Disclaimer: Personajele nu imi apartin.
Varsta minima: 16
Gen: shounen-ai, drama
Limba: (se intelege de la sine)
Observatii cu privire la continut: limbaj licentios si scene semi-explicite de violenta si sex; primele doua capitole vor fi scrise la persoana a treia, urmand ca mai apoi sa scriu alternativ din perspectivele protagonistilor
Tipul de comentariu solicitat: oricare
I. Sunt Deidara
... si sunt un artist, deci gandurile mele ajung mereu in dezordine si adeseori ma gasesc pierdut printre ele. Pot trece peste zile in care sa nu fac nimic, ca mai apoi sa fiu strabatut de un impuls exact ca o explozie in interiorul meu. Cred ca acum ar fi momentul ca eu sa incep sa ma descriu, insirand detalii gen varsta, grupa sangvina, viata mea de pana acum, culoarea parului... daca va intereseaza, sunt blond, am ochii albastri, iar multa lume imi spune ca seman cu o fata, unii chiar numindu-ma Papusa Barbie. Am saisprezece primaveri - asa suna mai artistic, decat "ani" - si o astept calduros pe a saptesprezecea pe cinci mai.
Inca nu-mi stiu rostul aici, dar sigur am sa-mi fac viata o opera de arta. Imi place sa cred ca nu voi trai mult, dar ca voi avea un impact urias asupra celor din jur. Exact ca o... explozie! As vrea sa traiesc la maxim, sa nu ma las dezbracat de emotii, sa se adune toate in mine, pana cand un "bang!" ma va face sa plec de-aici stralucind.
Dincolo de aparenta mea copilaroasa, eu sunt profund. Niciodata n-am sa renunt la ideile si principiile mele, in special la cele legate de ce este arta. Am un prieten drag - pana incepem sa ne certam - care are alte viziuni asupra subiectului, cu care ma tot contrazic. Sincer, mi-e chiar teama ca am sa-l pierd daca ma mai aprind asa, dar ar fi mai mult pierderea lui caci daca m-ar lasa balta ar insemna ca nu m-a inteles cu adevarat. Pe numele lui, Sasori.
Sasori crede ca arta adevarata reprezinta frumusete eterna, care trece testul timpului. Are si el dreptatea lui, il respect intrutotul caci mi-e prieten si e si el artist, dar prin felul meu vulcanic de a fi ajungem mereu la teoria chibritului.
Cred ca ati tras deja multe concluzii despre mine, desi ca sa simt ca m-am descris complet si corect mi-ar mai trebui cinci volume de o mie de pagini. Sunt tipul de persoana care nu se lasa invinsa cu una, cu doua, dar atunci cand prinde o pasiune pentru ceva - sau cineva - Universul ajunge sa se invarta in jurul obiectului, subiectului, respectiv.
Multi m-ati crede nesuferit. E adevarat si faptul ca multeori sunt sarcastic si imatur, iar adesea ma gasesc cinic. Din cauza dedicarii mele, m-ati crede probabil si un pic disperat.
Ei bine,...
Disperat sunt doar dintr-o singura privinta. Sunt disperat dupa iubire, dragoste, protectie... dar de toate acestea am nevoie numai de la un anume cineva. El isi face loc printre visele mele, inghesuindu-si trupul mladios, iar dac-ar sti probabil ca s-ar gasi observand si analizand fiecare coltisor al mintii mele dezordonate. Pe El il urasc inca din ziua in care l-am cunoscut, pentru ca este - sau doar pare - ingamfat peste masura, iar in acelasi timp stapaneste o arta net superioara artei mele. Insusi El, in delicatetea lui ce este rasfirata prin semne de enorma putere, este o opera de arta. Trairile pe care mi le starneste sunt ca o cascada ce o parcurg de sus pana jos de infinite ori. Daca si-ar bate capul cu mine, ar putea sa faca din mine ce vrea El, ca si cum as fi o bucata de clei in mainile lui mari, puternice, ca de zeu.
El... el este Itachi Uchiha. Il iubesc pe Itachi Uchiha, atat de mult pe cat vreau sa-l distrug.
As da toate economiile lui Kakuzu - fratele meu, iarta-ma pentru asta, e doar o metafora - numai ca sa-i vad ochii negri, stranii, in lacrimi amare, sau sa-i vad chipul frumos desfigurat de acid sulfuric si parul negru si lung ca a ramas in istorie, ramanand cu numai trei fire parlite in cap. Dar, simultan, le-as da si ca sa stiu ca si el ma iubeste, ca sa-l vad zambind toata viata noastra de acum, din bratele mele, zambind si atunci cand il sarut, zambind datorita mie.
