Breaking into pieces

[Lithium-Angel]

Breaking into pieces.


Cu doar cativa ani in urma am aflat un adevar ce mi-a spulberat toate visele. In aceasta lume dezordonata si in acelasi timp monotona si mereu repetitiva fiecare dintre noi nu e mai mult decat o papusa. In mainile unui jucator mai mare decat noi, ne aflam manevrati, legati de niste sfori invisibile care in momentele cele mai dureroase las taiaturi adanci in inima noastra si de ce nu si pe trupul nostru.
In lumea asta in care totul pare atat de bine pus la cale incat lucrurile sa iasa perfect exista si o fata nevazuta. Persoanele din umbra , cele ce manevreaza lucrurile pe placul lor, nu sunt decat persoane fie instarite financiar fie cu o putere fizica incredibila. Sunt acei derbedei obisnuiti care fac regulile in cartierele lor, sunt acei sefi de mafia ce controleaza orasul sau acei presedinti care au in grija lor un adevarat stat.
Ce se intampla atunci cand realizezi ca desi e usor sa ii enumeri...ei sunt mai multi la numar decat par? Si in spatele lor , din nefericire, se ascund umbre ce nu vor decat sa profite de ceilalti pentru a trai bine sau pentru a se distra. In felul acesta noi oamenii de zi cu zi ajungem jucarii in mainile superiorilor , acestor conducatori de gasti si celorlalte grupari delicvente.
Mi-am spus in mod stupid in primele zile ca nu toti sunt asa si ca nu fiecare om are o a doua fata insa in cele din urma am descoperit ca pana si eu am asa ceva si cat de usor pot schimba un sentiment cu altul cand pur si simplu nu imi mai convin circumstantele.
El era idolul meu. Un om pe care l-am respectat cu toata inima si a carui pasi am dorit sa ii urmez. Un om de afaceri perfect care reuseste mereu sa duca la capat orice incepe doar folosind diplomatie si inteligenta. Sa fi fost doar naivitatea mea de copil sau oare dorinta mea de a crea omul perfect? Da.. parea perfect. Prezentabil la orice ora a zilei, mereu cu un raspuns potrivit, mereu acolo la nevoie, parul mereu ordonat si cu obiectele personale mereu aranjate.
Pe acel om il vedeam zilnic, in propria mea casa , sub acoperisul meu. Mereu aproape de mine gata sa ma ajute oricand era nevoie. Era tatal meu. Era tatal meu dar l-am renegat cand mi-am dat seama ca realitatea nu este ceea ce parea a fi.
Imi amintesc si acum cum picaturile de ploaie loveau usor in geam lasand mici urme si apoi prelingandu-se in jos formand mici balticele de apa. Aburul ce se forma pe geam il stergeam uneori cu mana , uneori faceam desene jucause. Cerul devenea din ce in ce mai gri iar norii se acumulau toti la un loc. Nu dupa mult timp adevarate balti au umplut strazile, picaturile de ploaie cadeau ca pietre pe suprafata geamului si o racoare sinistra incet incet se facea simtita in toate colturile camerei.
De mult timp deja eram doar noi doi, el si eu, suferind dupa pierderea mamei si in acelasi timp incercand sa trecem cu bine peste greutatile de zi cu zi. Pasii mei rapizi ce spargeau baltile si se indreptau spre biroul unde lucra el imi suna ca un ecou in minte. Era o cladire inalta, cu multe geamuri stralucitoare, cu podele de marmura si stalpi inalti de lemn, reflexii de metal in orice parte venind dinspre birouri, lifturi, afise sau unele usi. Prima oara cand am intrat in acea cladire am numit-o Casa de Metal ...si cata dreptate am avut.
La etajul 10 cum se deschideau usile liftului se afla departamentul unde lucra tatal meu. Cateva birouri in fiecare parte a incaperii iar direct in fata alte doua usi din lemn de cires ce duceau spre biroul tatalui meu. De obicei la ora acea tarzie luminile trebuiau sa fie aprinse in holul principal dar de data accea doar cateva neoane palpaiau usor iluminand doar portiuni mici. Peste fundalul de sunete cauzate de ploaie se puteau auzi cateva voci aspre printre care si cea a tatalui meu. Nu era neobisnuit sa lucreze pana atat de tarziu dar de data asta era diferit. Am distins cel putin 3 voce diferite de ale tatalui meu , fiecare timbru mai acut si mai patrunzator , mai plin de furie si in acelasi timp de un sarcasm si un sadicism extrem.
- Sunt chiar curios cum o sa iesi din asta , batrane. Am auzit in cele din urma un tipat venind dinauntru ce m-a facut sa ma apropii mai mult. Eram in acelasi timp curios dar si speriat nestiind ce se intampla.
- Totul merge cum trebuie. Afacerea e pe roate si nimic din ce vor face nu ii va salva. Sunt terminati asa cum ati vrut. se auzi in cele din urma vocea calma a tatalui meu care m-a linistit putin. Am indraznit sa intredeschid usa dar imi doresc sa nu o fi facut niciodata. Cei trei oameni pareau sa fie mafioti, imbracati la costum, cu tigara in gura , o postura deloc eleganta si chipul fioros specific fiecarui Yakuza. Tatal meu in schimb era calm, asezat in scaunul lui, cu un zambet plin de batjocura pe chipul sau si de multumire diaboleasca.
