,cu un ranjet larg pe buze.
Sophie m-a aprobat tacuta.L-am luat pe Freddy si am iesit pe holul ostil si intunecat.A inceput sa se zbata in bratele mele si usa dormitorului meu si a lui Sophie s-a inchis,luandu-mi lumina.
I-am dat drumul si am simtit cum ranjetul mi se topeste de pe buze,ca un un cub de gheata la 40 ˚C.Totul era bine,eram in propria mea casa,iar camera lui Destiny era goala,ca si capul lui Freddy.Mana mea a inceput sa caute agitata intrerupatorul,pe peretii albi si asprii.Mi se umezisera palmele.Cainele a inceput sa latre,dar mai diferit ca oricand.Intr-un fel fioros si mai mult decat speriat,ingrozit si disperat,latra atat de tare incat nu imi mai puteam auzii gandurile,nu imi mai puteam auzii mintea care ma ruga,ma implora sa ma intorc la Sophie si la Destiny.
“One, two, Freddy's coming for you…”
Latratul a incetat,dar versurile cantecelului din A Nightmare On The Elm Street nu ma lasau in pace.Am gasit intrerupatorul si am apasat nerabdator pe el,dar lumina a rezistat doar cateva secunde,in care am putut observa ca ochii micului Freddy devenisera rosiatici.Apoi becul a pocnit si m-am cufundat din nou in intuneric.Dinspre usa dormitorului in care se ascundeau cele doua conducatoare ale vietii mele se auzii un zgomot metalic.Incuiasera usa.
“Three, four, better lock your door...”
Ma incuiasera pe dinafara.Mi se parea incredibil,dar chiar o facusera.
-Ei,Freddy,suntem singuri acum baiete,i-am zis,mentinandu-mi tonul calm.
Catelul nu mi-a raspuns si m-am gandit ca l-am calcat din greseala,sfaramandu-i oasele subtiri si strivindu-i organele micute.Dar mi-am sters pur si simplu imaginea din minte si mana mi s-a inclestat pe clanta rece a camerei lui Destiny.
Am apasat-o,cu o teama infantila,dar atat de persistenta.Usa s-a deschis,cu un scartait macabru,nelipsit la o astfel de scena.Serios,ma port ca o fetita speriata.E doar o camera de copil si mult intuneric.
-Freddy?am zis inca o data,cu o urma de vaga de speranta,dar catelul nu mi-a raspuns.
Am oftat incet,incercand fara succes sa indepartez groaza ce se infiltrase in mine.Mana mea,mai umeda ca ultima data a inceput din nou calatoria riscanta si interminabila pe peretii netezi,roz la lumina zilei.
Ceva era in intuneric.Un “ceva” indescriptibil,dar usor de perceput.Am privit in jur,realizand ca ochii mei se obisnuisera oarecum cu intunericul,dar imaginea mi s-a parut departe de a fi prietenoasa.Ochii albastrii,pictati,ai papusilor Barbie ma fixau rece,iar zambetul lor lat si binevoitor mi se parea teribil de fals.Dar jucariile de plus,cu ochii rotunzi,negrii si inexpresiv erau de departe cele mai infioratoare.Ca un animal mort,continuau sa-mi arunce priviri sticloase...
Enjoy it : )
Prin aceasta "povestioara" incerc un fel horror psihologic, dar ramane la aprecierea voastra daca reusesc sau nu :3: .
*Ca sa nu va induc in eroare, desi fic-ul e scris la persoana I, totul este vazut din perspectiva unui tip. *
Linistea era atat de apasatoare si de intensa incat imi auzeam propriile ganduri.Intunericul era patrunzator si rece.Noaptea isi intrase in rol de cateva ore bune,dar nu puteam sa dorm.
Sophie n-avea probleme de genul asta.Dormea adanc si respira incet,sub patura grea care ii apasa pantecele.Pleoapele palide ii pulsau lent.Parul ei blond-cenusiu era prins intr-o coada impletita grijuliu,care imi amintea vag de o sfoara,probabil datorita lungimii,dar si culorii ei.Ridurile si alte semne care ar fi imbatranit-o nu isi facusera inca aparatia pe chipul ei frumos,desi cearcanele albastrui o dadeau de gol si demonstrau faptul ca nu mai era in bancile liceului.
Obisnuia sa arate ca o femeie in corp de copil,acum cinci ani,inainte s-o nasca pe Destiny si intreg universul meu s-o ia razna.A fost o greseala.Una imensa.A schimbat-o complet pe Sophie a mea,transformand-o in genul de femeie de care m-am ferit intotdeauna.S-a ingrasat,nu exagerat de tare,dar corpul ei fara forme a capatat rotunjimi insestetice si semne ciudate.