In locul in care ne aflam, sa-ti placa de cineva de acelasi gen e ceva tabu, dar nu neg faptul ca as rupe oricand gura targului si l-as face pe Itachi al meu, ca mai apoi sa-l arat lumii intregi in timp ce-l strang de mana si umblu cu el toate strazile.
Inca ma aflu in faza negarii, si ah! Ce-mi vine sa-i palmuiesc fata aia perfecta!
La ore, asa dulce cum e el, uimeste mereu profesorii, pe cand eu ori dorm, ori ma uit pe pereti. in clasa, el are multi prieteni, pe cand eu sunt privit ca un ciudat de toti in afara de mai-sus pomenitul Sasori si de Tobi, un pampalau care se tot tine dupa mine. Deci, pe scurt, el este neprihanitul, extraordinarul, grozavul Itachi Uchiha, iar eu sunt Deidara cel vai de capul lui, Deidara cel fara viitor.
Dar simt ca nimic nu ma poate opri din a-l avea (mai) aproape.
Eu sunt Deidara, sunt un artist si de multe ori calc oamenii pe nervi. Am ambitia, am pasiunile, am visele. Am impulsurile, si am si un fitil in mine pe care abia astept sa-l aprind. Mai am si o gasca de "golani" la care ma duc cand mi-este greu, ah, ce era sa uit!
"E prea dimineata", se gandeste Deidara abia tinand ochii deschisi. Nici nu mai incearca macar sa fie atent la ce cica preda profesorul lunatic de... si ora pe care-o are a uitat-o.
Coplesit de somnolenta, casca discret, apoi isi pune invins capul pe banca. La fosnetul pe care-l face, Tobi isi intoarce privirea spre el.
"Voi sta cu el la pauza si vom vorbi, imi place cand DeiDei ma baga in seama", gandeste pentru el zambind claii de par blond ce se-mprastiase peste bratele diafane - am putea spune prea feminine - ale lui Deidara.
- Clasa a zecea C, vreau putina atentie va rog! se aude profesorul din fata clasei, si-atat i-a trebuit lui Tobi ca sa-l impunga usor in spate pe-al sau coleg si sa-l trezeasca.
- Mmmm... Ce vrei?
Daca ar trebui folosit un cuvant pentru a-l descrie pe Deidara acum, acela ar fi inevitabil "iritat".
- DeiDei, proful a zis ca trebuie sa fim atenti. Tobi nu te lasa sa mai iei un patru la geografie.
Deidara zambeste fortat, privind scurt la Tobi, care i se pare idiot dar avand o simpatie aparte. Ochii negri ii amintesc de blestematul de Itachi, dar in loc de cautatura incarcata cu apatie, Tobi se uita mereu - in special la el - cu veselie, si buzele nici groase, nici subtiri, sunt parca setate mereu pe zambet. Parul ciufulit, negru - blestemat fii, Itachi! - ii da un aer copilaresc si lipsit de griji - elementare, precum pieptanatul. Culorile pe care le alege la imbracaminte, din nou, ii denota spiritul copilaros si vesel - verde prazuliu, portocaliu, galben... Insa, ca si Deidara, Tobi este alienat si tot ce-i ramane in urma sunt intrebarile.
Nu-i pasa lui de ce cred ceilalti despre el - bine, ii pasa doar pana in punctul in care sfarseste prin a se tine dupa cate cineva precum un sarman catelus parasit in ploaie din dorinta de a fi odata acceptat - mai mult decat il framanta atitudinea recenta a lui Deidara fata de el; si gandul lui Deidara in general. Sa-i fie el, baiatul blond, absent, plictisit de viata cu prea putina arta si suspans, prima legatura puternica? Primul prieten bun, sau mai mult decat atat?
Tine minte clipele petrecute cu el care nu erau o durere-n fund si o risipa de energie ca acum, ci mai degraba minunate si de care ar fi fost pacat sa se sfarseasca. Radeau intruna impreuna, din cele mai prostesti motive, aveau glume pe care numai ei doi le intelegeau, barfeau pe oricine, de la vecina de la trei pana la "prostul de Uchiha", iar cand se imbratisau, era asa: Deidara se facea mic si strangea tare, iar Tobi il mangaia pe spate si strangea cu forta tripla. Dar acum e altfel. Deidara, sau "DeiDei" e altfel acum. Ceva l-a schimbat, iar Tobi nu poate intelege ce i-a putut rapi prietenul.
