The life of an Uchiha

[angeliqueVampire]

Cap. 9 – Atacul

Sosirea soarelui pe creul de toamnă nu fu cea mai fericită în special pentru brunetă. Afară, în gradină, vreo 5 copii urlau şi se parea că se jucau. Bineînteles că Yuri se sperie şi se ridică repede din pat. Se duse la geam şi vazu afară pe cele 2 fete, verişoarele ei, se jucau leapşa cu Mikoto şi cu încă un baiat, Makoto, fiul lui Itachi, ce îi semana ca o picatură de apă.
Se grabi să se îmbrace, dar, upps, e vineri. Asta înseamnă, logic, şcoală. Şcoală, Saikon şi Saya. Cei trei „s” erau cei pe care Yuri le ura. Dar încerca să fie optimistă. Se gîndea că se va întîlni cu Leon şi cu Ren. Şi apoi iar îi veni în minte Saikon...Cineva bate la uşă.
-Intră! Spuse bruneta putin dezorientată.
Pe uşă intră Saikon. Era, într-adevar ceva mai frumos decît îl vazuse ea acum vreo 3 zile. Era mai aranjat, avea haine mai „normale” şi parul îi era ceva mai ordonat.
-Yuri, um...eu....ştii, îmi pare rau pentru ce am spus atunci! Vroiam să o spun doar pentru că îmi place să-mi bat joc de Ren. Nu e nimic personal, spuse el.
-Ba din contră! Nu îmi pasă ce ai vrut să faci, dar pînă atunci tu te-ai luat de mine! Cred că nu vrei cu adevarat să ştii ce păţesc cei care se iau de mine! Nu ştiu cum să-ţi spun, dar nu vreau să am probleme cu parintii, aşa că, de data asta uit totul. Dar, e ultima dată!spuse bruneta.
- Thanks, Yuri! A, ca şă ştii, nu mergem azi la şcoală!
În coltul gurii brunetei aparu un zîmbet. Nu e şcoală, asta înseamnă: ori se merge cu Sano şi cu Miko în oraş, la o înghetată, ori cu Ren undeva...oriunde, sau cu gaşca. Cu toate că dorea să iasă, Yuri continua să stea întinsă în pat.
„Dar ce spun? Cu fratii mei, cu gaşca, lucruri pe care le fac zilnic! De ce nu pot avea şi eu parte de o zi specială, o zi în care să fac ce am chef...Dar ce vreau să fac? Mai bine stau toată ziua culcată şi gîndindu-mă la ce să fac?”
Yuri se uita pe fereastră. Se parea că toti se distrează de minune. De ce nu? Poate nu se întelegea cu Saikon dar asta nu însemna că nu se putea întelege cu surorile lui, nu?
După o oră de jucat leapşa au obosit cu totii şi au hotarît să plece prin oraş, dar Makoto a avut ceva de facut aşa că l-au luat pe Sanosuke în locul lui. Cele două surori erau într-adevar dragute. Cea cu par mov şi cu piele închisă se numea Rina şi era foarte închisă în ea şi cu toate astea şi rebelă. Cealaltă, cea cu par roz şi piele de culoare deschisă, era optimista grupului, Kizuna. Se vedea că ambele surori aveau o slabiciune pentru Sanosuke, dar o ascundeau foarte bine.
-Fetelor, vreti un suc?întrebă Sano, care se îndreptă spre barul de lîngă ei.
-Logic! Era o întrebare capcană? Replică Miko care se întelegea de minune cu Kizuna.
Brunetul se apropie de tejghia şi dadu comanda barmanului, care îi spunse îăncet, astfel încît fetele nu îl auziră:
- Alte fete, Sanosuke-san?
- Bruneta şi aia cu par roz îs surorile mele. Celalalte 2 sunt verişoare...fetele lui Madara....
-S-a întors?
-Cine? Madara? Mdah, şi l-a adus şi pe puricosu’ de copilu-so. Astea două sunt nişte scumpe, dar ăla zici că e dracu! S-a luat de Yuri da fata i-o dat un jutsu de o ajuns la spital în comă profundă.
Barmanul tacu. Se parea că nici el nu îl suporta pe Saikon. În timp ce fetele îşi savurau liniştite bauturile, barmanul avu grijă ca Sano să primească o hîrtie bine împaturită pe care o ascunse repede. Repede, dar poate prea tîrziu caci Mikoto o vazu.
În afară de această abatere, ziua se arata foarte frumoasă şi ar fi prea greu pentru mine să vă povestesc tot ce au facut tinerii, aşa că mă voi opri doar la momentele importante.
Pe la patru, ajunseră în fata stradutei pe care se întîlneau de obicei membrii găştii „Suiton”. Era o straduţă mult mai îndepartată de centru decît cea a „Onyx”. Mirosul umed facea aerul sinistru. Casele din zonă erau goale, iar vîntul se juca în voie cu ferestrele batute de ani. Soarele se ascunse. Dintr-o dată, o multime infinită de nori se adună pe cerul înainte senin. Bolta cea înaltă începu să urle şi să lumineze orbitor. Sano le trase pe fete în spate. Îi spuse ceva încet lui Miko, care parea să fi înteles, caci se pregatea de luptă. În întuneric se auziră două sunete identice:
-Sharingan!
Erau cei doi tineri. Yuri, pe de altă parte, nu poseda această taină, nu încă. Ea le pazea pe Rina şi pe Kizuna. Din negura care se aşternuse aparu un chip cunoscut, un barbat cu un rînjet de felină înfometată:
-E timpul să ne distram, copilaşi!
*end*

Ok, cred ca trebuie sa dau niste explicatii:
-nu am mai postat demult deoarece nu am avut le inspiration ca sa continui
-sincer, m-am straduit sa-l fac cat mai lung pt. o prietena....
-era mai lung daca nu vroiam cu suspans la final, dar noah, io sunt mai rea [muhahahaha] >:D