Asta a fost singura schimbare a corpului ei si cea mai nevinovata din toate.Dar Sophie a mea cea dulce a murit si in locul ei a venit alta persoana,recesi distanta.Una pe care pur si simplu nu pot s-o iubesc.
Devenita mama la 19 ani,probabil maturizarea ei s-a produs mult prea repede si a ajuns in cealalta extrema.De la pustoaica naiva pe care o cunoscusem doar de un an,a devenit o mama dedicata,obsedata de creatura aceea mica si iritanta si de tot ce tinea de ea.Eu nu mai existam.Exista doar Destiny,Jude era doar o fantoma de treaba,cu care dormea in acelasi pat in fiecare noapte.Ma rog,aproape in fiecare noapte.
Usa aramie s-a trantite de perete,sfaramand linistea noptii.Am tresarit,dar nu la fel ca Sophie,a carui somn adanc s-a destramat in cateva secunde,lasand-o in confuza realitate.
Destiny era in pragul usii,si nu puteam sa nu-i observ groaza din ochii mari si albastrii.Lacrimile ii udau parul blond,ravasit si zgomotul pe care il scoatea probabil ii facea pe vecini sa creada ca o transam,ca s-o mancam la urmatoarea cina.
Inainte sa ma dezmeticesc cu adevarat,Sophie deja luase micul monstrulet blond in brate,si o mangaia bland.Nu parea ca ii pasa,sau ca ii observa prezenta.Plangea in continuare,ignorandu-si mama care facea tot ce ar fi putut o fiinta omeneasca sa faca,doar ca s-o linisteasca.
-Jude,ajuta-ma…murmura Sophie,vazandu-se depasita de situatie.
Daca nu ar fi fost depasita de situatie,probabil nu s-ar fi obosit nici macar sa-mi dea atentie.Destiny plange.Destiny o sa ne distruga vietile,usor si inofensiv.
-Cu ce?am intrebat sec,iar ea mi-a aratat enervata copilul din bratele ei.
Micul demon cu ochi mari si albastii si par blond deschis isi intoarse capul inspre mine.Daca nu as fi stiut atat de bine povestea,as fi putut sa jur ca Sophie si Destiny erau surori,nu mama si fiica.Semanau ca doua miezuri de nuca.Normal,cu mine nu seamana deloc.
M-am ridicat din pat,dandu-mi parul lung si negru pe spate si am aprins lumina.Sophie se asezase pe marginea patului,cu Destiny in brate.Tremura si plangea,murmurand chestii neinteligibile.Ochii ei de un albastru-deschis,unic pareau si mai mari si mai infricosatori acum.Sophie se chinuia s-o legene pe brate si sa-i sopteasca cuvinte linistitoare,fara niciun rezultat.
Ma simteam in plus,ca deobicei.Daca Sophie nu putea sa faca nimic pentru monstruletul smiorcait,normal ca eu n-aveam nicio sansa.Oricum ma ura si cand m-a vazut a inceput sa planga si mai tare.
-Ce s-a intamplat,Destiny?m-am interesat,folosind un ton bland si calm.
Incepu din nou sa balbaie cuvinte fara sens,iar vocea speriata si subtire ii fu acoperita de suspine.Dar manuta ei mica arata inspre holul ostil si intunecat,golit de orice prezenta umana.Arata exact spre usa camerei ei,care s-a deschis rapid si agresiv.Pe ea iesi in fuga Freddy (“ca Freddy Kruger,tata.”),mai agitat si mai ingrozit ca niciodata.Latra,defapt aproape scheuna si s-a tarait pana in dormitorul nostru,ghemuindu-se la picioarele lui Sophie.
Freddy e minusculul nostru Bichon negru,cu ochi castanii,care a aparut in casa mea acum trei luni,de ziua lui Destiny.E o fiinta dezgustatoare,care nu e in stare sa se urce in pat sau sa sperie macar un copil de 2 ani.Dar,normal,are dreptul de a fi plimbat pe aleea din fata casei cate un sfert de ora in fiecare dimineata si pretentia de a fi numit caine,cand eu l-as numii doar un iepure care latra.”E doar un pui.E ca un copil.Normal ca nu e in stare sa faca nimic singur”mi-a repetat Sophie de atatea ori incat mi-as fi dorit sa-i cos buzele doar ca sa n-o mai aud.Serios?Ia un pui de pisica si o sa-ti distruga casa,fara cea mai mica remuscare.Intotdeauna mi-am dorit o pisica.
Destiny a coborat din bratele mamei ei ca sa-l mangaie pe Freddy.Se mai calmase,dar nu total.Inca tremura usor.
-Ce crezi ca a speriat-o?ma intreba incet Sophie.
-Nu stiu.Vreun cosmar?am raspuns,ridicand din umeri.
Sincer,nu era ca si cum mi-ar fi pasat.Doar ca as fi vrut sa vad lumina din nou stinsa si linistea din nou asternuta peste dormitor.