Asta a fost primul semn.
Tobi si Deidara erau la casa celui din urma, stand tacuti pe canapea dupa ce s-au jucat nici-unul-nu-mai-stie-ce joc pana s-au plictisit. Blondul, culcat, imbratisa strans bratul canapelei si se gandea; brunetul, nestiind, avea castile in urechi si contempla crengile pomilor de afara, in dansul lor lent prin vant.
Simtind ameteala la cap si lacrimi formandu-se in ochi, Deidara s-a ridicat brusc si a fugit la baie. Acolo, a pornit robinetul, s-a trantit pe jos si a inceput sa planga cu lacrimi amare. Apa curgea, din robinet si din ochi la care daca te uiti vezi cerul senin. Curgeau si ganduri, de fapt veneau in valuri ce ajungeau spasme prin corpul sau mic. N-a mai putut sta acolo, pur si simplu, sa inceapa sa planga in fata prietenului sau.
Dar Tobi nu era, si nu este nici acum, idiot. Si-a dat seama ca ceva nu era in regula cu el de cand a venit la scoala, intarziind juma' de ora cum face el, cu ochii abatuti si tot oftand o zi intreaga. Dupa cursuri, a fortat un zambet de dragul lui, si l-a invitat la el sa-i tina de urat. Nu i-a spus din prima ce are, dar el, Tobi, nu a vrut sa para ca-si baga nasul unde nu-i fierbe oala si nu l-a intrebat. Avea si el nesigurantele lui.
Acum, cand DeiDei se baricadase in baie, l-au cuprins si pe el gandurile. Voia sa stie ce e cu el. Initial s-a gandit ca omul doar avea si el o nevoie fiziologica, dar grijile erau prea multe. Asa ca s-a dus sa vada - mai intai sa auda, lipind capul de usa - care era problema. S-a asteptat sa auda plans, dar... cand asteptarile sale devenisera realitate, de ce a fost atat de puternic lovit? Suspinele grele ale lui Deidara, infundate in mare parte de apa din robinet, erau pentru el ca un bolovan enorm pe inima.
- DeiDei, plangi? Nu plange, DeiDei, te rog! Nu plange!
Degeaba, ca odata ce-a auzit acele cuvinte, baiatul din baie a inceput sa planga si mai tare.
- To...bi. De ce... de ce-ai ve...nit? Sunt... bine.
"Nu sunt bine" a soptit in barba, apoi si-a aruncat multa apa pe fata fierbinte, inrosita, oprind apoi robinetul si privindu-se in oglinda. "Asta-ti mai trebuia, Deidara, asta-ti mai trebuia tie, vierme urat,slab si incapabil!"
Plangea cu atat amar incat i se facuse rau si nu mai putea sa respire. Suspinele se intensificau, fara voia lui, dac-ar fi fost dupa el s-ar fi oprit de mult. De dincolo de usa, Tobi simtea ca nici el nu mai poate, si ii tremurau buzele. N-ar fi crezut ca ar putea resimti la fel de bine suferinta lui DeiDei. Il astepta sa iasa, doar ca sa-l stranga in brate, sa-l mangaie, si sa-i spuna ca totul este bine, atata timp cat e el aici.
"Nu iesi, vierme, ca-l superi!"
Deidara se lovi tare in cap, pentru ca asa a crezut el ca vocea aia sacaitoare din mintea lui se va opri odata. Calmandu-se intr-un sfarsit, si-a aruncat mai multa apa pe fata si a iesit la lumina.
"Ti-am spus, in Doamne iarta-ma, sa nu iesi?"
Dar a iesit. A iesit direct in brate calde, fiind strans cu putere catre o inima sincera. Urechile lui, scaldate in soapte dulci, linistitoare. Un zambet ce-i spune "va fi bine, eu sunt aici", format deasupra capului sau. Asa a iesit Deidara, iar Tobi a putut spune ca s-a bucurat enorm sa-i fie de ajutor. Numai daca ar fi stiut ce are... l-a si intrebat!
-Sunt indragostit de cine nu trebuie, Tobi, sa nu faci ca mine.