- Sper ca nu ai lasat urme.
- Bineinteles ca nu am lasat. Drept cine ma luati? Nu e prima oara cand falsific documente sau fraudez. Cum credeti ca am reusit sa traiesc in lumea asta?
- Adevarat. Esti un escroc adevarat, il lauda unul dintre barbati pe tata dar cu dublu inteles. Nu eram atat de mic incat sa nu stiu ce anume inseamna frauda sau falsificare de documente. Cuvantul �escroc� rasuna in mintea mea a o gluma de prost gust ce te indispune atat de tare incat nu o mai uiti in viata ta.
Tatal meu, pe care mereu il admirasem, nu era decat un fals construit pentru mine si pentru ochii lumii. Adevaratul el facea orice era nevoie pentru a obtine ceea ce isi doreste. Folosea mijloace ilicite de a isi face afacerile si nu parea deloc deranjat de asta. Eram stupefiat si dezamagit insa dornic sa aud ca totul este o gluma, sa simt mana calda a tatalui meu mangaindu-mi capul si spunandu-mi ca totul e bine. Ranjetul plin de rautate de pe chipul lui ma facu in schimb sa scap umbrela ce o adusesem pentru el.
Imediat s-a auzit zgomote de scaune si usa s-a deschis larg.
- Cine dracu e pustiul asta? si ce naiba cauta aici?
- Ah... e fiul meu. Kirie, fii politicos si saluta-i pe acesti domni. Imi zambi ipocritic facandu-mi semn sa intru.
- Eh... nu pare sa aiba mai mult de 15 ani. El e ajutorul tau in afaceri?
Nu indrazneam sa zic nimic, imi era mult prea frica. Avea dreptate. Eram un tanar de 15 ani usor timid si mult prea naiv. Parul meu inca avea culoarea aceea neagra specifica fiecarui japonez si ochii mari foarte clari. Aveam inaltimea potrivita si greutatea adecvata varstei mele , un chip dragut si bune maniere. Insa naiv.
- Tata...putem pleca? Nu imi plac oamenii astia.. am susotit usor sperand ca nu aveam sa fiu auzit dar m-am inselat.
- Cu cine crezi ca vorbesti, pustiule? Tipa imediat unul dintre ei dandu-mi o palma peste ochi. Imediat l-am privit pe tata care nici macar nu s-a miscat, nu a zis nimic sa ma apere , nici macar nu parea sa ii pese.
- In genunchi si cereti scuze! Ordona barbatul de langa el aratand spre podeaua rece.
- Nu am de ce sa fac asta. Nu am spus nimic rau, ma apar eu in mod inutil sperand ca daca vorbesc politicos si calm aveam sa evit problemele insa tot ceea ce am facut a fost sa cauzez mai multe tensiuni. Incercarile mele de pace au fost luate drept jigniri.
Am fost puternic tras de par si trantit la pamant dupa care lovit cu piciorul direct in burta. Durea ingrozitor mai ales pentru ca pana atunci nu mai fusesem batut de nimeni.
� Tata..� am mormait implorand ajutorul lui dar nu am primit nimic decat o privire rece si plina de resentiment.
- Hei...batrane, ar cam trebui sa ne platesti pentru favorul ce ti l-am facut . Doar l-am lichidat pe tipul ala pentru tine.
- Ce???
Era prea mult chiar si pentru situatia curenta. Tatal meu putea fi orice mai putin un ucigas. Am crezut din toata inima ca este o gluma dar totul devenea deja un cosmar de nesuportat.
- Cu ce pot sa va ajut atunci? Mereu sunt recunoscator pentru ajutor.
- Ce zici de fiul tau? Arata bine. Pentru o noapte si suntem chit. Ce ziceti baieti? Rase puternic acelasi tip ce m-a lovit privindu-i pe ceilalti. Figurile lor nu le puteam deslusi prea bine din cauza intunericului dar numai prezenta lor ma inspaimanta. Ma asteptam la un refuz, doar eram fiul lui cel cu care lua cina in fiecare seara, cel caruia obisnuia sa ii spuna povesti si sa se joace in parc, sa il ajute la teme si cu care zambea mereu...fiul lui..
- Sigur. Dar nu lasati urme. Nu vreau sa fie vazute si apoi sa ma barfeasca lumea.
Un raspuns rapid ce nici macar nu a fost gandit. Un ton rece si infricosator mai mult din cauza persoanei de la care venea ci nu din cauza timbrului. Unul dintre ei m-a prins de maini in timp ce un altul de picioare. Niste maini mari si batatorite ma dezbracau si apoi se plimbau pe corpul meu. Am tipat cat am putut de tare , am strigat dupa tatal meu, dupa ajutor, sa se opreasca , sa ma lase in pace dar nimic. Dupa ce am fost patruns prima oara totul a devenit negru in fata ochilor. Imi puteam auzi inima cum batea tare, imi auzeam stomacul intorcandu-se pe dos, imi venea sa vomit si capul imi vuia cu putere. M-am blocat si am ramas paralizat. Nu am mai spus nimic, nu am mai facut nimic, doar am stat neclintit ca o papusa. Papusa lor.
