01-12-2008, 07:00 AM
M-am intors minna ^__^ Scuze ca a durat atat, am o mama isterica -__-" Dar acum sunt back ^^ So aici e continuarea ^.^
Trecutul nu e mereu facut sa ramana in urma
Ohno statea intins in pat, bratele puternice ale lui Sho cuprinzandu-l protectiv. Se simtea ametit si avea o stare enorma de greata. Deschise usor ochii si il vazu pe roscat langa el, chipul lui neted fiind brazdat de urmele lacrimilor ce ii cursesera pe chip inainte sa adoarma. Brunetul il privi pentru cateva secunde inainte sa realizeze ce se intamplase cu ei defapt. Apoi, ca si cum un film de groaza infiorator s-ar fi derulat prin fata ochilor lui, Ohno isi aduse aminte ce ii facuse varul lui si de ce fusese Sho nevoit sa priveasca. Tresari puternic si incepu sa planga, lipindu-se de pieptul roscatului. Trupul ii tremura usor in timp ce suspinele lui neincetate se auzeau tot mai puternic. Adolescentul isi deschise ochii si il vazu pe micutul lui iubit plangand. Il stranse tare si il mangaie pe cap, sarutandu-i fruntea. Nu avea de gand sa mai lase ceva sa i se intample. Dar ce putea sa faca? Ryonmaru era un adevart demon, gata sa-i distruga pe amandoi ori de cate ori avea ocazia. Se simtea atat de neputincios in fata lui si detesta enorm acest sentiment. "De ce naiba trebuie sa fiu atat de slab? De ce nu-l pot apara pe cel pe care il iubesc? La ce folos viata mea daca nu pot fi fericit?" isi repeta intr-una in gand. Ohno, pe de alta parte, nu credea acelasi lucru. Stia ca nu era Sho de vina pentru tot ce se intampla. Era sigur ca acesta nu ar fi putut sa-i tina piept lui Ryonmaru, orice ar fi facut. Stia ca sa incerce sa i se impotriveasca era o cale spre propria lor distrugere.
Dupa ce s-au mai calmat au inceput amandoi sa isi schimbe hainele si au coborat scarile pana in sufragerie. Junosuke statea pe un scaun mare ce parea foarte confortabil si privea pierdut in gol. Tresari cand ii vazu si isi indrepta privirea spre ei, inspectandu-i cu atentie in timp ce cei doi se asezara pe canapea. Ohno avea capul plecat, lacrimile ce inca nu i se uscasera pe chip parca dorind sa faca loc altelor noi. Sho privea tavanul ca si cum l-ar fi fascinat, prea ratacit in propriile lui ganduri pentru a-l auzi pe vaul lui vorbind. Il auzi abia cand acesta ridica tonul, spunand:
-Sho! Pe ce planeta esti?
-Imi pare rau, Jun, nu eram atent... Ai spus ceva? raspunse roscatul.
-Da! Ce naiba e cu voi? Va purtati ciudat, zise Junosuke. Ce s-a intamplat?
-Nimic. Ce s-ar fi putut intampla? Ce te face sa crezi ca s-a intamplat ceva? spuse Sho repede si tare.
Poate prea repede, pentru ca raspunsul lui il facu pe brunet sa creada si mai mult ca ceva nu era in regula. Varul lui nu se purta asa de obicei si nu obijnuia sa-i raspunda tare sau dur cum o facuse cu cateva momente in urma. Isi putea da seama ca cei doi ascundeau ceva si vroia sa afle ce cu orice pret. Se ridica si ii privi in timp ce Sho se lasa usor si speriat mai jos in canapea.
-Bine, ce naiba se intampla? Ce aveti? Parca sunteti la o inmormantare! spuse Junosuke, pierzandu-si controlul.
-Nu este nimic, Jun... Serios... Ne-am trezit doar cu fata la cearceaf, spuse Sho.
