28-09-2008, 07:48 PM
Ma scufund incet sub ape
Simturile mi se ascund dincolo de ploape
Ating cu varfurile degetelor oglinda apei
Visul asta este usa din pragul nebuniei.
(Veritasaga - Copilul din mine)
15 Octombrie, o noapte cu Luna plina urma sa vina. Problemele cu somnul in timpul noptilor cu Luna plina erau normale inca de cand eram mica. In general stateam langa fereastra si citeam, astfel mai puteam trage cate o privire pe geam sa studiez gradina scaldata in razele Lunii.
Incepusem de curand o carte despre o frumoasa poveste de dragoste care se sfarsise prin destin. Iubirea lor era imposibil sa mearga mai departe. Asta ma intrista enorm, desi conceptiile mele despre viata erau cu totul altele. Destinul ti-l faci cu mana ta - asta era viziunea mea, dar dupa acele vise incepusem sa ma indoiesc despre toate aceste lucruri. Cat despre iubire... Nici nu cred ca stiu ce inseamna acel sentiment. Sau stiu, dar nu sunt capabila sa il mai simt. E dureros sa vad cum nimeni nu mai doreste sentimentul pur al iubirii, cum toti se reduc doar la lucruri superficiale, au uitat ce inseamna chiar si prietenia. Toti asteapta ceva.
Imi aduc aminte cum cu un an in urma ma imprietenisem cu un coleg de clasa. Am devenit foarte buni prieteni si intotdeauna cand ma simteam singura mergeam la el. Am discutat zile la rand fiind pe aceeasi lungime de unda. Intr-o zi am primit un telefon. Ma chema pana la el pentru a discuta ceva urgent. Sentimente de frica m-au izbit. Nu stiam ce s-a intamplat. Am alergat pana la el in disperarea mea sa nu fi patit ceva. Ajuns in fata usii, mi-am tras sufletul si am sunat la usa. In fata ochilor mei a aparut el cu un zambet sters pe fata, m-a tras inauntru si fara sa apuc sa intreb ce s-a intamplat m-a impins la perete si m-a sarutat. Am ramas fara aer de uimire, nu stiam ce se intampla, am incercat sa ma trag dar bratele lui ma tineau prea strans. Tot ce am reusit sa fac a fost sa ii dau o palma. Asta l-a trezit la realitate. L-am impins si am fugit pe usa. Am alergat pana acasa fara oprire, lacrimile imi inudasera obrajii, eram suparata si furioasa in acelasi timp. Nu intelegeam de ce a facut asta. A distrus tot ce construisem impreuna, prietenia noastra in acel moment s-a rupt. Apoi mi-am adus aminte vorbele tatalui meu "O fata si un baiat nu pot fi prieteni... Intotdeauna unul din cei doi va dori mai mult..." La momentul respectiv n-am bagat de seama vorbele lui, dar dupa acea intamplare m-am inchis si mai mult in fata tuturor vazand ca toti doresc ceva. Superficialitatea de la suprafata crestea si crestea in fiecare zi. Zambetul era prezent tot timpul pe fata mea fara sa se vada ceva mai mult. Am preferat sa stau singura in visele mele, fara ca cineva sa mai imi dea masca jos.
In acea noapte de 15 octombrie stateam confortabil in fotoliul de langa fereastra si priveam afara in timp ce mii de ganduri imi invadau mintea. Copacii parca dansau in bataia fina a vantului, iar cerul era limpede ca apa de izvor. Tot peisajul era feeric, imi exprima o senzatie de liniste sufleteasca. Ceva misuna intr-unul dintre tufisuri, iar curiozitatea m-a facut sa fiu atenta la ce era. Pentru ca nu se oprea, am fugit repede afara sa vad ce este. O voce parca ma chema mai aproape. Aplecandu-ma spre tufis, am alunecat si am picat. Dincolo de acel tufis era o vale, iar eu rostogolindu-ma am ajuns la poalele ei. Ametita, m-am ridicat de jos si am inceput sa ma scutur. Durerea de cap nu vroia sa treaca, tot corpul imi era amortit. Am observat ca ma lovisem la genunchi si sangeram. In apropierea casei mele era un izvor, asa ca am hotarat sa merg acolo. N-as fi reusit sa urc pana acasa sa-mi curat rana.
Era aproape 12 noaptea... Ajunsa la izvor m-am aplecat deasupra apei. Luna se oglindea perfect, nu m-am putut abtine sa nu-mi ridic privirea si sa privesc cerul. Aceeasi pozitie ciudata a stelelor in jurul Lunii imi dadea un fior pe care nu il intelegeam. Parea cunoscut, dar simteam cum ceva nu e in ordine... Privirea mi-a cazut in jos spre apa, ceva era schimbat. Pe fruntea mea am vazut aparand un semn... "Semnul din vis!" am tresarit. Emotiile m-au coplesit, mainile imi tremurau, picioarele mi-au cedat. Picand in genunchi, durerea ranii ma injunghia usor. Ma priveam insistent in apa, iar semnul era pe fruntea mea ca tatuat. Cele cinci puncte de pe fruntea mea formau un romb din 4 puncte fine si ultimul in mijloc putin mai mare. Pupilele mi s-au marit, iar ritmul inimii a crescut alert cand am realizat ca pozitia Lunii si a celor 4 stele era pe fruntea mea alba.
- Nu te speria, o voce calda imi sopti la ureche, care m-a facut sa-mi inghete sangele in vene...