Varsta minima: 16
Gen: shounen-ai, drama
Limba: (se intelege de la sine)
Observatii cu privire la continut: limbaj licentios si scene semi-explicite de violenta si sex; primele doua capitole vor fi scrise la persoana a treia, urmand ca mai apoi sa scriu alternativ din perspectivele protagonistilor
Tipul de comentariu solicitat: oricare
I. Sunt Deidara
... si sunt un artist, deci gandurile mele ajung mereu in dezordine si adeseori ma gasesc pierdut printre ele. Pot trece peste zile in care sa nu fac nimic, ca mai apoi sa fiu strabatut de un impuls exact ca o explozie in interiorul meu. Cred ca acum ar fi momentul ca eu sa incep sa ma descriu, insirand detalii gen varsta, grupa sangvina, viata mea de pana acum, culoarea parului... daca va intereseaza, sunt blond, am ochii albastri, iar multa lume imi spune ca seman cu o fata, unii chiar numindu-ma Papusa Barbie. Am saisprezece primaveri - asa suna mai artistic, decat "ani" - si o astept calduros pe a saptesprezecea pe cinci mai.
Inca nu-mi stiu rostul aici, dar sigur am sa-mi fac viata o opera de arta. Imi place sa cred ca nu voi trai mult, dar ca voi avea un impact urias asupra celor din jur. Exact ca o... explozie! As vrea sa traiesc la maxim, sa nu ma las dezbracat de emotii, sa se adune toate in mine, pana cand un "bang!" ma va face sa plec de-aici stralucind.
Dincolo de aparenta mea copilaroasa, eu sunt profund. Niciodata n-am sa renunt la ideile si principiile mele, in special la cele legate de ce este arta. Am un prieten drag - pana incepem sa ne certam - care are alte viziuni asupra subiectului, cu care ma tot contrazic. Sincer, mi-e chiar teama ca am sa-l pierd daca ma mai aprind asa, dar ar fi mai mult pierderea lui caci daca m-ar lasa balta ar insemna ca nu m-a inteles cu adevarat. Pe numele lui, Sasori.
Sasori crede ca arta adevarata reprezinta frumusete eterna, care trece testul timpului. Are si el dreptatea lui, il respect intrutotul caci mi-e prieten si e si el artist, dar prin felul meu vulcanic de a fi ajungem mereu la teoria chibritului.
Cred ca ati tras deja multe concluzii despre mine, desi ca sa simt ca m-am descris complet si corect mi-ar mai trebui cinci volume de o mie de pagini. Sunt tipul de persoana care nu se lasa invinsa cu una, cu doua, dar atunci cand prinde o pasiune pentru ceva - sau cineva - Universul ajunge sa se invarta in jurul obiectului, subiectului, respectiv.
Multi m-ati crede nesuferit. E adevarat si faptul ca multeori sunt sarcastic si imatur, iar adesea ma gasesc cinic. Din cauza dedicarii mele, m-ati crede probabil si un pic disperat.
Ei bine,...
Disperat sunt doar dintr-o singura privinta. Sunt disperat dupa iubire, dragoste, protectie... dar de toate acestea am nevoie numai de la un anume cineva. El isi face loc printre visele mele, inghesuindu-si trupul mladios, iar dac-ar sti probabil ca s-ar gasi observand si analizand fiecare coltisor al mintii mele dezordonate. Pe El il urasc inca din ziua in care l-am cunoscut, pentru ca este - sau doar pare - ingamfat peste masura, iar in acelasi timp stapaneste o arta net superioara artei mele. Insusi El, in delicatetea lui ce este rasfirata prin semne de enorma putere, este o opera de arta. Trairile pe care mi le starneste sunt ca o cascada ce o parcurg de sus pana jos de infinite ori. Daca si-ar bate capul cu mine, ar putea sa faca din mine ce vrea El, ca si cum as fi o bucata de clei in mainile lui mari, puternice, ca de zeu.
El... el este Itachi Uchiha. Il iubesc pe Itachi Uchiha, atat de mult pe cat vreau sa-l distrug.
As da toate economiile lui Kakuzu - fratele meu, iarta-ma pentru asta, e doar o metafora - numai ca sa-i vad ochii negri, stranii, in lacrimi amare, sau sa-i vad chipul frumos desfigurat de acid sulfuric si parul negru si lung ca a ramas in istorie, ramanand cu numai trei fire parlite in cap. Dar, simultan, le-as da si ca sa stiu ca si el ma iubeste, ca sa-l vad zambind toata viata noastra de acum, din bratele mele, zambind si atunci cand il sarut, zambind datorita mie.