Dar varul lui nici macar nu-l asculta. Se uita la Ohno care tremura usor si suspina constant in timp ce lacrimile ii alunecau pe chipul lui acoperit de parul negru si ravasit. Barbatul il prinse de barbie, ridicandu-i capul pentru a-l privi in ochi si ii sterse lacrimile de pe obraji, mangaiandu-l pe cap. Ochii lui caprui exprimau atata durere...prea mult de indurat pentru un baietel de 16 ani.
-Esti bine? intreba Junosuke, vocea lui fiind la fel de blanda ca cea a unui tata ce i se adreseaza copilului sau.
-Este bine, spuse Sho, vazand ca Ohno nu dorea sa raspunda. E doar putin trist.
In momentul urmator Junosuke se intoarse spre el, lovindu-l tare cu pumnul in obraz si facandu-l sa se prabuseasca la podea. Il prinse de camasa, ridicandu-l in picioare si il zgudui cu multa putere.
-Ce i-ai facut? intreba tare.
-Poftim?! Nu i-am facut nimic! spuse Sho, profund uimit si revoltat de banuielile varului sau.
-Sho, daca i-ai facut ceva te strang de gat cu mana mea! continua Junosuke, mai nervos decat il vazuse Sho vreodata.
-Nu i-am facut nimic eu! Idiotul pe care l-ai bagat in casa ta i-a facut. Ryonmaru este varul lui!! tipa roscatul, pierzandu-si cumpatul.
Ohno impietrise parca in canapea, cu buzele intre-deschise, socat de faptul ca Sho ii spusese varului sau adevaraul. Jun il elibera pe Sho din stransoare, dandu-se cativa pasi in spate in timp ce roscatul isi aranja camasa la loc.
-Poftim? Nu, nu se poate... spuse Junosuke, nedorindu-si parca sa creada spusele baiatului.
-Ei bine, este adevarat. De cand s-a intors a reinceput sa ii faca viata un cosmar, si lui si mie. Ne trateaza ca pe niste marionete, crezand ca poate face ce vrea cu noi. Chiar ieri l-a violat in fata mea, zise Sho, hotarat sa spuna tot.
Junosuke ramase blocat pentru un moment, abia atunci parand sa inteleaga cu adevarat ce spunea tanarul lui var. Lovi cu putere perete, scotand din buzunar un pistol si spunand:
-O sa-l omor pe nenorocitul ala!
-Nu! zise Ohno tare, alergand spre el si prinzandu-l de mana in care tinea pistolul. Nu face asta, te rog...
-Dar... el este cel care ti-a facut rau in tot acest timp... Ti-a distrus copilaria, viata... Tu mai mult decat oricine ar trebui sa iti doresti sa-l vezi mort, spuse Junosuke.
-Ar trebui, asa este... Dar nu imi doresc asta... La urma urmei, el a fost singurul caruia i-a pasat de soarta mea si ma luat in grija. Probabil as fi sfarsit mai rau daca nu era el... Nu vreau sa moara, nu-l urasc chiar atat de mult...
Jun il lua in brate, strangandu-l cu putere, simtind in propriul lui piept toate sentimentele pe care Ohno le avea. Micutul era ca o oglinda prin care se vedea pe el insusi asa cum era cu adevarat. Pasi se auzira in timp ce cineva intra in incapere.
-Hei, ce se intampla aici? E ziua dramelor sau cum? spuse Ryonmaru, privindu-i pe cei 3.
Junosuke il prinse pe Ryonmaru de gulerul camasii si il izbi de perte inainte ca Ohno sa aiba timp sa clipeasca. Il privea cu multa ura, dispert si furie in timp ce Ryo parea impresionat de reactia prietenului sau.
-Esti un nenorocit, spuse Jun. Si cand ma gandesc ca te credeam prietenul meu.
-Deci ai aflat. Banuiesc ca trebuia sa afli si tu si tu la un moment dat, spuse blondul indiferent.
