Twice temptation [yaoi]

[mikaru]

mamy xD you're not baka >.< stiu cel mai bine...ehm...arigato`...
nextu`

Roscatul nu baga de seama, fiind mult prea ocupat cu o suvita rebela ce ii acoperea ochii albastrii. Aproape ca uitase de scoala, se vedea ca in dimineata aceea nu era punctual de loc, chiar aerian. Il framantau diferite lucruri legate de cluburile scolii la care tinea “foarte mult” si care aveau sa se redeschida dupa o pauza indelungata. Elevii trebuiau sa isi aleaga diferite cluburi dupa preferinta, se intampla odata la cinci luni si deja devenea stresat mai ales ca Shimizu era cel ce se ocupa cu inscrierea elevilor si activitatile ce trebuiau executate. Stia ca daca va merge la scoala, toti profesorii aveau sa il streseze si mai mult cu ideile lor incat il ameteau total pe baiat. Era saptamana din an care o ura pur si simplu. Voia sa isi formeze singur ideile, considerandu-se prea bun si inteligent fara sa aibe nevoie de ajutorul cuiva.
In tot acest timp, Akito deja se schimbase in uniforma scolara privindu-si lung fratele care parea sa fie cu gandul pe alta planeta. Ramasese confuz, nu stia ce sa faca. Deschise gura sa zica ceva insa fusese interupt de Shimizu care tocmai inchise usa. “Ce naiba are de gand ? Trebuie sa o deschida nu sa o inchida…” Akito se apropie de usa, cu gandul de a iesi din incapere insa fusese tras de guler si trantit pe podeaua rece.
-Au…ce a fost asta ?!
-Du-te si schimba-te ! Stam acasa saptamana asta !
El zisese asta ? Baiatul cu parul verde ramasese ca la masini straine, reusind intr-un fel sa isi gaseasca cuvinte de inceput.
-Dar..e luni..stii foarte bine ca saptamana asta trebuie sa te ocupi de cluburi…
-Eh…vezi ca esti inteligent ?
Acesta nu stia ce sa mai zica, pentru ca totul il facu si mai confuz. Nu ii suna prea bine “statul acasa doar ei doi”.Pentru ca mereu incercau sa scape unul de altul. Totusi nu avea ce face, Shimizu era mai mare, Shimizu castiga de fiecare data. Parea sa sune ca o regula absurda. Roscatul ii intinse mana tanarului pentru al ajuta sa se ridice de pe podea.
-Haide micutule…da-mi mana, sopti el cu ironie.
-Nu te considera George Bush doar pentru ca esti mai mare cu 10 minute decat mine !
-Usor usor…nu te enerva asa…promit ca azi voi fi “cuminte”, continua baiatul ranjind usor.
Observand gestul facut, Akito se ridica repede de jos, trecand cu viteza pe langa fratele sau. Nimeri usa de la camera, fara vreo ezitare se apropie de fereastra pentru a o deschide si mai mult. “Nu imi place deloc…cand zambeste asa stiu ca nu e de bine…ah…aer..aer..!” II trecu prin gand sa sara pe geam ca sa scape din casa aia dar renunta.
Shimizu ramasese singur, privind neexpresiv in urma lui Akito. Il speriase cumva, nici el nu stia ce il infiorase asa tare dar trecu cu vederea gandindu-se ca ii va trece. In tot acest timp, baiatul cu parul verzui reusi sa isi calmeze bataile inimii si spaima ce il cuprinse cu cateva minute in urma. In copilarie, fratele sau avusese o trauma datorita surorii lor care in momentul de fata nu mai traia..era….sus. Impactul la aflarea vestii fusese atat de mare incat ii lovise adanc pe cei doi frati. O chema Takashi Haruhi dar cei doi obisnuiau sa ii spuna Hana-chan. Fiindca era putin mai mica decat cei doi, ea era bobocul familiei, cea mai importanta in acel timp si cea mai rasfatata. Insa dupa moartea sa, Shimizu incepu sa aibe cosmaruri iar psihicul sau incepea sa fie din ce in ce mai prafuit de gandul acesta. De aceea lui Akito ii era frica sa stea singur cu el, pentru ca printr-o simpla greseala ii putea aduce aminte de fata iar acea greseala putea sa coste mult. Ultima data roscatul il lovise pe tanar peste mana, lasandu-i o cicatrice destul de urata. Nu realizeaza ce face, si nu o face cu intentie, doar trauma il controleaza mai rau decat orice bestie.
Roscatul se indrepta incet spre camera in care statea fratele sau. Voia sa vada ce se intamplase pentru ca acesta nu realizaze motivul. Amabil ca de obicei, batu de trei ori in usa dar vazand ca nu raspunde nimeni, intra.
-Ce faci aici ? Ce s-a intamplat ?
-Uhm…..betsuni…..nimic. Ai….ai de gand sa facem ceva amuzant azi ? Daca tot stam acasa..sa ne distram…
Baiatul ramasese mai rau decat daca ar fi fost in fata trenului. Dadu afirmativ din cap, cu o urma de uimire pe chip.
-Atunci…ma lasi pe mine sa fac prajituri ? tresari Akito vesel fara sa mai astepte vreun raspuns deoarece parasii camera intrand in bucatarie.
"Au`..dar el e dezastru la bucatarie..eh..o sa ma amuz.." gandi Shimizu urmandu-si incet fratele care parea mai entuziasmat decat la un turneu de tenis. Baiatul cu parul verde gasi repede ingredientele, incepand sa faca “minunatele” sale prajituri, adevarate esuari ale bucatariei. Roscatul se aseza pe unul din scaunele de langa masa. Nici nu se facu comod ca imediat fu intampinat de o explozie, ce arunca tot aluatul prin incapere. Hainele lui Akito erau distruse si murdare de ingrediente. Fratele sau se apropie ingrijorat de el.
-Oh aiuritule…ce ai mai facut…?
-Uhm…..am gresit butonul…, sopti acesta innocent si nevinovat.
-Nu mai face fata aia la mine…
-Eh..?
Vazand ca are pe chip o urma de ciocolata, roscatul se apleca peste baiat, lingandu-i obrazul drept. Tanarul tresarii, impingandu-si fratele.
-Stai la distanta ! Pentru numele lui Davinci..ce te-a apucat ?
-Da-mi tu raspuns la intrebarea asta pentru ca eu habar nu am..
Akito facu cativa pasi in spate, ajungand intr-un colt unde mobila se intalnea. Roscatul il urma indeaproape, se simtea ca un caine ce urmareste o pisicuta speriata.
-Pleaca..!
-Unde sa plec ?
Vazandu-l in acea postura, cu hainele ude si pielea murdara de ciocolata, mirosind a vanilie si a lamaie, Shimizu parca innebunea si mai mult. Tanarul avea de gand sa scape, insa fusese prins de mana si adus intr-o pozitie mai jenanta.
-Ai innebunit ?! Da drumul !
-Se pare ca da..am innebunit.., sopti roscatul sarutandu-i gatul ce mirosea a esenta de rom.