Simturile mi se ascund dincolo de ploape
Ating cu varfurile degetelor oglinda apei
Visul asta este usa din pragul nebuniei.
(Veritasaga - Copilul din mine)
15 Octombrie, o noapte cu Luna plina urma sa vina. Problemele cu somnul in timpul noptilor cu Luna plina erau normale inca de cand eram mica. In general stateam langa fereastra si citeam, astfel mai puteam trage cate o privire pe geam sa studiez gradina scaldata in razele Lunii.
Incepusem de curand o carte despre o frumoasa poveste de dragoste care se sfarsise prin destin. Iubirea lor era imposibil sa mearga mai departe. Asta ma intrista enorm, desi conceptiile mele despre viata erau cu totul altele. Destinul ti-l faci cu mana ta - asta era viziunea mea, dar dupa acele vise incepusem sa ma indoiesc despre toate aceste lucruri. Cat despre iubire... Nici nu cred ca stiu ce inseamna acel sentiment. Sau stiu, dar nu sunt capabila sa il mai simt. E dureros sa vad cum nimeni nu mai doreste sentimentul pur al iubirii, cum toti se reduc doar la lucruri superficiale, au uitat ce inseamna chiar si prietenia. Toti asteapta ceva.
Imi aduc aminte cum cu un an in urma ma imprietenisem cu un coleg de clasa. Am devenit foarte buni prieteni si intotdeauna cand ma simteam singura mergeam la el. Am discutat zile la rand fiind pe aceeasi lungime de unda. Intr-o zi am primit un telefon. Ma chema pana la el pentru a discuta ceva urgent. Sentimente de frica m-au izbit. Nu stiam ce s-a intamplat. Am alergat pana la el in disperarea mea sa nu fi patit ceva. Ajuns in fata usii, mi-am tras sufletul si am sunat la usa. In fata ochilor mei a aparut el cu un zambet sters pe fata, m-a tras inauntru si fara sa apuc sa intreb ce s-a intamplat m-a impins la perete si m-a sarutat. Am ramas fara aer de uimire, nu stiam ce se intampla, am incercat sa ma trag dar bratele lui ma tineau prea strans. Tot ce am reusit sa fac a fost sa ii dau o palma. Asta l-a trezit la realitate. L-am impins si am fugit pe usa. Am alergat pana acasa fara oprire, lacrimile imi inudasera obrajii, eram suparata si furioasa in acelasi timp. Nu intelegeam de ce a facut asta. A distrus tot ce construisem impreuna, prietenia noastra in acel moment s-a rupt. Apoi mi-am adus aminte vorbele tatalui meu "O fata si un baiat nu pot fi prieteni... Intotdeauna unul din cei doi va dori mai mult..." La momentul respectiv n-am bagat de seama vorbele lui, dar dupa acea intamplare m-am inchis si mai mult in fata tuturor vazand ca toti doresc ceva. Superficialitatea de la suprafata crestea si crestea in fiecare zi. Zambetul era prezent tot timpul pe fata mea fara sa se vada ceva mai mult. Am preferat sa stau singura in visele mele, fara ca cineva sa mai imi dea masca jos.
In acea noapte de 15 octombrie stateam confortabil in fotoliul de langa fereastra si priveam afara in timp ce mii de ganduri imi invadau mintea. Copacii parca dansau in bataia fina a vantului, iar cerul era limpede ca apa de izvor. Tot peisajul era feeric, imi exprima o senzatie de liniste sufleteasca. Ceva misuna intr-unul dintre tufisuri, iar curiozitatea m-a facut sa fiu atenta la ce era. Pentru ca nu se oprea, am fugit repede afara sa vad ce este. O voce parca ma chema mai aproape. Aplecandu-ma spre tufis, am alunecat si am picat. Dincolo de acel tufis era o vale, iar eu rostogolindu-ma am ajuns la poalele ei. Ametita, m-am ridicat de jos si am inceput sa ma scutur. Durerea de cap nu vroia sa treaca, tot corpul imi era amortit. Am observat ca ma lovisem la genunchi si sangeram. In apropierea casei mele era un izvor, asa ca am hotarat sa merg acolo. N-as fi reusit sa urc pana acasa sa-mi curat rana.
Era aproape 12 noaptea... Ajunsa la izvor m-am aplecat deasupra apei. Luna se oglindea perfect, nu m-am putut abtine sa nu-mi ridic privirea si sa privesc cerul. Aceeasi pozitie ciudata a stelelor in jurul Lunii imi dadea un fior pe care nu il intelegeam. Parea cunoscut, dar simteam cum ceva nu e in ordine... Privirea mi-a cazut in jos spre apa, ceva era schimbat. Pe fruntea mea am vazut aparand un semn... "Semnul din vis!" am tresarit. Emotiile m-au coplesit, mainile imi tremurau, picioarele mi-au cedat. Picand in genunchi, durerea ranii ma injunghia usor. Ma priveam insistent in apa, iar semnul era pe fruntea mea ca tatuat. Cele cinci puncte de pe fruntea mea formau un romb din 4 puncte fine si ultimul in mijloc putin mai mare. Pupilele mi s-au marit, iar ritmul inimii a crescut alert cand am realizat ca pozitia Lunii si a celor 4 stele era pe fruntea mea alba.
- Nu te speria, o voce calda imi sopti la ureche, care m-a facut sa-mi inghete sangele in vene...