Ohno isi inchise ochii cand Junosuke incepu sa-l loveasca pe varul lui. Diferenta de putere dintre cei doi se putea vedea cu ochiul liber. Ryo nu putea nici macar sa blocheze avalansa de pumni primiti de la prietenul lui. La urma urmei, brunetul era un mafiot periculos iar Ryo era doar un pusti ce face pe durul pe langa el. Ohno isi deschise ochii cand il auzi pe varul sau cazand la podea si il privi. Ii curgea sange din nas si din buza de jos si tusea puternic tinandu-se de stomac, iar Ohno era sigur ca suferea desi pe chip i se vedea doar indiferenta. Junosuke il prinse de par, punandu-i teava pistolului la tampla.
-Te pot omora intr-o secunda, ii spuse.
-Da-i drumul, il provoca blondul nepasator si rece.
-Poftim? spuse brunetul uimit.
-M-ai auzit. Da-i drumul. Stiu ca poti sa o faci si stiu ca vrei sa o faci. Nu ma deranjeaza sa primesc un glont in cap atata timp cat stiu ca este de la cineva cu care nu ma pot masura in putere. Asa ca sunt pregatit. Omoara-ma, Jun, raspunse Ryonmarul.
Junosuke tremura, mana in care tinea pistolul parand a fi gata sa-i cedeze dar stranse tare din dinti si intreba:
-Tie chiar nu-ti pasa daca mori?
-Nu ma tem de moarte, veni imediat raspunsul.
-De ce te temi tu, Ryonmaru? intreba Jun, nervos.
-De mine insumi... si de greselile pe care le comit fara sa-mi dau seama... spuse blondul, privindu-l pe Ohno pentru un moment. Dar asta nu este si cazul tau, nu-i asa? Haide, Jun! Esti un Yakuza! Esti temut de toata lumea! Si acum ce faci? Stai in fata mea, imi tii un pistol lipit de tampla...si iti este teama sa apesi tragaciul...
-Nu mi-e frica de tine! Te pot distruge, idiotule!
-Atunci fa-o! De ce nu o faci? Poate pentru ca ti-ai dat seama ca nu-ti vei atinge adevaratul scop facand asta.
-Ce vrei sa spui? intreba Jun, incepand sa tremure tot mai mult.
-De cand l-ai cunoscut pe Ohno ai devenit obsedat de el, crezand cu tarie ca daca il vei omora pe cel care la ranit te vei razbuna si tu. Crezand ca drama copilarie tale va muri o data cu varul lui. Eu sunt acela, eu sunt nenorocitul care i-a distrus viata. Dar moartea mea nu iti va sterge tie amintirile! Trecutul nu este mereu facut sa ramana in urma, Jun. Oricati oameni ai omora nu vei putea scapa niciodata de sentimentul acela de groaza atunci cand l-ai omorat pe el! Si nu poti uita... Iti aduci mereu aminte de cum era, cum te simteai cand erai prins in lanturile alea tari de fier, cum era cand te batea si te facea sa il implori sa te omoare mai repede, cum era durerea aceea atat de puternica pe care o simteai la 16 ani. Si crezi ca Ohno te intelege, iar asta te face sa-l iubesti si sa vrei sa-l distrugi pe cel care la ranit! Nu-i asa? ii striga Ryonmaru.
Lacrimi mari incepura sa-i curga lui Junosuke pe chip si ii dadu drumul lui Ryo, impingandu-l inapoi pe podea. Se ridica, indreptandu-se spre fereastra si privind afara, atingand usor geamul in acelasi timp.
-Dute in camera ta... Nu vreau sa te vad acum... Daca pleci de aici te voi gasi si la capatul pamantului... Vom vorbi mai tarziu, ii spuse lui Ryo.