In locul in care ne aflam, sa-ti placa de cineva de acelasi gen e ceva tabu, dar nu neg faptul ca as rupe oricand gura targului si l-as face pe Itachi al meu, ca mai apoi sa-l arat lumii intregi in timp ce-l strang de mana si umblu cu el toate strazile.
Inca ma aflu in faza negarii, si ah! Ce-mi vine sa-i palmuiesc fata aia perfecta!
La ore, asa dulce cum e el, uimeste mereu profesorii, pe cand eu ori dorm, ori ma uit pe pereti. in clasa, el are multi prieteni, pe cand eu sunt privit ca un ciudat de toti in afara de mai-sus pomenitul Sasori si de Tobi, un pampalau care se tot tine dupa mine. Deci, pe scurt, el este neprihanitul, extraordinarul, grozavul Itachi Uchiha, iar eu sunt Deidara cel vai de capul lui, Deidara cel fara viitor.
Dar simt ca nimic nu ma poate opri din a-l avea (mai) aproape.
Eu sunt Deidara, sunt un artist si de multe ori calc oamenii pe nervi. Am ambitia, am pasiunile, am visele. Am impulsurile, si am si un fitil in mine pe care abia astept sa-l aprind. Mai am si o gasca de "golani" la care ma duc cand mi-este greu, ah, ce era sa uit!
"E prea dimineata", se gandeste Deidara abia tinand ochii deschisi. Nici nu mai incearca macar sa fie atent la ce cica preda profesorul lunatic de... si ora pe care-o are a uitat-o.
Coplesit de somnolenta, casca discret, apoi isi pune invins capul pe banca. La fosnetul pe care-l face, Tobi isi intoarce privirea spre el.
"Voi sta cu el la pauza si vom vorbi, imi place cand DeiDei ma baga in seama", gandeste pentru el zambind claii de par blond ce se-mprastiase peste bratele diafane - am putea spune prea feminine - ale lui Deidara.
- Clasa a zecea C, vreau putina atentie va rog! se aude profesorul din fata clasei, si-atat i-a trebuit lui Tobi ca sa-l impunga usor in spate pe-al sau coleg si sa-l trezeasca.
- Mmmm... Ce vrei?
Daca ar trebui folosit un cuvant pentru a-l descrie pe Deidara acum, acela ar fi inevitabil "iritat".
- DeiDei, proful a zis ca trebuie sa fim atenti. Tobi nu te lasa sa mai iei un patru la geografie.
Deidara zambeste fortat, privind scurt la Tobi, care i se pare idiot dar avand o simpatie aparte. Ochii negri ii amintesc de blestematul de Itachi, dar in loc de cautatura incarcata cu apatie, Tobi se uita mereu - in special la el - cu veselie, si buzele nici groase, nici subtiri, sunt parca setate mereu pe zambet. Parul ciufulit, negru - blestemat fii, Itachi! - ii da un aer copilaresc si lipsit de griji - elementare, precum pieptanatul. Culorile pe care le alege la imbracaminte, din nou, ii denota spiritul copilaros si vesel - verde prazuliu, portocaliu, galben... Insa, ca si Deidara, Tobi este alienat si tot ce-i ramane in urma sunt intrebarile.
Nu-i pasa lui de ce cred ceilalti despre el - bine, ii pasa doar pana in punctul in care sfarseste prin a se tine dupa cate cineva precum un sarman catelus parasit in ploaie din dorinta de a fi odata acceptat - mai mult decat il framanta atitudinea recenta a lui Deidara fata de el; si gandul lui Deidara in general. Sa-i fie el, baiatul blond, absent, plictisit de viata cu prea putina arta si suspans, prima legatura puternica? Primul prieten bun, sau mai mult decat atat?
Tine minte clipele petrecute cu el care nu erau o durere-n fund si o risipa de energie ca acum, ci mai degraba minunate si de care ar fi fost pacat sa se sfarseasca. Radeau intruna impreuna, din cele mai prostesti motive, aveau glume pe care numai ei doi le intelegeau, barfeau pe oricine, de la vecina de la trei pana la "prostul de Uchiha", iar cand se imbratisau, era asa: Deidara se facea mic si strangea tare, iar Tobi il mangaia pe spate si strangea cu forta tripla. Dar acum e altfel. Deidara, sau "DeiDei" e altfel acum. Ceva l-a schimbat, iar Tobi nu poate intelege ce i-a putut rapi prietenul.