Ceea ce m-a scos din transa a fost mana calda a tatalui meu pe obraz. Lacrimile deja se uscasera de mult si fata imi era palida, trupul imi tremura si ma durea tot iar inima batea neregulat. Eram doar noi doi in incapere, tipii plecasera lasandu-ma acolo aruncat ca pe o carpa.
� De ce? � am intrebat stins inca sperand ca avea sa imi spuna ca ii pare rau si ca nu se va mai intampla.
� Kirie...e momentul sa inveti ca in viata asta sunt doua tipuri de oameni. Cei ratati si cei ce au putere. Jucariile si papusarii ce le manevreaza. Cei ca ei ...ca mine...sunt acei papusari iar tu din pacate nu esti mai mult decat o jucarie. Orice om slab va deveni o jucarie mai devreme sau mai tarziu. Asta e realitatea, realitatea in care doar puterea conteaza si nimic altceva. Nu sentimentele, familia, dreptatea ci puterea. Acum imbracate si hai. Aici nu s-a intamplat nimic. Nu e asa, fiule?�
Nu stiam ce anume ma deranja mai tare. Ca tocmai simtisem pe pielea mea ca nu are importanta legaturile de familie sau usurinta cu care putea continua desi eu tocmai fusesem ranit pana in adancul sufletului. Atunci pentru prima oara am pierdut respectul ce il simteam pentru el. Stiam doar ca nu e omul cinstit pe care il cunosteam ci un fals. In acelasi timp el isi lasa masca usor usor in fata mea si devenea din ce in ce mai rau decat imi putusem eu imagina vreodata.
Ultima noastra zi impreuna a fost cea mai terifianta zi din viata mea. Dimineata era frustrat din cauza unei afaceri pe care o avea cu acei oameni si cu un zambet inocent pe buze m-a intrebat daca nu pot sa il ajut. Daca aveam sa imi imprumut trupul din nou poate totul devenea mai usor de obtinut pentru el. Devenisem insasi papusa lui.
M-am revoltat cum era si de asteptam. Am fugit de el strigandu-i ca il urasc si sperand in inima mea ca nu aveam sa il mai vad vreodata. Intreaga zi nu m-am putut concentra deloc la ore si nici macar nu eram atent pe unde mergeam. Ajuns acasa am gasit o cladire mistuita in flacari si o multime de oameni privind ingroziti. Ca o statuie stateam si priveam ce frumos luminau acele flacari in timp ce toti din jurul meu se straduiau sa stinga incendiul si sa scoata lumea din jurul ei. Politia sosi si ea insa dintr-un alt motiv.
In biroul tatalui meu se gasisera cinci cadavre dintre care unul era al tatalui meu. In acelasi timp o incaierare intre clanuri avuse loc si o mare varsare de sange avu loc. Ulterior, dupa cateva zile cazat la un hotel, un detectiv mi-a spus.
� Tatal tau e un infractor si avea sa plateasca in fata legii pentru actele sale. Prins in flagrant probabil au vrut sa scape de el si din cauza asta l-au ucis pentru a nu ii incomoda. Intr-un fel e bine ca cele doua clanuri s-au ucis reciproc sau altfel ar fi venit dupa tine. Imi pare rau� Era o vocea asemanatoare a celui pe care il admiram dar oricat de mult as fi incercat tot ce gaseam in acea privire calda si voce calma era o alta persoana falsa. Eram pustiit si dornic de nimic.
� Si eu?� atat am intrebat, doream sa stiu ce anume avea sa se intample cu mine daca aveam sa ajung pe mainile unui necunoscut sau parasit undeva.
� Se pare ca tatal tau s-a folosit de averea mamei tale ca sa exceleze. Cercetarile arata ca o suma mare de bani apartinand mamei tale ti-a fost lasata drept mostenire. Pari un baiat descurcaret. Sunt sigur ca iti vei gasi un apartament si vei locui la fel de comfortabil ca inainte. Desi tatal tau a facut lucruri ilicite , sunt si bunuri legale pe care le vei mosteni. Cele mai multe de la mama ta. Stiu ca e greu sa fii singur si ca e dureros sa iti pierzi tatal..�
�Multumesc.�
I-am taiat imediat vorba satul de compasiune si de mila. Lumea din jurul meu brusc se transformase intr-un loc groaznic plin de rautate si falsitate. Tot ce imi mai ramasese eram eu si banii mosteniti. Doar atat aveam nevoie pentru a continua , asta am decis in acel moment

� Daca totul in viata e papusa si papusar atunci voi face in asa fel incat eu sa fiu papusarul ci nu papusa. Acum urasc jucariile dar mai mult urasc oamenii calzi pentru ca stiu ca in realitate sunt la fel de falsi ca el.
Chiar simteam ce i-am zis...chiar l-am urat....si inca il urasc. �