The girl from the dark

[Kali?!]

Se duse in camera sa sa-si faca geanta; simtea un gol in stomac, o vina apasatoare : daca gresise? Simtea ca totul i se datora ei, ... Jae acum era departe, si totusi, era din cauza ei.
Deschise un dulap : acolo erau aruncate dezordonat mai multe bluze si perechi de blugi. S-a aplecat si a luat o bluza neagra.
_Trebuie sa-mi gasesc sora. Trebuie, a zis ea, si a privit spre cer, strangand bluza. Suruhu, te voi gasi! zise ea, si se abtinu sa nu planga.
In 10 minute si-a facut bagajele, si a iesit cu privirea in pamant: ceilalti baieti o priveau rece.
_Se vede ca esti sora lui Suruhu. Daca stiam, nici nu ma mai complicam, ii zise scurt Raizen.
L-a privit bine in ochi : era sincer si se vedea de la o posta. Probabil ca ... era si vina ei. Dar Jae ...
_R-Raizen, tu trebuie sa ma crezi,... incepu ea sfioasa.
_Sa te cred? Tu auzi ce zici? Pleaca, sau sunt ultimile tale momente de viata.
Kotoko incepu sa planga in liniste; parasi camera in fuga, tragand valiza dupa ea. Pe hol se intalnise cu Lizuru.
_Cum ai putut ... incepu Lizuru, dar a intrerupt-o:
_E-eu n-am facut decat sa te razbun, zise ea balbait.
_Sa ma razbuni? Jae nu merita. Jae era ... incepu Lizuru, iar vocea i se stinse si se teleporta.
Dupa ce ca ucisese pentru ea, acum mai si facea pe Sfanta.
Ajunse in fata biroului directorului. Ciocani scurt in usa, si auzi o voce groasa.
_Intra.
Deschise usa incet; amana momentul plecarii.
Biroul era neschimbat, in jur aflandu-se 2 gardieni. Acestia o luara de maini; nu protesta. Stia ca asa avea sa fie.
_Nu am vrut sa fie asa, Kotoko. Dar eu nu accept sa imi fie ucisi elevii din prostii.
_Dar el, ... incepu ea, dar directorul ii facu semn sa taca.
_Destul!
Se simtea neindreptatita, si la urma urmei, si Lizuru isi avea vina.
_Luati-o!
La scurt timp, se teleportara; erau in fata unui Castel negru, inconjurat de o gradina dar nu cu flori : ci cu sabii. Probabil ca daca se incerca sa se evadeze, acele sabii se declansau, banui ea.
Cei doi paznici o trageau de mana ; bagajul plutea in aer pe langa ei. Ajunsera intr-o camera imensa cu mai multe celule : aveau 2 paturi cu asternuturi nespalate, murdare, cu o bucata de paine sau mamaliga la o masuta intr-un colt. Kotoko fu impinsa in celula 627, impreuna cu o fata cu parul alb, scurt, cu ochii galbeni.
_Buna, saluta Kotoko.
Fata ii arunca o privire plictisita, dar nu o saluta.
Se asezase in patul ei: acum, incepea o noua etapa din viata sa. Daca ieri era o eleva normala, azi e o detinuta si mai normala.
Nu apuca sa se intinda prea bine, ca auzi alarma.
_REPEDE! O SA SCAPE! se auzi o voce.
Se ridica repede in picioare si-si lipi trupul de gratii.
_Ce se intampla? intreba ea curioasa din fire.
_Probabil altcineva incearca sa evadeze, zise colega sa de celula.
Kotoko se intoarse si o privi.
_Ce prosti. Nu stiu ca afara ii asteapta moartea, zise scurt.
La scurt timp, in fata celulei aparura vreo 6 paznici.
_Suruhu Takeshi! Arata-te! striga un paznic.
Kotoko inlemni ; sora sa, aici?
_O cunosti? intreba acea fata vazandu-i reactia de pe chip.
_E, ... Aa, ... incepu ea, ezitand. Am auzit de ea pe ici pe colo, zise ea si zambi larg.
_Aha. E cea mai periculoasa detinuta; se zice ca e nebuna. E la pamant cu psihicul. Cica pana acum, si-a ucis toti colegii de celula. Si cand i se pune pata pe cineva, nu se lasa, incheie fata aceea.
_Dar, cum te cheama?
_Mitami. Mi se zice Momo : nu mi-a placut niciodata numele Mitami. De aceea mi-am ucis mama.
Lui Kotoko i se parea ca Mitami statea destul de prost cu neuronii. Ea cel putin nu avea probleme cu numele ei.
_Tu cum ai ajuns aici?
_E-eu ..., incepu ea, dar fura intrerupte cand alarma se declansa.
La scurt timp, in fata celului, se dinstinse o silueta: toti paznicii cazura jos.
In mana persoanei se putea distinge clar o sabie cu aura de foc. Dar cine era?...
Kotoko miji ochii. Nu era posibil sa fie ...
_Bun venit, soro, se auzi o voce stinsa si glaciala.

SURUHU :