21-12-2008, 01:42 AM
Capitolul 2:O fata cu chip si suflet de inger
Este dimineata iar razele soarelui mangaiau fata baiatului care parea cufundat intr-un somn adanc.Alarma ceasului il scoala,sunetul gzomotos al acesteia il deranja facandu-l sa se scoale din pat.Se freaca la ochi si se duce incet cu pasi mici se indreapta spre baie,deschide robinetul si un jet puternic de apa rece umple chiuveta.Cu miscari usoare se splasa pe fata,ia un prosop de culoare albastra din bumbac si se sterge.Se imbaca cu singurele haine pe care le avea,o pereche de pantaloni albastri si un tricou de aceeasi culoare era vessel si binevoitor increzator ca va face lumea sa-l cunoasca nu ca doctor,presedinte sau alte functii importante ci ca taran,om simplu ce petrece ziua pe camp muncind.Privind inca odata camera baiatul coboara scarile incet,serveste un mic-dejun simplu dintr-o cand de ceai de fructe de padure si doua feli de paine prajita.Iese pe usa ganditor,priveste spre cer si nori albi parka ar fi facut din vata de zahar si ii placea sa vada cum vantul ii modeleaza.Se indeparteaza incet de han si pleaca linistit pe covorul de frunze lasat jos de catre pomii care au pirdut verdele de odinioara.Ganditor la ceea ce doreste sa realizeze atentia lui fusese captata de catre o fetita care state ape banca si plangea.Parul ei lung si negru ca abanosul,ochi de un portocaliu stins ce aratau tristete si amaraciune in viata acesteia,chipul ei parca intruchipa ingerul pe pamant.Ayumi se duse langa,se aseza jos si incepu sa o priveasca.
-Pe tine ce te mananca?Intreaba fata indignata de prezenta lui.
-Nimic dar..vroiam sa te intreb,ti-e foame?Spune baiatul..cu timiditate in voce.
-Nu,nu imi este foame.Dar inceu sa-I ghiortaie stomacul.
-Pofim ia din paine..eu am mancat asa ca nu o sa-mi fie.
-Esti bun si diferit fata de ceilalti.Ii spune fata cu privirea atintita in pamantul rece si aspru.
-Multumesc si tu esti frumoasa.Ii spune Ayumi afisandu-I un zambet larg si prietenesc.
-Multam..dar tu cum te numesti?Se uita fata catre el curioasa,crezand ca este nu stiu ce bogatas deghizat.
-Ma numesc Ayumi Ahiro si sunt un fiu de taran.
-Interesant eu ma numesc Mayame Izimacke,am 12 ani si sunt singura.Fata incerca sa evite privirea de a lui vrand sa evite momentul stanjenitor atunci cand ii cursera doua lacrimi pe obraz.
-Tu nu trebuie sa plangi,ochi tai nu trebuie sa ascunda durere si suferinta,trebuie sa radieze fericire si bucurie.
Mayame se uita la el cu mare fericire,era chiar bucuroasa ca cineva se gandeste la ea,ii admira chipul ce sublinia si bunatatea lui.Isi intoars privirea inapoi in pamant ridica de jos jos o frunza galben-maronie,avea foarma aproape ca si a unei stele,se gandea cum este sa poti zbura sis a fi pe cer.Ea desi era mare avea inocenta unui copil mic,fantezii si vise ce nu se regaseau la copii de teapa ei,in acest moment ea nu mai tinea cont de cum se comportasera copii satului cu ea dorea sa stearga aceea pata de pe sufletul ei.Baiatul ii intinse mana facandu-i semn sa nu mai fie trista si sa priveasca inainte si nu inapoi.Mayame se ridica,se scutura de praful ce i se fusese adus in poala. Material solid care era facut din particule mici si fine,cazura din poala fetei cu parul ca negru ca abanosul precum amintirile ce le lasa-se in spate.
-Si unde mergem?Il intreaba fata pe baiat care inca era visitor,sau mereu era asa.
-Cine..noi?Priveste uimit catre fata,care incepea sa recapete cu fiecare speranta pe care i-o aducea cate o pala de lumina.
-Pai da noi.Ayumi isi indreapta privirea catre Mayame,care incepea sa devina un inger ceea ce a fost,dar ce nu a putut deveni singura.
-Inveti repde pustaico.
-Mersi...Ayumi.
Cei doi calatori care hoinareau pe drumul prafuit al strazi ce ducea catre urmatorul oras.
Mergand linistiti fetei i se face plictiseala,vrand sa-l faca pe baiat sa intre in vorba cu ea incepe sa-l tachineze.
-Auzi..dar tu ai surori sau frati?Il intreaba fata curioasa sa vada daca cumva ii pica in plasa.
-Stiu ce gandesti si nu.Ii raspunde pe un ton total schimbat,unul rece.
-Cretinule,ma mir de ce nu ai prietena.
-Tanco..
-Hapciupaliticule.
Cei doi mai aveau putin si se luau la o bataie,pornita dintr-un nimic,Ayumi se impiedica si cacuse cu ea intr-un rau din apropiere.
-Badaranule..vezi vina tae u nu vroiam decat sa vorbim.II spune fata foarte suparata pe el.
-Eu..sunt de vina,puteau simplu sa imi spui asta si discutam.Ii explica acesta cu mare blandete.