Si, spre uimirea lui Ohno si Sho, blondul se ridica usor si pleca fara sa spuna ceva, lasandu-i pe cei trei singuri. Jun incepu sa planga si mai tare, simtind un cutit fierbinte in interiorul lui. Lovi cu putere fereastra care se sparse in mii de bucatele, unul dintre cioburi reusind sa-i faca o taietura pe mana. Ohno se duse imediat langa el in timp ce Sho fugi repede spre baie cautand ceva cu ajutorul caruia sa-i panseze mana ranita. Gasi destul de repede si se intoarse in fuga, ajutandu-l pe varul lui fara sa spuna ceva. Cuvintele erau de prisos, plus ca nimeni nu stia ce sa spuna.
-Cine e Ryonmaru defapt? spuse Jun intr-un sfarsit.
-Poftim? intreba Ohno, neintelegand ce vroia acesta sa spuna.
-Mi-a facut inventarul celor mai ascunse ganduri si sentimente in doar cateva minute... Am vazut flacarile infernului arzand in privirea lui... Pare un demon cu chip uman... Nu-l recunosc... explica brunetul.
-Ce ai de gand sa faci? intreba Sho.
-Nu stiu... Chiar nu stiu... spuse Junosuke.
Nimeni nu mai vorbi timp de cateva minute ce parura o eternitate. Jun statea pe jos, lipit de perete, fumand o tigara si gandindu-se la tot ce ii spusese Ryonmaru. Vorbele lui ii rasunau in cap din nou si din nou, ca un imens gong chinezesc ce nu se oprea. Si atunci realiza... Tresari si se ridica brusc, cuprins de un soc puternic de groaza.
-Ce s-a intamplat? intreba Sho ingrijorat.
-Ceea ce mi-a spus Ryo... Despre cel care m-a ranit... va amintiti, nu? zise el.
-Cum as fi putut uita, sa intamplat acum 15 minute... zise Sho. Stii... nu-mi vine sa cred ca mie care sunt varul tau nu mi-ai spus tot ce ai patit cand erai mic si i-ai spus lui.
-Dar tocmai asta e.... Nu i-am spus... Nu i-am spus niciodata nimic din toate astea... Si nu avea de unde sa le stie.... Decat daca...
Cam atat momentan, va las in suspans ^^ Continua tu nee-san ^__^ Astept parerile si criticile voastre :* Kiss u minna and ja ne ^^
Trecutul nu e mereu facut sa ramana in urma
Ohno statea intins in pat, bratele puternice ale lui Sho cuprinzandu-l protectiv. Se simtea ametit si avea o stare enorma de greata. Deschise usor ochii si il vazu pe roscat langa el, chipul lui neted fiind brazdat de urmele lacrimilor ce ii cursesera pe chip inainte sa adoarma. Brunetul il privi pentru cateva secunde inainte sa realizeze ce se intamplase cu ei defapt. Apoi, ca si cum un film de groaza infiorator s-ar fi derulat prin fata ochilor lui, Ohno isi aduse aminte ce ii facuse varul lui si de ce fusese Sho nevoit sa priveasca. Tresari puternic si incepu sa planga, lipindu-se de pieptul roscatului. Trupul ii tremura usor in timp ce suspinele lui neincetate se auzeau tot mai puternic. Adolescentul isi deschise ochii si il vazu pe micutul lui iubit plangand. Il stranse tare si il mangaie pe cap, sarutandu-i fruntea. Nu avea de gand sa mai lase ceva sa i se intample. Dar ce putea sa faca? Ryonmaru era un adevart demon, gata sa-i distruga pe amandoi ori de cate ori avea ocazia. Se simtea atat de neputincios in fata lui si detesta enorm acest sentiment. "De ce naiba trebuie sa fiu atat de slab? De ce nu-l pot apara pe cel pe care il iubesc? La ce folos viata mea daca nu pot fi fericit?" isi repeta intr-una in gand. Ohno, pe de alta parte, nu credea acelasi lucru. Stia ca nu era Sho de vina pentru tot ce se intampla. Era sigur ca acesta nu ar fi putut sa-i tina piept lui Ryonmaru, orice ar fi facut. Stia ca sa incerce sa i se impotriveasca era o cale spre propria lor distrugere.
