O viata de adolescent

[Nevermind]

Cap 3:A fost...

Dimineata sosi repede.Vantul nu mai batea,lasand frunzele in casa lor.Era o zi normala de vineri...cel putin asa parea.
Parcul era,de data asta,plin de oameni,dar si de animale.
In gradina familiei Suzuki statea intr-un leagan Akane.Se trezise iarasi prima.Admira florile si isi amintea cum planta trandafiri can era mica impreuna cu mama ei.Domnul Suzuki a plecat din tara cu afaceri.Aplecat cand Akane si Nagamori au terminat scoala generala.Acesta credea ca nu le va duce dorul,dar fratii simteau lipsa tatalui la fel de mult cum le ducea el dorul.
Akane se uita la cer:nici un nor,doar soarele care isi trimitea razele spre fata fina a fetei.
Langa ea,dintr-o data s-a apropiat Nagamori.
-Hei surioara!Ce faci aici?Orele...
Nu apuca sa termine ce avea de spus pentru ca sora lui il intrerupse
-Imi aminteam de tata doar!Sa mergem!
-Tata...da!
Pe drum nici unul nu a spus un cuvant,se gandeau doar la acelasi lucru:tatal lor.
Acasa doamna Suzuki se plimba pe holurile incaperii.Stia ca azi urma sa vina acasa sotul ei,dar nu era sigura.Acesta trebuia sa o sune inainte sa plece.
Chiar in momentul in care femeia a pasit in bucatarie,telefonul s-a auzit din camera de zi.Alerga repede spre el in speranta ca e sotul ei.A raspuns,dar peste cateva minute de tacere repceptoruli-a cazut din mana,iar aceasta a inceput sa planga.
Se parea ca sotul ei murise intr-un accident cu o zi inainte.
Cu cat lacrimile izbucneau mai tare cu atat pe Hana o durea mai tare pieptul.Avea o boala veche,care fusese tratata,dar nu se stia cand poate reveni.Partea cea mai rea era ca acea boala era una foarte grava.Lesina imediat ce ultima lacrima cazuse pe covor.
Acum statea intinsa pe podea fara suflare.
La liceul Sanako lucrurile mergeau bine...deocamdata.Akane statea nemiscata in banca.Simtea ceva rau,insa nu stia ce ar putea fi atat de grav.Akemi se uita la ea ingrijorata.Singurul mai curajos fusese fratele ei,chiar daca si el simtea acelasi lucru pe care il simtea si sora sa.
-Surioara....ce crezi ca s-a intamplat?Nu am mai simtit asta de cand a murit bunica!
Clopotelul suna in semn ca orele trebuiau sa inceapa.Profesorul intra si le spuse fratilor Suzuki sa plece repede la spitalul din centrul orasului.Mama lor era grav bolnava.Auzind acest lucru cei doi au fugit spere spital.Acolo se afla si vecina lor,care le spuse ca venise in vizita la ei acasa,ciocanise de cateva ori in usa dar nu raspunse nimeni,asa ca intra si avu un soc:Hana era intinsa pe jos inconstienta.
-Deci asta sim....simteam noi!
Ochii brunetei erau inundati de lacrimi.In acel moment vecina lor tacu,dar mai evea ceva sa le spuna asa ca incerca:
-Stiti....tatal vostru...a murit...intr-un accident de masina.
Era liniste.Fratii se uitau la vecina lor.Erau stupefiati.Intr-o singura zi doua vesti rele...nu era poisibil.
-T...t...tati?C...cum?
Bruneta nu isi mai auzea nici gandurile din cauza tristetii si a lacrimilor reci ce pusesera stapanire pe ea.
Nagamori incerca sa para curajos,dar nu prea reusea.In acel moment doctorul a intrat spunandu-le sa astepte afara.
Stateau pe banca din fata usii camerei unde era mama lor.Vecina lor se plimba ca o nebuna pe holul acela lung.Nu stia ce sa mai faca.Adolescentii taceau.tristetea pusese stapanire pe ei.
Deodata usa se deschise iesind doctorul cu o expresie a fetei nu tocamai fericita.
-Imi pare rau..dar...doamna Suzuki....a murit!
La auzul acestor vorvbe toti amutira.Akane nu mai putea de tristete,iar Nagamori incepu sa planga.Nu se mai putea abtine..trebuia sa se descarce.Degeaba incerca sa para curajos.
In acea seara vecina lor a ramas in casa sa aiba grija de ei.
A doua zi soarele zambea pe cerul albastru fara nori.Toti simteau bucuria unei noi zile,numai fratii erau tristi.Pentru ei zilele nu mai erau atat de frumoase fara parintii lor.Cantecul vietii nu mai avea aceasi caldura far fiintele care erau mereu alaturi de ei.isi aminteau de vremurile trecute,cand erau fericiti.Dar acum simteau ca si ei sunt pe moarte,simteau ca linia dintre viata si moarte era aproape de ei.Nu mai aveau pentru ce sa traiasca,pentru ce sa zambeasca.Se simteau ca niste nimicuri acum.
Akane ura sa mearga la inmormantari pentru ca erau mult prea triste,dar acum trebuia sa mearga.
Statea intinsa in patul ei moale.Nu vroai sa se miste.Vroia sa moara,macar asa ar fi fost mai aproape de parintii ei.
Intr-un final s-a ridicat.S-a imbracat intr-o rochita neagra si sandale de aceasi culoare.Afara era asteptata de fratele ei care purta untricou negru,blugi de aceasi culoare si tenisi.vantul batea usor mangaind suvitele negre ale fetei.Nagamori o mai privea cateodata.Inainte ca tatal lor sa plece din tara Akane radea mai mereu,dar dupa ce a plecat aceasta nu a mai fost asa de fericita.Ea si domnul Suzuki erau foarte apropiati,dar acum ca el murise bruneta cu siguranata nu va mai fi ca inainte.
Mai tarziu,intorsi de la inmormantare,bruneta s-a dus direct in camera ei fara sa scoata macar un sunet.A inchis usa dupa ea si a ramas nemiscata.Privea peretii purpuri.Ea si tatal ei ii vopsisera.Apoi se uita la patul ei cu asternuturi roz cu motive florale.Mama sa i le-a adus.Se duse la oglinda si se privi.Avea parul prins in coada,iar doua suvite lasate libere.Era foarte frumoasa,dar trista.
"De ce ni s-a intamplat asta tocmai noua?De ce?"
Uitandu-se pe fereastra a observat in ciresul din fata casei o randunica care le aducea mancare puilor,iar la banca din fata copacului doi copii cu parintii lor.In acel moment lacrimile izbucnira in ochii negri ai fetei.Nu mai stia ce sa faca.Vroia sa isi mai auda parintii macar o data.
Desigur, il avea pe Nagamori dar nu era acelasi lucru.
Cele mai dragi fiinte disparusera pe veci.