-Si pe Freddy?adauga ea suspicioasa.
-Probabil ca se sperie si de bazaitul unei muste,am zis indiferent.
-Chiar.Poate a intrat vreo insecta in camera ei.Un carabus,o lacusta sau Doamne fereste,poate chiar o viespe.Ai deschis tu geamul in camera ei?
Da,singurul meu scop in viata e sa-i deschid geamul lui Destiny in mijlocul noptii.
-Nu,am spus scurt.
Mica fetita isi intoarse capul rotund si blond spre mine.
-Pe tine te striga,tata,murmura,atat de incet incat abia am auzit-o.
-Cine?am soptit,simtind cum un fior imi strabate intregul corp.
-Nu stiu,raspunse scurt,si un zgomot ciudat venit din camera ei imi invada urechile.
Sophie a inlemnit,iar Destiny l-a abandonat pe Freddy si s-a intors in bratele mamei ei.
-Du-te sa vezi ce se intampla,soptii Sophie,in timp ce ii mangaia linistitor parul lui Destiny.
Ochii lor erau gemeni.Emanau aceeasi teama.
-Doar nu ti-e frica?am intrebat-o amuzat pe Sophie,iar ea si-a plecat privirea si n-a spus nimic.
Dar raspunsul era evident, era speriata de un zgomot aiurea si de balbaielile unei fetite de cinci ani.
-Bine,o sa-l iau pe micul meu prieten si o sa vedem ce e atat de rau in camera aia,am spus,cu un ranjet larg pe buze.
Sophie m-a aprobat tacuta.L-am luat pe Freddy si am iesit pe holul ostil si intunecat.A inceput sa se zbata in bratele mele si usa dormitorului meu si a lui Sophie s-a inchis,luandu-mi lumina.
I-am dat drumul si am simtit cum ranjetul mi se topeste de pe buze,ca un un cub de gheata la 40 ˚C.Totul era bine,eram in propria mea casa,iar camera lui Destiny era goala,ca si capul lui Freddy.Mana mea a inceput sa caute agitata intrerupatorul,pe peretii albi si asprii.Mi se umezisera palmele.Cainele a inceput sa latre,dar mai diferit ca oricand.Intr-un fel fioros si mai mult decat speriat,ingrozit si disperat,latra atat de tare incat nu imi mai puteam auzii gandurile,nu imi mai puteam auzii mintea care ma ruga,ma implora sa ma intorc la Sophie si la Destiny.
“One, two, Freddy's coming for you…”
Latratul a incetat,dar versurile cantecelului din A Nightmare On The Elm Street nu ma lasau in pace.Am gasit intrerupatorul si am apasat nerabdator pe el,dar lumina a rezistat doar cateva secunde,in care am putut observa ca ochii micului Freddy devenisera rosiatici.Apoi becul a pocnit si m-am cufundat din nou in intuneric.Dinspre usa dormitorului in care se ascundeau cele doua conducatoare ale vietii mele se auzii un zgomot metalic.Incuiasera usa.
“Three, four, better lock your door...”
Ma incuiasera pe dinafara.Mi se parea incredibil,dar chiar o facusera.
-Ei,Freddy,suntem singuri acum baiete,i-am zis,mentinandu-mi tonul calm.
Catelul nu mi-a raspuns si m-am gandit ca l-am calcat din greseala,sfaramandu-i oasele subtiri si strivindu-i organele micute.Dar mi-am sters pur si simplu imaginea din minte si mana mi s-a inclestat pe clanta rece a camerei lui Destiny.
Am apasat-o,cu o teama infantila,dar atat de persistenta.Usa s-a deschis,cu un scartait macabru,nelipsit la o astfel de scena.Serios,ma port ca o fetita speriata.E doar o camera de copil si mult intuneric.
-Freddy?am zis inca o data,cu o urma de vaga de speranta,dar catelul nu mi-a raspuns.
Am oftat incet,incercand fara succes sa indepartez groaza ce se infiltrase in mine.Mana mea,mai umeda ca ultima data a inceput din nou calatoria riscanta si interminabila pe peretii netezi,roz la lumina zilei.
Ceva era in intuneric.Un “ceva” indescriptibil,dar usor de perceput.Am privit in jur,realizand ca ochii mei se obisnuisera oarecum cu intunericul,dar imaginea mi s-a parut departe de a fi prietenoasa.Ochii albastrii,pictati,ai papusilor Barbie ma fixau rece,iar zambetul lor lat si binevoitor mi se parea teribil de fals.Dar jucariile de plus,cu ochii rotunzi,negrii si inexpresiv erau de departe cele mai infioratoare.Ca un animal mort,continuau sa-mi arunce priviri sticloase...
Enjoy it : )