14-11-2008, 09:43 PM
Sunt a 10a persoana
Trebuie sa inventez un text xD Acum postez pe cel al lui lye :3
Dimineaţă cenuşie,
Soarele manâncă pe cerul flamând. Fiind o fată foarte specială m-am trezit din visare şi în drumul meu spre baie, am pipait pe gresia rece. Dupa ce m-am spalat pe corp , m-am îndreptat spre bucatarie să inventez ceva. După aproximativ câteva ore, mi-am amintit că am uitat apa curgând în baie. Cand m-am dus... ce să vad? Parfum curgea din chiuveta, iar pe jos era noroi. Dar deodată simt un miros ciudat ce venea din bucatarie. Cand ma reîntorc în florarie observ că pâinea mea era aruncată în sobă. Mai bine servesc o foaie de placintă. Si cum yo sunt o obsedată îmi dau seama că nu am acel fel de mâncare/desert. Pregatită să mă lansez de acasă, mă încalţ frumos cu nişte ghirlandă şi plec. Dar nu mi-am dat seama că apa încă curgea la baie şi erau şuvoaie cand m-am întors şi... şi am început să plâng. Ce dimineata cu vaiete am avut!
Aaaaşa... cu urmatorul text [da, abia acum am citit >.<]
Ziua de astazi a fost cea mai ciudata zi din viata mea! In drum spre casa prietenei mele m-am abatut de la drum, am zarit cel mai uluitor . Eram atat de absorbit de priveliste, incat am simtit intr-un picior un mos care statea langa o cratita cu betele de batut tobe in mana. Am tipat: "What the hell? What the f***? Why?", insa el parea prea incurcat de engleza mea perfectionata ca sa ma bage in seama. Mi-a dat o palma peste fata cu spini si petale si a spus ca imi va aduce noroc. Dupa care a disparut intr-o buruiana de frica mea. Eu am plecat catre casa prietenei mele si i-am depanat intreaga poveste. Insa ea s-a dovedit ca a ras atat de tare incat a cazut de pe covor. Pentru a-i dovedi ca ii spusesem adevarul, am provocat-o sa ma intreaca la gasitul mosului. Imediat am adunat mai multe puncte decat a putut aduna draga mea fata in toata viata lui. Insa ea tot nu ma credea. Dupa care am mers la statia de petrol de la mall. Eram cat pe ce sa cumpar o papusa de pain sa intetesc focul, cand am vazut o bancnota de 500 lei pe jos. Am folosit-o pentru a ma aproviziona pe viata cu hartie roz. In timp ce plateam, o voce idioata si de mort anunta la megafon: "Esti clientul nostru cel mai idiot si tocmai ai castigat un nou Megan Sedan!" In fine, Maria iar nu a crezut ce i-am povestit si m-a rugat sa o duc sa vada minunea. Am bagat mana in calculator sa il gasesc, insa disparuse!Trebuie sa fi cazut in timp ce ma uitam in sus si in jos dupa ce castigasem idiotimile. Tocmai mi se terminase norocul!
xD Not that funny, I guess... Dar Mitzuke tot hartie ramane