Pe fata fetei incepura sa cada lacrimi si-l imbratisa pe baiat,atat de tare ca pe parinti ei.Ayumi o stranse si el la piep sa nu raceasca,fata incepuse sa roseasca si nu intelegea acest nou sentiment pe care il avea,ii era strain acum totul pentru ea.Se gandea,
Este dimineata iar razele soarelui mangaiau fata baiatului care parea cufundat intr-un somn adanc.Alarma ceasului il scoala,sunetul gzomotos al acesteia il deranja facandu-l sa se scoale din pat.Se freaca la ochi si se duce incet cu pasi mici se indreapta spre baie,deschide robinetul si un jet puternic de apa rece umple chiuveta.Cu miscari usoare se splasa pe fata,ia un prosop de culoare albastra din bumbac si se sterge.Se imbaca cu singurele haine pe care le avea,o pereche de pantaloni albastri si un tricou de aceeasi culoare era vessel si binevoitor increzator ca va face lumea sa-l cunoasca nu ca doctor,presedinte sau alte functii importante ci ca taran,om simplu ce petrece ziua pe camp muncind.Privind inca odata camera baiatul coboara scarile incet,serveste un mic-dejun simplu dintr-o cand de ceai de fructe de padure si doua feli de paine prajita.Iese pe usa ganditor,priveste spre cer si nori albi parka ar fi facut din vata de zahar si ii placea sa vada cum vantul ii modeleaza.Se indeparteaza incet de han si pleaca linistit pe covorul de frunze lasat jos de catre pomii care au pirdut verdele de odinioara.Ganditor la ceea ce doreste sa realizeze atentia lui fusese captata de catre o fetita care state ape banca si plangea.Parul ei lung si negru ca abanosul,ochi de un portocaliu stins ce aratau tristete si amaraciune in viata acesteia,chipul ei parca intruchipa ingerul pe pamant.Ayumi se duse langa,se aseza jos si incepu sa o priveasca.
-Pe tine ce te mananca?Intreaba fata indignata de prezenta lui.
-Nimic dar..vroiam sa te intreb,ti-e foame?Spune baiatul..cu timiditate in voce.
-Nu,nu imi este foame.Dar inceu sa-I ghiortaie stomacul.
-Pofim ia din paine..eu am mancat asa ca nu o sa-mi fie.
-Esti bun si diferit fata de ceilalti.Ii spune fata cu privirea atintita in pamantul rece si aspru.
-Multumesc si tu esti frumoasa.Ii spune Ayumi afisandu-I un zambet larg si prietenesc.
-Multam..dar tu cum te numesti?Se uita fata catre el curioasa,crezand ca este nu stiu ce bogatas deghizat.
-Ma numesc Ayumi Ahiro si sunt un fiu de taran.
-Interesant eu ma numesc Mayame Izimacke,am 12 ani si sunt singura.Fata incerca sa evite privirea de a lui vrand sa evite momentul stanjenitor atunci cand ii cursera doua lacrimi pe obraz.
-Tu nu trebuie sa plangi,ochi tai nu trebuie sa ascunda durere si suferinta,trebuie sa radieze fericire si bucurie.
Mayame se uita la el cu mare fericire,era chiar bucuroasa ca cineva se gandeste la ea,ii admira chipul ce sublinia si bunatatea lui.Isi intoars privirea inapoi in pamant ridica de jos jos o frunza galben-maronie,avea foarma aproape ca si a unei stele,se gandea cum este sa poti zbura sis a fi pe cer.Ea desi era mare avea inocenta unui copil mic,fantezii si vise ce nu se regaseau la copii de teapa ei,in acest moment ea nu mai tinea cont de cum se comportasera copii satului cu ea dorea sa stearga aceea pata de pe sufletul ei.Baiatul ii intinse mana facandu-i semn sa nu mai fie trista si sa priveasca inainte si nu inapoi.Mayame se ridica,se scutura de praful ce i se fusese adus in poala. Material solid care era facut din particule mici si fine,cazura din poala fetei cu parul ca negru ca abanosul precum amintirile ce le lasa-se in spate.
-Si unde mergem?Il intreaba fata pe baiat care inca era visitor,sau mereu era asa.
-Cine..noi?Priveste uimit catre fata,care incepea sa recapete cu fiecare speranta pe care i-o aducea cate o pala de lumina.
-Pai da noi.Ayumi isi indreapta privirea catre Mayame,care incepea sa devina un inger ceea ce a fost,dar ce nu a putut deveni singura.
-Inveti repde pustaico.
-Mersi...Ayumi.
Cei doi calatori care hoinareau pe drumul prafuit al strazi ce ducea catre urmatorul oras.
Mergand linistiti fetei i se face plictiseala,vrand sa-l faca pe baiat sa intre in vorba cu ea incepe sa-l tachineze.
-Auzi..dar tu ai surori sau frati?Il intreaba fata curioasa sa vada daca cumva ii pica in plasa.
-Stiu ce gandesti si nu.Ii raspunde pe un ton total schimbat,unul rece.
-Cretinule,ma mir de ce nu ai prietena.
-Tanco..
-Hapciupaliticule.
Cei doi mai aveau putin si se luau la o bataie,pornita dintr-un nimic,Ayumi se impiedica si cacuse cu ea intr-un rau din apropiere.
-Badaranule..vezi vina tae u nu vroiam decat sa vorbim.II spune fata foarte suparata pe el.
-Eu..sunt de vina,puteau simplu sa imi spui asta si discutam.Ii explica acesta cu mare blandete.
Pe fata fetei incepura sa cada lacrimi si-l imbratisa pe baiat,atat de tare ca pe parinti ei.Ayumi o stranse si el la piep sa nu raceasca,fata incepuse sa roseasca si nu intelegea acest nou sentiment pe care il avea,ii era strain acum totul pentru ea.Se gandea,