Asta a fost primul semn.
Tobi si Deidara erau la casa celui din urma, stand tacuti pe canapea dupa ce s-au jucat nici-unul-nu-mai-stie-ce joc pana s-au plictisit. Blondul, culcat, imbratisa strans bratul canapelei si se gandea; brunetul, nestiind, avea castile in urechi si contempla crengile pomilor de afara, in dansul lor lent prin vant.
Simtind ameteala la cap si lacrimi formandu-se in ochi, Deidara s-a ridicat brusc si a fugit la baie. Acolo, a pornit robinetul, s-a trantit pe jos si a inceput sa planga cu lacrimi amare. Apa curgea, din robinet si din ochi la care daca te uiti vezi cerul senin. Curgeau si ganduri, de fapt veneau in valuri ce ajungeau spasme prin corpul sau mic. N-a mai putut sta acolo, pur si simplu, sa inceapa sa planga in fata prietenului sau.
Dar Tobi nu era, si nu este nici acum, idiot. Si-a dat seama ca ceva nu era in regula cu el de cand a venit la scoala, intarziind juma' de ora cum face el, cu ochii abatuti si tot oftand o zi intreaga. Dupa cursuri, a fortat un zambet de dragul lui, si l-a invitat la el sa-i tina de urat. Nu i-a spus din prima ce are, dar el, Tobi, nu a vrut sa para ca-si baga nasul unde nu-i fierbe oala si nu l-a intrebat. Avea si el nesigurantele lui.
Acum, cand DeiDei se baricadase in baie, l-au cuprins si pe el gandurile. Voia sa stie ce e cu el. Initial s-a gandit ca omul doar avea si el o nevoie fiziologica, dar grijile erau prea multe. Asa ca s-a dus sa vada - mai intai sa auda, lipind capul de usa - care era problema. S-a asteptat sa auda plans, dar... cand asteptarile sale devenisera realitate, de ce a fost atat de puternic lovit? Suspinele grele ale lui Deidara, infundate in mare parte de apa din robinet, erau pentru el ca un bolovan enorm pe inima.
- DeiDei, plangi? Nu plange, DeiDei, te rog! Nu plange!
Degeaba, ca odata ce-a auzit acele cuvinte, baiatul din baie a inceput sa planga si mai tare.
- To...bi. De ce... de ce-ai ve...nit? Sunt... bine.
"Nu sunt bine" a soptit in barba, apoi si-a aruncat multa apa pe fata fierbinte, inrosita, oprind apoi robinetul si privindu-se in oglinda. "Asta-ti mai trebuia, Deidara, asta-ti mai trebuia tie, vierme urat,slab si incapabil!"
Plangea cu atat amar incat i se facuse rau si nu mai putea sa respire. Suspinele se intensificau, fara voia lui, dac-ar fi fost dupa el s-ar fi oprit de mult. De dincolo de usa, Tobi simtea ca nici el nu mai poate, si ii tremurau buzele. N-ar fi crezut ca ar putea resimti la fel de bine suferinta lui DeiDei. Il astepta sa iasa, doar ca sa-l stranga in brate, sa-l mangaie, si sa-i spuna ca totul este bine, atata timp cat e el aici.
"Nu iesi, vierme, ca-l superi!"
Deidara se lovi tare in cap, pentru ca asa a crezut el ca vocea aia sacaitoare din mintea lui se va opri odata. Calmandu-se intr-un sfarsit, si-a aruncat mai multa apa pe fata si a iesit la lumina.
"Ti-am spus, in Doamne iarta-ma, sa nu iesi?"
Dar a iesit. A iesit direct in brate calde, fiind strans cu putere catre o inima sincera. Urechile lui, scaldate in soapte dulci, linistitoare. Un zambet ce-i spune "va fi bine, eu sunt aici", format deasupra capului sau. Asa a iesit Deidara, iar Tobi a putut spune ca s-a bucurat enorm sa-i fie de ajutor. Numai daca ar fi stiut ce are... l-a si intrebat!
-Sunt indragostit de cine nu trebuie, Tobi, sa nu faci ca mine.
![[Imagine: bang_sig_by_mangafan93.jpg]](http://orig13.deviantart.net/5e25/f/2009/315/6/e/bang_sig_by_mangafan93.jpg)