Sarpele eternitatii (SF)

[Mitsukai Yoru]

Oky. Deci noul meu fic. Nu e yaoi, va vine sa credeti :)) primul meu fic care nu e yaoi. oricum nu le voi abandona nici pe alea. Sper sa va placa si primul capitol.

Capitolul 1:

Imi amintesc cum a inceput viitorul meu. S-a nascut din nimic, si de atunci asa a continuat. Am avut o viata esuata, ce a luat nastere fara ca macar sa ma anunte de intentiile ei. Nu prea mai tin minte exact cand s-a intamplat.A trecut ceva timp de atunci. Cred ca aveam vreo doisprezece ani. Atunci a murit ea si eu am ramas singura, abandonata chiar si de Dumnezeu. Nu mi-am cunoscut tatal, si nici acum nu-l cunosc. Nu as vrea sa-i vad chipul sau sa nutresc in mine acelasi sentiment ce l-am avut si pentru mama mea. Nu stiu daca este durere sau frica, dar cert ceva ma impiedica. Ceva mai presus de imposibil, ceva cu adevarat mistuitor.
Ultimele cuvinte spuse de mama mea, mi se amesteca haotic in minte, sugrumand himera ce zace in mine. Da, recunosc. Nu sunt om decat cu infatisarea. Inima mea e diferita, imi reneg existenta si totusi...exist. Si asta ma face incapabila sa accept ca undeva in mine, ingerul ce a trait odata doar a cazut intr-un somn profund si in orice clipa, isi va intinde aripile si va suspina, dandu-mi un semn ca eu, sau cea ce am fost odata mai exist. "

Flasback

- Mama, de ce murim? De ce spun toti ca nu te voi mai vedea? Chiar e adevarat? Chiar vei pleca de langa mine? Te vei mai intoarce, imi vei mai vorbi, mama esti suparata pe mine?

[i] End flashback

Bineinteles, atunci nu stiam ce e moartea. Mi-o imaginam ca pe o doamna. Da, o doamna frumoasa, cu parul ca onixul si cu ochii zamisliti in strafundul iadului. Parca vad cum rochia lunga ii acoperea picioarele pana cand ii atingea varfurile degetelor. Nu prea stiam multe atunci, dar nici acum nu stiu si poate ca... voi ramane o persoana naiva pentru tot restul vietii.
Totul e inceputul povestii mele. O poveste in care fictiunea joaca rolul adevarului, unde timpul nu exista si eu, acea fata despre care va tot spun inca de la inceput, imi voi schimba soarta. Doar cateva cuvinte mi-a mai zis mama, inainte ca fiinta aceea venita de dincolo de vesnicie sa mi-o fure.

Flashback

- Nu voi pleca de langa tine, ci din contra voi trai vesnic odata cu fiinta ta. Ma voi duce langa Dumnezeu.
- Atunci il urasc! am tipat eu plangand. Il urasc pentru ca mi te ia, il urasc ca te pastreaza doar pentru el! De ce face asta? De ce nu poate sa mi te lase...

End flashback

De fapt, nu-l uram pe el. Insa atunci eram prea mica pentru a intelege. Ma uram pe mine, uram ca sunt atat de slaba si ca nu pot face nimic. Stiam ca pe moment cautam pe cineva sa invinovatesc pentru ca eu eram prea speriata pentru a recunoaste.
Inainte ca ea sa moara mi-a dat o cheita. Nu era cine stie ce, de fapt era chiar foarte mica si putin ruginita. Mi-a aratat un sertar, indemnandu-ma sa-l deschid. Asta am si facut. Inauntrul sau am gasit o cutie mica, argintie cu mici inscriptii si desene pe ea. Am folosit cheia pentru a deschide cutia. In interiorul ei am dat de un colier ce mi-a captat atentia. Nu-mi dadeam seama din ce e facut, parea magic. Avea o piatra ce era imprejmuita cu un fir rubiniu care genera ceva special. Simteam cum sangele fierbe in mine si cum lichidul acela rosu se metamorfozeaza intr-un lichid fierbinte, din ce in ce mai negru. In mijlocul sau era o piatra pretioasa transparenta, iar in interior era imprimat un sarpe ce se musca de coada. Mi-a fost teama la inceput, dar apoi m-am simtit atrasa de el. Era malefic, magic sau doar un simplu colier ce mi-a atras atentia.
Mama a privit cartea si mi-a zambit. Mi-a zis sa o deschid cand voi avea saisprezece ani. Ma intrebam ce poate fi? Dupa acele cuvinte a murit. Trupul ei a cazut greu, iar ochii sai s-au inchis, apasati parca de umbra intunecata a mortii. De atunci am simiti ca timpul a ramas suspendat si a incetat sa mai curga. Si totusi eu cresteam.
M-am schimbat mult de atunci.Am crescut si m-am maturizat. Vrand sa par neobisnuita sau poate doar sa ies in evidenta, satula de a fi data la o parte, mi-am vopsit parul albastru. Da, culoarea aia ma facea sa devin ceea ce nu eram ca si cum mi-ar schimba personalitatea. Poate si pentru ca ochii mei erau de culoarea cerului. Nu ii aveam mari, dar erau foarte patrunzatori. Buzele mele mici se impreunau intr-o forma uimitoare de fiecare data cand murmuram ceva. Nu eram foarte inalta, dar eram destul de simpatica. Cel putin asta era o aparenta ce aveam grija sa o pastrez de fiecare data. Ma imbracam normal pentru varsta mea. Purtam o pereche de blugi verzi, incojurati de o curea neagra. Hanoracul negru imi scotea in evident trupul bine configurat. Nu eram perfecta, insa nu aratam rau.
Intr-o seara,cuprinsa de amintiri, mi-a revenit in minte imaginea cartii. Da, cartea ce mi-a dat-o mama mea. Am deschis-o si am rasfoit-o. Am observat ca, dupa cateva pagini totul se termina brusc.N-am apucat sa citesc nici macar un rand, cand cartea s-a redeschis la prima pagina. Pe ea erau inscriptionate niste cuvinte. Ma uitam la ele, pentru ca nu intelegeam mai nimic. Nu stiu ce limba era, dar chineza mi se parea usoara pe langa acele cuvinte. Semnele par mai degraba niste heroglife. Deodata colierul de la gatul meu a inceput sa capete o stralucire neobisnuita, ridicandu-se si plutind nestingherit.
Nu stiu exact ce s-a intamplat, daca am visat sau a fost real, cert e ca m-am trezit intr-o padure infricosatoare. Am deschis ochii, cautand cu privirea mobila din camera mea insa nu era. Copacii pareau facuti din carbune, iar adierea vantulu ducea cu ea un miros de apa statuta si mucegai. Umezeala amestecata cu acea duhoare ma sufoca. Simteam cum mi se inchid ochii si picioarele imi cedeaza. Nu mai pot respira...
Atunci am simtit cum doua brate imi cuprind spatele si ma strang la piept. I-am vazut chipul si pot spune ca mi-a ramas intiparit in minte. Prima persoana ce mi-a amprentat sufletul. Da, el era...

Nextul soon...sper sa va placa si astept ca de obicei critici. data viitoare un capitol mai lung promit.