Dupa ce s-au mai calmat au inceput amandoi sa isi schimbe hainele si au coborat scarile pana in sufragerie. Junosuke statea pe un scaun mare ce parea foarte confortabil si privea pierdut in gol. Tresari cand ii vazu si isi indrepta privirea spre ei, inspectandu-i cu atentie in timp ce cei doi se asezara pe canapea. Ohno avea capul plecat, lacrimile ce inca nu i se uscasera pe chip parca dorind sa faca loc altelor noi. Sho privea tavanul ca si cum l-ar fi fascinat, prea ratacit in propriile lui ganduri pentru a-l auzi pe vaul lui vorbind. Il auzi abia cand acesta ridica tonul, spunand:
-Sho! Pe ce planeta esti?
-Imi pare rau, Jun, nu eram atent... Ai spus ceva? raspunse roscatul.
-Da! Ce naiba e cu voi? Va purtati ciudat, zise Junosuke. Ce s-a intamplat?
-Nimic. Ce s-ar fi putut intampla? Ce te face sa crezi ca s-a intamplat ceva? spuse Sho repede si tare.
Poate prea repede, pentru ca raspunsul lui il facu pe brunet sa creada si mai mult ca ceva nu era in regula. Varul lui nu se purta asa de obicei si nu obijnuia sa-i raspunda tare sau dur cum o facuse cu cateva momente in urma. Isi putea da seama ca cei doi ascundeau ceva si vroia sa afle ce cu orice pret. Se ridica si ii privi in timp ce Sho se lasa usor si speriat mai jos in canapea.
-Bine, ce naiba se intampla? Ce aveti? Parca sunteti la o inmormantare! spuse Junosuke, pierzandu-si controlul.
-Nu este nimic, Jun... Serios... Ne-am trezit doar cu fata la cearceaf, spuse Sho.
Dar varul lui nici macar nu-l asculta. Se uita la Ohno care tremura usor si suspina constant in timp ce lacrimile ii alunecau pe chipul lui acoperit de parul negru si ravasit. Barbatul il prinse de barbie, ridicandu-i capul pentru a-l privi in ochi si ii sterse lacrimile de pe obraji, mangaiandu-l pe cap. Ochii lui caprui exprimau atata durere...prea mult de indurat pentru un baietel de 16 ani.
-Esti bine? intreba Junosuke, vocea lui fiind la fel de blanda ca cea a unui tata ce i se adreseaza copilului sau.
-Este bine, spuse Sho, vazand ca Ohno nu dorea sa raspunda. E doar putin trist.
In momentul urmator Junosuke se intoarse spre el, lovindu-l tare cu pumnul in obraz si facandu-l sa se prabuseasca la podea. Il prinse de camasa, ridicandu-l in picioare si il zgudui cu multa putere.
-Ce i-ai facut? intreba tare.
-Poftim?! Nu i-am facut nimic! spuse Sho, profund uimit si revoltat de banuielile varului sau.
-Sho, daca i-ai facut ceva te strang de gat cu mana mea! continua Junosuke, mai nervos decat il vazuse Sho vreodata.
-Nu i-am facut nimic eu! Idiotul pe care l-ai bagat in casa ta i-a facut. Ryonmaru este varul lui!! tipa roscatul, pierzandu-si cumpatul.
Ohno impietrise parca in canapea, cu buzele intre-deschise, socat de faptul ca Sho ii spusese varului sau adevaraul. Jun il elibera pe Sho din stransoare, dandu-se cativa pasi in spate in timp ce roscatul isi aranja camasa la loc.
-Poftim? Nu, nu se poate... spuse Junosuke, nedorindu-si parca sa creada spusele baiatului.
-Ei bine, este adevarat. De cand s-a intors a reinceput sa ii faca viata un cosmar, si lui si mie. Ne trateaza ca pe niste marionete, crezand ca poate face ce vrea cu noi. Chiar ieri l-a violat in fata mea, zise Sho, hotarat sa spuna tot.
Junosuke ramase blocat pentru un moment, abia atunci parand sa inteleaga cu adevarat ce spunea tanarul lui var. Lovi cu putere perete, scotand din buzunar un pistol si spunand:
-O sa-l omor pe nenorocitul ala!
-Nu! zise Ohno tare, alergand spre el si prinzandu-l de mana in care tinea pistolul. Nu face asta, te rog...
-Dar... el este cel care ti-a facut rau in tot acest timp... Ti-a distrus copilaria, viata... Tu mai mult decat oricine ar trebui sa iti doresti sa-l vezi mort, spuse Junosuke.
-Ar trebui, asa este... Dar nu imi doresc asta... La urma urmei, el a fost singurul caruia i-a pasat de soarta mea si ma luat in grija. Probabil as fi sfarsit mai rau daca nu era el... Nu vreau sa moara, nu-l urasc chiar atat de mult...
Jun il lua in brate, strangandu-l cu putere, simtind in propriul lui piept toate sentimentele pe care Ohno le avea. Micutul era ca o oglinda prin care se vedea pe el insusi asa cum era cu adevarat. Pasi se auzira in timp ce cineva intra in incapere.
-Hei, ce se intampla aici? E ziua dramelor sau cum? spuse Ryonmaru, privindu-i pe cei 3.
Junosuke il prinse pe Ryonmaru de gulerul camasii si il izbi de perte inainte ca Ohno sa aiba timp sa clipeasca. Il privea cu multa ura, dispert si furie in timp ce Ryo parea impresionat de reactia prietenului sau.
-Esti un nenorocit, spuse Jun. Si cand ma gandesc ca te credeam prietenul meu.
-Deci ai aflat. Banuiesc ca trebuia sa afli si tu si tu la un moment dat, spuse blondul indiferent.
Ohno isi inchise ochii cand Junosuke incepu sa-l loveasca pe varul lui. Diferenta de putere dintre cei doi se putea vedea cu ochiul liber. Ryo nu putea nici macar sa blocheze avalansa de pumni primiti de la prietenul lui. La urma urmei, brunetul era un mafiot periculos iar Ryo era doar un pusti ce face pe durul pe langa el. Ohno isi deschise ochii cand il auzi pe varul sau cazand la podea si il privi. Ii curgea sange din nas si din buza de jos si tusea puternic tinandu-se de stomac, iar Ohno era sigur ca suferea desi pe chip i se vedea doar indiferenta. Junosuke il prinse de par, punandu-i teava pistolului la tampla.
-Te pot omora intr-o secunda, ii spuse.
-Da-i drumul, il provoca blondul nepasator si rece.
-Poftim? spuse brunetul uimit.
-M-ai auzit. Da-i drumul. Stiu ca poti sa o faci si stiu ca vrei sa o faci. Nu ma deranjeaza sa primesc un glont in cap atata timp cat stiu ca este de la cineva cu care nu ma pot masura in putere. Asa ca sunt pregatit. Omoara-ma, Jun, raspunse Ryonmarul.
Junosuke tremura, mana in care tinea pistolul parand a fi gata sa-i cedeze dar stranse tare din dinti si intreba:
-Tie chiar nu-ti pasa daca mori?
-Nu ma tem de moarte, veni imediat raspunsul.
-De ce te temi tu, Ryonmaru? intreba Jun, nervos.
-De mine insumi... si de greselile pe care le comit fara sa-mi dau seama... spuse blondul, privindu-l pe Ohno pentru un moment. Dar asta nu este si cazul tau, nu-i asa? Haide, Jun! Esti un Yakuza! Esti temut de toata lumea! Si acum ce faci? Stai in fata mea, imi tii un pistol lipit de tampla...si iti este teama sa apesi tragaciul...
-Nu mi-e frica de tine! Te pot distruge, idiotule!
-Atunci fa-o! De ce nu o faci? Poate pentru ca ti-ai dat seama ca nu-ti vei atinge adevaratul scop facand asta.
-Ce vrei sa spui? intreba Jun, incepand sa tremure tot mai mult.
-De cand l-ai cunoscut pe Ohno ai devenit obsedat de el, crezand cu tarie ca daca il vei omora pe cel care la ranit te vei razbuna si tu. Crezand ca drama copilarie tale va muri o data cu varul lui. Eu sunt acela, eu sunt nenorocitul care i-a distrus viata. Dar moartea mea nu iti va sterge tie amintirile! Trecutul nu este mereu facut sa ramana in urma, Jun. Oricati oameni ai omora nu vei putea scapa niciodata de sentimentul acela de groaza atunci cand l-ai omorat pe el! Si nu poti uita... Iti aduci mereu aminte de cum era, cum te simteai cand erai prins in lanturile alea tari de fier, cum era cand te batea si te facea sa il implori sa te omoare mai repede, cum era durerea aceea atat de puternica pe care o simteai la 16 ani. Si crezi ca Ohno te intelege, iar asta te face sa-l iubesti si sa vrei sa-l distrugi pe cel care la ranit! Nu-i asa? ii striga Ryonmaru.
Lacrimi mari incepura sa-i curga lui Junosuke pe chip si ii dadu drumul lui Ryo, impingandu-l inapoi pe podea. Se ridica, indreptandu-se spre fereastra si privind afara, atingand usor geamul in acelasi timp.
-Dute in camera ta... Nu vreau sa te vad acum... Daca pleci de aici te voi gasi si la capatul pamantului... Vom vorbi mai tarziu, ii spuse lui Ryo.
Si, spre uimirea lui Ohno si Sho, blondul se ridica usor si pleca fara sa spuna ceva, lasandu-i pe cei trei singuri. Jun incepu sa planga si mai tare, simtind un cutit fierbinte in interiorul lui. Lovi cu putere fereastra care se sparse in mii de bucatele, unul dintre cioburi reusind sa-i faca o taietura pe mana. Ohno se duse imediat langa el in timp ce Sho fugi repede spre baie cautand ceva cu ajutorul caruia sa-i panseze mana ranita. Gasi destul de repede si se intoarse in fuga, ajutandu-l pe varul lui fara sa spuna ceva. Cuvintele erau de prisos, plus ca nimeni nu stia ce sa spuna.
-Cine e Ryonmaru defapt? spuse Jun intr-un sfarsit.
-Poftim? intreba Ohno, neintelegand ce vroia acesta sa spuna.
-Mi-a facut inventarul celor mai ascunse ganduri si sentimente in doar cateva minute... Am vazut flacarile infernului arzand in privirea lui... Pare un demon cu chip uman... Nu-l recunosc... explica brunetul.
-Ce ai de gand sa faci? intreba Sho.
-Nu stiu... Chiar nu stiu... spuse Junosuke.
Nimeni nu mai vorbi timp de cateva minute ce parura o eternitate. Jun statea pe jos, lipit de perete, fumand o tigara si gandindu-se la tot ce ii spusese Ryonmaru. Vorbele lui ii rasunau in cap din nou si din nou, ca un imens gong chinezesc ce nu se oprea. Si atunci realiza... Tresari si se ridica brusc, cuprins de un soc puternic de groaza.
-Ce s-a intamplat? intreba Sho ingrijorat.
-Ceea ce mi-a spus Ryo... Despre cel care m-a ranit... va amintiti, nu? zise el.
-Cum as fi putut uita, sa intamplat acum 15 minute... zise Sho. Stii... nu-mi vine sa cred ca mie care sunt varul tau nu mi-ai spus tot ce ai patit cand erai mic si i-ai spus lui.
-Dar tocmai asta e.... Nu i-am spus... Nu i-am spus niciodata nimic din toate astea... Si nu avea de unde sa le stie.... Decat daca...
Cam atat momentan, va las in suspans ^^ Continua tu nee-san ^__^ Astept parerile si criticile voastre :* Kiss u minna and ja ne ^^